EXPERIENŢE SPIRITUALE

  Ieri noapte,  trei persoane din grupul nostru de pelerini  au urcat pe Krizevac. Pietrele erau ude şi  ei alunecau la lumina stelelor şi a lunii, dar au ajuns cu bine şi s-au rugat în vârful muntelui, lângă Crucea Apariţiilor.
 Acest drum este greu de străbătut şi ziua pentru că e în exclusivitate format din pietre colţuroase, mari, ori mici şi ascuţite care-ţi rănesc tălpile. Mulţi credincioşi în străbat cu tălpile goale, în semn de pocăinţă, la fel cum la Fatima, penitenţii străbat kilometri întregi în genunchi,  până la  biserica apariţiei Fecioarei în faţa celor trei păstoraşi, Lucia, Francisc şi Iacinta, ori, pe drumul care duce la Grota Fecioarei de la Lourdes, locuri de pelerinaj al creştinilor de pe tot globul.
 Astă seară, în jurul orei 22,00 au plecat iarăşi, cinci persoane din grupul nostru pe munte, în frunte cu părintele Eusebio. E forma lor de  pietate şi mortificaţie. Eu nu sunt vrednică.
 
       ****

 Medjugorje este continuarea Fatimei şi un Triumf al Inimii Neprihănite a Mariei.
 Apariţiile de la Medjugorje sunt printre evenimentele cele mai semnificative ale secolului XX şi începutul de veac XXI.  Sunt  începute în 24 iunie 1981, Sărbătoarea Sânzienelor, numită şi Drăgaica în cultul creştin ortodox, noapte de mare mister care e legată de tradiţia strămoşească.  După acel fatidic 13 mai 1981, când Papa Ioan Paul al II-lea a suferit un atentat la viaţa sa în Piaţa San Pietro, apariţiile  au însoţit, în cea mai perfectă sintonie, cel mai lung pontificat marian din istorie. Dintr-un micuţ  sat al Herţegovinei, Medjugorje a devenit de atunci centrul mondial al spiritualităţii mariane.
 Regina Păcii a ridicat o Parohie copilaşilor săi, în care apare de două decenii pentru a-i conduce cu solicitudinea unei Mame pe oamenii timpului nostru pe calea conversiunii morale şi creştine, până la sfinţenia perfectă.
 Încă de la început, Fecioara şi-a propus să stea un timp anume în Biserica Universală, ca Maestră a rugăciunii, înţelepciune catehetică şi Ghid luminos pe calea care duce la mântuire.
 Recolta Mesajelor sale constituie una din sintezele cele mai elevate ale spiritualităţii tuturor timpurilor. Pentru cel mai înalt profil spiritual şi moral, pentru milioane de persoane, evenimentul de la Medjugorje merită a fi cunoscut în mod adecvat şi profitabil.
 De aceea s-au pus la dispoziţie texte, unde experienţa de la Medjugorje e prezentă într-un glas comun  al vizionarilor şi al mărturisitorilor, al persoanelor care, încă de la început au urmărit evenimentul. Chiar şi poziţia de vigilentă atenţie a Bisericii  este  expusă cu obiectivitate. Nu trebuie lăsat să scape această posibilitate de a intra în centrul unui moment de har pe care Cerul l-a dăruit oamenilor timpului nostru.
 Câteva cărţi despre acest subiect:
 Dai microfoni di Radio Maria (Padre Livio Fanzaga). Perche credo a Medjugorje? (Editura Sugarco). Autorul a urmat evenimentele încă din primii ani de apariţie, devenind din ce în ce mai convins de semnificaţia unică pe care şi-o asumă aceste apariţii în istoria umanităţii. Încă de la început, Fecioara Maria era tentată să ia de mână întreaga generaţie pentru a-i arăta calea mântuirii pe care o pierduse. Autorul încearcă să înţeleagă prin studiul mesajelor, bogăţia de spiritualitate şi o formă de  catehism aparte care reprezintă un mare dar pentru Medjugorje în generaţia noastră.
 O altă carte a lui Padre Livio Fanzaga se numeşte IL FALSARIO – La Lota  quotidiana contro Satana (Amăgitorul, Falsul, Mincinosul) – Editura Suguarco.
 S-ar putea spune despre Marta şi Magdalena că  sunt spirite îngemănate. Există între ele o comuniune tainică. Marta a ales-o, a simţit-o, încă din microbuz.
 Marta povesteşte că nu demult, ieşind din biserica din Medjugorje, într-o zi i s-a arătat Isus pe bolta cerească, cu capul plecat pe un braţ întins. Lângă El era o pasăre albă. Ea şi încă o creştină au văzut această apariţie miraculoasă.
 Nu e pentru prima dată că se arată aici, pe cer Isus sau Fecioara Maria.
 Există şi cărţi poştale (vederi) cu aceste imagini care au fost surprinse pe peliculă, unele cu chipul lui Isus, alcătuit din nori, dar foarte clar, altă dată pe boltă a fost scris cuvântul MIR, cu litere luminoase. Se ştie, MIR înseamnă pace.
 La Medjugorje Maria ni-L descoperă pe Dumnezeu. În rugăciune, în post, în jertfă, în sfinţenia vieţii, în Sacramente.
 Ea ni-L arată în toată creaţia, în cea mai mică floare de câmp sau de munte, ni-L arată în semenii noştri, ni-L arată în noi înşine. Ne deschide ochii spre Lumina cea adevărată, înspre Adevărul Suprem şi unic care este Dumnezeu Treimic, revelat şi făcut Om prin Fiul Său, născut în sân de Fecioară. Iar când noi Îl întrezărim, în sfârşit, se bucură alături de noi, aşa cum o mamă se bucură de realizările copilului ei în viaţă.
 Mulţi socotesc Cultul Mariei ca pe un obstacol  în calea spre Isus. Dar, aşa cum s-a revelat de nenumărate ori, Isus este cel care spune:
 „Eu Însumi i-am cerul Mamei Mele să vină aici. Ea atrage aici toate popoarele şi le aduce spre Mine. Toate generaţiile o vor numi fericită.” (Sr. Emmnauel, Anii 90 Triumful Inimii, Editura Adoremus, op.cit. p.173).
 Semnul spiritual care exprimă deplin marele plan de Har, cu extraordinară efuziune a Iubirii Îndurătoare în ultimele două decenii ale acestui secol este reprezentat de continua prezenţă a Mariei în diferite locuri şi, înainte de toate, la Medjugorje unde, în acest timp se găseşte izvorul harurilor. (Mesajul din 8 mai 1986)  şi de unde continuă să curgă, de peste 20 de ani, fluvii de lumină şi viaţă pentru întreaga omenire.
 Mesajul central de la Medjugorje, care-l continuă pe cel de la Fatima (25 august 1991) reiese din  chemarea adresată acelora pe care Dumnezeu i-a ales să-şi ofere viaţa, prin Inima Neprihănită a Mariei, pentru salvarea lumii: „Vreau să înţelegeţi că Dumnezeu l-a ales pe fiecare dintre voi în planul Său de salvare a omenirii.” (Mesaj 25 ianuarie 1987).
 Maria ne invită să ne abandonăm total în mâinile lui Dumnezeu, să mărturisim cu viaţa, iubirea pe care o avem pentru Dumnezeu, să ne sacrificăm viaţa pentru salvarea lumii, asigurându-ne apoi de recompensa pe care ne-a promis-o Tatăl  şi de faptul că Ea,  ca o bună Mamă, ne ţine de mână: „Eu sunt cu voi, nu vă fie frică…Dacă vă rugaţi, satana nu poate să vă încerce…Rugaţi-vă.  Coroniţa  Rozariului să fie mereu în mâinile voastre, ca semn că îmi aparţineţi” (Mesaj 5 februarie 1988).  „Acesta este un timp de har special” (25 iunie 1989).
 Maria ne invită să fim instrumente autentice ale Îndurării devenind „purtători şi mărturisitori ai Păcii Sale în această lume fără pace.” (Mesaj 25 iulie 1990).  Ea ne invită „să descoperim nespusa bucurie spirituală de a ne oferi – bucurie necunoscută lumii şi creştinilor căldicei – pentru ca viaţa noastră să devină bucurie.” (Mesaj 25 ianuarie 1990).
 Ne aminteşte mai ales că viaţa noastră are un sens şi o valoare numai dacă este dată din iubire; „Nu uitaţi că viaţa voastră nu e a voastră, ci un dar prin care trebuie să daţi bucurie altora şi să-i conduceţi spre vuaţa veşnică.” (25 decembrie 1992).
 Acest secol al nostru se află, aşa cum a spus Papa Ioan Paul al II-lea în timpul ritualului de beatificare a Sorei Faustina, sub semnul Divinei Îndurări. Acest secol a asistat la perioada de violenţă şi întuneric cum poate nu au mai existat în toate epocile precedente: ne gândim la lagărele de concentrare, de exterminare, la gulag, la cei 50 de milioane de morţi în cel de-al II-lea Război mondial, la victimele naziste şi staliniste, la recentele războaie din Balcani şi din Afganistan şi Uniunea Nord-Atlantică, la înmulţirea ideologiilor contra lui Dumnezeu şi contra omului, la ateismul practic, la ateismul teoretic ce domină întregi regiuni tradiţional creştine ale globului. Şi tocmai în acest secol s-au înmulţit în mod uimitor mari semne de har: sunt surprinzătoarele „răzbunări ale lui Dumnezeu” care îi fac de ruşine pe înţelepţii acestei lumi şi încep să proclame într-un mod de netăgăduit victoria Iubirii Îndurătoare a lui Dumnezeu asupra oricărei puteri a răului ce operează în om.
 Marea chemare divină la oferirea vieţii pentru salvarea lumii – constituie centrul chemărilor spirituale ale Sfintei Fecioare la Medjugorje.
 „Îndurarea, în sine, ca perfecţiune a lui Dumnezeu Infinit, este şi ea infinită. Infinită, deci, şi inepuizabilă este promptitudinea cu care Tatăl îşi primeşte fiii rătăcitori care se întorc acasă.” (Dives in Misericordia,13).
 Am învăţat că în natură totul se reînnoieşte ciclic după Legile lui Dumnezeu. Fiecare plantă are nevoie de un timp de creştere, înflorire, rod şi sămânţă, după care se întoarce de unde s-a ivit.
 Omul are aşişderea nevoie de înnoire permanentă, nu poate rămâne veşnic acelaşi, îşi schimbă gândurile, vocabularul, sporind în iubire faţă de Creatorul său. Omul devine mereu altul, se transformă la chip şi la trup, dar şi la suflet. Cu ajutorul harului ajunge să-L cunoască tot mai bine pe Dumnezeu, Creatorul său care-l cheamă la această reînnoire necontenită. Astfel intră în bucuria Noului Veşnic.
 Legătura care uneşte Medjugorje cu promisiunile de la Fatima se face tot mai evidentă şi conferă venirilor Sfintei Fecioare la Medjugorje întreaga amploare a dimensiunilor acestora.
 „Medjugorje este continuarea Fatimei,  spune Rene Laurentin într-o carte despre apariţii. Lumea a pierdut sensul supranaturalului; ea îl regăseşte la Medjugorje, prin post, rugăciune şi pocăinţa sacramentală.
 Iar cea mai frumoasă încurajare şi confirmare a acestor lucruri ne-o dă Gospa prin acea profeţie extraordinară dată la Fatima: <La sfâşit, Inima Mea Neprihănită va triumfa>.
 A te consacra la Inima Neprihănită a Mariei nu înseamnă să pronunţi o formulă, chiar cu fervoare, ci să trăieşti concret un schimb de inimă cu Ea; „să-I dăm sărmana noastră inimă mizerabilă, spune Sora Emmanuel, şi să o lăsăm să o pună pe a Ei în noi, pentru ca infinita Ei putere de iubire să ardă în noi şi prin noi, pentru lume. <Triumful> Inimii Ei Neprihănite înseamnă această <substituţie> extraordinară care face ca Ea să găsească în noi <casa de primire> pentru a domni cu Isus în lume.”
 Astfel putem trăi pacea. Mai întâi în noi înşine, în inima noastră şi apoi în lume. Fără pace lăuntrică nu vom putea fi purtători ai păcii la rândul nostru. Această pace nu vine de la noi înşine ci de la Dumnezeu. Ea se numeşte Cristos, iar noi, dobândind-o, devenim CRISTOFORI, purtători de Cristos, purtători de pace în lume. Pentru că nu mai simţim cu inima noastră de carne,  dar cu Inima Mariei, din care izvorâsc toate harurile şi bunătatea.
Maria este Regina Păcii, Regina Bucuriei şi a  Iubirii care domneşte peste inimile noastre. Ascultând-o cu smerenie şi supunere, descoperim de unde vine izvorul fericirii în sufletele noastre.
 Şi astfel putem percepe lumea ca Lumină.
 Lumea ca o imensă şi nestină şi fără de margini Lumină divină.

Teolog CEZARINA ADAMESCU
16 aprilie 2010
     **********