6.    Este Internetul un nou instrument de instrospecţie, oglinda în care se priveşte umanitatea?

Alexandru Florin Ţene – Dacă poezia este oglinda sufletului omenesc, Internetul poate fi oglinda concavă întoarsă spre interiorul umanităţii. Poate fi lingua franca a întregii lumi. Internetul este instrumentul care contribuie la dezvoltarea semiculturii mondiale, a culturii la minut a lumii moderne. Întrebarea este nu dacă valorile umanităţii sunt clare şi distincte, ci dacă cultura transmisă prin Internet este corectă sau o denaturează. Culturile din restul lumii se întrepătrund cu ajutorul Internetului. Aceasta îi sileşte permanent pe oameni să privească în ochi ceea ce este în multe privinţe dureros, neplăcut şi lesne de exploatat de cei care se ocupă cu vânzarea acestuia. Cel puţin în sens istoric, exploatarea Internetului este inseparabilă de ceea ce distribuie.

Ileana Floran – Da. Ba chiar este o oglindă fermecată în care privindu-se, umanitatea se crede în sfârşit, umană.

Veronica Balaj – Fără îndoială. O oglindă mobilă cu dimensiuni posibil de reglat după voia imaginaţiei, o oglindă care vede aici şi acolo, care are în interior mai multe starturi accesibile trăirii de moment sau fanteziei creatoare. Este o oglindă fermecătoare accesibilă tuturor, totul este să ştii să alegi partea bună din vârtejul trăirilor umane contemporane transpuse din gând şi suflet în virtualitate.

Gabriel Mirea – Întrebarea asta mă nedumereşte. Personal n-am văzut niciodată Internetul ca o formă de introspecţie, de altfel  introspecţia presupune privirea înăuntru, prin urmare cât timp îmi îndrept atenţia spre exterior nu mai ajung să-mi cunosc sinele.  Evident că poate fi considerat generator al unor sentimente felurite, ştiu şi eu, Internetul poate provoca perversiuni, depresii, sinucideri, dar şi revelaţii, consolări, extaze. Este un univers ale cărui obstacole le înfrunţi cu propria putere şi dispoziţie mentală. Cât despre partea a doua a întrebării, una dintre teoriile mele afirmă că oamenii care nu au idei, trăiesc sub semnul tradiţiilor pe care le susţin într-un mod înverşunat. Cum aceştia sunt cei mai mulţi, Internetul  – ca un aparent element neutru, ajunge să-i obişnuiască şi altfel, cu alte tradiţii, cu alte moduri de a vedea lumea, ba chiar – asta rămâne de văzut – cu ideile.

Laurenţiu Bădicioiu – Nu. Internetul este fie un nefericit hău, o prăpastie ori un Everest nepământean. Internetul nu este, de fapt, nimic prin sine însuşi, el este doar omul care îl serveşte şi se serveşte din corpul lui amorfic.

Maria Popescu Butucea – Va fi adevărata democraţie şi nu surogatul acesta de acum care devine dictatură chiar şi în materie de artă. Cei care valorizează nu mai sunt autorităţi în materie, nume, profesionişti, ci toţi cei care simt şi cred în valori. Va fi adevărata bursă a valorilor când cel care critică şi autorul sunt egali, tocmai pentru că nu se cunosc şi nu îşi datorează nimic, ci doar accesează şi îşi spun sau nu părerea. Se poate spune nu numai introspecţie, ci mai ales cunoaştere adecvată, imagine obiectivă. Sau poate oglindă, da.

Angela Furtună – Dacă acceptăm că iubim şi oglinzile sparte, da. Mai degrabă decât oglindă, însă, Internetul este endoscop, cip, RMN, imagistic diagnostician, substanţă de contrast şi citostatic sau antidepresiv ori, la alegere, neurotonic, drog şi agheazmă. Asta, atunci când facem…poezia sau filosofia Internetului. Însă nu trebuie să exagerăm şi nici să uităm adevărul: Internetul este o tehnologie a informaţiilor şi a informatizării. Tehnic, Internetul este doar o imensă reţea de calculatoare, care conectează între ele milioane de reţele mai mici din întreaga lume. La reţeaua Internet pot fi conectate toate tipurile de calculatoare. Toate calculatoarele conectate la Internet fac schimb de informaţii. Din această perspectivă pur tehnică, Internetul este mai degrabă un ciber-cortex uriaş (ce imită cortexul uman, după al cărui model s-a şi pornit în această aventură acum o sută de ani), în care circulă, se stochează şi se stratifică toată informaţia trecută, prezentă şi viitoare a omenirii care îl accesează.

Petre Flueraşu – Momentan nu cred. Internetul trebuie să înţelegem, este încă o creaţie recentă şi a ajuns la prea puţini. Poate că în viitor se va putea transforma şi într-un fel de oglindă, însă mă îndoiesc sincer. Oamenii nu prea mai sunt atraşi de introspecţii astăzi.

Radu Botiş – Internetul este un pas înainte, din punct de vedere evolutiv, dacă punem în discuţie latura sa benefică.

George Nimigeanu -          Internetul confirmă adevărul că un cuvânt (chiar şi nerostit, dar gândit), un gest, o faptă, o stare de lucruri, un eveniment, odată ce s-a produs, nu mai poate fi întors, şters, eliminat, distrus, modificat…, indiferent de data la care a avut loc. Undeva, toate aceste aspecte ale existenţei, ale fiinţării, ale trecerii, ale prefacerii, ale simţirii, etc. se înmagazinează, dar nu rămân inactive. Aşa stând lucrurile, privind în perspectivă, ţinând cont de ceea ce ai lăsat în urmă, poţi previziona, fie în legătură cu propria persoană, fie în legătură cu cel de alături, fie în legătură  cu societatea şi ziua ei de mâine, fie chiar cu mersul lumii. Unii semeni pot vedea mai multe, alţii mai puţine, alţii nu văd mai nimic. Analiştii vizionari care stau „cu picioarele pe pământ” văd mai multe decât cei  „cu capul în nori”. Cu toţii, însă, trăim urmările determinate de modul nostru de a fi, de a gândi şi de a acţiona, de a simţi, precum şi de modul în care au gândit, au simţit şi au făptuit antemergătorii noştri.
Internetul este o astfel de maşinărie a timpului, o oglindă retrospectivă care vede şi în viitor, prospectându-l.  Numai că viitorul depinde  şi de prezentul acţiunilor noastre, pentru că întotdeauna viitorul are temelii  „de bazalt”, cu neputinţă de a  fi distruse de către nişte fiinţe ca noi pământenii, care „ne petrecem” precum boarea unui vânticel hoinar prin pustiurile deşertăciunilor…

Mircea Gheorghe – Nu, nici vorbă. Şi de fapt despre introspecţie,  cred că ea nu are nevoie de un instrument exterior. Introspecţia înseamnă, după cum e bine cunoscut, auto-observare, auto-analiză. Singurul instrument de care are nevoie este mintea proprie. În lipsa ei, oglinda nu are nici un rol. Dar că Internetul poate fi o asemenea oglindă în care se priveşte umanitatea, cred că da, este posibil să spunem asta. Umanitatea are o grămadă de oglinzi în care se priveşte: literatura, artele în general, istoria, economia, tradiţiile, spaimele, utopiile etc.

Marius Chelaru – Da, cu nuanţări în ce priveşte ambele sintagme, „instrument de introspecţie”, „oglinda în care se priveşte umanitatea”.

Ionuţ Caragea – Da, am spus bine: introspecţie. Însă cum se poate analiza propria viaţă psihică în faţa unui monitor?
Totul a început de când Microsoft a creat portalul către o altă dimensiune a conştiinţei umane. Windows era o lume de oglinzi/ferestre fermecătoare care te lăsa să pătrunzi în universul virtual, în care omul, pe post de creator, experimenta. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să înveţe să comunice cu Pc-ul (şi toate componentele sale), să-i dea un nume, pentru ca mai apoi să-l ajute să evolueze software şi hardware. Ca un fel de analogie metaforică trup şi spirit. Pe măsură ce timpul trecea omul dorea să-i confere Pc-ului o caracteristică pe cât mai asemănătoare şi utilă, să-i fie satisfăcute nevoile şi necesităţile,  să-i fie prieten, etc.
Internetul a apărut mai apoi şi a devenit instrumentul prin care omul a reuşit să comunice cu ceilalţi semeni, să-şi dezvolte anumite laturi ale personalităţii, să scape de inhibiţiile relaţionale, să-şi dezvolte anumite abilităţi psihice şi de limbaj, să poată vorbi cu uşurinţă despre sine în faţa oricărui confident, bine ales sau la întâmplare. Sau să-şi păstreze anonimatul şi misterul propriului Eu. Bineînţeles că au apărut şi tot felul de jocuri de-a cine sunt şi ce fac, teatrul, aspecte răuvoitoare sau chiar violente care pot fi experimentate facil prin intermediul Internetului, sub protecţia scutului tehnologic şi al distanţei.
Internetul ne face să ne cunoaştem mai bine fiinţa umană, cu toate calităţile, defectele şi angoasele ei. Iar dacă vrem cu adevărat să aflăm cine suntem, nu trebuie decât să facem click în fereastra Google. Acolo ne vom găsi proiecţia, acolo ne vom autoanaliza, acolo ne va păsa ce se spune despre noi, chiar mai mult decât în viaţa reală. Internetul devine astfel refugiu şi meditaţie, introspecţie şi extrospecţie în aceeaşi măsură. Rămâne de văzut până unde se poate împinge această limită a dezumanizării în detrimentul virtualizării, cât de mult ne pot fi satisfăcute nevoile şi necesităţile. Până una-alta suntem o specie care trebuie să se perpetueze, să-şi continue existenţa pe Terra. Se va ajunge oare la o viaţă predominant virtuală de la care omul să se deconecteze doar pentru reproducere, hrană, etc.? Cumva, lumea din Matrix ne-a dat răspunsul. De cele mai multe ori ficţiunea s-a adeverit, proiectele minţilor luminate sau ale geniilor S.F-ului au fost realizate. Este o chestiune de timp.

7.    Poate avea Internetul conotaţii transcendentale? Poate fi o religie?

Alexandru Florin Ţene – Aparent Internetul uneşte oamenii, însă el însingurează persoanele, spre deosebire de religie care uneşte într-un crez comun. Internetul nu va putea fi o religie, el are un efect coroziv asupra regimurilor totalitariste şi pregnant auto-totalitariste. Internetul este individualist şi aproape anarhic şi irită societăţile colectiviste.

Ileana Floran – Ar fi trist să fie aşa. Internetul trebuie perceput ca un mod rapid de comunicare, de accesare a cunoştinţelor dobândite de omenire şi nicidecum ridicat la gradul de religie, chiar dacă umanitatea are nevoie mereu de supranatural.

Veronica Balaj – Prea mult spus. Pasionaţii de lumea virtuală posedă acea implicare până la ardere intensă precum şi bigoţii diverselor religii, dar religia presupune mister, transcendentă implicare în cu totul, dogme, o istorie complicată pe care Internetul azi o poate face cunoscută, explorată. Diferenţele însă trebuie respectate şi sunt mai mult decât evidente. „Religia Internetului” nu poate fi decât o metaforă.

Gabriel Mirea – Pentru popoarele primitive, cu siguranţă, da. Să ne gândim la un doctor care merge în Amazon şi este în stare să răspundă la orice întrebare gândită vreodată de vreun membru din trib, ba chiar e în stare să-i dea o mulţime de variante, să-i prezinte studii, căi alternative, realizări de excepţie. Evident că ar părea un tip miraculos. Să-l înveţe pe vânător o tehnică mai eficientă de vânat sau pe o casnică moduri mai facile de preparare a cinei, aduce a acţiune prometeică. Pentru omul din societăţile evoluate însă, conotaţiile transcendente deocamdată sunt interzise, asta şi datorită concepţiei noastre ateiste asupra ştiinţei. Nu îi considerăm pe cei care au făcut sau perfecţionează Internetul ca pe nişte fiinţe vizitate de har divin, ci îi vedem ca pe nişte tipi ingenioşi, buni matematicieni, abili în a combina diversele utilităţi ale netului. Partea magică a Internetului ar putea să fie evidentă pentru cei care nu au încă acces la el sau l-au pierdut pentru multă vreme.

Laurenţiu Bădicioiu – O nouă religie… Hm… Da, dar nu în sensul dogmatic. Este prelungirea virtuală a prozei noastre zilnice. Nu poate fi alt Dumnezeu, pentru că El este unic.

Maria Popescu Butucea – De o nouă religie în sens de instituţie, cu siguranţă, nu avem şi nu va fi nevoie, dar o religie, da. Deja conexează lumea. Nu avem nevoie de zei pe piedestal, zeu poate fi oricine cu condiţia să îşi înţeleagă rostul şi să insiste în direcţia perfecţionării sale. Vom fi cu adevărat egalii şi nu sclavii băncilor, somităţilor, şefilor de cenacluri, nume faimoase, etc.

Angela Furtună – În măsura în care ajunge pentru mulţi oameni o dependenţă, o manie sau chiar un cult, desigur că Internetul poate genera substitute de  ideologie şi de religie. Conotaţiile transcendentale ce derivă de aici nu sunt la fel de periculoase cât sunt cele patologice, de modificare a mecanismelor de feed-back la stimulii umani şi naturali, de desensibilizare a omului la condiţia umană şi adaptare a omului la o virtualitate iluzorie. Modificările de personalitate aduc uriaşe mutaţii. Generaţiile internautică şi non-internautică au pierdut definitiv simbolistica de relaţionare şi stilurile comune de dialog, arta comunicării şi limbajele intraspecifice.
Dacă acceptăm o anume religiozitate ataşată Internetului, atunci entitatea internautică desemnată drept Dumnezeu este mai puţin spirituală şi mai mult consumeristă decât suntem dispuşi să recunoaştem, iar căutarea misterului nerevelat este supusă unei dezvrăjiri care smulge omului din fibră sufletul, înlocuindu-i-l cu valori de market şi cu rating.

Petre Flueraşu – Personal,  cred că da. Însă nu în sensul vechi al termenului. Oamenii viitorului pot renunţa la vechile mituri şi la vechile iluzii pentru a crede în puterea informaţiei şi în puterea Internetului de a ne aduce împreună şi de ne face să comunicăm, să colaborăm. Pentru că, aşa cum spune Michael Wesch în filmul “The machine is us”, Web 2.0 nu mai leagă pur şi simplu informaţii, ci oameni.

Radu Botiş – Internetul este comunicare şi acces la informaţie, tehnica de folos-religie este prea mult.

George Nimigeanu – Nu este adevărat că la această întrebare am răspuns (indirect) la întrebarea cu nr.6? NIHIL SINE DEO! Internetul, cu toate că „demonstrează” transcendentalul cu argumente ştiinţifice „concrete”, nu poate fi o religie. Am comite un sacrilegiu să credem aşa ceva, pentru că fenomenologia mai sus amintită nu ţine de transcendenţă, ci de fizica materialităţii lumii. Pe când religia se referă la fenomenologia spiritualităţii lumii, la Însuşi Dumnezeu Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, numai şi numai prin puterea Cuvântului Său Cel Viu şi Veşnic, întru care şi prin care, iată, vremelnicim şi noi cât un fluture de lampă în jurul Focului Sfânt. Fără a putea afirma altceva decât că „am venit şi am văzut…” fără a fi învingători. Indiferent cât de grozavi ne credem.

Mircea Ghoerghe – Internetul e o tehnologie de comunicare care ne farmecă pe noi cei care trăim ca adulţi din 1993 încoace. Ce-o să fie peste 40-50 de ani nu mai ştim. Tehnologiile viitorului care vor înlocui Internetul sunt  deja  discutate la diferite simpozioane şi conferinţe internaţionale.  Actualul Internet care foloseşte ordinatorul şi telefonul fără fir, “inteligent”, va fi obsolet în 10-20 de ani. Şi atunci e ca şi cum  ne-am fi întrebat la începutul secolului al XX-lea:  poate avea tramvaiul electric conotaţii transcendentale? Sau robinetul? Sau telefonul? Pot fi toate astea o religie?
Internetul nu poate fi o religie dar poate deveni un refugiu din faţa vieţii.  Şi poate crea o dependenţă afectivă  faţă de o lume virtuală în care ne părem mai deştepţi, mai capabili, mai iubiţi şi mai admiraţi decât în lumea cealaltă, “banală” (dar pe care, totuşi, cu voie sau fără voie, continuăm s-o iubim şi s-o curtăm ca să ne recunoască).

Marius Chelaru – În opinia mea nu.

Ionuţ Caragea – Cu toţii suntem tentaţi să spunem că nu. O variantă de răspuns de-a dreptul şocantă este oferită de Web Bot Project, un super-program care caută pe Internet, cu ajutorul roboţilor software indicii (cuvinte cheie) privind viitorul. La început Web Bot era destinat speculaţiilor bursiere. Însă în 2001 un programator a descoperit indicii care depăşeau sfera financiară şi care au aveau trimitere la un posibil atac terorist. După tragicele evenimente de la World Trade Center programatorii au descoperit şi alte indicii cutremurătoare. Predicţiile pe care le rezervă Web Bot în ceea ce priveşte anul apocaliptic 2012 sunt la fel de enigmatice şi alarmante precum marile oracole ale civilizaţiilor antice.
Ce devine astfel Internetul dacă nu profeţia şi religia viitorului? Iar Dumnezeu, cel care există în tot şi toate, de ce nu s-ar manifesta şi în universul Cyber? De ce nu s-ar face biserici şi în Second Life?