- Continuare la romanul omonim al lui Marin Preda -

O CARTE DE RAFTUL I

A apărut la Editura „Fortuna” un prestigios roman cu Marin Preda, fără îndoială un succes literar, care îmbogăţeşte literatura română, un eveniment cultural naţional. Să recunoaştem, o imagine în plus, necesară, o surpriză binevenită, ce va intra în conştiinţa cititorului român, mai ales că uitarea sau ignoranţa nu trebuie să se aşeze peste marele prozator, „unul dintre talentele literare cele mai viguroase ale literaturii române şi universale din sec. XX.” Este şi motivul, cred, care l-a îndemnat pe autor să se aplece asupra personalităţii lui Marin Preda, asupra operei sale, ca proces de continuitate. Ştefan Dumitrescu îşi asumă responsabilitatea de onoare şi răspunde, în anul 1992, iniţiativei revistei „Expres Magazin” de lansare a concursului „Cine scrie romanul Delirul, vol. I, de Marin Preda, aşa cum l-ar fi alcătuit marele scriitor”. Romanul său a cîştigat concursul, iar Ştefan Dumitrescu trăieşte, editorial, bucuria întîlnirii cu personajele lui Marin Preda, „Marele Singuratic” în bîlciul deşertăciunilor literare contemporane, scriitorul „singular şi singur – două peceţi inconfundabile ale geniului”, aparte în singurătatea şi geniul lui de creator, (re)aducînd în atenţie existenţa pe care însuşi Marin Preda o concepea ca pe „o pradă” în termeni figurativi şi nonfigurativi. Un roman de o întindere remarcabilă, 450 de pagini, în care cititorul se simte privilegiat, pentru că autorul volumului „Delirul II” este un adevărat om de litere, un bijutier al construcţiei naraţiunii. O carte istorică, o carte document, adună între coperţi adevărul istoric cu momente cunoscute sau necunoscute marelui public care, prin organizare şi prin scriitură, devin plăcute lecturii, oferind o imagine de continuitate asupra operei „marelui singuratic”, asupra „celui mai iubit dintre pămîntenii prozatori”, asupra raportului dintre opera şi biografia sa. Etica romanului propune o justiţie calmă, dar nu mai puţin intransigentă, este o carte a valorilor, care are ca temei mărturisirea de credinţă literară.

Romanul „Delirul II” captează întru totul atenţia cititorului, pentru că este unul din romanele de conştiinţă şi de suflet ale literaturii române. Pe bună dreptate, Valeriu Cristea afirma că „Marin Preda este mai estetician decît esteticienii, mai filozof decît filozofii sau mai reporter decît reporterii”. Acest lucru este demonstrat şi de către Ştefan Dumitrescu: anume, că opera lui Marin Preda încă seduce, captează atenţia, deoarece prozatorul a făcut eforturi pentru „concentrarea şi înnoirea expresiei”, intrînd în literarură ca un scriitor obiectiv, cu deosebit talent, „un ins al proporţiilor fabuloase”. Nu ai cum să nu apreciezi o mare operă care îşi trage seva din „solul naţional”. Simplitatea, unitatea desăvîrşită, solemnitatea construcţiei impun operei lui Marin Preda un „caracter monumental”. Eugen Simion în lucrarea „Întoarcerea autorului” spunea că rămîne de la Marin Preda opera în marginea căreia nu vom înceta să medităm, rămîne amintirea lui frumoasă, rîsul lui inimitabil şi profunda lui dialectică.

Ideea de a continua, în registrul autorului de drept, o carte celebră rămasă neîncheiată, este cunoscută în literatura universală dar şi în literatura română. Să ne amintim de Nicolae Filimon şi de romanul „Ciocoii vechi şi noi”, apărut în 1863. La aproape un veac şi jumătate de la moartea autorului, în anul 1865, romanul este continuat de Dinu Săraru cu „Ciocoii noi cu bodyguard”; „Ultimele sonete închipuite ale lui Shachespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu”, apărute după moartea autorului, în 1964, ediţie îngrijită de Perpessicius. Semnatarul unei opere impresionante ca prozator, dramaturg, poet, eseist, critic şi istoric literar, filozof şi analist politic, lui Ştefan Dumitrescu îi reuşeşte onorant şi inspirat demersul, „Delirul, vol II”, continuare la celebrul roman „Delirul” de Marin Preda. Precum notează domnia sa în pagina de gardă, cartea „a fost scrisă şi s-a tipărit întru pomenirea şi sfinţirea sufletului marelui scriitor Marin Preda, cel care – prin geniul său – va dăinui în veşnicie”. Istoria, adevărul, realitatea, temele morale sau existenţiale într-un stil epic original şi dens, terenul fertil al observaţiei psihologice, îl transformă pe Ştefan Dumitrescu în cronicarul unui timp de tragice răsturnări sociale. „Am scris „Delirul”, vol II, din perspectiva epocii lui Marin Preda, încercând să rămân credincios nu numai stilului, ci şi ideilor şi convingerilor scriitorului, dar – mai ales ! – străduinţei sale de a spune adevărul până în punctul unde acesta era posibil!”

Da, este un roman valoros, complex, pluridimensional, care face corp comun cu „Delirul” lui Marin Preda. Domnia sa, Ştefan Dumitrescu, îşi pune întrebarea, precum ar trebui să procedeze şi istoricii: „dacă poporul român este pregătit să cunoască adevărul despre el însuşi, aşa cum Einstein, în urma eşuării experimentului Philadelphia a spus că omenirea nu este pregătită să cunoască unele adevăruri!” Un roman social şi istoric, filosofic, mitologic, un frumos roman de dragoste, „Delirul, vol II” al lui Ştefan Dumitrescu este de o reală profunzime şi aduce în centrul atenţiei figura istorică a mareşalului Ion Antonescu; este romanul iertării istoriei, al eliberării conştiinţelor de neîmpăcare şi ură: „Cine cunoaşte bine istoria celui de-al doilea război mondial şi personalitatea lui Ion Antonescu, îşi dă seama imediat că mareşalul este un fel de „cheie” şi de „simbol” în istoria românilor.” Mai adaugăm sentenţionările definitive, drepte şi irevocabile ale autorului: „Politicianismul românesc este cancerul poporului român. Politicianismul şi Axiofagia, boala asta a sufletului românesc, care ne face să ne omorâm geniile”. „Mareşalul, regele şi România, neamul românesc, sunt victimele celor care au regizat şi au declanşat din umbră această nebunie, îţi aminteşti cum spuneai tu, Delir ? Al doilea război mondial a fost, Ştefane, un mare delir al Europei şi al lumii întregi, dar acest delir a fost regizat din umbră. Criminalii care au făcut lucrul acesta sunt de o mie de ori mai mari decât cei pe care noi îi credem cei mai mari nebuni şi ticăloşi ai lumii, Hitler şi Stalin ! Doamne, când vor afla popoarele adevărul acesta îngrozitor ?”

Adevărul din inspirata şi neistovita strădanie a autorului, de a respecta istoria acestui neam, vorbeşte, fără îndoială, despre o operă reprezentativă şi despre un scriitor de certă originalitate.