În urmă cu două luni mă întrebam retoric dacă Biserica intră în vacanţă odată cu vacanţa şcolară , iar acum am ajuns în luna în care, de când ne ştim, începe iarăşi şcoala. Cum aşteptăm evenimentul? Cu bucurie sau nu ?
După evenimentele sângeroase din anii ‘90 ai secolului trecut, prezenţa preotului în şcoală a devenit o realitate, nu numai la deschiderea festivă a cursurilor ci şi la orele de religie. Ni se cerea atunci să facem ceva ce nu am mai făcut: să fim profesori şi să coborâm de la amvon la catedră. Eram provocaţi să devenim pentru copii de la şcoală şi de foarte multe ori şi pentru cadrele didactice,”lumina lumii” şi “sarea pământului”. Să oferim adică, informaţia cea mai simplă şi mai accesibilă pentru a apropia copii de Biserică şi în acelaşi timp să nu intrăm în conflict cu ideile evoluţioniste ce bântuiau şi încă mai bântuie şi acum prin manualele şcolare mai mult sau mai puţin alternative.
Privind în urmă, cred cu tărie că preoţii s-au achitat cu brio de obligaţia morală ce le-a fost dată. Astfel, au pus bucurie, îndrăzneală, elan, în banalitatea zilnică şi au dat sens realităţilor obişnuite care riscau să fie insipide. Iar prin ceea ce ofereau copiilor( şi nu numai lor) puneau Împărăţia lui Dumnezeu înăuntru, în locul firesc, în sufletul celor încredinţaţi, le dădea un sens credinţei.
Şi mai cred că în acei ani mai ales, religia în şcoală a răspuns la întrebarea extrem de importantă: La ce foloseşte credinţa? Ce se schimbă dacă credem în Iisus noi, cei maturi, dacă învăţăm şi pe copii noştri să creadă ? De altfel însuşi Mântuitorul răspunde: credinţa foloseşte pentru a da gust şi lumină vieţii!
Mai mult chiar decât omul veacurilor trecute, omul modern este cufundat în banalitatea şi monotonia zilnică: gesturi stereotipe ale muncitorului care lucrează „la bandă”… chipuri palide sub luminile artificiale „cu neon”… obiecte standardizate „din plastic”… platitudinea atâtor conversaţii curente… lehamite în faţa ideologiilor… Iar copii ? În faţa calculatorului toată ziua, concentraţi la aceleaşi j ocuri r ăzboinice sau navigând pe internet. Mai are viaţa gust ? Mai găseşti o rază de lumină în ea ? Dacă se vorbeşte atât despre „calitatea” vieţii, nu este oare tocmai din cauză că aceasta s-a pierdut ? Şi despre care viaţă vorbim ?
Între timp, şcolile de teologie au pregătit cadre specializate pentru predarea Religiei în şcoli, profesori laici, ce au preluat misiunea grea de a picura în sufletele copiilor credinţa.
Şi e nevoie de o asemenea muncă deoarece Mântuitorul ne pune în gardă şi ne atrage atenţia că după un timp de înflăcărare şi de generozitate credinţa noastră se poate denatura, poate slăbi, iar viaţa poate să-şi piardă sensul şi înţelepciunea de care vorbesc proorocii Vechiului Testament ( Isaia 19,11; Ieremia 10,14). Chiar Sfântul Apostol Pavel asimilează “sarea” de care vorbeam cu “Înţelepciunea”: “Umblaţi cu înţelepciune… vorbirea voastră să fie totdeauna plăcută, cu sare dreasă, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Colos. 4, 5 .6).
Începe un nou an şcolar şi pentru elevi dar şi pentru profesori, şi pentru cei ce predau ştiinţele exacte ca şi pentru preotul sau profesorul ce propune calea credinţei. Toţi trebuie să fie “lumină lumii” şcolare, pentru că unor oameni obişnuiţi li se adresează Hristos cu chemarea :”Voi sunteţi lumina lumii…!”
Şi am speranţa că toţi cei chemaţi spre o asemenea misiune vor transmite elevilor lor “lumina” de care dispun prin ajutorul lui Dumnezeu şi le vor “săra” viaţa cu mărgăritarele credinţei. Şi nu fără rost, ci pentru ca tinerii de azi să devină adevăraţi credincioşi practicanţi în Biserica şi în societatea de mâine.
Dumnezeu să ajute şi să binecuvinteze strădaniile tuturor.