Veteran de război, fost deţinut politic, la venerabila vîrstă de 85 de ani, preotul Vasile Chiţu din Curtea de Argeş semnează încă două cărţi, rezultat al unor îndelungi cercetări cu privire la bisericile din Cetatea Domnească şi din împrejurimi. „Însemnări despre Bisericile: Şuici I şi Enculeşti – Neamul Rudenilor şi Tudose Rudeanul” şi o alta, de poveţe creştine, „Reguli şi învăţături privind postul, grija pentru morţi şi sărbătorile”, apărute la sfîrşitul anului trecut sunt lucrări cu valoare de document şi de bună învăţătură creştină.
Preotul Vasile Chiţu, născut la 29 martie 1923 în comuna Ciofrângeni, Argeş, a urmat şcoala primară în comuna natală. În 1934 a intrat la seminarul din Curtea de Argeş, unde urmează 7 clase. Ultima (clasa a VIII-a) a urmat-o la Seminarul Central din Bucureşti. Susţine examenul de diplomă în 1942 şi în toamna aceluiaşi an se înscrie la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti. În toamna anului 1943 este încorporat în armată, la Regimentul 4 Vânători Bucureşti. Este trimis la Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de la Bacău, de acolo la Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de la Arad, unde îl prind evenimentele de la 23 august 1944. Ia parte la luptele de pe Mureş, la Lipova, Păuliş, Miniş, Şiria şi pe Crişuri. A fost deţinut politic. După război continuă studiile, în 1947 ia licenţa cu calificativul „foarte bine”. Se căsătoreşte în 1948, an în care se preoţeşte pe seama mănăstirii Văleni, pe care o rezideşte. Ridică în sat o şcoală primară pentru copiii de 7-11 ani, care parcurgeau cinci kilometri pînă la Şuici-centru sau la Sălătruc. Slujeşte la Şuici I din 1958 pînă în 1960, cînd trece la Sfinţii Îngeri din Curtea de Argeş unde slujeşte pînă în 1982, an în care devine paroh la biserica Sf. Nicolae Drujeşti, de unde în 1982 se pensionează. Cît timp slujeşte la Sfinţii Îngeri, părintele Vasile Chiţu construieşte scările spre cimitir, concomitent cu lucrările de restaurare la biserică. La Drujeşti repară cele două biserici – Drujeştii Vechi şi Bătuşari (Cercel Vodă), într-o perioadă foarte grea, cînd alimentele erau pe cartelă şi era nevoit să hrănească şaptesprezece muncitori. A fost secretarul Protoieriei Argeş, din 1969 pînă în 1974, cînd devine protopop. A fost deputat eparhial în Marea Adunare Bisericească, preşedinte al Consistoriului Protopopesc şi Eparhial. A fost profesor la Şcoala monahală Văleni, la Şcoala Generală Curtea de Argeş şi la Şcoala Valea Sasului. Este cetăţean de onoare al municipiului Curtea de Argeş. Părintele Vasile Chiţu a mai publicat: „Buchet de biserici argeşene. Memorii şi cuvântări”, Ed. Dacpress, Curtea de Argeş, 2006, „Carte de rugăciuni şi învăţături”, Ed. Dacpress, Curtea de Argeş, 1990.
A editat împreună cu preotul Alexandru Boncea periodicul Filotheea (Iubirea de Dumnezeu). În prefaţă primei cărţi, părintele Vasile Chiţu îşi explică îndemnurile spre asemenea cercetări, precum şi paşii spre documentare în (re)stabilirea istoricului acestor biserici. O muncă uriaşă, cu rezultate pe măsură, părintele Vasile Chiţu merită toată lauda. Cele două cărţi oferă informaţii importante, sînt o sursă istorică, o contribuţie de seamă la istoria Cetăţi Domneşti şi a împrejurimii. Părintele Vasile Chiţu adaugă istoriografiei argeşene aceste file din vredniciile sale cărturăreşti. Cea de a doua carte pune problema postului, a regulilor privind grija pentru cei răposaţi, cele mai înainte de moarte, cele de la moarte, cele de după moarte, precum şi sărbătorile creştine. Părintele nu a adăugat nimic, poate numai persoana sa în sens duhovnicesc. A cules din cărţi, le-a aşezat în buchetul pe care îl oferă preoţilor începători şi celor mai în vîrstă, celor ce se pregătesc să intre în preoţie şi tuturor credincioşilor români ortodocşi.
Cărţile nu pot fi comentate, sînt acte ziditoare la istoria creştinismului românesc. Cele două cărţi respiră mireasma de istorie sfîntă a faptelor care au amprentat creştineşte locul pînă la Părintele Vasile Chiţu, rămas şi azi în luptă la cei 85 de ani. Ca să nu fie uitate aceste locuri binecuvîntate, sînt adunate în pagini după îndelungi cercetări. Acest lucru dovedeşte că Biserica Ortodoxă „a avut dintotdeauna şi are păstori buni, este o cetate a unirii, a dragostei frăţeşti”. Sînt sigură, Părintele Vasile Chiţu are mulţumirea de a-şi fi dăruit Bisericii şi locului, pînă la adînci bătrîneţi, puterile şi harul prin care Dumnezeu l-a investit ca slujitor al Său.