„Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv”(Luca 6, 36)

Fiţi milostivi şi veţi deveni lumină!

Ca să vorbesc despre milostenie, trebuie să amintesc pentru început despre jertfa Mântuitorului Iisus Hristos de pe cruce. Iisus Hristos în mila lui faţă de oameni a luat asupra sa toate neputinţele lor, iar această milă a izvorât din prea multă dragoste.
Milostenia ar putea să fie numită fiica cea mare a dragostei, căci după cum bine înţelegem toate virtuţile se nasc din dragoste, căci fără dragoste nimic bun nu ar exista şi astfel toate virtuţile sunt înrudite între ele alcătuind o mare familie. „Aceasta vă poruncesc să vă iubiţi unul pe altul.“  (Ioan, 15, 17), ne îndemnă Mântuitorul Iisus Hristos.
„După Sfântul Augustin milostenia constă în a avea milă de sufletul său şi de sărăcia altuia. După cele ce spune Fra Thomaxe lucrarea milosteniei constă în a ierta greşalele celor ce ţi-au greşit, să îndrepţi pe cei care au nevoie, să sfătuieşti pe cei care se îndoiesc, să înveţi pe cei nepricepuţi, să mângâi pe cei ce pătimesc, să rogi pe Dumnezeu pentru alţii.“
Mare răsplată vor primi cei ce săvârşesc cu dragoste faptele milosteniei, căci a ajuta pe aproapele tău aflat în neputinţă, fie că îţi este prieten, fie un  cunoscut, fie un necunoscut, fie el chiar duşmanul tău e plăcut Lui Dumnezeu, căci şi El ne ajută neîncetat. „Ci iubiţi pe vrăşmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preînalt, că El este bun şi cu cei nemulţumitori şi răi. Omul bun din visteria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe cânbd omul cel rău, din visteria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura.“  (Luca c. 6, v. 35, 45)
Am discutat recent cu unul din fiii mei duhovniceşti despre milostenie. De acest fiu duhovnicesc s-a milostivit Bunul Dumnezeu şi l-a înzestrat cu această aleasă virtute. Îmi povestea că el îşi ajută semenii aflaţi în nevoie chiar şi atunci când nu are de ales şi îşi dă dacă e necesar şi ultima bucăţică de pâine, gândind în momentul în care a făcut acest lucru că Bunul Dumnezeu va purta grijă şi de el şi aşa se şi întâmpla de fiecare dată, căci imediat se umplea buzunarul de câştig. Se întâmpla adesea să nu ceară de la Bunul Dumnezeu să se îngrijească şi de el, însă Bunul Dumnezeu îl ajuta de câte ori avea nevoie. Atunci cum să nu se milostivească el de semenii lui îmi povestea, când Bunul Dumnezeu se milostiveşte de el neîncetat şi îi rezolvă toate problemele: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte.“  (Matei 6, 26)
Dacă avea tot ce îşi dorea, mergea de exemplu să-şi petreacă concediul într-o staţiune, să se odihnească, fericirea acestui moment era umbrită în sufletul lui că în lumea asta mulţi dintre semenii lui poate nu au ce mânca sau sunt în mari suferinţe şi nevoi şi se simţea neputincios a-i ajuta faptic, însă se ruga Bunului Dumnezeu să le poarte de gijă şi să se milostivească de ei.
Pornind de la discuţia pe care am avut-o cu acest fiu duhovnicesc, drag sufletului meu, mi-am amintit de o istorioară din Vieţile Sfinţilor. Sfântul Paulin Milostivul, Episcopul Nolei a avut de soţie în viaţa mirenească pe Tarasia şi neavând copii luau copii săraci şi îi îngrijeau. Au vândut averile lor cele mari şi le-au împărţit săracilor. „Deci, sărăcind ei acuma cu totul, a venit un sărac cerând milostenie, şi nu aveau la dânşii decât o bucată de pâine; atunci a poruncit fericitul Paulin soţiei sale ca şi pe cea mai de pe urmă pâine s-o dea săracului […] Tarasia, însă, nu a dat-o, ci a ţinut-o pentru a sa trebuinţă, fiindcă nu avea ce să pună înainte la masa lor într-acea zi.“  Imediat după aceea a venit la dânsul un prieten să îi comunice că i s-au trimis o mulţime de bucate, însă cea din urmă corabie s-a scufundat. „Acestea auzind-o Paulin, a zis către soţia sa: Vezi că de-ai fi dat săracului pâinea de pe urmă, nu s-ar fi scufundat în mare cea mai de pe urmă corabie cu bucate; căci pentru zgârcenie, averile multora le pierde Dumnezeu.“  „Iubitorul de argint este batjocoritor al Evangheliei şi un apostat de bunăvoie. Cel ce a primit dragostea de Dumnezeu risipeşte banii în binefaceri. Cel care pretinde a deţine amândouă acestea (iubirea de Dumnezeu şi iubirea de arginţi) se amăgeşte pe sine.“  Avem ca dovadă în acest sens pe tânărul bogat ce a respectat toate poruncile însă nu s-a putut despărţi de averile sale pământeşti pentru a moşteni împărăţia cerului. „Nu spune că strângi bani spre a-i da săracilor, deoarece văduva din Evanghelie a cumpărat împărăţia cerurilor cu doi bănişori.“
Milostenia implică multă dăruire şi dragoste faţă de aproapele. Cel care săvârşeşte fapte de milostenie nu simte nevoia să se laude cu ceea ce a făcut el, căci le face aceste fapte cu dăruire, pentru că aşa simte sufletul să şi nu pentru laudele lumii acesteia. Cei care fac milostenie pentru gloria lumii nu au dragoste faţă de aproapele şi nu simt fericirea ce ţi-o aduce milostenia în suflet, atunci când ajuţi pe cel aflat în neputinţă: „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, cînd faci milostenie, nu trîmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.“  (Matei 6, 1-4)
Avem ca pildă în acest sens viaţa Sfântului Ierarh Nicolaie care pe ascuns „luând o legătură mare cu galbeni, a mers în miezul nopţii la casa acelui bărbat şi aruncând-o înăuntru, pe fereastra acelei case, degrabă s-a întors la casa sa.“ , scăpând astfel pe fetele acelui om de a fi date spre desfrânare.
Cuvioasa maică Paraschiva „Nu o dată s-a dezbrăcat de hainele sale cele bune şi le-a dat săracilor.“
Un dregător din Alexandria, iubitor de Hristos avea obiceiul să facă milostenii, însă „diavolul nesuferind milostenia acestui iubitor de Hristos“  a uneltit să-şi piardă averile, dar dregătorul a continuat să facă milostenie până ce s-a milostivit Dumnezeu de marea lui râvnă şi i-a dăruit înapoi totul.
Nimic în lumea asta nu e mai frumos ca a ajuta pe cel aflat în nevoie. În funcţie de această dăruire a noastră vom fi judecaţi: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, si toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte pastorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împaratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatalui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flamând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost si M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.  Atunci dreptii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am vazut flamând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am vazut străin şi Te-am primit, sau gol si Te-am îmbracat? Sau când Te-am vazut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împaratul, răspunzând, va zice către ei: Adevarat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.”  (Matei 25, 31-40).
Una din fiicele mele duhovniceşti mi-a istorisit o faptă de milostenie ce a săvârşit-o în viaţă, faptă asupra căreia am reflectat, căci orice lucru făcut din suflet şi cu toată dragostea merită toată atenţia, deoarece prin orice faptă bună devenim lumină, după cum Bunul Dumnezeu este lumină. „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încît să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri“  (Matei 5, 16).  Pe atunci era studentă şi locuia într-un cămin de fete. Fiind sfârşit de săptămână ţinea locul pedagogului şi aveam acces şi în camerele nelocuite… Clopotele anunţau vecernia de sâmbătă seara. Şi-a luat o haină pe ea şi a coborât scările în grabă pentru a merge la biserică. Acolo era multă lume ce aştepta ca după terminarea slujbei să-şi mărturisească cu căinţă păcatele pentru a putea intra în bucuria Paştelui, unindu-se a doua zi, la Sfânta Liturghie cu  Iisus Hristos prin Taina Împărtăşaniei.
În biserică se apropiase de ea o femeie săracă. Această femeie a încercat să găsească în toată biserica pe cineva care s-o primească în casă până a doua zi pentru a-şi putea face o baie trupului şi a-şi spăla hainele. Se pregătea şi ea de împărtăşanie şi dorea să-şi curăţească atât trupul cât şi sufletul, însă nimeni nu dorea să o ajute.
În sufletul fiicei mele duhovniceşti a început să se dea o luptă. Ştia de la preot că este o femeie serioasă, doar că valurile vieţii au aruncat-o în singurătatea străzii. Şi totuşi, în cele din urmă a biruit milostenia, dragostea de aproapele, credinţa. Dacă nu o ajuta pe această femeie, pe care nimeni nu o lua în seamă, a gândit că nu merita nici ea ajutor de la Dumnezeu spunându-şi: Cum pot zice că-l iubesc pe Dumnezeu pe care nu-l văd, când nu îmi ajut aproapele pe care-l văd, aş fi un făţarnic…
A doua zi, o doamnă în vârstă s-a apropiat cu o lumânare, radiind de fericire şi miros plăcut de sfântul potir. Toţi erau uimiţi de transformare. Abia în acel moment fiica mea duhovnicească a simţit că putea să îşi unească sufletul curăţit prin mila lui Dumnezeu ce i-a trimis acea femeie nevoiaşă în grijă cu Iisus Hristos prin Taina Împărtăşaniei. Bucuria Învierii Domnului i-a însoţit sufletul din acea zi.
„Mila lui Dumnezeu este un sentiment care izvorăşte din înţelegerea suferinţelor, a durerilor semenilor noştri (şi a tuturor făpturilor neajutorate) şi care au nevoie de ajutorul nostru. Concretizarea milei este fapta, este forma de ajutorare.“
Rugăciunea nelipsită din toate slujbele bisericii ortodoxe este „Doamne miluieşte“. Prin această scurtă dar atât de cuprinzătoare rugăciune, creştinii îl roagă pe Bunul Dumnezeu să se milostivească de ei şi să-i ajute. Aşa cum Bunul Dumnezeu se milostiveşte de fiecare dintre noi şi noi trebuie să ne milostivim de de semenii noştri după cum ne povătuieşte Mântuitorul Iisus Hristos în Predica de pe munte: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vior milui.“  (Matei c 5, v. 7)
O dovadă de milostenie, de iubire faţă de aproapele este Parabola samarineanului milostiv. Datorită milosteniei izvorâtă din dragoste şi dăruire a unui samarinean, un călător ce a căzut în mâinile tâlharilor şi care a fost ocolit de un preot, apoi de un levit, scapă cu viaţă. „Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la şi, văzându-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.“  (Luca c 10, v. 33, 34).
Sfântul Paulin Milostivul, Episcopul Nolei, pentru a ajuta o văduvă săracă a cărei fiu a fost robit de vandali, a mers rob în locul acestuia şi a fost pus la grădinărit şi toţi se minunau de dăruirea lui, de înţelepciunea de care da dovadă în a-şi îndeplini munca, iar împăratul în urma unui vis l-a eliberat din robie atât pe el cât şi pe toţi creştinii din ţara lui ce au fost robiţi.
Despre milostenie se poate scrie la nesfârşit, multe sunt pildele ce le primim despre această aleasă virtute începând cu Sfânta Scriptură, apoi cu faptele din viaţa Sfinţilor şi tot aşa cu multe istorioare bune de lecturat pentru sufletul creştinului. Un lucru este însă cert, dacă dorim să moştenim împărăţia cerurilor va trebui să trăim în milă şi iubire faţă de aproapele.

Bibliografie:

1. Pr. Prof. Dr. Branişte, Ene şi Branişte, Ecaterina, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştiunţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001.
2. Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag
3. Scărarul, Ioan, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994.
4. Proloagele, Editura Bunavestire, Bacău, 1995, vol. I şi II.
5. Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Chişinău, 1993
6. Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Chişinău, 1993
7.  Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994.