Repere universitare în:
,,Dicţionarul etnologilor români – Autori. Publicaţii periodice.

Instituţii.  Mari colecţii. Bibliografii. Cronologie.” – IORDAN  DATCU

Ediţia a III – a, revăzută şi mult adăugită, Editura Saeculum I.O.

Bucureşti, 2006, 984 pagini.

              ,,… iat-o ajunsă sub ochii cititorilor cartea mult aşteptată de folcloristica românească” – aşa nota Ovidiu Bârlea, în anul 1979, în Prefaţa la ,,Dicţionarul folcloriştilor. Folclorul literar românesc”, lucrare ce includea, la vremea respectivă, în paginile sale un număr de 352 de articole. (pag. 19) – un lexicon, apărut sub directa îndrumare a renumitului IORDAN DATCU, în colaborare cu regretata Sabina Cornelia Stroescu, prin care se materializa şi se încheia prima etapă dintr-o muncă de Sisif, o muncă de aproape treizeci de ani.

              Patru ani mai târziu, în 1983, ca o completare la cele scrise anterior – în 1979, în Dicţionarul citat – în lumea iubitorilor de folclor, şi nu numai, îşi face apariţia, ,,în regie proprie” – ,,Dicţionarul folcloriştilor. Folclorul muzical, coregrafic şi literar românesc”, vol. II, prin grija şi cu sprijinul Editurii Litera, Bucureşti, cu un număr de 248 de pagini – volum ce include 123 de articole şi completări la 39 de folclorişti cuprinşi în volumul I, cu specificaţia că acesta din urmă ,,putea să fie şi mai cuprinzător, însă m-am rezumat la un număr de coli mai restrâns pentru ca să pot suporta costurile tipografice”. (pag. 19)…fiind toate scrise de-adevăratelea în ,,Cuvânt înainte la Ediţia a doua”.

              Şi toate astea se întâmplau în ultimele decenii ale secolului XX. Apoi, a urmat o ,,linişte totală”, dacă-mi este permis a folosi această sintagmă. Şi când spun ,,linişte totală”, nu mi-o interpretaţi ca fiind acea pauză pe care o ştim cu toţii şi pe umărul căreia s-au făcut atâtea şi atâtea glume. Nu mai departe, apropo de glume şi ironie, nu vă este străin sloganul: ,,Pauzele lungi şi dese / Taina marilor progrese!”. Desigur, sună mult prea ironic toate astea, deşi la un moment dat chiar era des folosită – ba aş îndrăzni să afirm că şi azi este încă de actualitate. Înţelegând gluma şi spiritul ironic de care am făcut uz, veţi înţelege şi faptul că nu despre astfel de pauză ce duce spre un anumit progres este vorba în demersul meu.

              Departe gândul de toate astea, căci omul pe care cu atâta drag l-am pomenit – IORDAN  DATCU – nu a stat degeaba, ci a muncit neîncetat. Deci, vă cer să nu vă supăraţi pe mine! Iar anii au tăcut şi au trecut într-o goană nebună.

              Primii ani din secolul XXI, aduce altă noutate, vrednică de multă laudă şi respect. Acelaşi om, despre care am făcut rostire – IORDAN  DATCU – dăruit cu har şi putere de la Dumnezeu,  ne dăruieşte, căci, ,,dar din dar se face rai”, pentru început de secol XXI, lucrarea ,,Dicţionarul etnologilor români. Autori. Publicaţii periodice. Instituţii. Mari colecţii. Bibliografii. Cronologie.”. În fapt, este vorba despre a treia ediţie, ,,revăzută şi mult adăugită” – după cum însuşi autorul afirmă şi notează – oferită iubitorilor de folclor, şi nu numai, de Editura Saeculum I.O., Bucureşti, anul lui Dumnezeu – 2006 – sub directa supraveghere a neobositului şi mult truditorului, numit IORDAN  DATCU, dar de această dată cu nu număr de 984 de pagini, apariţie ce se vrea anunţată în toate cele ce vor urma.

              Întocmai, precum spus-a regretatul Ovidiu Bârlea, în 1979- …,,în sfârşit, iat-o ajunsă…”, încât despre rostirea necesităţii apariţiei acestui dicţionar, nu se face rostire în ,,Cuvânt la ediţia a treia”, decât atât…o simplă şi foarte importantă menţiune, pe care nu mă rabd să n-o notez. Iat-o: ,,Întrucât ceea ce am scris în nota la ediţia din 1979, ….şi ceea ce am spus apoi în cuvântul înainte la ediţia a doua exprimă limpede profilul dicţionarului nostru, criteriile care au stat la baza alcătuirii lui, nu simţim nevoia să mai revenim în acest sens.”. Şi în continuare ,,Cât despre utilitatea acestei lucrări este destul de elocvent faptul că apare o a treia ediţie.”(pag. 22). Nimic mai simplu şi mai convingător. Totul te face să ,,alergi”, la celelalte două ediţii, dacă-ţi doreşti a descoperi tâlcul cu-adevărat.       

              Şi-acum, spre dreapta dumneavoastră informare, ,,fug” la prefaţa din volumele precedente, cu gând de-a nota doar câteva argumente, ce se cer spuse în această viziune. Foarte schematic iată-le:

,,…munca în slujba unui instrument de investigare, am zice mai ales în domeniul folclorului, e din cele mai anevoioase.” (pag. 7). Adevărat grăit-a aici, prefaţatorul Ovidiu Bârlea, referindu-se la ,,migala” şi ,,răbdarea” cu care trebuie să fie înzestrat cel care se apleacă asupra studierii istoriei folclorului şi culturii unui popor, spre finalul frazei notând cum nu se poate mai frumos, căci, această muncă, ,,adesea se soldează cu un câştig infim” (pag. 7), aproape nesemnificativ, aş continua eu, iar cei care pornesc pe acest drum cu gândul la un eventual câştig, amarnic se înşeală.

              Avem, deci, instrumentul de investigare – folclorul – care se cere studiat, în toată profunzimea lui, fie şi pentru păstrarea memoriei moşilor şi strămoşilor noştri. Căci asta ne-au lăsat atunci când au plecat spre dreapta judecată! Nu uită să treacă în revistă mijloacele cu care se face această investigare, numindu-le pe bună dreptate, ,,empirice şi mai cu seamă fără perspective iluminatoare” (pag. 7).  

              Aşa s-a născut ideea de ,,stabilire a tipurilor şi subtipurilor”, a variantelor deja existente în unele colecţii, dar şi a celorlalte variante aflate şi notate de-a lungul documentărilor şi cercetărilor.

              Dintru început greutatea muncii, mijloacele de investigare – oricare ar fi ele – şi nu în final marea bogăţie de tipuri sau variante găsite de-a lungul cercetării, te îndreaptă pentru ,,o vreme” spre o ţintă neclară, iar de aici, apar unele ,,ezitări” şi aminteşte spre exemplificare ,,faimoasa colecţie a lui G. Dem. Teodorescu” – ,,Poezii populare române- 1885”- care ,,oscilează mereu între profilul unei colecţii regionale şi cel al unui corpus folcloric, cel puţin pentru câteva specii” (pag. 8).

              Acesta a fost începutul, care se poate creiona astfel, o lume neclară şi ezitări la fiecare pas. Mereu apar alte şi alte informaţii, mai mult sau mai puţin noi, apar păreri, şi odată cu acestea, studii şi articole, încercând fiecare să aducă o cât mai multă lumină în istoria culturii şi a folclorului.

              Astfel stând lucrurile, s-au născut oameni cu dar şi har de la Dumnezeu, pentru care nu a contat niciun obstacol şi nicio piedică nu a fost de netrecut. Amintesc doar câteva nume: G. Dem. Teodorescu, Iuliu A. Zanne, A. Gorovei, L. Şăineanu şi exemplele pot continua cu  Atanasie M. Marienescu, B.P. Hasdeu sau Nicolae Densuşianu – câţiva doar, dintre cei care au ostenit şi au contribuit la culegerea folclorului românesc, ajutaţi şi-aceştia, la rândul lor de cărturarii satelor – învăţători şi preoţi cu suflet mare ce au conştientizat adevărata valoare a acestei cercetări şi n-au precupeţit niciun efort în demersul lor.   

              Nu pot trece cu vederea remarca următoare, notată la pag. 11, din Prefaţă, prin care se conştientizează adevărata muncă: ,,Numai cine a străbătut masivele răspunsuri la chestionarul lingvistic al lui Hasdeu, apoi la cel istorico-mitologic al lui N. Densuşianu, poate mărturisi, plin de uluire, ce contribuţie de prim rang la cunoaşterea culturii populare a izvorât din pana acestor învăţători şi preoţi, cei mai mulţi cu puţină ştiinţă de carte”, numindu-i în fraza următoare, pe toţi: ,,albine culturale”, cu o notă de regret căci, ,,cine ştie dacă despre ele se va putea şti vreodată mai mult decât atâta”.

              Urmează o frumoasă trecere în revistă a zonelor folclorice, în care este împărţit spaţiul cultural românesc, notând printre mulţi alţii, ,,figuri de prim rang din rândul învăţătorilor”, pe renumitul Ion Pop-Reteganul – în Transilvania, putându-se face credibilă şi negreşită rostire despre o adevărată generaţie, numită metaforic ,,generaţia Ion Pop-Reteganul” (pag. 11); în Banat – vestitul George Cătană; în Muscel – Constantin Rădulescu-Codin, rămas ,,fiu credincios prin numeroasele volume dedicate folclorului şi trecutul local”, unde caracteristice spaţiului folcloric menţionat sunt ,,doinele de codru”, acele ,,hăulite haiduceşti” atât de cunoscute în lume. (pag. 12). Oltul şi zona Olt-Dolj – foarte bine reprezentată şi ea în peisajul cultural, este menţionată prin studiile, cercetările şi munca asiduă a lui Ştefan St. Tuţescu – remarcat prin ,,meticulozitatea culegerii”. Opusă Oltului – zona Moldovei – se remarcă prin cercetările efectuate de Alexandru Vasiliu, care va ,,culege numai din satul său, Tătăruşii Sucevei”…şi se poate continua mult, sub acest aspect, un motiv în plus, dacă veţi admite, ca această apariţie editorială să fie nelipsită din casă dumneavoastră.

              Din respectul datorat tuturor celor care s-au aplecat cu sudoarea frunţii în studiul şi munca de cercetare şi documentare a acestei inestimabile bogăţii spirituale cum poate fi definit folclorul – s-a născut acest dicţionar – ,,Dicţionarul etnologilor români. Autori. Publicaţii periodice. Instituţii. Mari colecţii. Bibliografii. Cronologie”, aflat, aşa după cum am menţionat la ediţia a treia. Iată o adevărată şi merituoasă reuşită demnă de a fi invidiată – de către cei care ar îndrăzni a gândi măcar la aşa ceva.

              Acum lucrurile stau altfel, această ediţie aducând ca titlu de noutate o ,,mult adăugită” informaţie precum lesne se poate vedea. Uneori rămase în arhivă, alteori puse între coperţile unei cărţi sau şi mai grav cu unele ce încă se mai află în faza de manuscris, multe dintre ele au mare valoare, fiind încărcate de frumuseţe şi spiritualitate.

              Păcat, că azi anul lui Dumnezeu – 2007, luna lui Făurar, ziua a douăzecişiuna din calendar, când stau cu drag aplecat asupra acestui dicţionar, ne îndreptăm spre cealaltă extremă. Ne pierdem, văzând cu ochii, tradiţia şi folclorul care ne-au însoţit atâtea şi atâtea secole. Şi-mi pun întrebarea, totuşi retorică – unde sunt iubitorii de frumos?, căci numai despre frumos putem face rostire când vorbim de tradiţie şi folclor.

              Azi, preoţii şi învăţătorii satelor au cu totul alte repere ce le umple rutina zilei. Sau, poate, nici nu le mai cere nimeni asemenea lucruri, cum făcutu-s-a altă dată, prin priceperea lor, să se întocmească chestionare. Dar, nu sunt eu cel chemat spre a judeca toate acestea. Recunosc însă, că uneori mă dor.   

              Minunată şi valoroasă lucrare – ,,Dicţionarul etnologilor români” şi dacă luăm ca reper cronologic anul de naştere, căci în paginile sale îşi ,,au viaţă” şi cei născuţi în anul 1629, şi de aici începe totul, an în care a văzut lumina zilei Ioan Căianu (pag. 944), ajungând până în zilele nostre, în anul 1984, anul naşterii lui George Paul Meiu.

                                                                  * * *                                      

               Nici peisajul maramureşean nu este ocolit, remarcându-se în acest dicţionar oameni şi nume ,,grele”ale mediului  literar – folcloristic. Respectul datorat acestora se cuvine cu atât mai mult cu cât ei sunt şi universitari băimăreni. Drept exemplu, demn de laudă şi respect, îl avem pe prof. univ. dr. CORNIŢĂ  CONSTANTIN, de la Facultatea de Litere, din cadrul Universităţii de Nord – Baia Mare.

              Doljan, din născare – sub o zodie norocoasă, desigur – Săgetător – din ziua a patra a lunii Undrea (Decembrie), în localitatea Murgaşu, anul 1945, este absolvent al liceului ,,Fraţii Buzeşti” – din  Craiova. Actualmente, în paralel cu mediul profesional  pe care-l reprezintă cu atâta demnitate şi mândrie, îndeplineşte şi funcţia de consilier şi redactor al Editurii ,,Umbria”.     

              Viaţa şi, probabil, profesia l-a adus în Maramureş, în urmă cu mulţi ani, azi  fiind considerat un ,,fiu de-al locului”, un om de bază şi de vază, de-al nostru, de-al Maramureşului.

Noi maramureşenii, şi nu numai, trebuie să-i mulţumim pentru tot ceea ce a făcut, căci datorită muncii sale, au văzut lumina tiparului, un număr impresionant de cărţi valoroase şi foarte apreciate de mediile literare, printre care se impun a fi amintite:      

,,Obiceiuri în legătură cu naşterea, căsătoria şi moartea în Ungureni – zona Lăpuş. Elemente de sociologia folclorului”, Baia Mare, Editura Umbria, 1998, 56 pag. + ilustraţii.

              Urmează, în ordinea apariţiei editoriale, la un interval scurt, în acelaşi an, lucrarea:

,,Cultura populară maramureşeană în preocupările folcloriştilor şi etnografilor”, Baia Mare, Editura Umbria, 1998, 82 pag.

              Trei ani mai târziu, datorită muncii şi cercetării, dar şi a unui curaj de ,,tânăr temerar”, execută un studiu de cercetare şi vede lumina tiparului lucrarea: – ,,Zona Maramureş, matricea etnologică şi paradigmele folclorului maramureşean”, Baia Mare, Editura Umbria, 2001, 372 pag. 

              Anul 2004, îi aduce altă bucurie, dublată şi aceasta, prin apariţia a două lucrări  de referinţă şi certă valoare. Acestea se cuvin a fi aminte, nu în ultim rând. Iată-le:

,,Etnografia. Consideraţii generale”, Baia Mare, Editura Umbria, 2004, 144 pag. şi  ,,Corpusul folclorului maramureşean”, aceasta în colaborare cu clujeanul Ion Cuceu, prefaţată de Ion Cuceu şi postafaţată de Constantin Corniţă, lucrare apărută în Baia Mare, Editura Umbria, 2004, 424 pag.

              Pe lângă munca de cercetare şi documentare, pe lângă cea de dascăl, este colaborator la o serie de reviste de mare prestigiu în peisajul literar. Scrie diverse studii şi articole în reviste precum: ,,Buletin ştiinţific”, ,,Astra maramureşeană”, ,,Studii şi articole” , revista  ,,Nord” – pe care a înfiinţat-o la Baia Mare, în anul 1968, fiind prim redactor-şef. Tot aici este de menţionat activitatea la revista de patrimoniu ethnologic şi memorie culturală, din Baia Mare care apare sub directa îndrumare a celor de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş -  ,,Memoria  ethnologica”.               

              Viaţa la format profesional ca dascăl – modelând şi formând la rându-i mii, poate chiar zeci de mii de elevi şi studenţi. Azi, anul lui Dumnezeu – 2007, este profesor la Facultatea de Litere, despre care am făcut rostire, motivând şi îndrumând paşii studenţilor care îndrăznesc să treacă pragul acestei prestigioase Facultăţi. Cu mândrie trebuie să recunosc faptul că-mi este profesor, un adevărat om născut şi făcut pentru a preda arta frumosului, fiind  îndrumător de an,  profesor – îndrumător de licenţă.

              A scris cu drag despre Maramureş, probabil şi cu gândul că ar scrie despre locurile în care s-a născut şi a copilărit, căci viaţa l-a adus departe de toate acestea, la sute de kilometri. Cred, fără a greşi că acesta i-a fost scopul. Dacă viaţa nu i-a oferit şansa de a scrie despre locul natal şi leagănul copilăriei, care nu va fi uitat niciodată, a scris despre Maramureş, cu mare drag şi cu multă dăruire.

              Cărţile îi sunt foarte apreciate, constituind repere importante pentru studenţii ce se apropie de ultimul an de studiu şi se gândesc la lucrările de licenţă. Şi nu numai…astfel de cărţi, nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă, cu atât mai mult din a maramureşenilor.  

              Acum, judeţul Maramureş îi este locul unde se simte la el acasă. Iar pentru faptul că l-a adoptat şi l-a primit cu atâta bunătate, el, universitarul Constantin Corniţă, scrie despre Maramureş, ducându-i faima în întreaga lume.

              Maramureşul l-a adoptat ca pe un ,,fiu rătăcitor”, iar el, profesorul, în semn de respect şi de pioasă mulţumire, l-a cercetat, descoperindu-i adevăratele comorile. Aşa a ştiut el mai bine că trebuie să facă. Şi-a făcut-o!

              ,,Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!” – este un vers dintr-o frumoasă poezie: ,,Inscripţie” a lui Kiplyng, ce ar putea fi considerat drept motto al tuturor celor spuse, căci, chiar dacă folclorul înseamnă istorie, este supus şi el regulilor naturii, este supus uneori, şi parcă de fiecare dată, pieirii.

              Prin ceea ce a făcut prof. univ. dr. Constantin Corniţă – va trăi ,,în veci”, în conştiinţa noastră, a maramureşenilor, multe veacuri de-acum înainte, căci vorba zboară, scrisul rămâne – ne avertizează parcă sfătuitor, un frumos şi vechi proverb latin – ,,vorba volant, scripta  manet”. 

              Scrisu-s-au multe lucruri drepte şi frumoase la vremea fiecărei apariţii editoriale, dar un fapt împlinit este această apariţie în prestigiosul dicţionar, la loc de mare şi făloasă cinste. Şi cred că nici nu-ţi poţi dori altceva mai mult.

              De-aş îndrăzni să mai fac paşi în demersul meu, nu ar fi altceva decât simple repetiţii, dar pentru a trece peste un astfel de fapt, mă opresc aici, cu gândul că în fiecare casă de români, îşi va găsi loc, între alte şi alte cărţi şi acest dicţionar.

              Spre certa dumneavoastră pricepere sau informare, verificaţi toate cele spuse, dacă nu le credeţi. Vă stă mărturie, pagina 268 a lucrării amintite: ,,Dicţionarul etnologilor români. Autori. Publicaţii periodice. Instituţii. Mari colecţii. Bibliografii. Cronologie” – IORDAN  DATCU. Şi de vor fi citite toate acestea mare bucurie va avea sufletul acelui cititor!

              Nu cred să fie târziu spre a-i dori un: ,,Bun venit!” în lumea aceasta, căci mulţi sunt cei care au nevoie de o astfel de carte! Felicitări tuturor celor care au trudit în realizarea acesteia.

              În final nedrept ar fi dacă nu aş scrie: ,,Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”.

                                                              * * *
              Alt universitar, şi de această dată, nu coincidenţă, tot dascăl – demn de urmat, este prof. univ. dr. PETRU  DUNCA, aflat în ,,Dicţionarul etnologilor români”, la fila cu numărul  352, tot maramureşean de-al nostru, dar de această dată, născut şi crescut în Maramureş, şi mai precis în localitatea Budeşti, în ziua a unsprăzecea, luna lui Indrea (noiembrie), după Domnul, anul 1955, absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

              După absolvire, în anul 1980, preia catedra de ,,Limbă şi literatură Română” la şcoala din Ieud şi Budeşti, vreme de şapte ani, apoi, datorită rezultatelor obţinute de-a lungul carierei de dascăl, este promovat în acelaşi judeţ, Maramureş, în funcţia de Inspector Şcolar. Deşi, frumoasă şi nobilă meserie, aceia de a conduce destinele unei discipline de studiu din cadrul unui Inspectorat Şcolar Judeţean, DUNCA PETRU totuşi, pare a fi neîmplinit.

              Harul şi curajul de-a călca pe culmile cunoaşterii nu-i dau pic de pace, el însuşi un om dăruit de la bunul şi dreptul Dumnezeu cu o ,,sete de cunoaştere”.

              Dovedindu-se chiar el, un fiu din neamul descălecătorilor porniţi din Maramureş, îşi îndreaptă ,,setea de cunoaştere” despre care tocmai făcut-am nobilă rostire, spre el, OMUL – studiind şi aprofundându-şi cunoştinţele în domeniul antropologiei – ştiinţa care studiază OMUL. ,,Ce înseamnă antropologie?„ – de vă veţi pune întrebarea – iată răspunsul: ,,ştiinţa care se ocupă cu studiul originii, evoluţiei şi variabilităţii biologice a omului, în corelaţie cu condiţiile naturale şi social-culturale”, termen provenit din fr. anthropologie – conform definiţiei dată de DEX-ul limbii române. Sau altfel spus, antropo- ,,referitor la om” şi logos – ,,ştiinţă”. Participă în acest sens la cursuri postuniversitare internaţionale, pe termene scurte, în anii 1991, 1992 şi 1994, la Universitatea Liberă Bruxelles – Belgia.

              Iată-l deci, fiu al omului, născut şi făcut pentru a studia omul şi tot ceea ce ţine de acesta. Unora li s-a părut greu acest demers, dar prof. univ. dr. DUNCA  PETRU  a reuşit, şi datorită faptului că n-a ţinut cont de nicio greutate ivită în drumul spre care era pornit cu atâta dăruire.

              Poate că şi numele de PETRU – Pătru, Petre – ţine cu el. Dar ce înseamnă aceasta? Petru, Petre ori Pătru – nume frecvente în onomastica  creştină, derivat din ebraicul Shimeon – ,,stâncă” sau ,,piatră” – deci, de neclintit, nume predestinat parcă. De neclintit pare şi acest dascăl, o dată pornit pe acest drum al cunoaşterii.

              Atenţia autorului IORDAN  DATCU, s-a  aplecat şi asupra acestuia, pentru că a dat pieţei literare, cărţi şi repere importante din domeniul antropologiei.

              A studiat omul şi comportamentul său, şi pentru a se cunoaşte pe sine, căci este fiu de om. Şi-a lăsat părinţii în satul unde s-a născut – Budeşti – şi, precum puiul de pasăre ce pleacă din cuibul mamei sale, spre alte culmi, aşa a ,,zburat” şi Petru Dunca – spre alte culmi de cunoaştere, întocmai după cum făcut-am vrednică şi grabnică rostire, în rândurile de mai sus, ducând şi purtând cu el dragostea pentru Maramureş, pentru portul şi tradiţiile maramureşenilor, căci acestea n-au cum se uita. A dus dorul porţilor de lemn, atât de frumos lucrate de meşterii satului. A dus cu el, pe unde l-au purtat  paşii, dragostea pentru sat şi pentru tot ceea ce are satul mai frumos.

              La vreme de întoarcere, a revenit tot aici, în sat, în Budeşti, căci blestemul se abate asupra aceluia ce-şi uită originea şi satul.

              Azi, stându-i în putere, pentru că este un reprezentant de seamă al societăţii, se apropie tot mai mult de lumea sau de satul copilăriei sale. Nu-l uită şi nici nu-l va uita niciodată. S-a implicat şi se implică în viaţa satului, satul dându-i ,,girul” şi având mare încredere în el, căci, doar ,,este de-al nostru, şi nu ne-ar face de ruşine”, ar spune parcă, o voce din sat. Copiii satului îl au ca exemplu şi se mândresc cu asemenea oameni….sunt mândri că satul lor, Budeşti-ul, a dat lumii asemenea oameni. Întoarcerile în sat, sunt un prilej de mare bucurie, şi pentru unii şi pentru alţii, păcat doar că aceste întoarceri în spaţiul copilăriei sunt din ce în ce mai rare.

              În anul 2004 publică, la Editura Fundaţiei AXIS, din Iaşi, lucrarea  ,,Repere în antropologia culturală a alimentaţiei”, seria Antropologie, a colecţiei Universitaria, 184 pagini, foarte frumos structurată pe patru capitole, astfel: cap. I – ,,De la natură la cultură. Actul alimentar – un act cultural”; cap. II – ,,Alimentaţia şi contextele culturale”, cap. III – ,,De la grâu la pâine” şi cap. al – IV – lea – ,,Grâul în practicile rituale calendaristice din tradiţia românească” în plus, la loc de mare cinste, Bibliografia selectivă – unde sunt enumerate un număr impresionant de nume şi de lucrări la care se face referire.

              ,,Majoritatea definiţiilor asupra ritului evidenţiază faptul că ritul este forma esenţială de comunicare a cărei funcţionare are la bază un sistem de tehnici, un sistem de norme care structurează relaţiile inter-umane. Ritul devine un mediator pentru menţinerea şi întărirea relaţiilor comunitare, permiţând indivizilor să-şi însuşească o memorie colectivă şi un fond de tradiţie” (pag. 135), notează, întru adevărată pricepere şi spre cunoaşterea tuturor celor care vor citi toate acestea. 

              Dar, adevărata lansare în lumea scriitoricească o face în anul 2000, când tipăreşte lucrarea ,,Eseuri etnologice”, apărută cu sprijinul Editurii Cibela, Baia Mare.

              Paralel, cu munca de profesor al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii de Nord, cu muncă de cercetător al originii şi evoluţiei omului de-a lungul veacurilor, este colaborator important al revistelor ,,Memoria ethnologica”, ,,Măiastra”, ,,Studii şi articole”, ,,Poesis” şi nu în ultim rând al revistei prestigioase, care se bucură de un nume pe măsură – ,,Nord literar”. Anul 2000, este anul în care publică teza de doctorat, cu titlul ,,Fiinţă – Cunoaştere –  Fericire la gânditorii post-paninieni”, apărută la Editura Proema, din Baia Mare.     

              Şi, pentru că toate astea să nu ,,pară puţine”- desigur, înţelegând aici spiritul ironic – este redactor –şef, împreună cu alţi lect. univ. dr., al publicaţiei ,,Buletin Ştiinţific – fascicula Filosofie – Teologie – Arte”, care apare la Editura Universităţii de Nord, Baia Mare. Iată cât de limpede scrie într-o astfel de publicaţie, luând, la pură întâmplare seria A, vol. XV, din anul de referinţă 2005, în studiul ,,Elemente de protofilosofie egipteană”, pag. 14, ,,Înţelepciunea omenească se identifică cu cea divină, Maat fiind aceeaşi în Cer şi pe Pământ. Oricare abatere de la calea ,,Adevărului şi Dreptăţii” era pedepsită de către divinitate, iar această cale ,,a vieţii” sau ,,a zeului” scopul oricărei învăţături scrise, este aplicabilă şi divizată într-o mulţime de reguli şi de norme. Discipolul trebuie să citească sau să-şi reamintească regulile pe care le-a învăţat spre a dobândi o cunoaştere justă.”

              Şi câte s-ar mai putea scrie dar mă opresc aici, poftindu-te dragul meu cititor, la lectura dicţionarului despre care scris-am, căci efortul a meritat. Bineînţeles, efortul celui care a fost hărăzit de către dreptul Dumnezeu, spre a întocmi dumnezeiasca lucrare.

                                                             * * *

              Dar, spre a nu înţelege că doar aceşti doi profesori universitari sunt remarcaţi în prestigioasa lucrare – ,,Dicţionarul etnologilor români. Autori. Publicaţii periodice. Instituţii. Mari colecţii. Bibliografii. Cronologie.”- IORDAN  DATCU, te poftesc în răsfoitul tău, să te opreşti şi asupra paginii cu numărul 35. Alte nume, la fel de sonore din mediul universitar – cultural – literar sunt menţionate aici, datorită publicaţiei Muzeului Maramureşului din Sighetul Marmaţiei – ,,Acta Musei Maramorosiensis”.

              Iată-i, printre alte nume, pe vrednicii colaboratori, ce trudesc şi ostenesc spre lăudată muncă, alături de cea de dascăl: Delia Suiogan, Ştefan Vişovan, Georgeta Corniţă sau Delia Răchişan. Volumele în care apar, sunt remarcate şi ele, ,,studii şi articole de etnografie şi folclor”, studii şi articole de ,,istorie şi istoria culturii”, iar volumul III găzduieşte în paginile sale ,,contribuţii de arheologie, ecologie şi ştiinţele naturii”.

              Cititorule, opreşte-te o clipă din frământarea ce te apasă zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă şi astâmpără-ţi sufletul. Nu-l lăsa pradă răutăţilor şi necazurilor prin care treci. Fii optimist, crede în forţa şi în puterea cu care ai fost dăruit încă de la naştere, de una din cele trei Ursitoare – cu ,,putere de-a urca şi de-a trece peste greutăţile ce ţi se vor ivi în cale” – căci, ăsta eşti…un luptător şi un biruitor.

Tuturor se cuvine a le mulţumi pentru trudă şi osteneală!                   
 

Bibliografie selectivă:

Iordan Datcu – ,,Dicţionarul etnologilor români. Autori. Publicaţii periodice. Instituţii. Mari colecţii. Bibliografie. Cronologie.”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2006.

Petru Dunca – ,,Repere în antropologia culturală a alimentaţiei”, Editura Fundaţiei AXIS, Iaşi, Seria Antropologie, colecţia UNIVERSITAREA – 46, 2004.

Buletin Ştiinţific – Fascicula Filosofie – Teologie _ Arte, seria A, vol. XV, Editura Universităţii de Nord, Baia Mare, 2005.

DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II – a, Editura UNIVERS  ENCICLOPEDIC, Bucureşti, 1998.

      Student  Vasile Bele anul III

                                                           UNIVERSITATEA DE NORD