Ion Untaru:Pustnicul
de radubotis,
at 12:25 am
IUBITORI DE SLOVĂ | link direct
(fragment din romanul Ne-am întâlnit pe internet)
Cât de mult îi trebuie unui om să trăiască de azi pe mâine?
De acelaşi număr de calorii are nevoie şi bogatul şi săracul. Şi patronul şi şomerul. Şi onor preşedintele dar şi cel mai mic dintre slujbaşii lui. Iar cel ce duce o viaţă îmbelşugată, strălucitoare în lux şi risipă, nu este nici el mai sănătos decât ceilalţi, nici nu trăieşte mai mult decât aceştia. Tot într-un pat ne căutăm odihna, tot într-un coşciug părăsim lumea când ne vine timpul, în acelaşi pământ ne întoarcem fiecare şi, toate câte le avem, rămân aici. Luăm cu noi numai faptele noastre bune sau rele. Putreziciunea de după moarte ne arată la fel. Şi atunci, pentru ce atâta zbatere în gol?! De ce atâta înverşunare să apucăm mai mult, din ce în ce mai mult, cu mult mai mult decât ne trebuie, sau dacă se poate, să le apucăm noi singuri pe toate şi să nu mai lăsăm nimic celorlalţi.
Înţelepciune se cheamă asta, să alergi după nişte bunuri, care dincolo de strictul necesar nu ţi se cuvin şi, ajung să-ţi dăuneze?! (mai mult…)






