Aşa se întitulează volumul de sonete şi poezii de suflet, semnat de poetul bucureştean Viorel Martin, apărut în anul 2010, la Editura SEMNE din Bucureşti.
        Autorul, ieşind din încorsetarea epigramei, din tipicul „buturugii mici” a literaturii, dânsul fiind creator şi de epigrame, a găsit „stele cu noroc”, ce nu sunt nici căzătoare, nici verzi, ci pur şi simplu sunt stele literare, versificări reuşite, în care se implică, dând impresia că se află el însuşi în multe din împrejurările create. Cartea este divizată în două capitole distincte şi anume  Lumea sonetelor şi Poezii de suflet,deşi consider că acestea se confundă, ambele fiind poezii de suflet, exemplificând doar  primele versuri  din sonetul NEROSTITE  ZĂPEZI: Sonetul îmi vindecă rănile când/ Tăişul vieţii adânc mă înseamnă… şi ultimele două versuri: Ce munte de piatră sau rază de stea/ Păstrează vreo urmă din trecerea mea.
       Poeziile, uşor de lecturat, frumos versificate, sunt lucrate cu migală, iar metaforele şi alegoriile sale creează o punte între eterna realitate şi imaginaţiile lirice ale poetului. Viorel Martin este o persoană extrem de activă, visătoare, dar şi nostalgică, recunoscătore. Nu şi-a uitat rădăcinile gorjene, închinând versuri bunicului său, satului românesc, mărturie fiind chiar poezia MĂRTURIE: La început a fost doina din frunză/ Bătrânii duceau muierile-n deal să le ascunză/ Şi sacii cu grâne, juncanii cei mari,/ Odoare ascunse de ochi de barbari…, apoi părinţilor şi nu în ultimul rând, soţiei sale. În poezia PIETRELE, poetul îşi îndreaptă nostalgic gândurile spre părintele său: Apa curge, pietrele rămân;/ Greu mi-e, tată, să te văd bătrân!/ Mâinile tale/ Mărturii noduroase că viaţa e trudă,/ Faţa ta aspră şi suptă,/ Viaţa e luptă./… 
        Deosebit de frumoasă mi s-a părut poezia RECUNOŞTINŢĂ, versuri, cuvinte pline de gratitudine, valabile pentru oricare dintre noi, demne de a fi transmise mamelor noastre:  Ai rupt din trupul tău petale/ De trandafir şi flori de gheaţă,/ Mi-ai dăruit şi mie viaţă/ Din floarea tinereţii tale/…
  „Jumătatea de măr” sau „jumătatea de gând”, nu este altceva decât doimea conjugală în viziunea poetului Viorel Martin, sfătuindu-ne, din postura sa de soţ iubitor: …Timpul tău trece oricât te-ar durea./ Pe planeta de glod şi de stea,/ La răscruce de nu şi de da,/ Fii mai aproape de jumătatea ta!
       Aşadar, versurile poetului Viorel Martin se înscriu pe traiectoria  de  maturitate poetică, conturează  un profil propriu, unul vimarian ( dacă îmi este permis un joc de litere din numele său, Viorel Martin), pătrund adânc în sufletul cititorului, îndeamnă la meditaţie şi de ce nu, la relecturare.  

Vasile Larco