(din volumul recent apărut: , Sfeşnic târziu, Editura Rawex Coms SRL, Bucureşti, 2011)

 Grădina cu pruni
La casa cu balconul către soare
Ce-o străjuiau doi duzi mari şi bătrâni,
Mă poartă gândul fără încetare
Să mai străbat grădina cu mulţi pruni.
Parcă mă văd cum alergam desculţă
Prin iarba-nrourată ce-mi răcorea piciorul!
Eram pe-atunci decât o copiliţă
Ce nu ştia ce-i grija şi ce-i dorul.
În cămăşuţa de bumbac ‘nălbit
Ce mi-o strângeam pe lângă trupul crud,
Mă aşezam pe-un bulgăr înverzit,
Grădina fremătând să o aud.
Alăturea de mine cânta mama
C-un glas ce-n veci n-am să i-l pot uita,
Iar printre prunii ce-şi legănau poama,
O altă filă-a vieţii se scurgea.
Nostalgie
Mă cheamă dorul “de pe-acasă”
Să-alerg desculţă iar, prin lunci,
Să mai petrec o noapte-n sat,
Dar să am vârsta de atunci.
Să-l mai ascult pe Başalderu
Zicând din fluier un rustem,
Să chiui ca odinioară
Si satu-ntreg la joc să-l chem.
Să mi se-afunde în ţărână
Piciorul gol, până la gleznă,
Abia să-şi mai trimită luna
Plăpânde razele-i prin beznă.
Iar pulberea să se ridice
Ca-n urma unei vijelii
Învăluind pe Başalderu
Cu-ai lui însoţitori cheflii.
Să zică-apoi o «Boierească»
O horă lentă, spre-odihnire,
Pe care-o-ntreagă săptămână
Ai tot juca-o fără-oprire.
Nici să nu simţi când trece timpul,
Să-ţi dea de veste cântătorii
Că tot jucând s-a scurs o noapte
Şi se ivesc în zare, zorii.
Un pui de somn să tragi în fugă
Din zori şi până dimineaţa,
Să simţi în inimă-mpăcarea,
Să spui cu drag: « Frumoasă-i viaţa! »
Din casa cea albă
Din casa cea albă, cu brâu la mijloc,
Codana de fată
La trup sălcioară, la inimă foc,
Se-ndreaptă spre lumea ce saltă în joc
Azi e prima dată.
Obrajii-i sunt roşii ca para de foc,
Tot trupu-i văpaie,
Când tânărul chipeş se lasă de joc
Şi printre mulţime grăbit face-şi loc
Spre draga bălaie,
Cu vorbe duioase o cheamă la joc,
Dar nu vrea, nebuna…
Flăcăul o prinde atunci de mijloc
Şi-n iureşul horei o-nvârte cu foc
Ea râde întruna.
La stânga, la dreapta, bat pasul pe loc,
‘Nainte, ‘napoi,
Din ochi, din călcâie le scapără foc,
Din hora cea mare rămas-au în joc
Doar ei amândoi.
Prinde-mi gândul
Prinde-mi gândul alb-albastru
Ce continuă să zboare
Intră-n jocul lui măiastru
Prinde-mi gândul de pe floare

Prinde-mi gândul de pe stele
De pe zbuciumul de mare
De pe zbor de rândunele
Prinde-mi gândul de pe soare

Prinde-mi gândul de pe-acasă
De pe nori purtaţi de vânt
De pe salcia pletoasă
Prinde-mi gândul din cuvânt.

Daţi-mi un fluier

La frunză v-aş zice o doină din sat,
Cântată fiind cândva, într-o vară,
Compusă de-un Ion pentru-o Mărioară.
Iubire rămasă făr’ de rezultat.

Răchita doinea şi ea-n ulicioară,
Şi grâul în spicul abia secerat;
Sălta la fereastră boboc de muşcat’,
Răscrucea vuia în fiece seară.

Aduceţi un fluier sau daţi-mi un pai,
Ce chef am de-un cântec de dor şi de drag!
Să zboare ca vântul acolo, pe-un plai,
Să simt cum tresaltă ţărâna din prag,
Să-mi stâmpăr un foc ce mă mistuie, vai!
E mult prea departe iubitu-mi meleag!