Una dintre putinele minuni care au loc, in fiecare an, in zilele noastre este aceea a aratarii Sfintei Lumini la Sfintul Mormint in noaptea de Inviere, adica a acelei lumini neaprinse de mina omeneasca. Asupra acestui lucru exista numeroase marturii, sute si sute de credinciosi fiind prezenti in momentul cind, in noaptea Invierii lui Hristos, lumineaza pe pamint pentru citeva clipe un foc nematerial, o lumina care poate fi tinuta in mina fara a te arde.

Procesiunea este mareata. Patriarhul cu tot sinodul, arhimandritii, staretii manastirilor din Palestina, monahi si frati, toata Fratia Sfintului Mormint, la care se adauga si pelerinii clerici, stau însiruiti pe doua rinduri într-o ordine desavirsita. Apoi merg de la altarul Bisericii Învierii spre Sfintul Mormint, în sunete de clopot si toaca, împletite cu glasurile neîntrecute ale slujitorilor. Intreg vazduhul este numai sunet si cintare. Procesiunea se face fara luminari si în toata biserica nu se afla nici o candela sau luminare aprinsa.

Sa ne închipuim aceasta mareata priveliste. De jur împrejurul Sfintului Mormint, lumea de pe lume, ca la un mare spectacol, înghesuita peste tot si la toate nivelele unde se poate sta, pina sus la uriasa cupola de deasupra. Toti tin în miini buchetele de luminari, cite treizeci si trei, dupa numarul anilor pamintesti ai Mintuitorului, si, cu privirile atintite spre Sfintul Mormint, sint într-o încordata asteptare. Procesiunea slujitorilor înconjura de trei ori Sfintul Mormint si cele doua capete ale sirului se ajung înfasurindu-l ca o uriasa panglica vie.

Privindu-i, gindul se duce la hora cosmica a astrilor si a atomilor, în rotirea lor neobosita. Ceea ce simbolizeaza aceia, aici se petrece aievea: Dumnezeu este centrul existentei, toata faptura se roteste în jurul lui Hristos, prin Care toate viaza si se misca. Parca deja a început maretul ospat de nunta al Mirelui Hristos precum zice Biserica: “Mire Hristoase, Care esti mai frumos decit toti fii oamenilor, Care ne-ai chemat la ospatul cel duhovnicesc al nuntii tale”. Chipurile luminoase ale slujitorilor, tineri si cu trasaturi îngeresti, preînchipuiesc multimea tinerilor în haine albe din jurul tronului Mielului, din Apocalipsa, iar cintarea lor este barbateasca si plina de frumusete.

Mormintul Domnului este pecetluit de cu seara: “Lumina era în intuneric, dar intunericul nu a cuprins-o”. Dupa a treia înconjurare se despecetluieste usa. Patriarhul intra înlauntru, aduna cu miinile vata de pe lespedea Sfintului Mormint (care era dinainte asezata acolo), si care se aprinde acum cu o lumina fosforescenta, care nu arde si iese cu ea afara la multime… Un strigat de uimire cutremura toata biserica si ropotele de aplauze ale unei nestavilite bucurii umplu vazduhul. Minunea s-a mai petrecut o data. Toata lumea se înghesuie sa-si aprinda buchetul de luminari de la Sfinta Lumina si în citeva clipe întreaga biserica este o mare de foc. “Acum toate s-au umplut de lumina, si cerul si pamintul”.

Pastile este sarbatoarea luminii, a biruintei, a bucuriei si totodata inaugurare, început al împaratiei celei vesnice. Asa cum pe Tabor Domnul si-a aratat o clipa ucenicilor slava Sa, tot asa si acum, la Sfintul Mormint prin Sfinta Lumina, Hristos Cel înviat straluceste o raza a slavei Sale peste cei adunati la ospatul cel de taina al Învierii Sale.

Dar totul dureaza doar citeva clipe; e o icoana, o arvuna numai si înca nu e bucuria cea deplina. De aceea, în noaptea Învierii Biserica o va spune cu dorire: “O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase…! Daruieste-ni-le însa mai adevarat, in ziua cea neînserata a Împaratiei Tale!”

Incetul cu incetul, entuziasmul se potoleste, lumea e fericita ca inca o data s-a invrednicit sa primeasca Sfinta Lumina. La altarul Bisericii Invierii incepe citirea celor cincisprezece paremii si se continua Sfinta Liturghie a Simbetei celei Mari, la care am avut marea fericire sa slujesc si eu, nevrednicul, ca smerit pelerin la Sfintele Locuri din Tara Sfinta. Dar, în jurul Sfintului Mormint, pina tirziu se vor împleti cu dangatul clopotelor ecourile bucuriei pascale ale multimilor de credinciosi de toate confesiunile care s-au adunat la dumnezeiescul ospat.
Schitul Prodromu, Muntele Athos

STIATI CA …

• … Lumina Sfanta nu apare decat de Pastele Ortodox si decat la ortodocsi. Ori de cate ori non-ortodocsii au incercat sa obtina Lumina Sfanta, tentativele lor au esuat lamentabil?
• … de-a lungul timpului multi pagani s-au convertit la Ortodoxie convinsi fiind de miracolul Sfintei Lumini?
• … cu multi ani in urma timpul cat Sfanta Lumina nu ardea era mai mare decat astazi? S-a observat ca odata cu trecerea anilor, miracolul ne-arderii dureaza din ce in ce mai putin si Sfanta Lumina se pogoara din ce in ce mai tarziu.

Darurile Invierii de Pr. Teofil Paraian

Darul cel mai deosebit, darul care izvoraste din Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, este iertarea pacatelor. Fara iertarea pacatelor, nu pot fi traite celelalte daruri ale Invierii. Sfantul Evanghelist Ioan, istoriseste ca Domnul Hristos, in cea dintai zi a Invierii Sale, a suflat peste ucenicii Sai si a zis: “Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute”, deci iertarea pacatelor este in legatura cu Invierea. Stiti ca Sfantul Ioan Gura de Aur, in Cuvantul de la Pasti zice: “Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertarea din mormant a rasarit”, si asta pentru totdeauna, pentru toata viata pamanteasca, pentru cat va fi omul pe pamant, pana la sfarsitul lumii, pentru ca pana la sfarsitul lumii este si putinta de a pacatui, este si darul de a ierta.

Cel dintai lucru care l-a spus Domnul Hristos dupa Inviere este cuvantul: “Bucurati-va!”. Un indemn la bucurie si un salut, in acelasi timp. Noi stim ca grecii din vremea aceea(poate si cei de acum) se salutau cu cuvantul “bucura-te!”. Asa incat unii au si tradus cuvantul acesta ca un cuvant de salut, dar poate fi si un cuvant de indemn la bucurie. Cand Domnul Hristos S-a intalnit cu femeile mironosite care se intorceau de la Mormantul gol le-a spus: “Bucurati-va!”. Si dupa aceea indata:”Nu va temeti!” Pentru ca ele au intrat intr-un fel de temere, le-a cuprins frica si atunci Domnul Hristos le-a zis:”Nu va temeti!”. Bucurati-va si nu va temeti.

Sunt cuvinte spuse femeilor mironosite dupa Inviere, cuvinte din care intelegem ca Domnul Hristos vrea sa ne bucuram si ca din mormantul datator de viata al Mantuitorului izvorasc bucuria si curajul, netemerea. Curajul este o virtute crestina, o virtute morala pe care cu totii voim s-o avem, pentru ca numai asa ne putem manifesta credinta noastra in Mantuitorul, Care a zis: “Indrazniti. Eu am biruit lumea.” Nu din puterea noastra ne bucuram si nu numai din puterea noastra ne linistim, ajungem la netemere, ci cu ajutorul lui Dumnezeu si mai ales pentru credinta noastra, cata o avem, in Mantuitorul care ne ajuta. “Toate le pot intru Hristos, cel ce ma intareste”, scria Sfantul Apostol Pavel crestinilor din Filipi.

Apoi mai avem inca doua daruri al e Invierii. Domnul Hristos, dupa Invierea Sa din morti, de fiecare data cand S-a intalnit cu ucenicii Sai, le-a zis:”Pace voua!”. Cuvantul acesta, pace voua, e un cuvant de salut al evreilor; evreii se salutau cu salom=pace. Deci, Domnul Hristos nu numai ca I-a salutat pe ucenici cu cuvintele pace voua, ci le-a si dat pacea. Domnul Hristos spune si despre bucurie si despre pace ca sunt lucruri pe care El le da. Inainte de Sfintele Patimi, in cuvantarea de despartire pe care a retinut-o in Evanghelia sa Sfantul Evanghelist Ioan, e scris ca Domnul Hristos a zis: “Pace va las voua, pacea Mea o dau voua.” Nu daruri cum da lumea va dau Eu, ci o sa va dau pace, care-i mai presus de orice, dar si prin care si celelalte lucruri primesc valoare.

Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: “Deci si voi acum sunteti tristi, dar iarasi va voi vedea, si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni n-o va lua de la voi”. S-au bucurat ucenicii ca L-au vazut pe Domnul dupa Inviere, au primit pacea Mantuitorului dupa Inviere si astfel s-au implinit cuvintele Mantuitorului dinainte de Patimire.

Avem patru daruri ale Invierii: iertarea pacatelor, bucuria, netemerea si pacea.

Si inca unul, al cincilea – binecuvantarea. Domnul Hristos, dupa ce Si-a implinit aici, pe pamant, cele pentru care a venit El, fiul lui Dumnezeu, S-a inaltat la ceruri binecuvantandu-I pe ucenici.

Binecuvantarea este mare lucru; binecuvantarea arata intotdeauna bunavointa, binecuvantarea arata intotdeauna largime de suflet. Pentru a primi binecuvantarea trebuie sa ducem o viata pe care Domnul Hristos s-o poata binecuvanta, o viata asemanatoare cu cea a ucenicilor, o viata asemanatoare cu cea a Maicii Domnului, pentru ca in Traditia Bisericii este ca si Maica Domnului a fost la Inaltarea Mantuitorului, asa cum a fost si atunci cand Duhul Sfant s-a pogorat peste Sfintii Apostoli.

Toate aceste stiindu-le, e bine sa ne cercetam pe noi insine nu numai daca facem lucruri care nu se potrivesc cu o viata sfanta, ci sa ne gandim si la darurile Invierii: in ce masura suntem oameni cu bucurie, cu netemere, cu pace, in ce masura suntem oameni care suntem sub binecuvantarea Domnului nostru Iisus Hristos. Sa ne cercetam daca suntem oameni care primim iertarea pacatelor, care se da la Sfanta Spovedanie, impartasindu-ne cu dumnezeiestile Taine care si ele se dau spre iertarea pacatelor, luand parte la slujba Sfantului Maslu, care este tot spre iertarea pacatelor.

Sa stim ca, daca vedem ca nu avem bucurie, ceva nu e in regula; sa stim ca, daca nu avem pace a sufletului, ceva nu e cum vrea Dumnezeu, ceva nu-i in randuiala. Sa stim ca, daca n-avem curaj, daca suntem cuprinsi de teama, ceva e rau in existenta noastra, pentru ca nu suntem in legatura cu Mantuitorul care ne sustine; daca vedem ca lucrurile nu merg asa cum le doreste Domnul Hristos, trebuie sa schimbam felul de a gandi, de a lucra, de a actiona in lumea aceasta.

In aceasta zi de bucurie, care se continua tot cu zile de bucurie, in aceasta zi de pace, care se continua cu alte zile care sunt datatoare de pace, in aceasta zi in care stam cu sarbatorire in fata Mantuitorului Inviat, sa ne gandim la Domnul Hristos Cel Inaltat si sa ne gandim la Duhul Sfant, Care si El este Duhul Sfant care da bucurie. Cu viata noastra, cu cele agonisite de sufletul nostru, sa cautam sa fim oameni care pot da incredere celorlalti oameni.

A fi cu Domnul Hristos inseamna a fi sub binecuvantare, a fi sub ieratarea pacatelor, a fi in marginile pacii, in marginile bucuriei si ale netemerii. Dumnezeu sa ne ajute!