„Adevărata rugăciune e plinătatea iubirii.“ 
(Sfântul Isaac Sirul)

Rugăciunea nu ar putea să fie definită mai frumos decât „plinătatea iubirii“ , deoarece adevărata rugăciune se naşte în adâncul sufletului cu toată dăruirea fiinţei, cu toată credinţa şi dragostea pentru Dumnezeu şi aproapele.
În volumul Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, rugăciunea este asociată cu termenul stăruinţă precizându-se că „este actul esenţial, fundamental al vieţii noastre religioase, este mijlocul de a ne pune în legătură directă cu Dumnezeu, prin înălţarea gândului, a inimii, a voinţei noastre spre El. Rugăciunea a fost definită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii ca: vorbire adresată lui Dumnezeu (Sf. Ioan Hrisostom, Omilia V, la Facere); [...] Înălţarea minţii către Dumnezeu sau cererea celor ce se cuvin de la Dumnezeu (I. Damaschin, Dogmatica, III, 24)“
Rugăciunea poate să fie structurată astfel: rugăciune publică sau obştească ce se săvârşeşte la biserică, însă această rugăciune poate să fie săvârşită şi în exteriorul bisericii, într-o sală de clasă de exemplu la începutul unei ore de religie sau la finalul acesteia şi rugăciune particulară ce poate să fie săvârşită neîncetat indiferent de locul în care se află credinciosul, singura condiţie pentru ca ea să fie puternică şi să primească finalitate este ca aceasta să fie făcută din suflet, cu toată dragostea.
Un exemplu de rugăciune neîncetată este „rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.“
Cu cât este mai profundă rugăciunea, cu atât mai repede îşi găseşte finalitatea.
O rugăciune scurtă, făcută din inimă, un Doamne ajută-mă sau ajută-ne, sau Doamne miluieşte-ne poate să primească mai repede aripi spre cer ca o rugăciune lungă făcută cu îndoială. Nu spun că nu e bine ca rugăciunea să nu fie lungă, este ideal să fie şi lungă, căci sunt rugăciuni pentru diferite trebuinţe, psalmi, acatiste, paraclise, iar în ceea ce priveşte rugăciunea obştească Sfintele Slujbe, însă această rugăciune implică mult mai multă dăruire pentru a-i putea culege roadele.
Am putea arunca o privire asupra pildei Vameşului şi a Fariseului pentru a observa diferenţa dintre rugăciunea fariseului şi cea a vameşului, una făcută din inimă mândră, iar a doua din smerenie, cu pocăinţă, din adâncul sufletului, însă ambele făcute în acelaşi loc, în biserică.
„Fariseul şi Vameşul s-au rugat în biserică (Luca 18, 10). Biserica este casa de rugăciune (Matei 21, 13, Marcu 11, 17, Luca 19, 46), casa lui Dumnezeu (Matei 23, 17-19) unde să ne facem rugăciunea. În sfânta biserică se împlineşte făgăduinţa dată ucenicilor şi credincioşilor de către Iisus Hristos Mântuitorul: Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor“ (Matei 18, 20)
Fariseul săvârşeşte o rugăciune de mulţumire adresată Lui Dumnezeu, însă nu o rugăciune corectă, nu-i mulţumeşte Lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra lui, căci din neputinţa firii lui el nu putea să realizeze nimic, nu ar putea da acea zeciuală din tot ceea ce câştigă şi nici trupul nu l-ar ajuta să ţină post, ci judecă pe aproapele lui prin rugăciunea ce o săvărşeşte: „Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.“  (Luca 18, v. 11 – 12)
Vameşul însă săvârşeşte o rugăciune de cerere adresată lui Dumnezeu, o rugăciune cu inimă smerită, plină de pocăinţă, o rugăciune prin care cere Bunului Dumnezeu să se milostivească de el şi să-l ierte pentru tot ceea ce a greşit: „Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul zicând: Dumnezele, fii milostiv mie păcătosului.“  (Luca 18, v. 13)
Nenumărate exemple de rugăciune avem în Sfânta Scriptură, începând cu Vechiul Testament şi plinindu-se rugăciunea prin dragostea lui Dumnezeu faţă de noi în Noul Testament, prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume.
Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos se roagă: „Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia mea, ci voia Ta să se facă.“ (Luca 22, v. 42)  Ce exemplu de adevărată rugăciune primim din aceste cuvinte ale Mântuitorului, rostite în grădina  Ghetsimani, căci doar Bunul Dumnezeu ştie ce e mai bine să se împlinească şi tot ceea ce e bine pentru fiecare şi tot un exemplu de rugăciune izvorâtă din dragoste faţă de aproapele îl întâlnim în cuvintele rostite de Mântuitorul Iisus Hristos pe cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.“  (Luca 23, v. 34)
Câte minuni a săvârşit Mântuitorul Iisus Hristos şi multe dintre ele săvârşite ca răspuns la rugăciunile celor aflaţi în suferinţă, rugăciuni săvârşite cu multă credinţă: „Ci spune cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.“  (Luca 7, v. 7).
Un exemplu de rugăciune ne lasă Mântuitorul Iisus Hristos prin rugăciunea domnească Tatăl nostru ca răspuns la rugămintea Sfinţilor Apostoli de a-i învăţa să se roage: „El ne-a învăţat şi cum să ne rugăm. Apostolii au zis către Dânsul: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm (Luca 11, 1); şi de aceea El însuşi se ruga, pentru ca ei să înveţe de la Dânsul a se ruga. El însă trebuia să le arate lor nu numai că trebuia a se ruga, ci însă şi cum să se roage. De aceea, El le-a dat şi formularul rugăciunii: Tatăl nostru carele eşti în ceruri“
„Cuvântul lui Dumnezeu, zice Sfântul Maxim, nu este vorbă multă, ci când grăim toţi oamenii multe, nu împlinim un singur cuvânt a lui Dumnezeu [...]“ , astfel şi rugăciunea Tatăl nostru este scurtă dar foarte cuprinzătoare. Cele şapte cereri ale rugăciunii implică atâta perfecţiune, smerenie. Prima cerere arată că cinstim numele Lui Dumnezeu Sfinţească-se numele Tău, a doua cerere Vie împărăţia Ta este dorinţa oamenilor de a trăi în împărăţia lui Dumnezeu unde domneşte iubirea, adevărul, pacea, iar împărăţia Lui Dumnezeu pe pământ e Biserica, Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ este a treia cerere conform căreia oamenii trebuie să împlinească voia cea dreaptă a Lui Dumnezeu, după cum am arătat mai sus şi Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit-o, dar şi îngerii în ceruri, a patra cerere se referă la traiul nostru zilnic Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, cererea cinci ne îndeamnă spre iertarea şi iubirea aproapelui Şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, prin a şasea cerere rugăm pe Bunul Dumnezeu să nu ne dea încercări de credinţă şi răbdare mai mult decât putem duce Şi nu ne duce pe noi în ispită, iar cererea a şaptea rugăm pe Dumnezeu să ne ferească de ispitele celui rău Ci ne mântuieşte de cel rău. Rugăciunea Tatăl nostru se încheie cu adevărul că Dumnezeu este Creatorul a toate: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea: a Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt.
În timpul rugăciunii trebuie să ne concetrăm cu tot sufletul nostru la ceea ce cerem căci „Nu se cuvine nimănui să se ocupe în vremea rugăciunii cu vreun lucru fără de folos, sau chiar de folos.“  Totuşi dacă vine ispita şi gândul se depărtează de la rugăciune nu e bine să abandonăm, căci aceasta este şi voia celui rău, ci să continuăm rugăciunea încercând să o pătrundem cu tot sufletul.
Exemple de rugăciune întâlnim şi în cărţile laice, e plină literatura de importanţa rugăciunii, să mă opresc ca exemplu la literatura populară, mai exact la specia literară basmul: „Nu mă omorî, Făt-Frumos; ci mai bine dă-mi drumul în apă, că mult bine ţi-oi prinde când cu gândul n-ăi gândi.“ , pentru a oserva că o rugăciune făcută din suflet în cazul de faţă de personajul fabulos, personificat, ştiuca, către personajul principal Aleodor împărat, este ascultată, deci cu cât mai mult ne este ascultată nouă rugăciunea de către Dumnezeu dacă vine din inimă curată.
În urmă cu un an, unul dintre fiii mei duhovniceşti a fost greu încercat de o boală. M-am rugat mult Bunului Dumnezeu pentru el, atât la biserică, cât şi acasă, la spital împreună cu el, aproape neîncetat mă rugam în suflet pentru acesta şi Bunul Dumnezeu l-a vindecat repede. Bucuros de vindecarea lui mă gândeam să înalţ Bunului Dumnezeu rugăciuni de mulţumire pentru a nu se mai îmbolnăvi şi avem ca exemplu pentru aceasta pilda celor zece leproşi, din care doar unul s-a vindecat cu adevărat, cel care a ştiut să mulţumească Celui ce l-a făcut bine şi am mers la biserică să mă rog. Întorcându-mă de la biserică am intrat într-un magazin să-mi cumpăr o pâine. Acolo vânzătoarea mi-a arătat un om ce stătea pe o bancă ce i-a cerut o pâine şi mi-a spus că nu i-a dat iniţial, căci se gândea că poate e unul din cei care cer doar să bea, mai apoi s-a gândit că atunci îi cerea bani şi nu pâine şi i-a dat o pâine pe care omul a mâncat-o toată. M-am dus spre acel om şi i-am dat un mic ajutor financiar, fără să-i adresez o vorbă. L-a surprins gestul meu. Pe urmă am intrat într-un alt magazin, iar el a intrat în urma mea, îşi cumpărase o pungă cu bomboane şi mi-a spus să dea Bunul Dumnezeu să se împlinească ceea ce îmi doresc în acel moment, iar eu în acel moment mă gândeam să-i mulţumesc Bunul Dumnezeu printr-o faptă bună pentru bunăvoinţa ce a arătat-o fiului meu duhovnicesc şi să-l ferească de orice rău. Niciodată nu ştim dacă cel de lângă noi nu e un sfânt şi e bine să nu desconsiderăm pe nimeni.
Această întâmplare mi-a adus aminte de subiectul romanului Nebunul a ieromonahului Savatie Baştovoi pe care-l lecturasem cu două luni înaintea acestei întâmplări. Simeon, personajul principal al romanului, considerat de mulţi nebun, un cerşetor, era nesocotit de majoritatea, nu era altceva decât un sfânt ce ajuta pe toţi, îi ajuta fără să spună, însă Bunul Dumnezeu descoperea într-un final prin cine au fost ajutaţi. Cartea a avut ca sursă de inspiraţie Viaţa Sfântului Simeon cel Nebun pentru Hristos.
„Rugăciunea pornită din credinţă şi întărită de nădejde, trebuie să fie pătrunsă de iubire.“  Doar rugăciunea ce se naşte din iubire se naşte din adâncul sufletului, după cum am observat şi în exemplele de mai sus, se împlineşte, indiferent că este rugăciune de cerere, rugăciune de mulţumire sau rugăciune de laudă.
Cel mai profund model de rugăciune este al rugăciunii Euharistice din cadrul Sfintei Liturghi: de laudă: Pe Tine Te lăudăm, Pe tine bine Te cuvântăm, de mulţumire, Ţie îţi mulţumim şi de cerere Şi ne rugăm Ţie. Mântuitorul Iisus Hristos prin jertfa Sa ne-a salvat sufletul de moarte, iar Euharistia este taina jertfei Mântuitorului Iisus Hristos instituită la Cina cea de Taină.
Pe lângă rugăciunile mai sus menţionate: Rugăciunea Lui Iisus, Rugăciunea Domnească, Rugăciunea Liturgică sau Euharistică mai întâlnim şi Rugăciunea Binecuvântării, Rugăciunea Amvonului de la finalul Sfintei Liturghi.
„Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc.“  (Sfântul Grigorie Sinaitul)

Bibliografie:

1. Baştovoi, Savatie, Nebunul, Editura Cathisma, Bucureşti, 2009.
2. Pr. Prof. Dr. Branişte, Ene şi Branişte, Ecaterina, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştiunţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001.
3. Pr. Prof. univ. dr. Cosma, Sorin, Cateheze, Editura Banatica, Caransebeş, 2001.
4. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Postul cel Mare, Editura Anastasia,1997.
5. Ispirescu, Petre, Legendele sau basmele românilor, Editura Art, Bucureşti, 2007.
6. Scărarul, Ioan, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994.
7. Catehism ortodox, Timişoara, 1990.
8. Filocalia Sfintelor Nevoinţe ale Desăvârşirii, Editura Harisma, Bucureşti, 1995.
9. Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994.
10. http://enciclopedie.citatepedia.ro/index.php?c=rug%E3ciune