Unirea Principatelor Române cunoscută şi ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. (mai mult…)

EXEGEZA

STAN. M. ANDREI; „Flori de gând”, Postfaţă de Constantin Dimofte,
Editura Mongabit, Galaţi, 1999
   

 Izvorâtă parcă dintr-o euritmie cosmică, poezia lui Stan M. Andrei vine de undeva, din primele pagini ale Genezei, când toate cele create erau bune şi omul nu căzuse în, ceea ce teologii numesc îndeobşte, „felix culpa”.
 Având sugestii eufonice şi un ritm interior fără cusur, chiar dacă e scrisă în vers alb,  poezia lui Stan M. Andrei urmăreşte, chiar fără o intenţionalitate explicită, o libertate intrinsecă, mai mult decât libertatea exterioară, având conotaţii biblice şi „acel ceva plăpând”,   care face  farmecul lirismului de tip orfic.
 Aş zice că este extrasă din propriul paradis de dinainte de cădere. În aşteptarea parcă, a şarpelui, omul primordial se plimbă nestingherit pe alei, „în răcoarea serii” şi uneori stă de vorbă cu Dumnezeu.
 Paradigma cunoaşterii este începutul discernământului între bine şi (ne)bine. „Abia acum/ sufletul are o axă/ şi se-nvârte în jurul ei/ căutându-şi echilibrul” („Izbânda”). (mai mult…)

 ”Spirit şi Logos, în poezia eminesciană – pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textului eminescian” (Editura Rafet, România, 2005)

                Scriitor de mare sensibilitate şi forţă creatoare, un erudit al zilelor noastre,
Adrian Botez reuşeşte a se ridica  deasupra valului spumos, ce caracterizează, azi, literatura românească, încercând a-i da acesteia o mai luminată direcţie, cum ar fi:  curajul actului critic, înviorarea  exprimării libere, care să fie bazate pe o morală creştină desăvârşită. Om de o largă  cultură, prin profesie dascăl şi filosof al culturii,
române şi universale – a mai fost dăruit, cred, de însăşi Pronia Cerească, din belşug, cu harul Poeziei  şi al înţelegerii artelor, în general. Scriitor fecund,  editează,  cu mult
succes şi prestigiu, revista “Contraatac”, în cadrul Colegiului Tehnic “Gheorghe Balş”, din oraşul Adjud, cu sprijinul ARP (Asociaţia Română pentru Patrimoniu)-Bucuresti, fondată de venerabilul erudit român Artur Silvestri.
     Înseşi orientările, pe care dl. Adrian Botez le imprimă revistei, dovedesc, cu
prisosinţă, propriile sale  orientări. Revista se defineşte a fi una de educaţie, cultură şi
literatură, pentru elevi şi profesori, îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii şi agresiunii imoral-antiartistice. Deci, se adevereşte  înţelepciunea proverbului, care glăsuie, cum că : “prin conţinutul unei reviste, vom  recunoaşte şi demnitatea editorului”. (mai mult…)

aici în est  -  nimeni nu mai caută soarele
aici în est  -  insomnia şi umilinţa se
iau la întrecere  -  care ucide mai
repede  -  şi cât (mai mult…)

Căile răutăţilor sunt multe şi largi, ale adevărului strâmte dar purificatoare! Înţelepciunea deşi e la îndemâna tuturor, rar sunt cei cărora  li se înrădăcinează într-adevăr în fiinţa lor!

 
       – Proiect de Poem -

  Nu, Eminescu n-a apărut din neant. Eminescu n-a fost un dar întâmplător al Providenţei. N-a fost un simplu peregrin care a bătut în ceas târziu de noapte la porţile din Carpaţi ale Poeziei. Nu, n-a fost un lunatic, n-a fost un fanatic. Şi necum un stâlp al lupanarelor pomenite de el în „Junii corupţi” şi „Ai noştri tineri”. Eminescu n-a fost, cel puţin în plan literar, un om al zădărniciei, al speranţelor deşarte, al iluziilor pierdute. Şi, mai ales, n-a fost un bolid rătăcitor pe căile azurului, ce s-a stins, istovit, în abisurile nefiinţei…
  Eminescu a fost un Făt-Frumos al unor mari principii şi idealuri, ivit direct din poveştile şi basmele noastre. El s-a întrupat din lumea satului autohton, din murmurul izvoarelor şi din freamătul codrilor, din mireasma florilor de tei, din farmecul inefabil al doinei şi folclorului românesc. Cartea lui de identitate şi legitimare au constituit-o îndelungata istorie şi nobleţea sufletească a stirpei sale ancestrale. Nimeni n-a cunoscut mai bine ca el scrierile de căpătâi ale neamului – cronicile bătrâne şi înţelepte -, creaţia literară a tuturor celor dinaintea sa, care au durat acel minunat fagure de miere al rostirii româneşti. (mai mult…)

- UN SAMSAR COLINDÂND PRIN LUME CU POEME
     LA SUBSIOARĂ
Melania Cuc, Autoportret, Editura Nico, Târgu Mureş, 2010

Eseu
 La cumpăna anilor, Melania Cuc ne face o surpriză de proporţii care întrece aşteptările şi totodată confirmă cu deplin temei vocaţia lirică şi epică a autoarei.
 După propria mărturisire, Melania Cuc este „samsarul cu poeme de dragoste” – care nu cântăreşte, nu aşază pe terezie, nu se tocmeşte, ci  vinde pe bucăţi, aşteptând muşteriii să-i facă safteaua (Îmi las capul pe genunchi).
 Muşteriii suntem noi, de bună seamă, flămânzi, însetaţi, curioşi, cârcotaşi, avizi de senzaţional, gata să ne tocmim şi să preţăluim totul, până şi sufletul poetului aflat printre rânduri. Dar, un muşteriu bun, chiar de la prima privire recunoaşte calitatea produsului.
 Pentru Melania Cuc – Poezia este  taină cât se poate de serioasă. Cu ea nu se poate glumi. Autoarea s-a angajat la lectica Poeziei şi o conduce abil, nescăpând frâiele, ca pe un murg sireap, pe uliţele sufleteşti nepietruite: „Locuiesc/ Într-un buzunar de  zeţar/ Ce a tipărit manifeste” (Vă scriu despre dragoste).  Ea ştie un adevăr de necontestat: Poezia înseamnă jertfă şi sacrificiu pentru omenire,aşa cum un soldat se sacrifică pentru Patrie. Aşadar, slujind Poezia, ea se dedică în întregime patriei sale. Aşa cum Prometeu s-a angajat să fure focul pentru muritori şi a sfârşit pe stâncă înlănţuit de Zeus, ciugulit şi hăcuit de păsări răpitoare pentru cutezanţa sa. (mai mult…)

   CONCURSUL INTERNATIONAL DE POEZIE PENTRU ROMANII DIN INTREAGA LUME
                                                             „STARPRESS”
                                                         EDIŢIA A ll-A 2010

  La 1 februarie 2010 vom lansa ce-a de-a doua editie a Concursului International de poezie pentru romanii din intreaga lume .STARPRESS , (prima editie , 2008  s-a bucurat de un real succes, reusind sa descopere talente ascunse si sa reuneasca iubitorii de frumos de pretutindeni.)

                          COMUNICAT DE PRESA si REGULAMENTULCONCURSULUI

Doua forte scriitoricesti din VALCEA – ROMANIA si MONTREAL – CANADA au lansat in 2008 primul concurs international de poezie, pentru ROMANII DIN INTREAGA LUME , “STARPRESS”.

Incepand cu data de 1 februarie 2010, se va desfasura cea de-a doua editie a Concursului „STARPRESS” 2010.

CONCURSUL INTERNATIONAL DE POEZIE PENTRU ROMANII DIN INTREAGA LUME ESTE ORGANIZAT DE PUBLICATIA INTERNATIONALA online STARPRESS www.valcea-turism.ro (e-mail: star_ligya@yahoo.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza ), (REVISTA ROMANILOR DE PRETUTINDENI ), in PARTENERIAT cu RADIO ROMANIA INTERNATIONAL, TVRM Romania, PUBLICATIA „CANDELA” – CANADA

in colaborare cu: AGENTIA DE PRESA A ROMANILOR DE PRETUTINDENI – ROMANIAN GLOBAL NEWS si redactia RGN PRESS (www.rgnpress.ro), Agentia de presa ASII ROMANI (www.asiiromani.com) cu sprijinul a numerosi scriitori romani din diaspora printre care amintim colaboratorii revistei noastre, STARPRESS (www.valcea-turis.ro): (mai mult…)

 Lansare de carte
      
101 POEME
     Editura Biodova, 2009, Bucureşti
     Autoare: Victoria MILESCU

 Într-un cadru specific întâmpinării  Sfintelor Sărbători de iarnă, când mâinile slujesc simţirea sufletului, pictând icoane – picuri de Lumină ce împodobesc pereţii, sub privirile blajine ale Maicii Domnului şi Mântuitorului, mânuitorii cuvântului scris s-au adunat la Muzeul Municipiului Bucureşti, cunoscut  mai mult ca Palatul Şuţu, să se bucure de încă o carte a poetei Victoria Milescu, 101 POEME, carte ce face parte din Colecţia ,,Ideal”, iniţiată şi îngrijită de scriitorul Vasile Căpăţână, colecţie ce cuprinde nume reprezentative de poeţi. După cum chiar titlul spune, cartea cuprinde 101 poeme, selectate din publicaţiile anterioare ale autoarei, dar şi versuri inedite.
Este o dublă sărbătoare pentru Victoria Milescu, 18 decembrie fiind şi ziua ei de naştere.
 Din scurta prezentare a moderatorului Vasile Căpăţână, aflăm că Victoria Milescu, născută în municipiul Brăila, este licenţiată a Facultăţii de Filologie, lb. română/engleză, Universitatea din Bucureşti; studii postuniversitare. Debutul literar a avut loc în 1978, în revista ,,Luceafărul”, iar cel editorial în 1988, prin concurs, concomitent în vol. Prier (Editura Cartea Românească, Bucureşti) şi în vol. Argonauţii (Editura Facla, Timişoara). Este o scriitoare complexă, a publicat poezie, proză, critică literară, literatură pentru copii, a făcut traduceri din limba engleză. (mai mult…)

Cuib de amintiri presărat cu stele,
dă-mi potecile să mă-ncing cu ele,
dă-mi biserica noastră din schit,
să fiu sigur că n-am murit.
(Mircea Tudose)

 Un succes editorial din anul 2009 este volumul antologic Povara unei mari iubiri de Mircea Tudose (apariţie, din păcate, postumă, lansată după slujba de pomenire la un an de la moartea scriitorului), în îngrijirea soţiei, poeta Emilia Damian Tudose, sub redacţia lui Iulian Patca şi scoasă de Editura Mega din Cluj-Napoca.
 Mircea Tudose este un poet sensibil, meditativ, afectiv, fidel valorilor eterne, fidel şi poeziei autentice. Versurile lui sunt, fără-ndoială, elaborate meticulos, cuvintele căutate, dar alegerea – spontană sau deliberată – este documentul de personalitate al autorului (în alegerea pe care omul o face, nu intervine nici Dumnezeu). În subtext, se poate desluşi peste tot o simbioză între finit şi infinit. Tot ce-l interesează pe Mircea Tudose (a şi fost profesor de istorie şi de română) este istoria cu energiile ei – timpul puternic, imposibil de oprit, care vine, trece şi măsoară etape; iubirile care se nasc, apoi ies din actualitate, dar renasc în arderile amintirii; casa părintească pe care împrejurările vieţii au lăsat-o departe fără s-o poată coborî din rangul ei de obârşie; apele care izvorăsc, îşi văd de drum şi-şi pierd, în ochii noştri, identitatea în alte ape; pădurea care înfrunzeşte, desfrunzeşte şi, în mod sigur, reînfrunzeşte. „Am colindat pământul / Şi cerul, / Am scuturat legendele, / Am coborât / Adâncuri mari în mine / Să văd de unde / Izvorăşte timpul / Şi până unde / Se revarsă vremea”. Apele şi vremea se varsă în alte ape şi în altă vreme. Acelaşi timp istoric, profan, marcat de limite şi care pune limite, în care nu există naştere fără moarte, pentru că nu este nici moarte netransformată în altă naştere, are şi funcţiile timpului sacru, nesfârşit, lipsit de măsuri încheiate, ca „Pomelnicul lung al satului / care naşte şi moare” într-o activitate perpetuă viaţă-moarte-viaţă. (mai mult…)