Motto: “Jerusalem of gold, and of bronze, and of light

            Behold I am a violin for all your songs.”

                                                        (by Naomi Shemer)

 

        http://www.youtube.com/watch?v=72QC8EGnxTw                            

       

        Vineri, 22 mai 2009, Ierusalimul a aniversat 42 de ani, după calendarul ebraic( Anul Gregorian 2009 corespunde anului 5769 ebraic. În Israel se folosesc în prezent ambele calendare), de când Ierusalimul a fost reunificat.inding leopold marta ierusalim wb Lucretia Berzintu:       ZIUA IERUSALIMULUI (YOM YERUSHALIM)

 

        Evreii nu si-au pierdut speranta niciodată, de-a lungul istoriei îndelungate si zbuciumate. De aceea, si imnul national al statului Israel se cheama “Ha-Tikva”, (in ebraică, Speranta), text care a fost scris la Iasi (România), de poetul sionist Naftali Hertz Imber (1856-1909), adaptat după o melodie populară românească, care a fost cântecul sionistilor din România.

 

        Între anii 1948 si 1967 întreaga cetate (orasul vechi) s-a aflat sub administratie iordaniană iar evreii au fost împiedicati să ajungă atât la Muntele Templului cât si la Zidul Plângerii.

Pentru evreii din toată lumea, “Zidul Plângerii” este unul din cele mai sfinte locuri ale religiei iudaice. Ei vin aici în fiecare vineri, la ceea ce a mai rămas din patria lor străbună, si plâng distrugerea Ierusalimului, toti cu fruntea plecată, sprijinită de zid.

 

        Nu se poate explica în câteva fraze, de ce Ierusalimul nu poate sa fie divizat.

 

        În timpul războiului de 6 zile din 1967, al treilea război israeliano – arab, este eliberat întregul Ierusalim (în cea de a treia zi), si capitala statului evreu intră liberă în componenta statului Israel.

ONU formează încetarea focului. Uniunea Sovietică rupe relatiile cu Israelul, iar tările socialiste o urmează – cu exceptia României.

 

        De câte ori merg la Ierusalim, tot de atâtea ori mă cutremur emoional. Este ceva inexplicabil în cuvinte!

 

        Ierusalimul, este Orasul Sfânt pentru lumea întreagă; spiritual, aici se întâlnesc cele trei religii, în ordinea cronologică: mozaismul, crestinismul si islamismul. Aici se întâlnesc trei continente: Asia, Europa si Africa; Aici se întâlnesc culturile: arabă a Asiei si cultura europeană a evreilor si crestinilor; Aici se termină Orientul si începe Occidentul. Aici a fost poarta de intrare a europenilor în Asia. De aici omenirea măsoară timpul, de unde începe anul 0 al erei crestine, religie îmbrătisată de un sfert de omenire.

 

        Aici s-a născut, a predicat, a murit si a înviat Iisus Hristos. De Iisus se leagă speranta crestinilor în mântuire.

        De aceea la Ierusalim se află cele mai multe biserici din Tara Sfântă (Biserica Sfântului Mormânt, Biserica ortodoxă Română, Biserica Agoniei sau a Tuturor Natiunilor s.a.)

 

        Ierusalimul are o vechime de 4000 de ani. Cu 2000 de ani înaintea erei noastre, se chema Urusalem, evreii  îi spun astăzi, Yerushalaym, ceea ce în ebraică înseamnă “Orasul păcii”.

        De 3000 de ani este capitala evreilor. Aceasta a fost cu 1000 de ani înainte de aparitia crestinismului si cu peste 1500 de ani înainte de aparitia Islamului.

        Cine cunoaste istoria evreilor, cunoaste istoria Ierusalimului, o istorie plină de evenimente, de-a lungul a 4000 de ani.

       

        Ierusalimul străvechi, care azi nu se mai vede dar se găseste peste tot, printre pietre si ruine, pe sub pământ, a fost construit si demolat de 6 ori, de trei ori în Antichitate si de trei ori în Evul Mediu.

 

Azi, Ierusalimul, cu o suprafată întinsă, de 126,4 kmp (datorită reliefului muntos, situat la o altitudine de 606 – 826m), este format din orasul vechi si orasul nou.

Are o populatie de 760.800 de locuitori, din care 65% evrei si 35% arabi, cu o densitate de 5577 locuitori/kmp.

 

Ca obiective turistice: Platoul Moscheilor, Zidul Plângerii, Cartierele Cetătii (în număr de patru), Via Dolorosa sau Drumul Crucii, Muntele măslinilor, Grădina Ghetsimani, care ocroteste si acum opt măslini roditori, martori ai faptelor din Evanghelii;

Muzeul de Istorie al Ierusalimului, Muzeul Israelului si Altarul Cărtii, Knessetul – Parlamentul israelian, Macheta Vechiului Ierusalim, Yad – Washem (Muzeul Holocaustului), Kanionul Malha – cel mai mare centru comercial din Orientul Mijlociu, ocupând 100.000 mp. s.a.

Foarte multe locuri se pot vizita in Ierusalim, si, spatiul nu-mi permite să continui. Dar, vă invit la Ierusalim! N-o să regretati deloc!

 

“De te-oi uita Ierusalime, uitată să-mi fie dreapta!”

                                        (Psalmi,137.5)

LA MULTI ANI, IERUSALIME!

 

 

Israel.

 

A consemnat :ligya Lucretia Berzintu:       ZIUA IERUSALIMULUI (YOM YERUSHALIM)       Ligya Diaconescu