Epifanie

Mi-ai dat aripi la cuvinte
ochii ninşi cu haruri sfinte,
sufletul de curcubeu
Doamne, Dumnezeul meu !
Spune-mi : câte Ceruri am
în etericul meu hram
Şi ce Rai din Galaxii
creşte-n floarea inimii ?

Biserica din  Cuvânt
Sunt chemat în muntele Tabor
îngenunchi pe stele de zăpadă,
las în plângeri trupul lumilor
şi mă dau Hristosului ofrandă
Nu am gând, nici semne de pământ
sufletul e firavă lumină,
în Biserica  din  Cuvânt
iubirea mea se-nchină
Eu Sunt
Sunt eternul, mit şi cale
cruce, ningere, visare
Sunt icoana întâiului Pământ
oglindit în astre şi Cuvânt
Sunt văzduhuri, vămi, înfiorare
moarte sunt, viaţă, înălţare
Sunt lumină, umbră, sunt netimp
sunt izvor, cunoaştere, Olimp
Sunt pecete, focul din potcoavă
sunt nectarul vidului, octavă
Sunt un semn, sămânţă, curcubeu
eu sunt Sfera lacrimei din Zeu
Îngerul Alb

Roteşte,Doamne,
Căile Lactee
(ce Înger Alb
şi-a fluturat veşmântul!)
în noaptea mea
s-a luminat Cuvântul,
ce imne se vor naşte
în femeie …
Cometele luminii
însetează
ninsorile mai arse
în sărut,
ce Duh a zămislit
adânc femeia
a infinita punte
de trecut ?
ce rugă nerostită
prin cuvinte
a troienit o tâmplă
de poet
rănit de carnavalele
tăcerii
un Înger Alb
mi-a răsărit în piept …

26 august 2011

N.N.Negulescu