Laudatio cu prilejul acordării titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii „1 Decembrie 1918″ din Alba-Iulia (7 Mai 2010) Într-o veche rugăciune creştină Dumnezeu este numit Cel „în a Cărui cunoaştere se află viaţa noastră veşnică şi în a Cărui slujire se află libertatea deplină”, făcându-se astfel distincţie între „cunoaşterea” lui Dumnezeu şi „slujirea” lui Dumnezeu. Părintele profesor universitar doctor Vasile Mihoc, pe care îl omagiem astăzi, este unul din teologii Bisericii noastre care a reuşit să facă legătura, într-un mod armonios şi exemplar, între cunoaştere şi slujire. Este şi un remarcabil profesor de teologie, dar şi un slujitor devotat al Bisericii noastre. S-a născut în 13 martie 1948 în localitatea „Sfântul Ilie”, judeţul Suceava. A făcut liceul la Suceava între anii 1962-1966, după care a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, obţinând licenţa în anul 1970. Se înscrie apoi la Cursurile de doctorat ale Institutului Teologic din Bucureşti (1970-1973), unde obţine titlul de doctor în teologie în anul 1983. Între anii 1977-1979 a studiat la École Biblique et Arhéologique Française din Ierusalim, devenind titulaire (1978) şi diplomé (1979) al acestei faimoase instituţii de specialitate. În anul 1969 a fost hirotonit preot, slujind mai bine de patru ani în parohii din mediul rural (Zimbru – judeţul Arad: 1969-1971 şi Toderiţa – protopopiatul Făgăraş: 1971-1974). În anul 1974 îşi începe activitatea la Institutul Teologic Universitar (azi Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”) din Sibiu, unde din 1983 este profesor titular de Studiul Noului Testament şi conducător de doctorat. În paralel, după 1990, a predat temporar, ca profesor asociat, la nou-înfiinţatele Facultăţi de Teologie ale altor două Universităţi din România: „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1990-1992) şi „Aurel Vlaicu” din Arad (1997-1999). Pe perioada semestrului de vară a anului 2002 a fost profesor asociat la Crowter Hall College-University of Birmingham, U.K. Pe lângă activitatea de profesor, între anii 1990-1998, a slujit voluntar la Capela Spitalului de Psihiatrie din Sibiu, iar din 1998 până astăzi slujeşte şi ca preot paroh într-un cartier din Sibiu, unde în ultimii zece ani a ridicat o nouă şi frumoasă biserică. Părintele profesor este căsătorit cu Octavia şi au 13 copii. Pentru Preacucernicia Sa familia este mediul educativ prin excelenţă, ambientul în care anumite valori morale sunt transmise şi, prin urmare, perpetuate. Profesorul universitar este şi teologul care ne învaţă prin exemplul propriu că nu se cuvine să sacrificăm copii de dragul carierei – de exemplu să alegem să nu-i aducem pe lume, fiindcă „profesional”, momentul nu e oportun. E o disproporţie esenţială între un copil şi – cred – orice eveniment din vieţile noastre publice. Aceasta este una din lecţiile sublime susţinute de teologul Vasile Mihoc. Părintele profesor este o personalitate teologică recunoscută şi pe plan biblic european, fiind membru al Society of Orthodox Biblical Scholars, al Studiorum Novi Testamenti Societas (S.N.T.S.), al Colloquium Paulinum (Roma), membru al Comitetului executiv al Toward Jerusalim Council II (T.J.C. II). În spaţiul teologic biblic românesc părintele profesor este o prezenţă remarcabilă, fiind membru fondator al Societăţii Biblice Interconfesionale din România şi al Uniunii Bibliştilor din România. A participat la multe conferinţe ale acestor organizaţii de specialitate, ca şi la alte numeroase conferinţe teologice şi bisericeşti naţionale şi internaţionale. Sub îndrumarea sa au fost elaborate şi susţinute numeroase teze de doctorat, între care se află şi cea susţinută de subsemnatul. A fost prezent ca membru în foarte multe comisii de doctorat, la Sibiu, Bucureşti, Cluj etc. A desfăşurat şi desfăşoară o bogată şi frumoasă activitate didactică, de formare a numeroase generaţii de licenţiaţi, masteranzi şi doctori în teologie, manifestând peste tot exigenţă, seriozitate, probitate ştiinţifică, dar şi sprijin în afirmarea noilor slujitori ai Bisericii. Părintele profesor are şi o bogată activitate ştiinţifică, concretizată în lucrări proprii sau în colaborare, manuale de teologie, precum şi numeroase studii şi articole de specialitate, apărute în ţară şi peste hotare. În toate aceste lucrări publicate, părintele profesor a arătat bunele maniere ale cercetătorului, care azi sunt tot mai des ignorate. Ele s-au impus în spaţiul teologic ortodox românesc şi nu numai, prin seninătatea ideilor, prin conceptele teologice bine reliefate, prin prospeţime, actualitate, dar şi prin ancorarea în tradiţia milenară a Bisericii. Profesorul de „Noul Testament” de la Sibiu ne arată în studiile sale că învăţătura creştină este ceea ce Biserica lui Hristos crede, propovăduieşte şi mărturiseşte, pornind de la cuvântul revelat al lui Dumnezeu. Principiul apostolic din 1 Corinteni 13,13, este susţinut şi de profesorul nostru, şi anume: Credinţa, nădejdea şi dragostea se manifestă toate prin propovăduire şi mărturisire. Urmărindu-l pe autorul nostru în scrierile sale, realizezi un adevăr sincer şi profund: una este să fii iniţiat într-o teorie, chiar şi biblică, şi cu totul altceva este să o poţi explica şi altora. În temele abordate, Preacucernicia Sa face comentarii ingenioase pe marginea unor probleme de mare actualitate pentru cercetarea biblică, dar şi pentru viaţa Bisericii al cărei slujitor este. Din subiectele tratate şi publicate, pentru a face doar o scurtă privire de ansamblu şi a nu intra în detaliu, reţinem ideea principală: Mântuitorul Iisus Hristos este întruparea adevărului şi ca atare El nu trebuie să rămână doar o imagine bisericească sau un ideal personal, ci trebuie să aflăm în El un principiu universal istoric, fundamental viu şi piatra unghiulară a Bisericii. Atât la cursuri cât şi în studii, a militat pentru ancorarea teologiei biblice în tradiţia autentic ortodoxă, dar şi pentru deschiderea ei spre actualitate, nerefuzând niciodată spre studiere, părerile competente ale unor biblicişti din spaţiul catolic sau protestant. Dintre lucrări, studii şi articole amintim: 1. Cărţi: Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni, Introducere, traducere şi comentariu, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1983; Procesul Mântuitorului, Sibiu, 1995 1, 2000 2; Naşterea de Sus, Sibiu, 1996; Şapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului¸Bucureşti, 1996 1, Sibiu, 2001 2; Predici exegetice la Duminicile de peste an, Sibiu, 2000 1, 2001 2, 2008 3; Meditaţii la Evangheliile Duminicilor Triodului şi Penticostarului, Sibiu, 2003; Sfânta Evanghelie de la Ioan. Introducere şi comentariu, Sibiu, 2003. 2. Lucrări în colaborare: Auslegung der Bibel, Tübingen, 2000; Introducere în Studiu Noului Testament, vol. I, Sibiu, 2001; Das Gebet im Neuen Testament, Tübingen, 2009. 3. Traduceri: Jean Claude Larchet, Teologia bolii, Sibiu, 1997. 4. Studii şi articole: „Fiul Omului” după Noul Testament (S.T. , 1973, nr. 1-2); Sfânta Scriptură în opera lui Dimitrie Cantemir (S.T., 1973, nr. 5-6); Preoţia după Noul Testament (M.A., 1974, nr. 4-6); Unitatea creştinilor în Hristos şi prin Biserică după Epistola către Efeseni a Sf. Apostol Pavel (M.A., 1976, nr. 1-3); Sensul tipic al Vechiului Testament după 1 Cor. 10,1-11 (M.A., 1976, nr. 4-6); Eclesiologia Noului Testament (S.T. , 1977, nr. 3-4); Înţelepciunea teoretică şi practică a Vechiului Testament, (M.A., 1980, nr. 1-2); Dumnezeu, Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane, (M.A., 1981, nr. 4-6); Omul, chip şi asemănare a lui Dumnezeu, deşi poartă ranele păcatelor (M.A., 1981, nr. 7-9); Mântuirea în Hristos (prin întreita Sa slujire, ca profet, arhiereu şi împărat), (M.A., 1981, nr. 10-12); Însuşirea mântuirii prin Duhul Sfânt în Biserică (M.A., 1982, nr. 1-3); Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică (M.A., 1982, nr. 4-6); Biserica, păstrătoarea descoperirii dumnezeieşti şi organul de mântuire şi sfinţire a credincioşilor (M.A., 1982, nr. 10-12); Elemente de eclesiologie în cartea Apocalipsei (O., 1982, nr. 4); Iisus Hristos arhiereu, după Epistola către Evrei (O., 1983, nr. 2); Elemente pentru o teologie creştină a păcii (M.A., 1983, nr. 11-12); Căsătoria şi familia în lumina Sf. Scripturi. Naşterea de prunci, scop principal al căsătoriei, (M.A., 1985, nr. 9-10); Ierurgiile în Biserica epocii apostolice. Indicii neotestamentare (O., 1985, nr. 3); Preoţia generală şi slujirea credincioşilor în lume (M.A., 1986, nr. 4); Iisus Hristos în izvoare antice profane (S.T., 1989, nr. 1); „Decretul apostolic” şi valoarea istorică a cărţii Faptele Apostolilor (M.A., 1989, nr. 2); Antim Ivireanul şi contribuţia sa la desăvârşirea formei ro mâneşti a textelor biblice (B.O.R., 1990, nr. 1-2); Eshatologie paulină (R.T., 1993, nr. 4); Comuniunea credincioşilor cu Hristos şi întreolaltă prin Sf. Euharistie după 1 Cor. 10,14-22 (în vol. „Persoană şi comuniune. Prinos de cinstire Preotului profesor acad. Dumitru Stăniloae, 1903-1993, Sibiu, 1993); Actualitatea exegezei biblice a Sf. Părinţi (R.T., 1997, nr.2); Aspecte ale spiritualităţii comunităţii mateiene în lumina textelor şi a trăsăturilor specifice primei Evanghelii (în M. Păcurariu şi A. Jivi (ed.) „Teologie, slujire, ecumenism”, Sibiu, 1998) ; Elemente esenţiale ale ermineuticii biblice în opera Sf. Maxim Mărturisitorul (în vol. „Patristică şi actualitate”, Sibiu, 2007). La acestea s-ar mai putea adăuga numeroase alte articole şi studii publicate în diverse reviste străine, precum şi articole publicate în foaia Iisus Biruitorul (Sibiu), Telegraful român, revista Transilvania, precum şi alte publicaţii periodice. A participat la multe întâlniri ştiinţifice şi pastoral-misionare în România şi în străinătate, a prezentat referate, a ţinut conferinţe în ţară şi străinătate. Astfel, participă regulat la congresele anuale ale Studiorum Novi Testamenti Societas (S.N.T.S.) care se desfăşoară în diferite părţi ale lumii, la conferinţele Societăţii Bibliştilor Ortodocşi (în Grecia, Cipru, Bulgaria), la sesiunile Colloqium Paulinum (Roma), la întâlnirile internaţionale ale Toward Jerusalem Council (în Austria, USA, Israel, Germania, Cipru, Etiopia, Kenya, Argentina etc.). Pentru activitatea pastoral-misionară şi teologică universitară, Pr. Prof. Vasile Mihoc i s-a conferit distincţia de iconom stavrofor (1985), cruce patriarhală (2001), cruce de stavrofor de la Arhiepiscopul Hrisostomos al Ciprului (1997), medalia aniversară „1900 de ani de la scrierea Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul”, de la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I (Patmos 1995), Crucea „Andrei Şaguna” (2009), crucea de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Polonia (2010). Toate acestea şi încă multe altele ne arată că părintele profesor se învredniceşte să fie considerat ca făcând parte din elita cercetării biblice universitare româneşti. Consultând DEX-ul vom constata că elită, elite sunt un grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales, într-o comunitate, societate etc.; cuvântul derivă din francezul elite, care pe lângă calitatea de a fi cel mai bun, reţine imediat şi pe aceea de cel mai demn de a fi ales, ca urmare a faptului că acest termen vine din latinescul eligere = a alege. În accepţiunea generală termenul de „elită” este asociat oamenilor cu o competenţă deosebită şi cu un înalt spirit de creativitate în profesia lor. Pentru elitele profesionale a fost reţinut mai degrabă sensul de „deosebit”, „ales”, „distins”. Orice comunitate profesională are nevoie de elite pentru a-şi asigura progresul în contextul competiţional ce însoţeşte dezvoltarea şi progresul. Noi, cei de la Alba Iulia, am beneficiat de asemenea elite teologice printre care la loc de cinste se numără şi profesorul Vasile Mihoc. Importanţa respectului de care părintele profesor se bucură în comunitatea academică este concretizată în acordarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii alba-iuliene. Acesta este un semn de preţuire şi recunoştinţă. Îngăduiţi-ne ca la acest moment să vă facem o urare, care deşi are legătură mai mult cu Vechiul decât cu Noul Testament, este totuşi biblică: Ad meea veesrim! Sau în traducere liberă: „Până la 100 ca la 20!” Părinte Profesor! Pr. Conf. univ. Dr. Remus Onişor

Sursa: Radio Reîntregirea