DSC02870 300x204 Mihai Popan:Poetul Vasile Morar este... antologic

Numeroşi scriitori, de pe întreg cuprinsul ţării, s-au reunit, în capitala Ţării Codrului, Ulmeni, acolo unde, în cadrul “Toamnei someşene”, au avut loc şi evenimente culturale.
Primul dintre ele s-a referit la lansările de carte. Amfitrion a fost poetul Vasile Morar din Chelinţa. Dar şi personaj principal, fiindcă Editura Prier din Drobeta Turnu Severin a scos, recent, de sub tipar antologia “Dumnezeu cîte-un pic”, cuprinzînd o selecţie de versuri din cele 10 volume de poezii publicate pînă în prezent de Vasile Morar. Cartea a fost îngrijită şi prefaţată de prof. dr. Ileana Roman din oraşul de pe Dunăre. “Dintre toţi poeţii transilvani actuali, neoromanticul Vasile Morar este, cu siguranţă, cel mai poet”, scrie d-na Roman la finalul prefeţei de 16 pagini. S-a lansat şi monografia oraşului Ulmeni, semnată de preotul stavrofor Radu Botiş, paroh în Ţicău, şi de prof. dr. Mircea Botiş. Cît despre părintele Botiş, acesta şi-a lansat şi cartea “Aspecte catehetice şi pedagogice în lucrarea de mîntuire a Domnului Iisus Hristos”. De asemenea, a fost prezentat volumul “Formarea cuvintelor în publicistica actuală. Derivarea”, autor Elena Trifan, respectiv “Miscellanea romanica”, autor Maria Iliescu, ambele scritoare fiind din Ploieşti. Poetul Eugen Dulbaba din Craiova a adus la Ulmeni ultima sa carte de versuri, “Însingurări fertile”. Liantul literaţilor veniţi din toată ţara a fost Puiu Răducanu de la Vîlcea, inginer energetician, doctorand în filologie la Academia din Chişinău. Acesta ne-a povestit şi o serie de întîmplări din peregrinările pe care le-a făcut cu Vasile Morar prin ambele Banaturi, românesc şi sîrbesc. La Ulmeni au fost prezenţi şi academicianul Mihai Cimpoi din Republica Moldova, precum şi Vasile Bahnaru, directorul Institutului de Filologie al Academiei moldave de Ştiinţe. Ambii au apreciat modul în care au fost primiţi în Maramureş şi au cuvinte de laudă despre ceea ce au găsit aici, în Maramureş, “unde toţi românii îşi au rădăcina” (M. Cimpoi). Gazdă bună pentru oamenii de cultură a fost primarul oraşului, Lucian Morar. Important e că scriitori din Chişinău, Craiova, Ploieşti, Rm. Vîlcea, Turnu Severin etc. au plecat cu impresii frumoase din Codru.
Sursa:Graiul Maramuresului