ÎNTRE „GREUTATEA” BACOVIANĂ ŞI COMPETIŢIA CONTEMPORANĂ

 

Acum patru ani, în oraşul lui Bacovia se năştea, discret, fără scâncete, ci, mai curând, cu vizionarism senin şi bătăios, o revistă: Plumb.

După titlu, s-ar fi zis că va re-produce (poate chiar…calchia…) nevroze şi melancolii…şi că va „trage” (precum metalul evocat de frontispiciul revuistic) în/spre jos…

…Ei bine, NU! Precum noi semnalam/proroceam ( în revista Contraatac, din Adjud), încă de la primul număr, titlul nu era decât un gest de reverenţă faţă de un important clasic al literelor româneşti… – iar nu şi o deviză! sau, mai rău, expresia unui destin fatalist, de urmat/asumat! NU! Ca forţă expresivă de Duh, revista Plumb sugera (şi se „perfecţionează” continuu întru această… „sugestie”!) contrariul titlului: ambiţia de a sui spre culmi, de a depăşi zările facilului sau vetustului. Această ambiţie nu exclude, ci presupune, ca fundament spiritual al revistei cu pricina,  păstrarea, cu pioşenie, în „tronuri“, a zestrei celei  neştirbite a înaintaşilor (…pionieri, dar chiar şi Genii Protectoare ale Neamului Românilor).

 

…Şi atuuri pentru afirmare existau, încă de atunci: directorul ei, scriitorul şi editorul Ioan Prăjişteanu, ca şi redactorul-şef al revistei, scriitorul şi jurnalistul Petre Scutelnicu, ei înşişi relativ  tineri, şi-au strâns în jur un grup „dur”, format din „tineri…cu experienţă“! Nu doar băcăuani, ci până şi din Satu Mare ori Haţeg…”celălalt capăt de lume“…! – dar cu drag pentru scris şi pentru chipurile expresive ale Duhului. Adică, oameni care, chiar dacă (în genere…) nu depăşeau 50 de ani, erau „dotaţi”, prin har divin, cu avânturi şi agerimi spirituale de…25 de primăveri…

Fără prejudecăţi, dar cu simţul bunei-măsuri. Bravi şi bătăioşi, dar între limitele bunului-simţ, al civilităţii şi, mai mult şi cu totul osebit: înarmaţi şi antrenaţi cu/întru o autentică educaţie estetică şi culturală. Cărturari de valoare: unii recunoscuţi/consacraţi, deja, în acest peisaj atât de atomizat al culturii româneşti contemporane (Theodor Codreanu, Calistrat Costin, Gheorghe Izbăşescu, sătmărenii Aurel Pop şi Felician Pop, fraţii hunedoreni Eugen Evu şi Ioan Evu, Doru Kalmuski, Doru Ciucescu, Virgil Mocanu, Romulus Dan Busnea, Cornel Galben, Angela Monica Jucan, Aurora Barcaru, Valeria Manta-Tăicuţu, Sergiu Adam, Victor Mitocaru, Ion Tudor Iovian, Ştefan Munteanu, Gheorghe Iorga, Dumitru Zaharia, Viorel Dinescu, Ion Hurjui, Ionel Necula, Dan Sandu, Nicolae Mihai, Adrian Botez etc.etc.)  - alţii cu forţe suficient de bine controlate şi conştientizate, pentru a spera nu doar să se consacre (azi, unii tineri se consacră chiar mai degrabă decât ar fi necesar şi salubru, pentru o cultură care se vrea profundă, responsabilă, respectabilă… – şi, deci, „serioasă”…în zâmbetul ei „de senin”!), ci, mult mai mult şi important, de a se confirma ca valori autentice, tocmai în focul bătăliilor culturale/cultuale (şi, deci, înainte de toate – cu sine!), de pe „frontul” acestei reviste (cu subintitularea justificată: „revistă de cultură şi atitudine” !): Dan Perşa, Petre Flueraşu (el însuşi conducător de revistă…), Paul Blaj, Lidia Sabău etc. etc….

 

Dar, cu toate aceste atuuri, „competiţia” contemporană, de cele mai multe dăţi, neloială, presărată cu faulturi „de roşu”, dar nesancţionate din…”prietenie tovărăşească”, aşa-zisa, deci, „competiţie” (care, de multe ori, se transformă în masacru absurd, revoltător şi imund, care aruncă Cetatea înapoi, în barbarie şi în caverne/”trogloditism”…) rezultată nu din confruntarea cavalerească a valorilor autentice, ci drept consecinţă (sumbră şi pervers-insidioasă) a „lucrărilor/lucrăturilor” din bezna cabalelor şi „aranjamentelor” de clan şi gaşcă, putea (ba chiar „logica” şi „logicienii” vremii se pregăteau să  pronunţe verdicte definitive şi irevocabile) s-o asasineze, cu seninătate cinică.

 

Nu mulţi îi dădeau viaţă lungă, în acest context de junglă, al culturii (chipurile…) „capitaliste”, printre adversari culturali cu faimă îndelungă, forjată de timp, prejudecăţi şi memorie rigidizat-sclerozată. Şi, totuşi, revista nu „a făcut paşi” din peisajul revuistic românesc. Dimpotrivă: iată că revista Plumb a ajuns (oţelită întru Duh), în iulie 2009, printr-o apariţie constantă, la nr. 27!

 

Ceea ce trebuie să ne întrebăm este nu „cui” i se datorează, oare, rezistenţa revistei (răspunsul ar fi, pe bună dreptate: spiritului de echipă al artiştilor băcăuani!), ci „cărei mistici interne”, a paginii de revistă?!

Ce anume a interesat, în ceea ce s-a scris la revista Plumb?!

Rubricile, marcând o mare diversitate ideatică, oare…?! – …de la editorialele incisive ale lui Romulus Dan Busnea, trecând prin analizele foarte aplicate, asupra fenomenului cultural (făcute de Victor Mitocaru sau Sergiu Adam), prin incursiunile istorice ale lui Ion Lupu şi ajungând la poezia şi proza, de bună calitate, ale unor: Dan-Bogdan Hanu, Ion Tudor Iovian, Valeria Manta-Tăicuţu, Aurora Barcaru, Silvia Miler, Gheorghe Truţă, Madaleine Davidsohn, Paul Blaj, Adalbert Gyuris, Dan Perşa (poezie/proză mature sau în curs de maturizare… – dublate, cu generozitate – în pagină dedicată special! – de încercările curajoase, întru zbor iniţiatic, ale elevilor din liceele judeţului Bacău: Aura Şova,  Loredana Cucu, Adela Iacobov, Diana Agop etc.) – ori la recenziile echilibrate, cu tentă apăsat hermeneutică, ale lui Grigore Codrescu, Aurel Pop, Gheorghe Mocanu, Constantin Stancu… – la eseurile, surprinzător de acribioase (pentru această specie…) ale lui Ion Necula, Ozana Kalmuski-Zarea – sau la  savantele „incizii” în zona plasticii sau muzicii, adevărate exegeze, ale Luciei Filimon sau ale lui Cristian Nae…

Plus rubricile neuitării…”in memoriam“…, dar şi „ghidurile” stabilităţii/stabilizării memoriei: paginile speciale, hărăzite bio-bibliografiei membrilor filialei U.S.R.-Bacău, dar şi a celor din Uniunea Artiştilor Plastici… (toţi aceştia fixaţi, pentru memoria cititorilor – în imagini semnificativ-reprezentative, întru personalizare!)

…Artă şi cultură, servite la discreţie…! Opinii penetrante…Atitudini demne şi ferme.

 

Poate că da. Toate acestea, la un loc.

 

…Da, fireşte că şi oamenii decid, în oarecare măsură (teandric…), prin calităţile lor individuale, cultivate constant – SOARTA şi REZISTENŢA. Noi, însă, privind „lucrurile” dintr-un unghi spiritualist cu…„panoramare”, avem o opinie oarecum nuanţată, vis-à-vis de capacitatea de rezistenţă a revistei Plumb. Şi anume:

-această revistă, de la început, s-a situat sub auspicii bune, ca Atmosferă de Duh. Prin însuşi faptul că şi-a propus NUMAI o existenţă onestă. NUMAI luări de poziţie spirituală nepartizane, non-violente ori gâlcevitoare întru dezbinare, zadar şi pustiu – şi,  în niciun caz,  vindicative (…drept la replică – oricând! – dar NU polemică, de aceea “cu parul“, ori „ca la uşa cortului“, întru dezmăţul greţos al plebei josnice/înjosite de circul cotidian al „soitarilor” de meserie… !) – ci corecte, principiale, constructive. Şi-a propus să restaureze, înainte de a-şi propune să instaureze – VALORILE CETĂŢII. Spiritul de FRATERNITATE, ÎNTRU DUH ŞI BUNĂ-VOIRE/BUNĂ FĂPTUIRE!

Şi-a dat sieşi, ca lege primordială de fiinţare, pioşenia autentică faţă de Duh şi de lucrările Lui. Şi, când veni-va timpul (şi el, timpul,  vine mereu!) de a promova „noul”, acesta să fie, de fapt, o structură de continuitate, iar nu de fractură! „Arta Regală” (adică, Alchimia, tot atât cât şi Arta Verbului Întemeietor) este, pururi, constructivă.

Deci, revista Plumb, după opinia noastră, prin conduita ei profund şi chiar programatic moral-spirituală, şi-a adus de partea ei şi în sprijinul fiinţării ei, în primul rând, pe Stăpânul şi Izvorul Fiinţei, pe Cel care CU ADEVĂRAT CONSTRUIEŞTE, iar pe falşii „zidari”, pe „Marii Iluzionişti”, îi identifică spre a-i ostraciza, a-i situa înafara Zidurilor Cetăţii de „Pâine a Vieţii”.

Revista Plumb este şi sperăm a continua să fie, până la „plinirea lucrării ei” pe Pământ, unul din Zidurile de Apărare ale Cetăţii Lui. Şi cel ce îşi pune viaţa şi lucrarea vieţii lui, drept chezaşi pentru lecuirea rănilor deconstrucţiei, pentru a corecta, discret, dar ferm, greşelile de discontinuitate, cu consecinţe disolutive, pentru mediul Cetăţii – Bun şi Drept este, în faţa Lui şi a Lumii Lui. Deci, REZISTENT !

 

Această funcţie restaurator-taumaturgică (şi, pe cale de consecinţă – pentru că El este Verbul Demiurgic! – onomaturgică!) este singura constructivă şi, deci, singura creatoare de Realitate Vie. Deci – DIVINĂ.

Aşa să fie!

…Şi PLUMBUL (pre)face-se-va AUR!