Aho, aho, stimaţi confraţi
 Cuvântul mi-l ascultaţi:
 Sunaţi din zurgălăi, tare,
 Să se-audă peste zare! (mai mult…)

Mărturii istorice
Sf. Sinod al B.O.R., în şedinţa sa de lucru din 10.02.2004, a reînnoit punctele de vedere şi recomandările din 13-14.02.1996 şi 23-25.02.2000, hotărând că, potrivit Sfintelor Canoane ale Bisericii Universale (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), membrii clerului nu trebuie să se implice în politică.
Iată  cum era privită această problemă cu un secol în urmă şi care a fost punctul de vedere al episcopului Dunării de Jos, Pimen Georgescu (viitor mitropolit al Moldovei), exprimat într-o circulară adresată protoiereilor eparhiei noastre, publicată în rev. “Biserica Ortodoxă Română”, 1904, p. 1065-1969:
“Una din cestiunile care pentru preotul de azi ar trebui cât mai mult lămurită este şi aceea de a se şti până unde poate să’şi întindă el exercitarea drepturilor politice, ca astfel poziţiunea lui duhovnicească în popor şi activitatea lui pastorală să nu sufere nici o scădere.
În această privinţă, părerile poate că sunt diferite; după Noi însă, nu trebuie să aştepte nimic de câştigat pentru sine; de oarece misiunea preoţească nu justifică amestecul preotului în politică şi intrarea lui în rândurile acelor cetăţeni cari iau parte în luptele politice.
Din contră, prin aceasta preotul perde. Va perde demnitatea şi autoritatea sa pastorală chiar şi înaintea oamenilor politici care privesc în preot pe omul pacinic. Va perde încrederea păstoriţilor lui şi prin aceasta va înceta de a fi păstorul cel bun, care are în societate o misiune mare de îndeplinit – aceea de a învăţa pe popor perceptele sfinte ale Evangheliei cari reglementează nevoile vieţei omeneşti, adesea turburate de diferiute împrejurări. (mai mult…)

Eseu

  SERENADĂ PENTRU CEI SINGURI

 Printre proiectele utopice la care visez de câteva zeci de ani se numără şi acesta: de a dărui  celui singur, un strop de tandreţe, un strop de speranţă, un strop din lumina de sine. Mă gândesc intens la acest lucru şi de fiecare dată îmi propun să demarez un proiect. Dar nu ştiu cum se întâmplă că, se iveşte, ca-n Legile lui Murphy, imediat un alt proiect şi-l las pe acesta care e de o urgenţă maximă pentru omenire, de o necesitate stringentă şi care m-ar motiva personal, la fel de mult ca şi un proiect guvernamental (dacă aş avea oportunitatea de a participa la vreunul!) Desigur eu fac acum pledoarie pro domo.
 Iannis Ritsos a formulat magistral într-un vers panseistic această stare de singurătate: „Fiecare e singur în naştere, în iubire şi-n moarte. /Ştiu, am încercat-o eu însămi. Zadarnic. / Lasă-mă să vin cu dumneata”  – îi spune femeia singură de o viaţă, mult mai tânărului ei vizitator de după amiază – şi e clipa de supremă tensiune dramatică atunci când ea vrea să-şi părăsească locuinţa, să evadeze, pe faleză, la dig, în colţ, la cărămidărie unde se vede oraşul crescând sub ochii ei, vrea să iasă  împreună cu tânărul,  pentru că nu o mai suportă pereţii, pianul cel negru, păianjenii casei, lucrurile care stau să se prăbuşească peste dânsa, şi este nevoită să le sprijine cu umerii, cu braţele, cu fruntea. Şi totul scârţâie şi pocneşte şi nimic nu poate umple golul ca o uriaşă hrubă sufletească. Desigur că nu va pleca nici de data aceasta, va rămâne prizonieră a propriei stări, a propriei angoase, a propriei temeri,  din care nu există ieşire. (Sonata clarului de lună”). (mai mult…)

POEZEUL ADEMENIT DE VICLEŞUGUL  CUVÂNTULUI

Exegeza
Ionuţ Caragea, Guru amnezic,  Editura Fides, Iaşi, 2009. Cu o Prefaţă de Constantin Miu şi o Postfaţă de Angela Furtună
 Noul volum de versuri al poetului Ionuţ Caragea, „Guru amnezic”, apărut la Editura Fides, Iaşi, 2009 confirmă vocaţia de căutător în materia arzătoare a Cuvântului, ca-n izvoarele freatice ale neliniştii, cu ochii mâinilor scormonind
prin zăpada în flăcări. Şi de data aceasta autorul propune o poetică a meditaţiei profunde şi a trăirilor lăuntrice obţinută în urma unei purificări spirituale, a unei abluţiuni cu apă lustrală şi a unui catharsis la care se poate accede după zile şi nopţi de luptă cu tine însuţi.
 La „clipa de liniştită durere” – s-au adăugat umbre care „pleacă la drum” cu umerii lăsaţi, dincolo de porţile caselor, departe, lăsând în urmă „umbre/ dragoste/ umbre” (Este o clipă de liniştită durere).
 Acestei clipe îi răspunde doar „ecoul absurdului” -  când poetul ia asupra sa „foamea altora/ durerile şi supărările lor/ eşecuri deziluzii drumuri neterminate/ speranţe rămase datoare trecutului/ apusuri îmbibate de otrava neagră a viselor” (Ecoul absurdului), de aici vocaţia sa jertfelnică şi în acelaşi timp, soteriologică, taumaturgică.
 Doar lui îi este proprie acea „singurătate pe patul lui procust” (Ecoul absurdului).
 Cu o intuiţie extraordinară, doar el, poetul cunoaşte „cine suntem cu adevărat”  şi mai ales, „în acest timp cu ipotecă pe trup/ şi datorie pe suflet/ cuvântul, da, cuvântul/ umblă cu ferocitate prin lume / scăpat din lesa divinei tragedii.” (Ferocitatea cuvântului). (mai mult…)

     <<  Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă
            sub nesfârşitul cerului safir
            să intre neamul tot sub patrafir
            ca să-l primeşti, cuminecat, acasă. 
            (Andrei Ciurunga-Daniil Sihastrul)>>

    Urmându-se Hrisovul dumnezeesc al Creaţiei, respectiv al Bisericii Sale, întrucât Facerea nu e doar o relatare a creaţiei, ci e în principal o relatare a Facerii Bisericii lui Hristos, Aleşii lui Dumnezeu sunt chemaţi pentru o misiune divină, în care conştiinţa şi vocaţia lor, se întemeiază pe cele trei virtuţi teologice: credinţă, nădejde şi dragoste (alături de cele morale: curajul, dreptatea, răbdarea, adevărul, demnitatea, suferinţa, onoarea, altruismul, fidelitatea etc.), iar slujirea şi împlinirea lor este garantată şi absolută.
   Arhidiaconul Ştefan, un astfel de Ales, hărăzit cu misiune specială de mărturisire a credinţei, cu chemare de dăruire şi împlinire a jertfei a fost Cel, care la rându-şi prin Mlădiţele sale alese regândeşte omul în dimensiunea lui religioasă originară, în cadrul unui context axiologic, cardinal şi crucial ca timp şi spaţiu (ca timp al spiritualizării, al înălţării, într-un spaţiu determinat, patrie).
   Arhidiaconul Ştefan este primul creştin ales în treapta Diaconiei, chemat întru slujirea  Arhierască, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt. El făcea parte din  cei 70 de ucenici apostoli, proveniţi din mai multe seminţii. Se pare că tânărul Ştefan făcea parte din neamul schyţilor, dat fiind faptul că Iudeea era provincie Thracă. A intrat în conflict cu mai mari Sinagogii, cărora le-a reproşat:
   “Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi! (mai mult…)

 - picături de sonete

*Ca ploaia deasă-nt-un pământ arid se scurg în mine şiruri de cuvinte…

*Ca pe-un pământ setos se-aşterne cântul iar eu sunt un copac – de vremuri – frântul.

*Şi grâul de atâta lumină s-a-ncruzit. Eu îmi găsesc odihnă doar în hrisoave sfinte…

*S-a luminat de noapte, de parcă edecarii, la Carul Mic sau Mare, trag stele pe uscat…

*Mă mustră blând o fiară cu ochi sticloşi de frică, din lună ninge negru – noian de funigei…

*Nu mai găsesc aproape nimic din ce-am iubit: se sinucide umbra de cât a-mbătrânit… (mai mult…)

 Pe Cer se arată o Stea strălucind,
  E semn că Nou Domn pe pământ a venit.
  Ce spus-au Proorocii e fapt împlinit
  Şi cetina sună, că-i “Timp de Colind”.

(mai mult…)

 Lerui ler, scobor din cer
Îngeri sfinţi, în rugăciune
Dorind parcă a ne spune
Adevăr dintru mister.

         Colindăm colinda sfântă
         Glasul bunului creştin,
         Lumea întreagă azi cuvântă
         Fraţi creştini, mai buni să fim. (mai mult…)

  Primul eveniment cunoscut după şederea Mariei la Elisabeta este naşterea la Betleem. Să urmărim firul interpretării exegetului René Laurentin privitor la acest eveniment :
 „Iosif merge pentru recensământul decretat de împăratul August. Obscur descendent din David, el trebuie să fie înregistrat în oraşul natal al strămoşului său : păstorul, devenit rege al lui Israel (…)
 Luca nu ne relatează această călătorie. El o menţionează în termeni laconici, cu singura preocupare de a face cunoscut că Iisus s-a născut acolo unde se născuse David, tânărul păstor din Betleem, devenit rege, care a primit promisiunea lui Mesia (2 Sam. 7,14).
 Această linie genealogică între Iisus şi David are dreptul să pară la fel de importantă la Luca, încât descendenţa davidică a lui Iisus din Iosif se găsea întunecată şi redusă prin Conceperea virginală.
 Toţi mergeau să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Iosif s-a suit şi el din Galileea, din oraşul Nazaret, în Iudeea, în CETATEA LUI DAVID, numită Betleem, pentru că era din casa şi din familia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica sa, care era însărcinată.” (Lc. 2, 4-5). (mai mult…)

   ”Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi”. 

                                 Athanasie Berzescu
        Naşterea Sfântului Prunc înfăşat în dantelăria colindelor, aduse şi scrobite de Îngeri, a fost şi este slăvită şi vestită de toate vârstele, în toate locurile: de la zarva uliţei la entuziasmul sălilor de concert, de la coliba săracului la conacul bogatului, de la chilia umilă a călugărului la somptuoasa catedrală a ierarhului, de la schimnicul pustiei la atenee sau alte edificii culturale, de la reşedinţele regale la încremenitele deportări, de la sânul familiei la sinistrele celule ale fioroaselor temniţe atee.
    Deţinuţii politici ascundeau în ei sufletul copilăriei aninat de stele când la răspântiile albe se întâlnau cetele de juni şi prichindei chiuind cu urături şi strigături.
  În gerul încremenit al penitenciarelor, scânteile sufletelor celor închişi se aprindeau în miezul lor tainic de lumină, lăcrimând mireasma de colind a Crăciunului. (mai mult…)