MODELUL SFINŢILOR 

      Lasã deşertãciunile lumeşti şi vino dupã Iisus.

         1.,,Cel ce vine dupã Mine, nu umblã în întuneric”,zice Domnul…Sunt cuvintele prin care Domnul Iisus Hristos ne îndeamnã sã urmãm viaţa şi faptele Sale, dacã dorim sã ne luminãm mintea noastrã şi sã ne scãpãm de întunecimea inimii. Necesar este sã ne gîndim  în permanenţã la viaţa Domnului Iisus, iatã care ar trebui sã fie grija noastrã de cãpetenie.
         2. Dumnezeiasca învãţãturã a Mântuitorului Iisus Hristos întrece toate învãţãturile sfinţilor iar descoperirea acestei învãţãturi înseamnã aflarea manei celei ascunse (cereşti). Adesea cei ce ascultã cuvântul Evangheliei nu se trezesc din amorţealã pentru cã nu au în ei duhul lui Iisus.
         Doreşti sã pricepi întru totul şi sã guşti cuvintele Domnului? Strãduieşte-te, în permanenţã îndreaptã viaţa ta dupã a Lui.
         3. Degeaba vorbeşti frumos despre Sfânta Treime dacã în suflet nu ai smerenie, fiindcã fãrã aceasta niciodatã nu poţi fi pe placul Sfintei Treimi. În adevãr, nu cuvintele mesteşugite îl fac pe om drept şi sfânt, ci numai viaţa curatã. Chiar dacã ai cunoaşte pe de rost Sfânta Scripturã dimpreunã cu tot ce au scris înţelepţii de pe pãmânt, fãrã de har şi de milã, nu-ţi foloseşte la nimic.
         Deşertãciunea deşertãciunilor, toate nu sunt decât deşertãciune dacã nu existã iubirea de Dumnezeu şi slujirea Lui. Cea mai mare înţelepciune este sã mergi cãtre împãrãţia cerurilor neţinând socotealã de ceea ce va spune lumea despre tine.
         4. Umblarea dupã bogãţii trecãtoare şi nãdãjduirea în ele este deşertãciune. Deşertãciune este şi cãutarea de onoruri şi dregãtorii (functii lumeşti). Deşertãciune este urmarea poftelor trupului şi vânarea plãcerilor care, mai târziu, vor fi aspru pedepsite. Deşertãciune este şi mulţimea anilor vieţii dacã nu i-ai trãit aşa cum se cuvine, la viaţa viitoare negândindu-te.
         5. Mereu sã-ţi aduci aminte de cuvintele Înţeleptului, care spune: ,,Ochiul nu se saturã de ceea ce vede, nici urechea nu se umple de ce aude”. Aşadar, deprinde-te în a-ţi depãrta inima de lucrurile pãmânteşti pentru a se împlini cu cele cereşti.
         Cei care umblã în desfãtãri îşi pângãresc sufletul dar pierd şi mila Domnului.
                             Fii smerit!
         1. Din fire, orice om doreşte sã ştie cât mai multe: oare de ce folos este ştiinta fãrã frica de Dumnezeu?
         Un om fãrã de multã ştiintã, dar smerit şi care slujeste pe Domnul este cu mult mai presus decât un filozof mândru, care, nepurtând grijă de sufletul sãu rãmâne, spre propria pierzare, departe de Cel ce l-a creat. Cãci Dumnezeu va judeca pe fiecare dupã propriile fapte.
         2. Stãpâneşte-ţi dorinţa înflãcãratã de a şti toate câte sunt pe lumea aceasta, vei gãsi doar o mare risipã de vreme, deşertãciune şi neîmplinire. Mulţi oameni cu stiinţã lumeascã sunt mândri sã se arate lumii astfel, atoateştiutori.
         Sunt multe lucruri în lumea aceasta, a cãror cunoaştere este de prea putin folos sufletului, iar cine se îngrijeste de altceva decât de mântuirea lui, acela nu ştie ce face. Vorbele goale nu saturã întru nimic sufletul,dar o viaţã curatã alãturi de un cuget nepãtat, dau linişte inimii dar şi o mare încredere în Dumnezeu.
         3. Cu cât ştii mai mult, cu atât vei fi mai aspru judecat, dacã nu ai dus o viaţã curatã.
         Nu te fãli cu arta şi cu ştiinta ta, oricât de meştesugite ar fi ele, ci teme-te mai curând de lumina lor. Dacã te socoteşti cã ştii multe, asta e puţin lucru faţã de ceea ce încã nu stii. Nu fi mândru, ci mãrturiseşte mai degrabã cã nu stii aproape nimic. Sã nu te crezi mai presus de semenul tãu.
         Dacã vrei sã înveţi sã stii ce îţi este de folos, obisnuieşte-te sã trãieşti modest dar curat sufleteşte, cãci frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.
                             Adevãrata învãţãturã
         1. Este cu adevãrat fericit cel ce a aflat adevãrul aşa cum este el, iar nu în cuvinte meşteşugite. Mintea şi simţurile noastre sunt slabe şi greşesc de multe ori. Ce folos au certurile cu privire la lucrurile greu de înţeles, cãci Dumnezeu la judecatã, nu va întreba de ce nu le-am luat în seamã. Este o mare nebunie sã nu te gândesti la ce  îţi este de folos şi de trebuinţã, cãci aceasta este pãgubitor. Într-adevãr, avem ochi dar foarte adesea nu vedem.
         2. Oare de ce ne pasã ce ne spune altul despre felul şi chipul în care se judecã lucrurile? Cel cãruia îi vorbeşte Cuvântul (Cel) Veşnic, acela cunoaşte lumina. Toate vin de la acest Cuvânt atoatestãpânitor, el este începãtorul tuturor, el vorbeşte înlăuntrul nostru, fãrã de el nu poate fi înţelepciune, nu poate fi judecatã dreaptã.
         O! Adevãr al Domnului, fã-mã sã fiu una cu tine, veşnic sã te iubesc. Adesea mã trudesc sã citesc şi sã înţeleg, fãrã de El totul este în zadar.
         3. Cu cât îţi vei strânge mai mult puterile şi te vei debarasa de poftele lumeşti, cu atât sufletul tãu va fi mai înţelept şi se va ridica tot mai mult deoarece îşi primeşte lumina de la Cel de Sus. Un suflet curat, nevinovat, hotãrât la lucruri bune, nu se rãtãceşte niciodatã, chiar nici în mijlocul celor mai grele necazuri, pentru cã el pe toate le întocmeste spre lauda lui Dumnezeu, şi se sileşte sã se desãvârşeascã tot mai mult.
         Ce te necãjeşte, ce te tulburã, dacã nu pornirile nestãpânite ale inimii tale?…
         4. Omul bun şi cu adevãrat evlavios îşi rânduieşte înlãuntrul sãu mai dinainte tot ceea ce are de gând sã facã. El nu merge dupã poftele trupului, ci toate le trece prin dreapta lui judecatã. Zilnic sã ne întãrim şi sã facem tot mai multe fapte bune. Cunoaşterea de sine este o cale care te duce mult mai sigur la Dumnezeu în comparaţie cu toate bogãţiile ştiintei. Nu tãgãduiesc deloc folosul ştiintei, dar adesea, mulţi rãtãcesc, truda lor lumeascã rãmânând zadarnicã.
         5. La aspra judecatã vei fi întrebat dacã ai trãit ca un creştin adevãrat. Acolo nu se va ţine seama de învãţaţii lumii acesteia şi care se fãleau cu multa învãţãturã lumeascã. Odinioară s-a vorbit mult despre ei, au fost pe placul multora, dar despre toate acelea nu se va auzi nimic, dreapta judecatã va fi cu rãsplatã  şi fericire pentru sãvârşitorii binelui.
         6. Cât de repede zboarã slava lumii acesteia.
         Ce mulţi se pierd în lumea aceasta din pricina unei învãţãturi mincinoase şi a uitãrii de Dumnezeu. Vor mai degrabã ca sã ajungã oameni mari în viaţa aceasta decât sã fie smeriţi cu sufletul, iar pierzarea le este mare în deşertãciunea lor. Mare va ajunge doar cel ce are dragoste şi se crede mic pe sine, iar pentru unul ca acesta, toate onorurile lumii acesteia rãmân ca o nimicinicie.
         Cel care face voia Domnului fãrã sã se gândeascã la sine, cu siguranţã cã a aflat adevãrata învãţãturã.
                             Fii cu bãgare de seamã
         1. Nu trebuie sã crezi orice vorbã, nici nu trebuie sã te supui oricãrei porniri lãuntrice în viaţa aceasta, ci trebuie sã potriveşti toate lucrurile tale dupã voia lui Dumnezeu, cu înţelepciune şi cu multã bãgare de seamã. Cât de uşor noi credem şi spunem despre alţii mai repede rãul decât binele; atât de slabi suntem şi atât de departe de sãvârşirea binelui.
         2. Este o mare înţelepciune sã nu faci nimic în grabã, urmând cu încãpãţânare propriile tale simţãminte, ci cântãrind cumpãtat. Oricând primeşte cu bucurie sfatul omului cu adevãrat înţelept şi cu mintea întreagã.
         O viaţã curatã face pe om înţelept aşa cum este voia Domnului, care Îl încearcã de multe ori şi în multe feluri întru desãvârşire. Cu cât vei fi mai smerit şi mai supus înaintea lui Dumnezeu, cu atât vei avea mai multã înţelepciune şi mai multã pace în lucrurile tale.
                               Cum citeşti Sfânta Scripturã?
         1. În permanenţã, în Sfânta Scripturã, trebuie sã cãutãm adevãrul, iar nu meşteşugul vorbirii. Trebuie sã o citim cu acelaşi duh cu care a fost scrisã, sã cercetãm în ea lucrurile de mult folos mai mult decât frumuseţea limbii. Nu te gândi la cel care a scris, ci, fãrã sã te îngrijesti dacã este om mai mult sau mai putin învãţat, numai şi numai dragostea de adevãr sã te facã sã citeşti.
         Gândeşte-te la ceea ce este scris iar nu la cel care a scris.
         2. Lumea trece, dar adevãrul Domnului rãmâne în veac. Dumnezeu ne-a vorbit în felurite chipuri, prin fel de fel de oameni.
         În citirea Sfintei Scripturi, adeseori curiozitatea noastrã ne vatãmã, voind sã cerceteze şi sã înţeleagã ceea ce trebuie trecut cu vederea.
         Dacã voieşti sã câştigi vreun folos, citeşte cu smerenie, cu inima curatã şi cu credinţã; nu te mândri cu destoinicia ta. Întreabã acolo unde nu te pricepi, ascultã liniştit sfaturile sfintilor şi nu uita niciodatã hotãrârile bãtrânilor cãci ei nu au vorbit în zadar.
                             Pofte deşarte
         1. Atâta timp cât omul pofteşte dupã lucruri deşarte, neliniştea va cuprinde inima lui. Cel ce este mândru şi cel zgârcit niciodatã nu vor putea fi liniştiţi, pe când cel smerit şi cel sãrac cu duhul îşi vor duce viaţa în tihnã.
         Omul care nu a omorât cu desãvârşire patimile dinlãuntrul sãu, acela va cãdea rob şi celor mai mici încercãri care vor veni asupra lui.
         Cel slab la suflet, cel îngreuiat cu lucrurile trupeşti şi pornit cãtre desfrânãri, cu mare greutate se poate dezlipi de poftele lumeşti. Iatã de ce, când încearcã sã se debaraseze de ele, se întristeazã, iar dacã cineva ar încerca sã-l opreascã, mai tare se mânie.
         2. Iar dacã a dobândit îndatã ceea ce îşi dorea, numaidecât mustrarea cugetului apasã asupra inimii lui pentru cã s-a lãsat în voia poruncilor pãtimaşe, care nu-i dau liniştea pe care ar dori-o sufletul sãu.
         Numai înfruntând poftele lumeşti, iar nu devenind robul lor, vei afla pacea inimii tale. …Niciodatã nu va fi liniste în sufletul celor ce umblã în desfrânãri, nici în al celui ce se lasã ademenit de îndemnurile trupului; liniştea este rãsplata celui care râvneşte sã-şi îmbogãţeascã sufletul sãu.
                             Fugi de mândrie
         1. Cel care îşi pune nãdejdea în oameni ori în alte fãpturi pãmânteşti este un mare nesocotit! Nu trebuie sã-ţi fie ruşine a sluji altora, trecând ca un sãrac al lumii acesteia, pentru dragostea pe care o ai faţã de Iisus Hristos. Nu te încrede prea mult în tine, ci te lasã numai în seama lui Dumnezeu. Fã tot binele cât îţi stã în putinţã iar Domnul va sprijini bunãvoinţa ta. Nu te încrede nici în stiinţa şi nici în înţelepciunea oamenilor, ci deschide-ţi inima pentru a putea primi harul Domnului care ajutã pe cei smeriţi şi coboarã pe cei mândri.
         2. Dacã eşti bogat, nu te fãli cu bogãţiile tale cele multe, nici cu prietenii tãi cei puternici; lauda ta sã fie numai întru numele Domnului, care ne dã de toate, şi care, mai presus de orice, doreşte sã se dea chiar pe Sine pentru noi.
         Niciodatã sã nu te mândreşti cu puterea ori cu frumuseţea trupului deoarece o suferinţã ce poate veni, îl stricã şi îl vestejeşte. Nu te minuna de priceperea şi de multa ştiinţã pe care o ai, ca nu cumva sã-L mâhnesti pe Dumnezeu, Cel care ţi-a hãrãzit toate bunãtãţile firii.
         3. Nu te crede cã eşti mai bun decât alţii, ca nu cumva sã fii rãu privit de ochiul lui Dumnezeu care vede tot ce este înlãuntrul tãu. Nu te lãuda cã ai fãcut fapte bune pentru cã judecãţile Domnului nu sunt ca ale oamenilor; de multe ori cel ce place oamenilor, nu place lui Dumnezeu. Dacã ai fãcut vreo faptã bunã, gândeste-te cã alţii au altele cu mult mai bune; aşa sã faci, pentru a-ţi putea pãstra smerenia.
         Nimic nu vei pierde dacã te vei socoti mai prejos decât alţii; mai mult rãu îţi vei pricinui dacã vei crede despre tine cã eşti mai bun decât oricare unul dintre semeni. Omul care este smerit se bucurã de mai multã pace lãuntricã. Mânia şi pizma tulburã inima celui mândru.
                             Nu fi prea prietenos
         1. Este mai înţelept sã nu-ţi spui tainele inimii tale la toatã lumea, ci numai omului înţelept şi temãtor de Dumnezeu. Nu alerga la cei tineri şi uşuratici la minte. Nu mãri pe cel bogat şi nu te duce prea des la oamenii cu vazã mare. Mai degrabã îndreaptã-te cãtre cei de jos şi neştiutori de ştiinţã lumeascã dar evlavioşi precum şi cu obiceiuri frumoase, iarã vorbirea, şi aici, sã fie doar despre lucrurile care ajutã la desãvârşirea sufletului tãu. Mereu sã mulţumeşti lui Dumnezeu pentru cele pline de credinţã şi de fapte bune.
         Sã doreşti lucrul acesta: sã fii prieten lui Dumnezeu şi îngerilor Lui, si sã te fereşti cât îţi este cu putinţã de ochii lumii.
         2. Sã ai faţã de toatã lumea milã dar la prietenie sã fii zgârcit.Omul necunoscut are de multe ori nume bun dar când ajungi sã îl cunoşti mai îndeaproape,vezi cã te-ai înşelat.
                             Supunere şi ascultare
         1. Cu mult este mai bine sã trãieşti sub scutul altuia, sã fii supus şi sã nu mergi înainte de capul tãu. Eşti cu mult mai sigur când te supui decât când porunceşti. Mulţi se supun, însã mai mult de nevoie decât din iubire; dar aceştia întotdeauna sunt amãrâţi şi cu murmurul pe buze. Totdeauna, sufletele lor sunt apãsate ca de o piatrã mare, cu atât mai mult cu cât, inimile lor rãmân mai învârtoşate la numele lui Dumnezeu.
         Oriunde vei merge nu vei gãsi odihnã pentru sufletul tãu decât ascultând cu omenie sfaturile celui mai mare! Mulţi au crezut cã vor fi cu mult mai buni dacã vor dobândi ranguri lumeşti; dar amarnic s-au amãgit cu acest gând.
         2. Fiecãruia îi place sã meargã într-acolo încotro îl duc gândurile sale şi sã asculte doar de cei care gândesc la fel ca şi ei. În momentul în care Dumnezeu devine stãpânul sufletelor noastre, vom lãsa la o parte patimile pentru a putea dobândi bunurile pãcii. Existã oare pe acest pãmânt omul acela atât de învãţat încât sã le ştie pe toate? Nu te încrede prea mult în propria ta pãrere, ci pleacã-ţi mai bine urechea la sfaturile cele de mult folos.
         3. De multe ori am auzit vorbindu-se cã este mai bine sã primeşti sfaturi decât sã dai. Se poate întâmpla, ca pãrerea fiecãruia sã fie bunã; dar dacã nu vrei sã asculţi de sfaturile altora nici mãcar atunci când prilejul şi mintea limpede cere aceasta, ai un suflet îngâmfat şi îndãrãtnic.
                             Sã nu vorbeşti mai mult decât este necesar
         1. Îndepãrteazã-te cât poţi de zarva lumii cãci este primejdios ca sã vorbeşti despre lucrurile lumeşti chiar şi atunci când ai avea gând bun; mândria îţi farmecã sufletul, îl robeşte şi în cele din urmã îl pângãreşte iar astfel viaţa noastrã se îndepãrteazã de Dumnezeu.
         2. Privegheazã şi te roagã neîncetat ca sã nu-ţi treacã vremea fãrã de folos. Dacã îţi este îngãduit ori îţi este de folos ca sã vorbeşti, atunci sã vorbeşti în aşa fel încât sã fie pentru întãrirea sufletului.
         Sfaturile bune, privitoare la suflet, date de cãtre oameni care fac voia lui Dumnezeu având gândul numai spre El, sunt de mare folos la desãvârşirea sufleteascã.
                             Tu doreşti sã ai linişte sufleteascã?
         1. Ne vom putea bucura de o adâncã linişte sufleteascã numai atunci când nu ne vom irosi vremea cu ceea ce fac sau spun alţii, şi care, de fapt nu ne priveşte pe noi.
         Nu va putea avea o trainicã linişte sufleteascã acel care, fãrã de vreun rost, se amestecã în treburile altora, cel care se îngrijeşte numai de cele trupeşti, iar de cele dinlãuntrul sãu nu poartã de grijã?…
         Fericiti cei sãraci cu duhul, fiindcã aceia au multã linişte sufleteascã.
         2. Oare cum crezi cã s-au ridicat sfinţii la o atât de mare desãvârşire şi la atâta luminã sufleteascã? Numai pentru cã s-au  strãduit sã omoare toate poftele deşarte, sã se alipeascã de Dumnezeu cu toatã inima lor, şi sã  se îngrijeascã de ei înşişi.
         Noi suntem prea strâns legaţi de patimi şi prea preocupaţi de lucrurile cele trecãtoare. Rar putem birui rãul, dorinţa de a face zilnic un pas mai departe înspre bine aproape cã nu o avem, aşa cã prea adesea rãmânem reci.
         3. Atunci când vom rãstigni poftele trupului şi nu ne vom mai frãmânta sufletul cu griji deşarte, vom gusta cu adevãrat din cele dumnezeieşti, deprinzându-ne sã gândim la Domnul.
         Marea şi singura piedicã ce stã împotriva noastrã este însãşi pornirea din noi cãtre desfrâu şi cãtre lãcomie, fãrã ca sã ne strãduim câtuşi de puţin a porni pe drumul ce duce cãtre desãvârşire.
         Dacã se întâmplã sã ne izbim de o cât de micã greutate, uşor pierdem nãdejdea, alergând iarãşi cãtre lucrurile omeneşti cele pierzãtoare.
         4. Dacã vom fi neclintiţi în mijlocul luptei, ca adevãraţi ostaşi, vom simţi ajutorul Domnului pogorându-se din cer la noi, cãci El este gata întotdeauna sã punã umãrul la izbânda celor ce se luptã cu dreptate şi nãdãjduiesc în El. Sã punem securea la rãdãcina pomului pentru dezlipirea de patimi, şi astfel sufletul sã trãiascã în pace.
         5. Câte puţin ne vom dezrãdãcina din pornirile noastre cãtre pãcat, vom apuca fãrã de greş pe drumul ce duce la desãvârşire.
         Dacã de la început noi ne vom împotrivi ispitelor, atunci orice lucru îl vom face cu usurinţã dar totodatã şi cu bucurie.
         6. Greu este sã te laşi de viaţa pe care ai dus-o pânã acum dar cu mult mai greu este sã lupţi împotriva pornirilor tale. Dar dacã nu poţi sã treci peste mãruntele piedici ale vieţii, cum vei putea înfrânge durerile şi chinurile cele cumplite? Gândind astfel, am credinţa cã vei cãpãta o cu mult mai mare dorinţã pentru desãvârşirea ta.
                             Rostul (folosul) necazurilor
         1. Folositoare sunt necazurile şi încercãrile pentru cã adesea ele îmbunãtãţesc inima omului fãcându-l sã ştie cã el este un strãin şi un cãlãtor pe pãmânt, şi nu trebuie sã-şi punã nãdejdea în nici o creaturã de pe acest pãmânt. Credinţa permanentã trebuie sã rãmânã în Dumnezeu cãci lumea aceasta este plinã doar de rãutãţi şi de fãrãdelegi.
         2. Când omul cu voinţã hotãrâtã se întâmplã ca sã fie tulburat, ispitit ori chinuit de gânduri rele, atunci vede mai desluşit cât de necesar este sprijinul lui Dumnezeu şi cât de hotãrâtor.

                             Tãria în ispite

         1. Atâta timp cât trãim pe pãmânt nu suntem scutiţi de mâhniri şi de suferinţe, aşa cum se spune şi în Cartea lui Iov: ,,Viaţa omului pe pãmânt este o luptã”. Fiecare, în permanenţã trebuie sã fie pregãtit pentru a întâmpina ispitele ce l-ar putea împresura, sã fie veghetor şi sã se roage pentru a nu lãsa loc ghearelor diavolului ce stã veşnic neadormit ci dã târcoale cãutând pe cine sã înghitã.
         Nu este omul atât de pios ş de desãvârşit ca sã nu aibã nici o ispitã, de aceea  pregãtirea trebuie sã fie continuã pentru a fi biruitori prin Hristos.
         2. Oricât de supãrãtoare şi de chinuitoare ar fi ispitele, adesea ele sunt foarte folositoare omului deoarece, prin ispite, omul, biruindu-le, se întãreşte…La fel şi sfinţii au trecut prin multe ispite, încercãri şi suferinţe, iar  pe cei care nu s-au putut împotrivi acestoara, Dumnezeu i-a osândit.
         3. Atâta timp cât trãieşte pe acest pãmânt, omul nu va fi niciodatã la adãpost faţã de nevoi şi ispite; purtãm în noi sãmânţa desfrânãrii cu care ne-am nãscut. Mereu vom avea câte puţin de suferit deoarece am pierdut încã de la început binele şi fericirea.
         4. Cel care înlãturã numai pricinile dinafarã şi nu smulge de la rãdãcinã însãşi pricina rãului, nu face bine, cãci ispitele se întorc din nou asupra lui cu şi mai multã tãrie.
         Vei învinge mult mai sigur, puţin câte putin, printr-o îndelungã rãbdare, sprijinitã pe ajutorul lui Dumnezeu. Sã primeşti sfaturile când ai cãzut în ispitã, nu te purta aspru cu cel ispitit; mai bine sfãtuieşte-l aşa cum ai vrea sã te sfãtuiascã şi pe tine altul.
         5. Începutul tuturor ispitelor este nestatornicia sufletului şi prea puţina încredere în Dumnezeu. Precum o corabie fãrã de cârmaci este împinsã de valuri la voia întâmplãrii, aşa este şi cu omul slab şi schimbãtor, care pãrãseşte hotãrârile sale, devenind tulburat de multele ispite. Fierul se încearcã (se cãleşte) în foc iar omul în ispite şi greutãţi; ispita ne aratã cine suntem. Împotriveste-te rãului încã de la început; îndreptarea vine foarte târziu, atunci când rãul creşte printr-o zãbavã prea lungã din partea omului. Cu cât întârzii şi lâncezeşti pentru a nu te lupta, cu atât mai mult slãbeşti în fiecare zi, iar duşmanul (diavolul) se tot înãreşte asupra ta.
         6. Când ispitele se înmulţesc asupra ta, nu pierde nãdejdea în Dumnezeu, ci roagã-te cu mai multã râvnã, cãci, dupã cuvântul Apostolului, El te va face sã tragi folos din ispita care te încearcã. Pleacã-ţi sufletul sub mâna Domnului în toate ispitele, în toate greutãţile, cãci El va mântui şi va înãlţa pe cel smerit la suflet.
         7. Doar în încercãri şi în ispite vezi cu adevãrat puterea sufleteascã a omului. Plata este mare şi fapta bunã îşi aduce roadele sale. Nu este prea greu sã fi evlavios şi plin de credinţã, dar, sã ţii minte: cel ce este rãbdãtor în vremuri grele, acela va merge cu paşi repezi cãtre desãvârşire.
         Unii se împotrivesc ispitelor celor grele, însã cad zilnic pradã multor ispite mãrunte; cine nu este în stare sã biruiascã pe cel slab, cum se va lupta cu cel tare ?!…
                             Nu judeca pe alţii
         1. Întoarce-ţi privirea asupra ta însuţi şi fereşte-te sã judeci faptele altora. Când judeci pe alţii, te muncesti în zadar, adeseori te înşeli şi poţi foarte uşor sã greşeşti, câtã vreme, judecându-te pe tine, totdeauna truda ta va aduce folos.
         Adesea judecãm lucrurile dupã inima noastrã, cãci iubirea de sine cu uşurinţã înduplecã dreapta judecatã.
         2. De cele mai multe ori suntem împinşi la rãu de imbolduri din afarã sau de porniri ascunse dinlãuntrul nostru. Unii, în tot ceea e fac nu urmãresc decât folosul lor iar câtã vreme lucrurile merg dupã voia lor se bucurã de multã linişte sufleteascã, însã când li se împotriveşte cineva, de îndatã se tulburã şi se întristeazã.
         3. Obiceiul cel vechi este greu de renunţat la el; dacã tu te reazemi mai mult pe înţelepciunea şi pe judecata proprie decât pe exemplul de supunere  pe care l-am primit ca pildã de la Mântuitorul, vei merge prea încet şi prea târziu pe drumul cãtre desãvârşire. Dumnezeu doreste sã-i fim întru totul supuşi, sã ne ridicãm prin iubire deasupra patimilor pãmânteşti.
                             Fapte fãcute din iubire

         1. De dragul nimãnui şi pentru nimic în lume sã nu faci nici mãcar cel mai mic rãu. Uneori însã, ca sã ajuţi pe cineva la nevoie, poti sã amâni sãvârşirea faptei bune. Ceea ce este fãcut fãrã de iubire nu aduce nici un folos; pe când, orice lucru, oricât de mic, oricât de neînsemnat ar fi el, dacã este fãcut din iubire atunci aduce şi roade îmbelşugate, deoarece Dumnezeu se uitã mai mult la gândul cu care ai lucrat decât la propria ta faptã.
         2. Doar cel ce este plin de iubire poate sã lucreze mult iar unul ca acesta ţine seama mai mult de folosul lumii întregi decât de propria sa voie. Ceea ce spune lumea cã este iubirea, adesea nu este decât poftã lumeascã, fiindcã prea rar se întâmplã ca vreun imbold pornit dinlãuntrul nostru, nãdejdea în rãsplatã ori cãutarea dupã foloasele noastre sã nu fie amestecat în tot ceea ce facem.
         3. Acela care este plin de iubirea adevãratã şi desãvârşitã nu cautã dupã folosul propriu, ci singura lui grijã, în tot ceea ce face este pentru preamãrirea lui Dumnezeu. Unul ca acesta nu pizmuieşte pe nimeni pentru cã nu umblã dupã mãriri deşarte, nu se veseleşte în inima sa, ci, dispreţuind oricare alte bunuri, îşi va cãuta fericirea numai la Dumnezeu.
         De am avea doar o scânteie de iubire adevãratã, am putea vedea cã toate lucrurile inimii acesteia nu sunt decât deşertãciuni.
                           
 Rabdã greselile altuia
         1. Aceea ce omul nu poate sã îndrepte nici de la sine şi nici cu ajutorul altora, trebuie sã rabde fãrã de cârtire pânã când Bunul Dumnezeu va orândui lucrurile dupã sfânta Sa voie. Este mult mai bine sã te înveţi a fi rãbdãtor, sã te rogi neâncetat pentru a primi ajutor sã poţi trece cu uşurinţã peste toate greutãţile şi încercãrile care vin asupra ta.
         2. Dacã vreodatã ai dojenit pe cineva şi nu s-a îndreptat, nu te lua la ceartã cu el, ci lasã totul în voia Domnului, pentru ca voia Lui sã se plineascã. Deprinde-te sã rabzi greşelile şi nepuţintele altora, oricum ar fi ele, cãci şi tu ai multe greşeli pe care le rabdã semenii tãi. Dacã pe tine însuţi nu te poţi îndrepta aşa cum ar fi necesar, atunci cum vrei sã faci pe altul sã fie pe placul tãu? Lesne nouã ne place sã vedem pe alţii în greşelile lor, dar pe noi înşine nu ne îndreptãm de greşelile noastre.
         3. Vrem sã dojenim aspru pe alţii dar pe noi înşine, nu. Foarte rar ne mãsurãm (cântãrim) şi nouã şi altora cu aceeaşi mãsurã. Dacã toţi ar fi desãvârşiţi, ce ai mai putea rãbda de la alţii pentru numele Domnului?
         4. Dumnezeu a orânduit astfel lumea tocmai ca sã ne obişnuim sã ne purtãm sarcinile unii altora, cãci fiecare are sarcina lui; nimeni nu poate sã spunã cã nu are nevoie de ajutorul celuilalt. Nimeni nu este atât de înţelept pentru a se putea îndrepta singur fãrã de Dumnezeu.
         Trebuie sã suferim unii pentru alţii, sã ne mângâiem şi sã ne ajutãm la nevoie, sã ne învãţãm între noi povãţuindu-ne unii pe alţii.

                             Viaţa în mãnãstire

         1. Trebuie sã te obişnuieşti cu lepãdarea dorinţelor tale dacã vrei sã pãstrezi liniştea şi buna înţelegere cu cealaltã lume. Nu este deloc uşor a-ţi duce viaţa într-o mãnãstire ori într-o obşte religioasã, fãrã sã murmuri vreodatã, ci sã rãmâi credincios pânã la moarte. Fericit este acel care, dupã ce a dus o viaţã curatã, a ajuns cu bine la sfârşitul ei. Dacã vrei sã te întãreşti şi sã sporeşti în fapte bune, socoteşte-te cã eşti un cãlãtor şi un strãin pe pãmânt.
         2. Haina şi pãrul folosesc prea puţin; lepãdarea obiceiurilor lumeşti şi rãstignirea desãvârşitã a poftelor trupului, acestea fac pe adevãratul monah. Acela care cautã în mãnãstire altceva, iar nu pe Domnul şi mântuirea sufletului sãu, acela nu va gãsi decât amãrãciune şi tânguire. Cel care nu se trudeşte sã fie aici cel mai mic şi supus tuturor, acela nu poate sã aibã o linişte trainicã.
         3. Tu ai venit aici ca sã slujeşti, iar nu ca sã porunceşti; sã ştii cã esti chemat sã rabzi şi sã munceşti, nu sã pierzi vremea zilnic în multã vorbã şi trândãvie.
         Aici în mãnãstire, oamenii se încearcã precum aurul în cuptor. Aici nimeni nu poate ca sã trãiascã dacã nu se smereşte din toatã inima sa pentru numele Domnului.

                             Pe urmele sfinţilor

         1.Gândeşte-te bine la viaţa Sfinţilor Pãrinţi în care a strãlucit desãvârşirea vieţii creştineşti şi vei putea vedea cât de puţin facem noi; aproape nimic. Oare am putea sã asemãnãm viaţa noastrã cu a lor? Sfinţii şi prietenii lui Iisus au slujit Domnului flãmânzi şi însetaţi, goi şi înfriguraţi, în trudã şi în silnicie, în post şi în priveghere, în rugãciuni şi gânduri cãtre Dumnezeu; prigoniţi şi ocãrâţi de nenumãrate ori.
2. Multe necazuri au pătimit Apostolii, Mucenicii, Mãrturisitorii, Fecioarele, precum şi toţi cei care au dorit sã meargã pe urmele lui Hristos. ,,Şi-au urât sufletele lor în lumea aceasta, pentru ca sã le dobândeascã în cea veşnicã”. Câtã lepãdare de sine şi câte chinuri trupeşti au arãtat sfinţii în pustiu. Prin ce ispite grele şi nesfârşite au trecut! De câte ori i-a chinuit vrãjmaşul, de câte ori au ridicat rugãciuni fierbinti cãtre Domnul! Câte înfrânãri grele au sãvârşit! Ce sârguinţã, ce cãldurã mare au arãtat pentru desãvârşirea lor sufleteascã? Ce crâncenã luptã au dus împotriva patimilor trupului! Ziua munceau din greu iar noaptea şi-o petreceau în rugãciune şi chiar muncind; neâncetat cu rugãciunea în inimã.
         3. Mereu se îndeledniceau cu lucruri de folos. Ei şi-au pãrãsit averile, mãririle lumeşti, rangurile, prietenii, rudeniile, nedorind lucruri pãmânteşti. Erau sãraci în cele pãmânteşti însã erau bogaţi în daruri sufleteşti şi în fapte bune.
         4. Ei erau strãini pe  lume însã au fost prieteni apropiaţi, mereu având în preajma lor pe Dumnezeu. Au trãit în adevãratã smerenie, în supunere, în rãbdare, iar cu fiecare zi creşteau în desãvârşire, fiind tot mai plãcuţi Domnului; au slujit ca pildã tuturor acelora care au ştiut sã ducã o adevãratã viaţã creştineascã.
         5. Ce râvnã mare au avut monahii la început şi câtã sârguinţã la rugãciune şi fapte bune. Ceea ce a rãmas de la ei ne mãrturiseşte şi astãzi desãvârşirea şi suferinţa acestor oameni care, luptându-se cu mult curaj au trecut peste tot ce era lumesc.
         Sã dea  Dumnezeu ca dupã ce am aflat despre aceste pilde de sfinţenie, niciodatã sã nu lãsãm sã se stingã în noi dorinţa fierbinte de a face tot mai multe fapte bune.

                             Cu ce te îndeletniceşti?

         1.Viaţa unui adevãrat creştin trebuie sã fie înarmatã cu mulţimea faptelor bune. Oriunde am fi, în orice moment trebuie sã ne întãrim pentru a râvni spre mai multe fapte bune, si sã zicem: ,,Ajutã-mi Doamne, în curajul meu cel sfânt sã rãmân în slujba Ta; învredniceşte-mã faptelor celor bune, cã n-am fãcut pânã astãzi nici un bine”.
         2. Hotãrârea pe care am luat-o este mãsura sporului nostru în faptele cele bune. Dacã cel ce vrea sã fie neclintit în hotãrârea sa, adeseori se lasã târât în ceea ce este rãu, atunci hotãrârea lui este şovãielnicã. De multe ori uitãm de hotãrârea pe care am luat-o; oamenii întelepţi îşi leagã hotãrârile lor mai mult de darul lui Dumnezeu decât de înţelepciunea lor, şi orice ar face, numai în El îşi pun nãdejdea.
         Omul cere dar Dumnezeu este cel care dã, iar omul nu poate hotãrî la aceasta.
         3. Dacã am lãsa la o parte îndeletnicirile noastre de fiecare zi care nu au nimic de a face cu sufletul, şi sã urmãm cu adevãrat calea ce duce cãtre Domnul, am deprinde un bun obicei la care nu am renunţa pânã la apusul zilelor noastre.
         4. Dacã nu poţi sã ţii întotdeauna strânse puterile sufletului, fã aceasta mãcar o datã pe zi, dimineaţa ori seara. Dimineaţa hotãrãşte-te sã faci o faptã bunã iar seara cereteazã-ţi purtarea din timpul zilei, vorbele, faptele, gândurile tale, cãci prin acestea se întâmplã sã superi adeseori pe Dumnezeu dar şi pe aproapele. Asemenea unui ostaş viteaz, trebuie sã te înarmezi împotriva loviturilor diavolului. Înfrâneazã lãcomia, cãci atunci vei potoli uşor toate celelalte pofte ale trupului; nu te lenevi, citeşte, scrie, roagã-te, cerceteazã ori munceşte cu mâinile spre folosul tuturor.
         5. Nu lucra în faţa lumii lucrul care ar trebui fãcut acasã la tine. Este bine sã împãrţim îndeletnicirile noastre dupã împrejurãri; unele îndeletniciri se potrivesc pentru zilele de sãrbãtoare, altele pentru zilele din timpul sãptãmânii. Unele ne sunt de folos la vreme de ispitã, altele în timp de linişte şi de odihnã; unele gânduri ne plac la tristeţe, altele la bucurie.
         6. La sfintele sãrbãtori trebuie sã împrospãtãm bunele îndeletniciri şi sã cerem cu mai multã cãldurã ajutorul sfinţilor. În fiecare sãrbãtoare sã ne hotãrâm sã trãim aşa cum se cuvine, precum ar trebui sã ieşim din aceastã lume şi sã intrãm la sãrbãtoarea cea veşnicã. Aşa cã este necesar sã ne pregãtim cu multã grijã, printr-o viaţã plinã de râvnã, pãzindu-ne pentru a ne putea lua rãsplata pentru toate ostenelile noastre din aceastã viaţã.
         7. Dacã s-ar întâmpla sã întârzie vremea plãţii, sã ne gândim cã totuşi nu suntem destul de bine pregãtiţi, cã nu suntem vrednici de mãrirea ce ni se va arãta; aşadar sã ne strãduim îndoit pentru a ieşi cu bine din viaţa aceasta.
         Fericitã este sluga pe care, când va veni Stãpânul sãu, o va gãsi priveghind, zice Sfântul Evanghelist Luca. Adevãr zic vouã, peste toate avuţiile o va pune pe dânsa.

                             Îţi place singurãtatea şi tãcerea?

         1. Cautã vremea potrivitã ca sã te gândeşti la tine însuţi şi sã-ţi îndreptezi mintea cãtre binefacerile lui Dumnezeu. Citeşte totdeauna cãrţi care îţi îmbunãtãţesc inima iarã nu de cele care o stricã. Fugi de vorbele deşarte şi de plimbãrile nefolositoare, închide-ţi urechile la zarva fãrã de rost a lumii cãci numai atunci vei avea destulã vreme ca sã cugeţi cum trebuie. Şi sfinţii au fugit de prea multă legãturã cu lumea voind mai bine sã trãiascã în tãcere, cât mai aproape de Dumnezeu.
         2. Un înţelept din vremea veche spunea: ,,De câte ori mã duc în adunãrile lumii, de atâtea ori mã întorc acasã mai mic de cum am plecat”. Aşa se întâmplã adeseori şi cu noi, este mult mai uşor sã taci decât sã vorbeşti fãrã a greşi. Cu mult mai uşor este sã stai închis în casã decât sã te pãzeşti pe tine însuţi, curat, în mijlocul lumii.
         Cel ce voieşte sã meargã cãtre o adevãratã viaţã sufleteascã, trebuie sã fugã de zarva lumii pentru a putea rãmâne împreunã cu Iisus. Doar cel care ştie sã se supunã poate cu siguranţã, sã porunceascã.
         3. Nimeni nu se poate bucura din toatã inima sa, dacã nu are în el totodatã şi mãrturia cugetului celui bun. Credinţa cea neclintitã a sfinţilor a fost sprijinitã pe frica de Dumnezeu, oricât de mare era strãlucirea vieţii lor, oricât de multe erau darurile lor; ei niciodatã nu îşi împuţinau smerenia şi vegherea.
         Îndrãzneala celor nelegiuiţi izvorãşte din mândrie şi din îngâmfare, ducând la pierzanie.
         4. Adeseori, cei care erau cei mai buni în ochii lumii, au ajuns în cele mai mari nenorociri datoritã prea multei încrederi în ei înşişi. Pentru mulţi este de folos ca sã fie adeseori ispitiţi şi sã sufere lovituri, ca nu cumva, fiind prea liniştiţi în inimile lor, sã se îngâmfeze şi sã umble dupã desfãtãri trupeşti. Cât de curat ar fi cugetul dacã omul nu ar umbla dupã plãcerile trecãtoare şi dacã nu s-ar gândi niciodatã la nimicnicii ale lumii acestea trecãtoare.
         5. De mângâierea cereascã nimeni nu este vrednic dacã nu se va deprinde cu pocãinţa. Dacã vrei sã-ţi înfrânezi cu adevãrat inima, atunci intrã în odãiţa ta, înlãturã zgomotul lumii; dupã cum este scris: ,,Din aşternutul tãu, inima sã-ţi fie bunã de pocãinţã”. Aici în odãiţa ta vei gãsi tot ceea ce ai pierdut adeseori în lume iar dacã o vei pãzi cu credinţã, ea va deveni pentru tine cel mai scump prieten dar şi mângâierea ta cea mai dulce.
         6. În tãcere şi în linişte, omul evlavios merge cãtre desãvârşire şi poate pãtrunde cu mult mai uşor tainele Scripturii. Aici acesta gãseşte izvorul lacrimilor care-l spalã şi îl curãţã  de Întinãciunea patimilor şi a pãcatelor, iar cu cât se depãrteazã mai mult de tumultul lumii, cu atât se apropie mai mult de Creatorul sãu. De cel ce se desparte de prieteni şi de cunoscuţi, de acela se va apropia mai mult Dumnezeu cu sfinţii sãi îngeri. Este cu mult mai de folos ca sã stai închis în casã gândindu-te la mântuirea sufletului tãu decâ sã participi la lucruri fãrã sens, uitându-ţi astfel chemarea pe care tu o ai.
         7. Pentru ce doresti sã obţii lucruri ce nu îţi sunt îngãduite?…Lumea trece iar împreunã cu ea se duc şi plãcerile ei. De câte ori ieşi la plãceri lumeşti, te înorci acasã având cugetul neîmpãcat şi inima plinã de frãmântãri. …Aşa sunt plãcerile lumeşti: te momesc încet cu dulceaţa lor trecãtoare pentru ca mai apoi sã te umple de venin pricinuitor de moarte.
         8. Poţi vedea în altã parte ce nu ai aici?…Iatã cerul, pãmântul precum şi tot ce ne înconjoarã; ridicã-ţi ochii cãtre Dumnezeu şi roagã-l sã-ţi ierte greşelele şi nepãsarea ta. Lasã lucrurile deşarte pe seama oamenilor pãcãtoşi, tu nu te îngriji decât de ceea ce îţi cere Dumnezeu.
                            
Înfrâneazã-ţi inima

         1. Dacã doreşti sã mergi cãtre desãvârşire, rãmâi sub scutul lui Dumnezeu, pune capãt poftelor printr-o purtare asprã. Înfrâneazã-ţi inima şi vei dobândi adevãrata evlavie; înfrânarea îţi aduce binele pe care l-ai pierdut când te-ai lãsat în voia imboldurilor rele ale trupului.
         2. Datoritã uşurinţei inimii noastre şi a neţinerii seama pentru a nu repeta greşelile pe care le-am fãcut, adeseori vedem cu uşurintã toate acestea în loc sã plângem şi sã ne tânguim. Nu poate fi mântuire nici bucurie statornicã decât în teama de Dumnezeu şi în cugetul bun. Cu adevãrat este fericit cel care poate sã îndepãrteze din inima lui tot ce este rãu. Fericit este cel care poate sã lepede tot ce îi întineazã şi îi îngreuiazã cugetul. ….
         Luptã cu bãrbãţie şi vei deveni biruitor iar dacã te vei obişnui sã laşi la o parte lumea cu deprinderile cele ce întineazã, vei ajunge sã mergi pe calea cea bunã.
         3. Nu te îngriji de treburile altuia şi nu te amesteca în lucrurile oamenilor mari. Ochiul tãu sã fie aţintit  numai asupra ta, şi înainte de a-ţi mustra prietenii, sã ai grijã de tine însuţi. Dacã nu ai întotdeauna sprijinul oamenilor, nu te întrista; mai degrabã poţi sã fii mâhnit cã nu te porţi bine şi nu trãieşti cu înţelepciune, aşa cum se cuvine sã trãiascã un servitor al Domnului şi un adevãrat creştin.
         Este mult mai folositor şi mult mai sigur sã nu ai multe mângâieri în viaţa aceasta cãci în cea viitoare cu mult mai de preţ va fi.
         4. Când omul este pãtruns de înfrânare desãvârşitã atunci toatã lumea îi este amarã şi greoaie. Omul drept totdeauna are de ce sã fie mâhnit şi de ce sã se plângã, fie cã s-ar gândi la el însuşi sau la alţii; el ştie bine cã aici pe pãmânt nimic nu este fãrã necazuri, şi cu cât se cerceteazã mai mult, cu atât şi durerea inimii lui se mãreşte. Pricina adevãratei mâhniri şi a întristãrii adânci sunt pãcatele şi greşelile în care ne-am îngropat atât de adânc încât foarte rar ne mai aducem aminte de lucrurile cereşti.
         5. Dacã te-ai gândi de mai multe ori la moarte decât la lungimea vieţii, fãrã îndoialã vei depune mai multã stãruinţã pentru a te îndrepta. De ţi-ai aduce totdeauna aminte de chinurile iadului cred cã ai suferi mai cu bunãvoinţã munca şi durerea pe pãmânt.
         6. De multe ori neputinţa sufletului face ca trupul sã se plângã pentru lucruri fãrã de rost. Roagã-te cu smerenie Domnului pentru a primi duhul înfrânãrii, zicând asemenea profetului: ,,Hrãneşte-mã Doamne cu pâinea lacrimilor şi mã adapã din paharul plângerii”.
                            

Nimicinicia omeneascã

      1. În orice loc te vei afla, în orice parte vei merge, vei fi un nenorocit dacã nu te vei întoarece la Domnul. De ce te necãjesti când nu îţi merg treburile aşa cum doreşti tu? Nimeni nu este în clipa de faţã fãrã necazuri şi fãrã de neplãceri. Împãcarea este pentru cel care ştie sã rabde toate, pentru numele Domnului.
         2. Mulţi sunt cei care zic în slãbiciunea şi în întunecimea inimii lor: ,,Ce viaţã îndestulatã şi fericitã au alţii.” Dar gândeşte-te în schimb la bunurile cereşti şi vei vedea cã toate bunurile pãmânteşti nu preţuiesc nimic, sunt nestatornice, fiind mai mult o sarcinã care te îngreuiazã deoarece nu le poţi duce fãrã de grijã şi fãrã fricã.
         Fericirea omului nu stã în mulţimea bunurilor lumeşti, cãci multã nimicnicie este în viaţa aceasta pãmânteascã. Cu cât cineva voieşte sã meargã înainte pe drumul ce duce cãtre desãvârşire, cu atât mai amarã i se părea viaţa aceasta fiindcã atunci simte el cel mai bine şi mai limpede cât de neputincioasã şi de stricãcioasã este firea omeneascã.
         Mâncarea, bãutura, somnul, odihna, munca şi privegherea, lucruri de care are nevoie trupul, sunt într-adevãr o mare nimicnicie şi un mare necaz pe capul omului evlavios şi care doreste sã se debaraseze de legãturile trupeşti pentru a renunţa la pãcat.
         3. Omul lãuntric este mult încercat în lumea aceasta de nevoile trupului; de aceea profetul se ruga fierbinte: ,,Doamne, scapã-mã din nevoile mele”. Vai de cel care nu îşi cunoaşte nimicnicia lui, şi vai, de o mie de ori de cel cãruia îi place aceastã nimicnicie şi aceastã viaţã trecãtoare. Sunt mulţi cei care, cu toate cã trãiesc muncind din greu, atât de mult s-au lipit de lume încât niciodatã nu şi-ar mai aduce aminte de Dumnezeu dacã viaţa pãmânteascã ar fi veşnicã.
         4. Vai ţie, suflet nesãbuit şi necredincios cã mult te-ai afundat în lucrurile pãmânteşti şi în poftele trupului! Nu te gândeşti cã vei privi cu durere la sfârşitul zilelor tale vãzându-ţi inima plinã de rãutãţi şi de fãrãdelegi? Pe când sfinţii lui Dumnezeu, prieteni credincioşi ai lui Iisus Hristos au dispreţuit poftele trupului şi desfãtãrile lumeşti; toatã nãdejdea lor, toate dorinţele lor le aveau îndreptate cãtre bunurile cele veşnice. Întreaga lor fire se înãlţa cãtre bunurile nevãzute care nu pier niciodatã pentru ca inima lor sã nu se abatã la cele pãmânteşti.
         5. Iubite frate, nu pierde nãdejdea în desãvârşirea vieţii sufleteşti şi nu amâna de la o zi la alta împlinirea hotãrârii tale. Scoalã-te degrabã şi spune: ,,Iatã vremea de lucru, a sosit timpul de luptã, iatã vremea când trebuie sã mã îndrept”. Când viaţa îţi pare mai grea atunci ai cel mai bun prilej pentru a te gândi la îndreptare iar dacã nu te vei strãdui cu toate puterile tale, atunci nu vei putea birui pãcatul. Câtã vreme avem acest trup neputincios nu vom putea fi scutiţi de încercãri, de amãrãciune sau de durere.
         Trebuie sã rabzi pânã în sfârsit şi sã aştepţi mila de la Dumnezeu pânã când trece fãrãdelegea şi pânã când cel din moarte ajunge la viaţã.
         6. Cât de mare este slãbiciunea ce îl împinge pe bietul om cãtre pãcat. Azi ţi-ai mãrturisit pãcatele iar mâine iarãşi le sãvârşeşti; te hotãrãşti sã fii cu bãgare de seamã dar nu trece un ceas mãcar şi iarãşi ajungi sã faci ca şi mai înainte. Trebuie sã ne smerim şi niciodatã sã nu ne mândrim când vedem cât de slabi şi de nestatornici suntem. Într-o clipã poţi pierde prin nebãgare de seamã tot ce ai dobândit prin mila Domnului cu atâta trudã.
         7. Vai de noi cã suntem aşa de nepãsãtori; negreşit este nevoie sã învãţãm sã ne îndreptãm pentru bune deprinderi şi atunci vom vedea dacã mai avem nãdejde de îndreptare şi de spor în fapte bune.
                         
   Sã îţi aduci aminte cã trebuie sã mori

         1. Fãrã sã îţi dai seama ajungi la sfârşitul vieţii; azi eşti, mâine nu mai eşti iar dupã ce ai fost îngropat aluneci încet, încet în uitare pentru cei pe care i-ai avut în jurul tãu.
         În tot ceea ce faci şi ce gândesti trebuie sã lucrezi în aşa fel încât sã fii pregãtit în permanenţã pentru înâlnlirea ce Dreptul Judecãtor. Când esti împãcat în inima ta, atunci nu îţi mai este fricã de moarte, iar dacã astãzi nu eşti pregãtit vei mai apuca oare sã fii mâine, cãci de ziua ce vine nu poţi sã te încredinţezi dacã o vei apuca.
         2. Ce te face fericit cã vei trãi mult? O viaţã lungã nu îţi ajutã întotdeauna pentru îndreptare, de multe ori întâmplându-se ca sã mai adaugi pãcate la cele pe care le mai ai.
         Ferice de cel care este gata în ceasul morţii şi de cel care se gãteşte în fiecare zi de moarte pentru cã trebuie sã fim pregãtiţi şi sã slujim asemenea slugilor celor credincioase.
         3. Dimineaţa gândeşte-te cã poate nu vei ajunge pânã seara; iar seara sã nu socoteşti cã vei vedea ziua de mâine. Întotdeauna sã fii pregãtit ca sã trãieşti în aşa fel, încât moartea sã nu vinã niciodatã pe neaşteptate; cãci Fiul Omului va veni în ceasul în care nici nu te gândeşti.
         4. Cât de fericit şi de înţelept este cel care se sileşte sã trãiascã în aşa fel în aceastã viaţã, cum doreşte sã fie pregãtit în ceasul morţii. Nimic nu poate sã îţi dea curaj când te vei despãrţi de lumea aceasta, decât înfrânarea poftelor trupeşti, dorinţa de a merge pe drumul desãvârşirii, dragostea de orânduialã, cãinţa adâncã, lepãdarea de sine alãturi de tãria în ispite şi în nenorociri; toate pentru dragostea pe care trebuie sã o avem faţã de Iisus Hristos.
         5. Nu te baza pe prieteni ori pe cei apropiaţi ai tãi, nu amâna îndreptarea ta, cãci lumea te va uita mult mai repede. Este bine sã te îngrijeşti acum cât mai este vreme pentru a sãvârşi faptele bune, decât sã nãdãjduieşti în ajutorul altora; dacã tu însuţi nu ai grijã de tine, cine se va îngriji de sufletul tãu dupã moarte?
         6. Va veni vremea când vei cere sã mai trãieşti mãcar o zi, un ceas mãcar, pentru a-ti curãţi sufletul; de ce mare primejdie, de ce teamã îngrozitoare te-ai putea scãpa când te-ai gândi cu fricã şi mare cutremur la moarte. Acum este vremea sã te trudeşti pentru a începe o viaţã cu Hristos, înfrâneazã-ţi trupul prin pocãinţã şi astfel vei avea nãdejde la viaţa viitoare.
         7. Nesocotit ce eşti! Cum crezi cã vei trãi multã vreme atâta timp cât nu eşti sigur de ziua de mâine. Câţi s-au amãgit asemenea ţie, dar fãrã de veste le-a sosit ceasul morţii. Nu ai auzit vorbindu-se cum unul a fost omorât de sabie, altul s-a înecat, a pierit în foc sau a murit ucis de glonţ? Aşadar, toate se sfârşesc în momentul când vine moartea, cã viaţa omului trece ca o umbrã.
         8. Cât încã mai este vreme, fii harnic, munceşte şi strânge-ţi comoarã în ceruri, neîngrijindu-te decât de lucrurile Domnului. Fã-ţi acum prieteni, cinstind pe sfinti şi urmând faptele lor, încât, dupã ce vei isprãvi viaţa aceasta de aici de pe pãmânt sã poţi fi sigur cã vei fi primit în corturile veşniciei.
         9. Trãieşte pe pãmânt ca un cãlãtor şi ca un strãin pentru care lucrurile lumeşti nu sunt de nici un preţ. Pãstreazã-ţi sufletul curat şi întotdeauna îndreptat cãtre Domnul pentru cã nimic nu este trainic aici pe pãmânt; zilnic sã se ridice la ceruri durerile, lacrimile şi rugãciunile tale, ca odatã plecat din viaţa aceasta sã poţi ajunge fericit în mâinile Domnului.

                             Judecata şi pedeapsa pãcãtoşilor

         1. În momentul în care începi un lucru, gîndeşte-te mereu cum îl vei sfârşi dar şi cum vei fi aflat la ziua judecãţii înaintea Dreptului Judecãtor, de ochiul cãruia nimeni nu se poate ascunde, cãci atunci, înaintea Lui nimenea nu se poate ascunde, fiecare fiind judecat dupã faptele pe care le-a fãcut.
         Cum de ai uitat atât de mult de tine însuţi încât nu te mai gândeşti la ziua în care nimeni nu va mai putea sã-şi cearã iertare sau sã fie apãrat de altul, ci fiecare abia de îşi va putea duce povara sa. …Acum lacrimile tale sunt bine vãzute iar strigãtele tale acum sunt ascultate, durerea ta acum este primitã şi acum poate sã-ţi curãţeascã sufletul.
         2. Aici pe pãmânt este un mare foc ce poate mântui pe omul care, fiind necinstit de altul, nu se gândeşte la ocara sa, ci la pãcatul aceluia care-l ocãrăşte, pe cel ce se roagã pentru cei care îl blestemã, iertându-i din adâncul inimii, pe cel care, când a greşit cumva faţã de alţii este totdeauna gatã sã îşi cearã iertare; pe cel care mai bine se îndurã spre alţii decât sã se mânie, pe cel ce se poartã rãu cu sine însuşi trudindu-se ca sã îşi înfrâneze trupul sãu.
         Cu mult este mai bine sã te cureţi de toate pãcatele tale în viaţa aceasta, decât sã te laşi în nãdejdea rugãciunilor celor care vor rãmâne în urma ta.
         3. Pururea focul va arde pãcatele tale, dar cu cât mai mult îţi vei ocroti trupul, cu atât mai mult vei umbla dupã poftele lumeşti iar pedeapsa pe care o vei avea, cu atât mai mult va fi mai îngrozitoare şi te vei face mai vinovat. Cu cât vei pãcãtui mai mult, cu atât vei fi mai aspru pedepsit; acolo desfrânaţii şi cei ce au fãcut numai rele vor fi chinuşi şi vor îndura mult.
         4. Pãcatele, fiecare vor avea pedeapsa meritatã…,acolo cei mândri se vor ruşina iar cei zgârciţi vor ajunge în cea mai cruntã sãrãcie, acolo un ceas de chin va fi mult mai îngrozitor decât mulţi ani de cãinţã aici pe pãmânt. Aici de multe ori omul se poate odihni, dincolo nu este odihnã şi nici mângâiere pentru cei vinovaţi.
         Îngrijeste-te acum cât poţi de mult şi te pocãieşte de toate pãcatele tale pentru a te putea bucura în ziua judecãţii de fericirea sfinţilor. Atunci, cei drepti vor sta fãrã sfialã înaintea celor care i-au nedreptãţit şi i-au asuprit. Atunci, cel smerit şi cel sãrman vor cãpãta curaj iar cel mândru se va cutremura.
         5. Abia atunci se va vedea cã, pe drept cuvânt a fost înţelept cel nebun (socotit) dupã Hristos. Atunci, cel care a rãbdat necazuri, va fi lãudat şi toatã nedreptatea va înceta, drepţii se vor bucura iar necredincioşii vor încremeni de durere, trupul care în viaţa pãmânteascã s-a înfrânat, se va veseli mai mult. Îmbrãcãmintea celor sãrmani va strãluci atunci.
         6. Gândul bun şi curat îţi va aduce atunci mai multã bucurie decât învãţãtura lumii acesteia; amintirea unei rugãciuni fãcute în viaţa aceasta, atunci va cântãri cu mult mai mult aducând multã mângâiere. Mai mult vor preţui atunci faptele creştineşti decât cele mai meşteşugite cuvântãri; deci, obişnuieşte-te şi rabdã necazurile pentru a putea ajunge în viaţa viitoare un învingãtor alãturi de modelul demn de urmat-Iisus Hristos.
         7. Dacã pânã acum ai trãit numai în pãcate, de ce folos îţi vor fi toate acestea când te gândeşti cã ceasul morţii va veni pe neaşteptate? Cel ce Îl iubeşte pe Dumnezeu din toatã inima sa,  nu se înfricoşeazã de moarte, nici de chinuri, nici de judecatã, nici de iad, pentru cã adevãrata iubire ne aduce îndrãznealã cãtre Domnul; nu este de mirare cã cel ce este robul pãcatului, acela se teme mai mult de moarte şi de judecatã. Dacã iubirea de Dumnezeu nu te depãrteazã de pãcat, cel puţin teama de muncile iadului sã te înfricoşeze şi sã te opreascã de la rele. Cel ce nu are fricã de Dumnezeu, oricât s-ar trudi, nu poate sãvârşi fapte bune, uşor el va cãdea în mâinile diavolului.

                             Cãtre o altã viaţã

         1. Fii sârguincios şi privegheazã a rãmâne în slujba Domnului, mergi pe drumul desãvârşirii pentru a primi plata ostenelii tale. Dacã vei lucra cu râvnã şi cu credinţã, Dumnezeu te va rãsplãti revãrsând asupra ta darurile sale. Sã ai nãdejde neclintitã cã vei ajunge la mântuire, sã nu te încrezi prea mult în tine însuţi pentru ca nu cumva sã cazi în trândãvie iar mai apoi sã cazi în primejdiosul pãcat al mândriei.
         2. Într-o zi, pe când era în Sfânta Bisericã, un om cuprins de îngrijorare, şovãind, plin de teamã şi deznãdejde, îngenunchind înaintea altarului pentru a se ruga, a spus în inima sa: ,,Dacã aş şti cã voi putea sã rãmân tot aşa de bun pânã la sfârşit”! De îndatã a auzit un glas care i-a rãspuns: ,,Şi dacã ai şti, oare te vei bucura de mai multã pace lãuntricã?”
         Mângâiat de cele auzite dar şi întãrit, se lãsã în voia Domnului, şi atunci neliniştea i se ridicã de pe suflet. Acum nu mai dorea sã ştie ce îi va aduce viitorul, ci se trudea din toate puterile sã cunoascã voia lui Dumnezeu şi sã facã doar fapte bune ştiind cã acesta este cel mai important lucru pe care îl are de fãcut.
         3. ,,Nãdãjduieşte în Dumnezeu şi fã binele, trãieşte în pace pe pãmânt şi sufletul tãu se va umple de bunãtãţi”, zice Prorocul. Un lucru îi opreşte pe mulţi sã meargã spre desãvârşire şi sã-şi îndrepteze viaţa:
- frica de greutãţi şi lupta împotriva lor însişi. Omul cu atât poate sã sporeascã şi sã se facã mai desãvârşit, cu cât a putut sã se înfrâneze şi sã-şi rãstigneascã poftele trupului.

         4. Este adevãrat cã nu toţi pot sã lupte la fel împotriva poftelor trupeşti, sã le învingã definitiv. Cu toate acestea un om plin de râvnã fierbinte, va merge mult mai repede cãtre desãvârşire cãlcând aţâţãrile trupului. Douã lucruri ne ajutã mai cu seamã la desãvârşirea vieţii: mai întâi hotãrârea neclintitã de a rupe cu firea stricatã dar şi strãdania de a face cât mai multe fapte bune care ne sunt atât de necesare. De aceea, grãbeşte-te dragul meu de înlãturã şi biruieşte toate pãcatele, acestea putând sã-ţi aducã mari nenorociri.
         5. Când vezi ori auzi ceva bun, sileşte-te sã faci şi tu la fel; cum ochiul tãu vede greşelile celorlalţi la fel şi ochiul altuia vede greşelile tale. Ce poate fi mai frumos şi mai plãcut decât sã vezi pe servul Domnului evlavios, plin de râvnã spunând lucruri duhovniceşti, pãzitor credincios al tuturor bunelor orânduieli.
         Ce mare pagubã este sã nu îţi împlineşti datoria pentru care ai fost chemat şi sã laşi inima sã alunece cãtre lucrurile care nu îţi sunt îngãduite şi fãrã de vreun folos.
         6. Iubitul meu, adu-ţi aminte de cele pe care le-ai fãgãduit înaintea Domnului, adu-ţi aminte cã Iisus cel rãstignit este lângã tine în permanenţã; gândeşte-te la viaţa ta şi vei vedea cã pânã acum te-ai strãduit atât de puţin sã faci bine.
         Adevãratul creştin care se obisnuieşte sã se gândeascã adânc, pios la viaţa sfântã şi la patimile Mântuitorului nostru, va gãsi din belşug tot ce îi este de folos.
         7. Adevãratul creştin primeşte bucuros tot ce i se porunceşte supunându-se fãrã sã murmure. Leneşul şi cel nepãsãtor are necazuri peste necazuri, nenorociri peste nenorociri, neavând nici o mângâiere sufleteascã. Cel care se abate de la datoria sa, uşor se îndreaptã spre curse îngrozitoare şi niciodatã unul ca acesta nu va putea fi mulţumit cu ceea ce are.
         8. Oare cum pot unii monahi sã pãzeascã o aşa de asprã orânduialã acolo în sfintele mãnãstiri? Rar ies ei din mãnãstire, trãiesc singuri, mãnâncã puţin, muncesc din greu, vorbesc puţin, privegheazã îndelung, se trezesc înainte de ivirea zorilor, se roagã îndelung cãtre Bunul Dumnezeu, si toate le pãstreazã în bunã rânduialã.
         Mediteazã dragul meu la toţi aceşti monahi şi cuvioase monahii care, ziua şi noaptea aduc laudã Celui Prea Înalt; când toţi aceştia se roagã, tu te leneveşti neluând seama la toate acestea.
         9. În toatã viaţa ta laudã mereu pe Domnul, hrãneşte sufletul tãu numai cu îndeletniciri duhovniceşti cãci vei fi cu mult mai fericit şi dorul pentru veşnicie va fi cel mai de seamã lucru pentru tine, niciodatã nu conteni la aceasta.
         10. Când omul nu îşi cautã fericirea şi împlinirea în lucruri pãmânteşti, abia atunci începe sã guste pe deplin binecuvântarea ce vine de la Dumnezeu, abia atunci devine cu adevãrat mulţumit.
         11. Omule, sã îţi aduci aminte cã sfârşitul vieţii tale se apropie şi vremea pe care ai pierdut-o, niciodatã nu o vei mai întâlni.
         Faptele bune sunt roadele unei îndelungate îngrijiri şi a multor strãdanii; când începe sã rãceascã dragostea pentru Iisus, începi şi tu sã cazi în negura pãcatelor, dar dacã rãmâi statornic în iubirea fatã de El, vei dobândi tot mai multã linişte sufleteascã, munca îţi va fi cu mult mai uşoarã.Cel care este plin de iubire şi de râvnã duhovniceascã poartã mult mai uşor povara slãbiciunilor şi a tuturor încercãrilor venite asupra sa.
         Cine nu înlãturã greşelile cele mai mici, va cãdea în altele mai mari; vegheazã asupra ta însuţi, mustrã-te de faptele rele şi te îndeamnã întotdeauna spre mai bine. Cu cât vei fi mai hotãrât sã înfãptuieşti binele în aceastã viaţã, cu atât vei ajunge mai repede la biruinţã.