Duminică, 20 Noiembrie 2011, spre seară…

„Eşti un parazit”,  ce vorbe grele,
La căpătâiul tatălui bolnav,
Pământul s-a cutremurat sub stele
Şi cerul a gemut deasupra grav!

Sărmanul om, câtă amărăciune
A izvorât atunci din ochii lui!
Dar sufletul, mocnind ca un tăciune,
Nu şi-a rostit durerea nimănui

Şi nimenea nu l-a văzut plângând
Cât a trăit împovărat sub rate,
De câte ori nu a şoptit în gând-
„Să aibă el, copilul drag, de toate…”

Nimic din versul meu nu e poveste
Şi liniştea mă doare în cuvânt,
Acum când scriu bătrânul nu mai este
Şi floarea lui e stinsă pe mormânt…
………………………………………………..
„Eşti un parazit”, ce vorbe  crude
Pe buzele acestui timp incert!
„Copilul meu, oriunde te-ai ascunde,
Ca un părinte pururea te iert!…”