“Eu trebuie sa ma micsorez,   
                               iar El trebuie sa creasca.”
                                                  (Ioan 3, 20)

                 “Jertfa este măsura creştinătăţii noastre!”
                                                       (Dr. Ion I. Moţa)
Crainicul Mirelui deschide portiţa-ncrustată cu efigia Cavalerului Thrac, păşind pragul străvech,  milenar al Sfintei Grădini Geto-Dace, zidită de primordiala dinastie ” ION ” , anagrama absolutului ” NOI” = ” EL+ TU+EU ”

“Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru se afla Acela pe Care voi nu-L stiti, Cel care vine dupa mine, Care inainte de mine a fost si Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei.” (mai mult…)

Agheasma mare se săvārşeşte la Bobotează, īn amintirea botezării Domnului de către Ioan īn Iordan. Ea se săvārşeşte atāt īn ajunul Bobotezei, cānd se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele, dar şi īn īnsăşi ziua Bobotezei, cānd se sfinţeşte agheasma pe care credincioşii o iau pe la casele lor, pentru tot anul. Se spune Agheasmă mare, pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o dublă epicleză, iar sfinţirea are loc īn īnsăşi ziua īn care Domnul nostru Iisus Hristos a sfinţit apele, prin botezul Său īn apa Iordanului. De aceea, şi slujba Agheasmei mari este mai dezvoltată şi mai solemnă ca la Agheasma mică, iar cāntările şi rugăciunile din cursul ei pomenesc şi proslăvesc īndeosebi Botezul Domnului īn apele Iordanului. Īn ziua ajunului Bobotezei, sfinţirea ape, se face de obicei chiar īn biserică (īn pronaos), dimineaţa, după Utrenie, cu mai puţină solemnitate, fiindcă, după unii, ea aminteşte atunci de botezul cu care boteza Sfāntul Ioan Botezătorul īn pustiul Iordanului; īn ziua Bobotezei, ea se face după Liturghie, īn biserică sau īn faţa bisericii, şi aminteşte de īnsuşi botezul Māntuitorului īn apele Iordanului; de aceea se face de obicei īn chip mai solemn, prin ieşirea afară din biserică. Īn cadrul acestei slujbe speciale de sfinţire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 şi XII, 3-6), după care urmează Apostolul (din I Cor. X, 1-4) şi Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), īn care se istoriseşte pe scurt evenimentul botezului Domnului. (mai mult…)

 De aş fi fost şi eu evreu

Şi-aş fi crezut în Dumnezeu,

De-ai fi făcut Întregul Bine,

N-aş fi crezut nici eu, în Tine – (mai mult…)

Celebrul erudit tracolog, Adrian Bucurescu, strigă avertizator, în România liberă, din 31 iulie 2009: “Memoria este pâinea noastră. Fără memorie am fi cu adevărat flămânzi. De aproape 20 de ani, revista Memoria ne asigură, dacă se poate spune aşa, o alimentaţie nobilă, conform vechii înţelepciuni evanghelice, care ne învaţă că omul nu se hrăneşte doar cu pâinea materială, ci şi cu pâinea duhului.”
Da, dar şi USR-ul şi “administratorul” prost, care este AFCN-ul (Asociaţia Fondului Cultural Naţional), faţă de care ziarul Observator cultural, în nr. 491, a formulat o notă de protest (“Revista Observator cultural protestează public faţă de maniera neprofesionistă în care AFCN înţelege să trateze operatorii culturali de pe piaţa autohtonă.(…) Ţinînd cont de toate acestea şi deşi sîntem, teoretic, beneficiari ai unei finanţări AFCN, refuzăm să legitimăm, prin semnarea unui contract, un mecanism ineficient, profund birocratic, al cărui mare succes este de a pune beţe în roate instituţiilor culturale – mergînd pînă la pericolul dispariţiei unor publicaţii (vezi cazul revistei Memoria”) – întorc capul în cealaltă parte decât cea a dezastrului jalnic al…MEMORIEI NOASTRE – acceptând “caviarul” uitării senine şi… “groasă în pungă”!!!  Memoria este, din nou, o “revistă a gândirii arestate” – de data asta nu explicit din pricini ideologice…- dar cu extremă eficienţă, foarte grosieră, pe linie financiară…Aşa se asasinează azi: nu cu…”idei”-argumente, ci în numele Viţelului de Aur…!!! Neo-bolşevismul în floare… (mai mult…)

 Aho, aho, stimaţi confraţi
 Cuvântul mi-l ascultaţi:
 Sunaţi din zurgălăi, tare,
 Să se-audă peste zare! (mai mult…)

Mărturii istorice
Sf. Sinod al B.O.R., în şedinţa sa de lucru din 10.02.2004, a reînnoit punctele de vedere şi recomandările din 13-14.02.1996 şi 23-25.02.2000, hotărând că, potrivit Sfintelor Canoane ale Bisericii Universale (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), membrii clerului nu trebuie să se implice în politică.
Iată  cum era privită această problemă cu un secol în urmă şi care a fost punctul de vedere al episcopului Dunării de Jos, Pimen Georgescu (viitor mitropolit al Moldovei), exprimat într-o circulară adresată protoiereilor eparhiei noastre, publicată în rev. “Biserica Ortodoxă Română”, 1904, p. 1065-1969:
“Una din cestiunile care pentru preotul de azi ar trebui cât mai mult lămurită este şi aceea de a se şti până unde poate să’şi întindă el exercitarea drepturilor politice, ca astfel poziţiunea lui duhovnicească în popor şi activitatea lui pastorală să nu sufere nici o scădere.
În această privinţă, părerile poate că sunt diferite; după Noi însă, nu trebuie să aştepte nimic de câştigat pentru sine; de oarece misiunea preoţească nu justifică amestecul preotului în politică şi intrarea lui în rândurile acelor cetăţeni cari iau parte în luptele politice.
Din contră, prin aceasta preotul perde. Va perde demnitatea şi autoritatea sa pastorală chiar şi înaintea oamenilor politici care privesc în preot pe omul pacinic. Va perde încrederea păstoriţilor lui şi prin aceasta va înceta de a fi păstorul cel bun, care are în societate o misiune mare de îndeplinit – aceea de a învăţa pe popor perceptele sfinte ale Evangheliei cari reglementează nevoile vieţei omeneşti, adesea turburate de diferiute împrejurări. (mai mult…)

Eseu

  SERENADĂ PENTRU CEI SINGURI

 Printre proiectele utopice la care visez de câteva zeci de ani se numără şi acesta: de a dărui  celui singur, un strop de tandreţe, un strop de speranţă, un strop din lumina de sine. Mă gândesc intens la acest lucru şi de fiecare dată îmi propun să demarez un proiect. Dar nu ştiu cum se întâmplă că, se iveşte, ca-n Legile lui Murphy, imediat un alt proiect şi-l las pe acesta care e de o urgenţă maximă pentru omenire, de o necesitate stringentă şi care m-ar motiva personal, la fel de mult ca şi un proiect guvernamental (dacă aş avea oportunitatea de a participa la vreunul!) Desigur eu fac acum pledoarie pro domo.
 Iannis Ritsos a formulat magistral într-un vers panseistic această stare de singurătate: „Fiecare e singur în naştere, în iubire şi-n moarte. /Ştiu, am încercat-o eu însămi. Zadarnic. / Lasă-mă să vin cu dumneata”  – îi spune femeia singură de o viaţă, mult mai tânărului ei vizitator de după amiază – şi e clipa de supremă tensiune dramatică atunci când ea vrea să-şi părăsească locuinţa, să evadeze, pe faleză, la dig, în colţ, la cărămidărie unde se vede oraşul crescând sub ochii ei, vrea să iasă  împreună cu tânărul,  pentru că nu o mai suportă pereţii, pianul cel negru, păianjenii casei, lucrurile care stau să se prăbuşească peste dânsa, şi este nevoită să le sprijine cu umerii, cu braţele, cu fruntea. Şi totul scârţâie şi pocneşte şi nimic nu poate umple golul ca o uriaşă hrubă sufletească. Desigur că nu va pleca nici de data aceasta, va rămâne prizonieră a propriei stări, a propriei angoase, a propriei temeri,  din care nu există ieşire. (Sonata clarului de lună”). (mai mult…)

POEZEUL ADEMENIT DE VICLEŞUGUL  CUVÂNTULUI

Exegeza
Ionuţ Caragea, Guru amnezic,  Editura Fides, Iaşi, 2009. Cu o Prefaţă de Constantin Miu şi o Postfaţă de Angela Furtună
 Noul volum de versuri al poetului Ionuţ Caragea, „Guru amnezic”, apărut la Editura Fides, Iaşi, 2009 confirmă vocaţia de căutător în materia arzătoare a Cuvântului, ca-n izvoarele freatice ale neliniştii, cu ochii mâinilor scormonind
prin zăpada în flăcări. Şi de data aceasta autorul propune o poetică a meditaţiei profunde şi a trăirilor lăuntrice obţinută în urma unei purificări spirituale, a unei abluţiuni cu apă lustrală şi a unui catharsis la care se poate accede după zile şi nopţi de luptă cu tine însuţi.
 La „clipa de liniştită durere” – s-au adăugat umbre care „pleacă la drum” cu umerii lăsaţi, dincolo de porţile caselor, departe, lăsând în urmă „umbre/ dragoste/ umbre” (Este o clipă de liniştită durere).
 Acestei clipe îi răspunde doar „ecoul absurdului” -  când poetul ia asupra sa „foamea altora/ durerile şi supărările lor/ eşecuri deziluzii drumuri neterminate/ speranţe rămase datoare trecutului/ apusuri îmbibate de otrava neagră a viselor” (Ecoul absurdului), de aici vocaţia sa jertfelnică şi în acelaşi timp, soteriologică, taumaturgică.
 Doar lui îi este proprie acea „singurătate pe patul lui procust” (Ecoul absurdului).
 Cu o intuiţie extraordinară, doar el, poetul cunoaşte „cine suntem cu adevărat”  şi mai ales, „în acest timp cu ipotecă pe trup/ şi datorie pe suflet/ cuvântul, da, cuvântul/ umblă cu ferocitate prin lume / scăpat din lesa divinei tragedii.” (Ferocitatea cuvântului). (mai mult…)

     <<  Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă
            sub nesfârşitul cerului safir
            să intre neamul tot sub patrafir
            ca să-l primeşti, cuminecat, acasă. 
            (Andrei Ciurunga-Daniil Sihastrul)>>

    Urmându-se Hrisovul dumnezeesc al Creaţiei, respectiv al Bisericii Sale, întrucât Facerea nu e doar o relatare a creaţiei, ci e în principal o relatare a Facerii Bisericii lui Hristos, Aleşii lui Dumnezeu sunt chemaţi pentru o misiune divină, în care conştiinţa şi vocaţia lor, se întemeiază pe cele trei virtuţi teologice: credinţă, nădejde şi dragoste (alături de cele morale: curajul, dreptatea, răbdarea, adevărul, demnitatea, suferinţa, onoarea, altruismul, fidelitatea etc.), iar slujirea şi împlinirea lor este garantată şi absolută.
   Arhidiaconul Ştefan, un astfel de Ales, hărăzit cu misiune specială de mărturisire a credinţei, cu chemare de dăruire şi împlinire a jertfei a fost Cel, care la rându-şi prin Mlădiţele sale alese regândeşte omul în dimensiunea lui religioasă originară, în cadrul unui context axiologic, cardinal şi crucial ca timp şi spaţiu (ca timp al spiritualizării, al înălţării, într-un spaţiu determinat, patrie).
   Arhidiaconul Ştefan este primul creştin ales în treapta Diaconiei, chemat întru slujirea  Arhierască, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt. El făcea parte din  cei 70 de ucenici apostoli, proveniţi din mai multe seminţii. Se pare că tânărul Ştefan făcea parte din neamul schyţilor, dat fiind faptul că Iudeea era provincie Thracă. A intrat în conflict cu mai mari Sinagogii, cărora le-a reproşat:
   “Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi! (mai mult…)