Am sustinut mereu ca in fata suferintei umane trebuie sa te apleci si sa taci. As fi procedat la fel si acum daca nu as fi fost eu insumi parte a urgiilor care s-au revarsat peste Maramuresul nostru drag.

Ca de obicei, sambata dupa-amiaza, l-am sunat pe tata, la Moisei, sa-l intreb cum a fost la biserica. Printre altele mi-a spus ca “ploua ca niciodata”. Cand, la interval de doua ore, m-a resunat tata, am simtit ca vestile rele imi vor inunda linistea. Am pornit instinctiv spre casa… Nu voi stii niciodata cum am trecut prin valurile Izei, la Podul Slatioarei, si mai apoi in Stramtura si Rozavlea. Ajuns la Moisei, am oprit masina pe podul care traverseaza raul Viseu. Intunericul era mai negru decat oricand. Vuietul, care era peste tot, era unul pe care nu-l voi putea uita niciodata.

Mi-a trecut atunci prin minte o intamplare pe care o auzisem cand eram mic, la biserica. Se spune ca doi tarani s-au pornit dis-de-dimineata inspre camp. Drumul lor trecea peste un rau. Ajunsi in apropierea lui s-au ingrozit de valurile mari care amenintau puntea. Unul dintre ei, ingenuncheaza la piciorul puntii si se roaga. Apoi pasesc amandoi, increzatori, pe punte. Pe la mijloc, cel care tocmai ingenunchiase, cade in apa. E salvat in cele din urma de tovarasul lui de drum si, ajunsi la mal, “credinciosul” ii reproseaza celuilalt, certandu-se oarecum cu Dumnezeu: “Nu e drept ! Eu m-am rugat lui Dumnezeu si am cazut in apa, iar tie nici nu ti-a pasat de pericolul care ne paste si nu ai patit nimic!” Dupa ce i-a trecut mania si au pornit mai departe, in drumul lor, “necredinciosul” i-a spus: “Sa stii ca si eu m-am rugat, dar m-am rugat inainte sa plec de acasa…”

Am parasit podul de peste raul Viseu, si nu m-am dus acasa… Am mers spre centrul comunei, unde tata mi-a spus ca apele revarsate au inundat mult mai multe case. Era miezul noptii deja. Am vorbit la telefon cu presedintele Mircea Man. Era la Novat. Am vorbit cu primarul Moiseiului. Era la Izvorul Dragos. Am ajuns acasa. Nu stiam care va fi bilantul dezastrului pe care il va aduce la lumina dimineata. Am simtit insa ca vor fi unii care nu vor mai ajunge la momentul de bilant… M-am plecat pe genunchi si m-am rugat.

Nu vreau sa dau lectii de viata nimanui, insa, urmarind reactiile de dupa potop, mi-am dat seama ca, de la mine incepand si pana la cei care ne conduc destinele, cu totii incercam sa gasim solutii doar atunci cand suntem in marginea puntii ce sta sa fie luata de ape… Atunci constatam ca ne trebuie diguri, atunci decidem sa consolidam poduri, atunci identificam probleme la reteaua de apa si canalizare, atunci descoperim ca ne trebuie asigurare la locuinta, atunci constata inspectorii primariei ca unii si-au construit case fara autorizatie pe malul apei…

Cred ca, dupa lectia primita in acest sfarsit de saptamana, ar trebui sa invatam “sa ne zicem rugaciunile inainte sa plecam de acasa”…

Vasile Vlasin, consilier municipal