Prof. dr. Elena Trifan
                                                                                 

După 45 de ani de dictatură, de impunere a voinţei partidului unic care a dominat viaţa politică, economică, culturală a ţării, poporul român a simţit nevoia de defulare a sentimentelor demult ascunse, de  manifestare a iniţiativelor politice, a dreptului de a discuta şi de a face politică.
Arcul foarte mult strâns a început să se dezlănţuie.
În familiile oamenilor, la locurile de muncă, în pieţe, pe stradă, toată lumea discuta politică, încât politichiada ajunsese evenimentul major al zilei.
Din cauza absenţei depolitizării şi a reformei promise, a înrăutăţirii condiţiilor de viaţă, a creşterii nemulţumirii oamenilor faţă de ceea ce se întâmpla în viaţa politică a ţării, treptat interesul faţă de politică a scăzut şi a fost înlocuit cu dezinteres, dispreţ, batjocură şi ironie.  
În studiul de faţă am avut în vedere un singur aspect al vieţii politice actuale, felul în care se reflectă imaginea familiei Ceauşescu în presa postdecembristă.
Sensurile cuvintelor anterioare anului 1990 prin care a fost denumit Nicolae Ceauşescu au fost preluate din DEX, iar cuvintele noi, create pentru a-i denumi pe soţii Ceauşescu şi regimul creat de ei au fost preluate din DNAR. 
I.1 Regimul creat de Ceauşescu este definit prin substantive  cu o conotaţie depreciativă, anterioare anului 1990, având trăsătura de sens comună „care conduce în mod absolutist” şi cu o frecvenţă foarte mare în publicistică şi în vorbirea comună:
dictatură – „Instituţie politică, putere de stat în care o persoană (sau un grup de persoane) este învestită cu autoritate nelimitată prin legi şi adesea bazată pe violenţă.”: „Răsturnarea dictaturii pătate de sânge.” Rl., 14041/1989, p.6; „Poporul român, fără arme, s-a ridicat împotriva dictaturii brutale şi represive.” Rl., 14040/1989, p.4; „Cei care prin atitudinea şi comportarea lor au agravat suferinţele poporului în timpul dictaturii comuniste.” Rl., 14092/1990, p. 1; „Un ilustru general şi-a pus piciorul în ghips pentru a scăpa de executarea comenzilor odioasei dictaturi şi sinistrei sale soţii.” Ad., 83/1990, p. 1, „inumana dictatură a lui Ceauşescu” Rl., 14041/1989, p.6, „monstruoasa dictatură”. Rl., 14040/1989, p.2.
Destul de frecvent este şi adjectivul dictatorial „De dictator; autoritar; impus cu forţa” : „[...] s-a ridicat cu fermitate împotriva regimului dictatorial de clan [...].” Rl., 14040/1989, p. 4; „[...] au avut de suferit de pe urma represiunilor regimului dictatorial al lui Ceauşescu.” Rl., 14046/1989, p.6
Trăsăturile originale ale dictaturii ceauşiste sunt evidenţiate prin adjective cu o conotaţie negativă, postpuse : pătată de sânge, brutală şi represivă, comunistă, totalitară, cât şi de adjective inversate, monstruoasă, inumană, odioasă.
 despotism – „Regim politic caracterizat prin puterea nelimitată şi guvernarea arbitrară, neîngrădită de nici o lege, a despotului; absolutism, tiranie, autocraţie; despoţie”: „Deturnarea cuvintelor, a sensului lor este o metodă clasică a despotismului tiranic.” Rl., 14036/1989, p. 1
tiranie – „Conducere politică, guvernare despotică sau obţinută prin uzurpare”: „[...] grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare.” Rl., 14035/1989, p.1
Sensul negativ al substantivului tiranie este susţinut de cele două adjective: tiran „Care încearcă să-şi impună voinţa în orice împrejurare, care asupreşte pe cei din jur” şi tiranic „care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc”: „[...] s-a ridicat împotriva regimului tiran”  [...].” Rl., 14035/1989, p. 1; „dictatura tiranică” Rl., 14041/1989, p.6
  totalitarism – „Regim sau concepţie politică totalitară”: „Totalitarismul de tip stalinist se caracterizează prin organizarea economiei astfel încât să fie ţinută sub control strict de clica ajunsă la putere.” Rl., 14075/1990, p.3
    Foarte frecvent este şi adjectivul totalitar „(Despre state, despre regimuri şi concepţii politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorităţi, majoritatea populaţiei fiind lipsită de drepturi şi de libertăţi”: „anii tiraniei totalitare” Rl., 14035/1989, p.1; „[...] ura faţă de 24 de ani de regim totalitar.” Rl., 14035/1989, p.2    
 Din punct de vedere etimologic, cu excepţia cuvântului tiran căruia i se atribuie origine multiplă: ngr. tirannnos, fr. tyran, toate cuvintele prin care este definit regimul ceauşist sunt de origine latino-romanică, cunoscută fiind orientarea limbii române către împrumuturile din  limbile romanice înainte de 1990: dictatură< fr. dictature, lat. dictatura, dictatorial<fr. dictatorial, despotism< fr. despotisme, tiranie < fr, tyrannie, totalitarism< fr. totalitarisme, totalitar<fr. totalitaire.

I .2   
Atât presa românească, cât şi cea înternaţională le acordă spaţii ample preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi familiei sale cărora  li se face un portret moral alcătuit din cele mai întunecate trăsături la reliefarea cărora concură procedee din cele mai diverse.

a) Pentru denumirea preşedintelui sunt folosite cuvinte anterioare anului 1990, cu o conotaţie negativă foarte puternică: dictator, tiran, despot, satrap, autocrat, monstru, criminal, călău, cioclu, casap, avorton, ticălos, impostor, fanatic, cizmar, cârpaci, ins etc.
Cuvintele dictator, tiran, despot, satrap, autocrat au trăsătura de sens comună „Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate”.
Dictator este cel mai frecvent şi apare fără determinanţi adjectivali  „Dispoziţia expresă a dictatorului a fost ca, mai ales la Serviciul de Paşapoarte, să nu se pomenească nimic despre mişcarea Goma.” R.l. 14049/1990, p. 4, cât şi determinat de adjective a căror expresivitate este sporită prin inversiune: crud, odios, necruţător, ultim: „Ei, oamenii, crudului dictator care a adus cea mai cumplită jignire locuitorilor Timişoarei [...].” Rl., 14036/1989, p. 2, „[...] terorişti stipendiaţi de odiosul dictator.” Rl., 14036/1989, p.4; „necruţătorul, crudul dictator a căzut.” Rl., 14036/1989, p.4, „A plecat de pe scena istoriei unul dintre ultimii dictatori de pe acest Pământ – Nicolae Ceauşescu.” Rl., 14035/1989, p.4 sau adjective postpuse la gradul superlativ relativ: „Dar lumea auzea deja clopotul din Timişoara anunţând sfârşitul dictatorului cel mai crud şi mai ipocrit din Europa de Est, avertizând popoarele.” Rl., 14049/1990, p.6
Este creată şi o sintagmă originală, dictator feudal de marcă stalinistă, un fel de struţocămilă a lui Cantemir, care îmbină esenţa negativă a două orânduiri sociale: drepturile absolutiste ale feudalismului cu dictatura de tip comunist: „Dispariţia ultimului dictator feudal de marcă stalinistă din Europa.” R.l., 14035/1989, p.4
Substantivul tiran apare fără determinant: „Tiranul şi-a primit pedeapsa meritată.” Rl., 14039/1989, p.4 sau determinat de adjective postpuse la gradul pozitiv sau superlativ relativ: „Este, poate, cel mai hidos episod al răzbunării bestiale pusă la cale de tiranul detronat.” „Grupurile teroriste ucid şi distrug în numele unui tiran sângeros [...].” Rl., 14036/1989, p.1; „[...] locul unde şi-a clocit timp de 25 de ani <ideili geniale> tiranul cel mai sângeros al naţiunii.” Rl., 14036/1989, p.3, cât şi de adjective antepuse: „Ultimul mare tiran a fost răsturnat.” Rl., 14036/1989, p. 4.
Pentru cuvântul despot posedăm contexte mai puţine în care substantivul apare fără determinanţi adjectivali.
El este folosit atât la numărul singular cu referire la Ceauşescu, cât şi la plural pentru a denumi familia dictatorială: „[...] slugile despoţilor apasă pe trăgaci.” Rl., 14036/1998, „Despotul Ceauşescu a fost răsturnat.” Rl., 14036/1998, p.4
Pentru substantivul satrap posedăm un singur context, de fapt, titlul unui articol în care cuvântul apare fără determinanţi adjectivali: „Sfârşitul unui satrap.”R.l., 14036/1989, p.4
Substantivul autocrat cunoaşte tot o singură atestare şi apare fără determinanţi: „[...] ne-am <integrat> treptat, treptat, inconştient în regimul autocratului.” Rl., 14061/1990, p.2
Ceauşescu este identificat cu fiinţe negative, imaginare, întruchipare a răului şi chiar a maleficului: monştri şi diavoli.
Cuvântul monstru fără determinanţi sau în sintagma monstru cu şapte capete este folosit atât cu sensul propriu din DEX „Fiinţă care se naşte cu mari anomalii fizice, pocitanie”, cât şi cu cel figurat „Om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat.”: „Angrenajul dement al monstrului le-a transformat într-o rotiţă care se învârtea perfect, răvăşindu-le viaţa.” Rl., 14075/1990, p.5, „Lui Ceauşescu – monstrul cu şapte capete – nu i s-au retezat, după atâtea zile de la Revoluţie, decât unul, maximum două.” Rl., 14049/1990, p.2, „Capetele monstrului Ceauşescu tot mai aruncă otrava prin cei care peste noapte au uitat de  <aportul deosebit> pe care şi l-au adus la sprijinirea acestui sistem.” R.l., 14049/1990, p.2
Sintagma monstru cu şapte capete, pe lângă ciudăţenia fizică, neomenească a personajului, se referă la dificultăţile create pentru doborârea lui.
El este asemănat cu alţi monştri ai istoriei: „Niculae Ceauşescu [...] ca atare îşi merită locul lângă ceilalţi doi monştri Stalin şi Hitler.” Rl., 14036/1989, p.1; „Un monstru care, asemenea regelui Ubu, ruda sa, nu se gândea decât la comiterea de masacre.” Rl., 14041/1989, p.6
Substantivul monstru este folosit atât la singular pentru a-l denumi pe Ceauşescu, cât şi la plural pentru a denumi familia dictatorială: „[...] să dăm o explicaţie în ce priveşte execuţia rapidă a acestor monştri născuţi pe pământul României [...].” Rl., 14041/1989, p.1
În acelaşi context substantivul monstru este scris cu minusculă, cât şi cu majusculă pentru a se reliefa mai bine monstruozitatea fizică şi morală a personajului: „Angrenajul dement al monstrului le-a transformat într-o rotiţă [...].” Rl., 14075/1990, p.5; „Odată ce maşinăria de mutilat vieţi a Monstrului a fost zdrobită, regulile acestei rotiţe numite gimnastică de performanţă se schimbă.” Rl., 14075/1990, p.5
Monstruozitatea personajului şi a regimului creat de el este reliefată şi de frecvenţa foarte mare a adjectivului monstruos: „sistem monstruos” Rl., 14039/1989, p.4, „crimele monstruoase” Rl., 14039/1989, p.4, „modelul monstruos al propriului regim” Rl., 14039/1989, p.4. 
Scriitorul francez de origine română Eugen Ionesco evidenţiază satanismul personajului pe care îl identifică cu Diavolul şi-l consideră punctul de plecare al personajului său Asasin fără simbrie. De remarcat scrierea cu majusculă a substantivului Diavol, ceea ce face din Ceauşescu un simbol al răului: „Într-o formulare de maximă expresivitate, care numai lui putea să îi aparţină, celebrul nostru compatriot, scriitorul de renume mondial Eugen Ionescu, declara în urmă cu câteva zile ziarului francez <Le Figaro> : <Ceuşescu este Diavolul>. Explicitând, renumitul dramaturg arăta că pentru el fostul dictator este <însăşi întruchiparea răului >. <Caracteristica geniului răului – spunea Ionesco – este de a înşela pe toată lumea. Lumea nu-şi poate, bineînţeles, imagina gradul de duplicitate al personajului. În subconştientul meu , când am scris Asasin fără simbrie, trebuie să mă fi gândit la el. [...]. Diavolul antrena uneltele sale în tabere secrete şi acestea se deplasau [...].”Rl., 14041/1989, p.6.
 Satanismul personajului este reliefat şi cu ajutorul adjectivelor: satanic şi malefic folosite în inversiune pe lângă substantive cu sens propriu: „Dar nici măcar Hitler nu şi-a condamnat la moarte propriul popor cum a făcut-o Ceauşescu care ne pregătea cu satanică minuţie o ultimă şi desăvârşită ctitorie a sa [...].” Rl., 14039/1989, p.2, „prin prisma maleficei acţiuni distructive” Ad., 85/1990, p.3 şi diabolic postpus unui substantiv cu sens propriu: „sistem de represiune diabolic” Rl., 14049/1990, p.1 şi unui substantiv folosit metaforic: „Descătuşat, eliberat din chingile diabolice ale unui regim care şi-a construit cu tenacitate un întreg arsenal de mijloace coercitive materiale şi morale [...].” Rl., 14039/1989, p. 1
Cuvintele criminal, călău, casap, scelerat au trăsătura de sens comună „care are plăcerea de a ucide, crud”.
Criminal este mai frecvent şi este folosit atât la singular pentru a-l denumi pe Ceauşescu, cât şi la plural pentru a denumi familia dictatorială: „ Mii de muncitori [...] s-au îndreptat spre centrul Capitalei, [...] cerând demisia criminalului.” Rl., 14035/1989, p.2; „Viaţa condamnării şi executării primilor doi criminali ai ţării, ale căror nume nu le mai amintim pentru a nu murdări hârtia imaculată, a fost primită cu o adâncă satisfacţie de opinia publică siciliană.” R.l., 14039/1990, p.3
Determinantul primul înainte de 1990 avusese o conotaţie pozitivă, apărând în sintagme precum primul vânător, primul agricultor etc. În context devine ironic prin asocierea lui cu substantivul criminali.
      Cuvântul criminal este folosit şi adjectival cu referire tot la domeniul politic: „unei politici criminale” Rl., 14039/1989, p.3
Substantivul călău apare atât la singular, cât şi la plural şi numai cu determinanţi substantivali: „Călăul Ceauşescu invoca cu neruşinare <independenţa> ţării.” Rl., 14044/1990, p.6; „execuţia rapidă a călăilor României.” Rl., 14041/1989, p.1
 Pentru casap posedăm tot o singură atestare: „Sfârşitul casapului de duminică.” Rl., 14040/1989, p.4
Scelerat „Ani de zile ne-am întrebat şi încă ne mai întrebăm: credeau cei doi sceleraţi că sunt veşnici?” Rl., 14044/1990, p.1
Cuvântul scelerat este folosit şi adjectival, având ca referent perechea de dictatori: „Elicopterul a luat înălţime şi la bord perechea scelerată, urcată în ultimele clipe, redevine arogantă [...].” Rl., 14040/1989, p.4
b) Ceauşescu este acuzat de boli psihice foarte grave, ceea ce face ca termenii medicali să fie destul de frecvenţi în presa scrisă cu referire la persoana lui: paranoia „[...] vinurile din podgoriile rezervate <Prezidenţialului titan al paranoiei> [...]” Rl., 14036/1989, p.2, paranoic „Regimul lui Ceauşescu era paranoic [...].” Rl., 14049/1990, p.6, „Da, România liberă este şi va rămâne ziarul unei ţări cu adevărat libere, în care vom regăsi cu toţii, aşa cum suntem, nu cum ne-ar fi dorit programaţi <computerul paranoic> al dictaturii din care ne-am smuls [...].” Rl., 14035/1989, p.1, „Ni s-a pus pe cântarul paranoic al unei voinţe avide de putere hrana, căldura, spiritul, toate necesităţile vitale” Rl., 14040/1989, p.2,  demenţă „ Ziarul <Liberation> apreciază că <era nevoie de demenţa shakespereană a lui Ceauşescu pentru a crede că ar fi capabil să reziste uraganului democratic care cuprinsese întreaga Europă.” Rl., 14036/1989, p.4, halucinaţii „[...] suportând cu stoicism halucinaţiile unui despot pentru ei, ca de altfel întreg poporul [...].” Rl., 14039/1989, p.1, megaloman „planurile megalomane ale ex-dictatorului Ceauşescu” Rl., 14049/1990, p.6, bolnav „minţi bolnave” Rl., 14045/1990, p.3, avorton „Acum, atât acest bastion al stalinismului, cât şi acest avorton ce dispreţuia omul au căzut.” Rl., 14036/1989, p.4
Din punct de vedere stilistic prezintă interes câteva construcţii.
Sintagma Prezidenţialul titan al paranoiei are o puternică valoare ironică obţinută prin asocierea cuvintelor cu valoare neutră prezidenţial sau pozitivă, chiar superlativă titan cu unul cu o conotaţie negativă paranoia.
Sensul negativ al ultimului cuvânt se transmite întregului enunţ.  
Sintagmele computer paranoic şi cântar paranoic reţin atenţia prin asocierea dintre un determinant adjectival, din domeniul medical, cu o conotaţie negativă,  care are trăsătura + uman şi un termen tehnic care are trăsătura – uman.

c) Pentru a evidenţia esenţa negativă a personajului şi dispreţul şi dezaprobarea de care sunt cuprinşi autorii ziarelor recurg la asemănări cu personalităţi istorice şi personaje literare devenite celebre prin trăsăturile lor de caracter negative: Dracula, Caligula, Pol Pot şi alţii: „Dracula fuge pentru a-şi salva pielea.” Rl., 14036/1989, p.4, „<Le Figaro> scrie că  <Printre surprizele venite din Răsărit nu există nici una mai uimitoare decât căderea lui Caligula de la Dunăre.>” Rl., 14036/1989, p.4, „În popor se spune: cine se aseamănă, se adună: Aşadar Ceauşescu al României (cum s-ar mai fi încoronat şi el rege!) era bun prieten cu însetatul de sânge Mohammad Reza Pahlavi al Iranului, mâncătorul de copii Bokassa, imbecilul asasin Idi Amin Dada al Ugandei, familia despotică Markos a Filipinelor sau alţi dictatori incompetenţi, de un dogmatism vecin cu moartea societăţii ca Todor Jivkov şi Erich Honecker. Iar dacă n-ar fi fost prea bun prieten personal cu marele conducător Kim Ir Sen şi cu iubitul conducător Kim Giong II al RPD Coreene ar fi fost, desigur, prieten cu fostul dictator al Coreei de Sud, Pak Cijan Hi, răpus de furia populară.” Rl., 14039/1989, p.4 
Pentru a reliefa intensitatea demenţei lui Ceauşescu şi a dispreţului de care este cuprins faţă de acesta autorul unui articol îi atribuie adjectivul shakesperean, „demenţa shakespereană a lui Ceauşescu”, cunoscut fiind faptul că  nebunia este una din trăsăturile esenţiale ale personajelor lui Shakespeare.
Cuvântul avorton este folosit cu sensul extins „Om degenerat, cu mari deficienţe.”
d) Pentru prezentarea familiei dictatoriale este folosită metafora.
Locuinţa din strada Primăverii este numită metaforic peşteră şi comparată cu  grota lui Aladin, datorită bogăţiilor adunate aici, care erau ţinute în mare taină şi neorânduială: „Avem, aşadar,  certitudinea că toate acele minunate bogăţii din <peştera> tiranului se află în deplină siguranţă. Toate aceste bogăţii erau neorânduite după cel mai prost gust, strânse ca într-o peşteră, ca-n grota lui Aladin.” Rl., 14036/1989, p.3 sau bârlog de lup turbat: „Dar indignată a scos din acest bârlog de lup turbat, două mari portrete în ulei (nu ulei de rapiţă), el şi ea (cu ce greaţă scriu şi aceste pronume personale).” Rl., 14036/1998, p.3
În realizarea metaforei bârlog de lup turbat transferul de sens se face de la uman la animal. Metafora sugerează lăcomia dezumanizantă a personajului.
Elena Ceauşescu este „Bestia cu chip de femeie din care nu mai rămăsese decât o mână de ipsos aruncată pe un perete igrasios” Rl., 14040/1989, p.1 şi „javra prezidenţială” Rl., 14040/1989, p.1
 Metaforele bestie şi javră folosite pentru a denumi „un om cu apucături sau cu instincte de fiară”, „un om lipsit de caracter” sunt vechi şi au fost preluate din limba comună. Nou este numai curajul de a le folosi cu privire la prima doamnă a ţării care se încununase cu cele mai nobile titluri şi nouă este asocierea unui substantiv din fondul vechi al limbii, javră, cu o conotaţie negativă cu adjectivul neologic prezidenţial cu o conotaţie pozitivă sau neutră în limba română.
Regimul ceauşist este o reptilă uriaşă ce se infiltrează peste tot, cu o viteză foarte mare, un fel de caracatiţă ce cuprinde în tentaculele ei întreaga societate asupra căreia îşi revarsă veninul ucigător: „Şi abia în ultimii ani – când hidoasa reptilă ceauşistă <s-a maturizat> întinzându-şi tentaculele hidoase peste tot, ameninţând să  otrăvească toate celulele societăţii – ne-am dat seama că, de fapt, am fost înşelaţi.” Rl., 14061/1990, p.2
Adjectivul hidos folosit atât înainte cât şi după substantiv accentuează caracterul înfiorător şi dezgustător al acesteia: hidoasa reptilă şi tentaculele hidoase.
e) Numele conducătorului iubit este înlocuit cu porecle: Odiosul, Împuşcatul etc.

          f) Lipsa de politeţe faţă de Ceauşescu se realizează şi prin folosirea numelui său fără substantivele de politeţe: tovarăşul, domnul sau prin folosirea substantivului tovarăşul nedeterminat de atributul apoziţional Nicolae Ceauşescu.  El este numit simplu Nicolae Ceauşescu sau Ceuşescu A Nicolae ca la procesul în urma căruia a fost condamnat: „Începute joi, 21 decembrie 1989, prin marea adunare populară din Piaţa Palatului Republicii, convocată de Ceauşescu [...].” Rl., 14035/1989, p.2, „Retras la început în sediul Comitetului Central, Nicolae Ceauşescu [...] a încercat cu disperare să se cramponeze de putere [...].” Rl., 14035/1989, p.2, „Procesul lui a început ieri, la Secţia militară a Curţii Supreme de Justiţie. Se numeşte Ceauşescu A Nicolae şi înainte de Revoluţie era general-locotenent. [...] De aici înainte au început necazurile lui Ceauşescu A Nicolae.” Ad., 84/1990, p.1, „a urmat o carieră <clasică>: consilier pentru probleme agrare al <tovarăşului>, apoi ambasador în Canada [...].” Rl., 14078/1990, p.3.
În viziunea unui ziarist devine un simplu „ins fanatic, mărginit şi arogant” Rl., 14036/1989, p.1
g) Dispreţul este marcat la nivel ortografic prin scrierea cu iniţială minusculă a numelor soţilor Ceauşescu, a Partidului Comunist Român şi a Comitetului Central: „[...] până nu demult circula, pe drept cuvânt, butada:  Vizita de lucru a tovarăşilor Ilie Ciurăscu şi nicolae ceauşescu în câteva state africane.” Rl., 14078/1990, p.1, „[...] ce avea misiunea de a asigura securitatea celor doi mari tirani, ceauşescu nicolae şi ceauşescu elena.” Rl., 14082/1990, p.2, „Negăsind nicăieri dreptate, înţelegere, sprijin, Theodor Tipa se adresează forurilor centrale, între care c.c. al p.c.r., elena ceauşescu şi nicolae ceuaşescu.” Rl., 14072/1990, p.2
În acelaşi context numele lui Nicolae Ceauşescu este scris cu iniţiale mari, cât şi cu iniţiale mici pentru a face o diferenţă între felul în care s-a reflectat imaginea lui în rândul acoliţilor lui dinainte de 1990 şi felul în care se reflectă în ochii ziaristului după 1990: „Nu se poate crea o imagine nouă a României peste hotare cu aceşti oameni care ani de zile au prezentat concepţia lui Nicolae Ceauşescu, în probleme de politică externă, au promovat interesele personale ale acestuia, ocupându-se mai mult de publicarea operelor soţilor ceauşescu, decât să slujească interesele ţării şi ale poporului român.” Rl., 14070/1990, p.2.   
Cuvântul p.c.r. este scris cu iniţiale mici până şi în adjectivul pecerist: „bunăstarea şi ipocrizia nemenclaturii p.c.r.-iste.” Ad., 87/1990, p.1
h) Numele lor rostite atât de des în timpul dictaturii încep să provoace greaţă şi repulsie şi unii ziarişti le înlocuiesc cu pronumele personale el şi ea: „Dar indignată a scos din acest bârlog de lup turbat, două mari portrete în ulei (nu ulei de rapiţă), el şi ea (cu ce greaţă scriu şi aceste pronume personale).” Rl., 14036/1989, p.3, „Câţi au putut înlemni [...] lingând drumurile pe care el şi ea (o singură Satană sub două înfăţişări!), călcau la propriu peste cadavre?” Rl., 14044/1990, p.1 Populaţia revoltată în lozincile pe care le scandează îi spune tu: „Oamenii care apar din toate părţile oraşului ocupă bulevardele, strigând din inimile lor de români oropsiţi <Nu suntem fascişti!>, <Noi nu suntem huligani!>, <Huligan eşti tu!> Rl., 14035/1989, p.3
i) La nivel morfologic se constată situarea articolului hotărât la sfârşitul numelui propriu Ceauşescu şi a altor oameni politici.
Deşi nu posedăm contexte acum, putem afirma cu certitudine că în presa postdecembristă au apărut forme flexionare precum: Ceauşescului, Ceauşescul etc. Un ziar se intitula chiar Ceauşescul. 
j) În presa postdecembristă se constată o puternică atitudine de ironie la adresa soţilor Ceauşescu şi a regimului creat de ei.
Cuvinte care au avut o conotaţie pozitivă în timpul dictaturii dobândesc o valoare afectivă depreciativ-ironică prin situarea lor în contexte în care sunt prezentate fapte şi însuşiri negative ale lui Ceauşescu.
Sunt ironizate titlurile pe care şi le atribuise sau care i se atribuiseră dictatorului: eroul „Eu mi le-am amintit în momentul când am auzit că eroul Ceauşescu nu a ezitat să arunce vehiculele blindate asupra propriului popor.” Rl., 14049/1990, p.3, arhitectul şi ctitorul „<Arhitectul> şi <ctitorul> suferinţelor noastre s-a grăbit să o construiască şi să o dea în folosinţă.” Rl., 14049/1990, p.3, cel mai iubit fiu „În sânge de român, vărsat cu sadism de criminali educaţi în cultul duşmăniei şi încrâncenării de cel ce se vroia a fi cel mai iubit fiu al poporului român.” Rl., 14036/1998, p.4, geniul Carpaţilor „Sfârşitul pretorienilor. Şapte zile care au transformat <geniul Carpaţilor> în Caligula.” Rl., 14040/1989, p.4, genialul „O epocă a noroiului moral în care s-a afundat, în care a încercat să se afunde <genialul>, o epocă a prafului în ochi, risipit de cea mai uşoară adiere a adevărului.” Rl., 14044/1990, p.6 etc.
Greşelile de limbaj ale preşedintelui sunt şi ele supuse aceleiaşi necruţătoare ironii: „Cel ce susţinea sus şi tare că trebuie <asicorate> drepturile fundamentale ale omului, încălca în picioare în ţara sa pe care o subjugase, cele mai elementare drepturi ale fiinţei umane [...].”Rl., 14039/1989, p.4, „[...] locul unde şi-a clocit timp de 25 de ani <ideili geniale> tiranul cel mai sângeros al naţiunii.” Rl., 14036/1989, p.3 
„[...] cum să răspundă la preţioasele <indicăţii>.” Rl., 14080/1990, p.1, codoiul (CO2), pentru care nu posedăm contexte acum, rămânând cuvântul cel mai frecvent ironizat.
 Conotaţii negative primesc şi adjectivele şi sintagmele care se bucurau de o frecvenţă foarte mare în presă şi în discursurile politice: o măreaţă operă „[...] în accepţiunea lor poporul lor fiind cuplul celor doi impostori ce s-au urcat pe tronul României încercând să desăvârşească  <o măreaţă operă> de distrugere a unei ţări demne [...].” Rl., 14035/1989, p.3, prestigioasă „ramificaţiile <prestigioasei> familii” Rl., 14041/1989, p.6, multilateral „Se ştie, se ştia dinainte că el, Ceauşescu, perfecţionase un sistem <multilateral> de distrugere nu numai fizică, ci mai ales morală.” Rl., 14049/1990, p.2
          Cunoscută fiind preferinţa limbajului de lemn pentru adjectivele la gradul superlativ relativ, în presa postdecembristă ele devin o sursă a ironiei:
          „Între timp, nicolae – <cel mare, cel tare, cel viteaz> – a zbârnâit telefoanele, vorbind cu o serie de primi-secretari din judeţe, pe care îi sfătuia să reziste pe baricade, că el a fost trădat şi că va lua legătura cu ei.” Rl., 14082/1990, p.2.
Superlativele „cel mare, cel tare, cel viteaz” atribuite de obicei conducătorilor de popoare, în semn de preţuire maximă, dobândesc conotaţie ironică prin scrierea cu minusculă a prenumelui fostului preşedinte, prin încercarea lui disperată şi fără succes de a rezista în faţa mulţimii revoltate şi prin atribuirea unei singure persoane a unui cumul de calităţi pe care nu le are, fiecare dintre ea fiind specifică, de obicei, unei singure persoane.
Într-un alt exemplu efectul ironic se obţine prin asocierea unui adjectiv cu o conotaţie pozitivă cu un substantiv cu o conotaţie negativă: „[...] l-a ales pe cel mai notoriu cizmar să ne conducă [...].” În vorbirea comună cuvântul cizmar are o valoare stilistică neutră „Persoană care se ocupă cu confecţionarea şi repararea încălţămintei; pantofar, ciubotar.” În context are o valoare negativă dată de incompatibilitatea dintre funcţia de preşedinte de stat şi ocupaţia de bază a fostului dictator.
Sunt create sintagme originale cu valoare substantivală prin care sunt ironizate sintetic toate superlativele care i-au fost atribuite lui Ceauşescu: „cel mai…cel” şi „cea mai…cea”: „Timp de peste două decenii au fost intoxicaţi cu o asemenea formă de exprimare a <supremei adeziuni şi aprobări>, utilizată de clica fostului tiran Ceauşescu pentru a hrăni orgoliul de preamărire şi putere a <celui mai…cel> şi a <celei mai…cea> [...].” Rl., 14040/1989, p.2.
 Sintagma epocă de aur sau a anilor lumină dobândeşte conotaţii negative prin contrastul dintre esenţă şi aparenţă, dintre ceea ce s-a vrut să fie şi ceea ce a fost în realitate „O epocă a noroiului moral în care a încercat să ne afunde genialul, o epocă a prafului în ochi, risipit de cea mai uşoară adiere a adevărului.” R.l., 14044/1990, p.6, „Pentru ca istoria noastră să nu mai fie niciodată însângerată de o asemenea <epocă de aur> tiranică.” R.l., 14044/1990, p.6, prin crearea unui joc de cuvinte între sensul propriu şi cel figurat al cuvântului aur: „Într-o anumită privinţă, a fost, într-adevăr, o epocă de aur, mai precis a furtului de aur românesc. [...] Furt masiv de aur din avuţia poporului român în epoca de aur.” R.l., 14044/1990, p.6,  prin oximoronul noapte/întuneric-lumină: „Ce noapte neagră, ce noapte grea!  Noaptea era a <anilor-lumină> în care se cufundase ţara.” Rl., 14039/1989, p.4, „[...] manifestări neobişnuite pentru noi, abia ieşiţi la lumina acestei libertăţi, visată ani în şir în întunericul <epocii lumină>.” Ad., 87/1990, p.1
 Autorii articolelor atrag atenţia asupra cuvintelor şi sintagmelor depreciativ-ironice prin situarea lor între ghilimele.
2) Pentru denumirea soţilor Ceauşescu sunt create cuvinte noi cu o conotaţie depreciativă sau ironică.
Denumirile Elenei Ceauşescu se referă la titlurile ştiinţifice pe care aceasta şi le însuşise: Acadringul, adi, doctor ororis causa, la pretinsele ei preocupări ştiinţifice, polimerocrata, cât şi la aspectul fizic şi moral înfiorător: sinistra etc.
Acadring – „O altă odraslă a <Acadringului> a fugit de acasă şi nu se întoarce până nu-şi va fi trăit viaţa.” Re., I/1990, p.3.
Este un cuvânt format prin compunere din trei cuvinte abreviate: acad.dr.ing. „acad[emician] d[octo]r ing[iner]“. A constituit titlul unui pamflet care a circulat pe cale orală înainte de 1990 şi care a fost creat cu ocazia zilei de naştere a Elenei Ceauşescu.
Cuvântul are o puternică valoare depreciativă dată de context, de articularea sa cu articolul hotărât postpus după un substantiv propriu, nume de persoană, cât şi de forma de masculin sau neutru folosită pentru a denumi o persoană de sex feminin. 
adi  – „A urmat ceauşizarea. Aceasta a distrus pur şi simplu cercetarea fundamentală (şi nu numai) punând-o sub controlul <academicienei doctor inginer> sau pe scurt <adi> şi a acoliţilor ei. [...] Orice participare la reuniuni ştiinţifice era cenzurată de sistemul <adi>.” Rl., 14070/1990, p.1
Cuvântul este format tot prin abreviere de la iniţialele de cuvânt: a[cademician] d[octor] i[nginer]. Pare a fi tot o creaţie anterioară anului 1990 şi are o conotaţie negativă redusă faţă de aceea a Acadringului, datorită confuziei sale cu hipocoristicul Adi.
doctor ororis causa – „[...] s-a înfuriat academiciana <doctor ororis causa>.” Rl., 14044/1990, p.3
Sintagma constituie o parafrazare a titlului ştiinţific doctor honoris causa şi sugerează oroarea pe care soţia dictatorului a creat-o în rândul maselor.
polimerocrata – „Nicolae Ceauşescu şi polimerocrata lui.” 22, I, 14/1990, p.4
Cuvântul se referă la pretenţiile exagerate ale Elenei Ceauşescu de a se considera cel mai bun specialist în studiul polimerilor.
Este format din substantivul polimer şi sufixoidul -crat „puternic” şi are o conotaţie depreciativ-ironică bazată pe contrastul dintre esenţă şi aparenţă, pe folosirea cuvântului într-un context în care lipsesc total cuvintele şi  formulele de politeţe consacrate pentru a denumi o familie prezidenţială.
Substantivul propriu Sinistra provenit prin conversiune din adjectivul sinistru a fost foarte des utilizat în presă pentru a o denumi pe Elena Ceauşescu. Un context pe care ni-l reamintim acum este „Odiosul şi Sinistra”.
Draculescu – „Tineri germani s-au aflat în permanenţă, zi şi noapte, pe ger, ploaie ori ninsoare, adăpostindu-se sub un acoperiş improvizat dintr-o folie de plastic, în faţa ambasadei Republicii Socialiste România, protestând cu lumânări aprinse şi pancarte (Jos Ceauşescu, Nicolae Draculescu, Ceauşescu şi toporul etc.) [...].” Rl., 14080/1990, p.4.
Cuvântul s-a format prin contaminare între substantivele proprii Dracul[a] şi [Ceauş]escu. Are o conotaţie negativă dată de substantivul Dracula în componenţa căruia apare cuvântul drac şi de cuvântul Ceauşescu ce are o valoare afectivă depreciativă în accepţiunea celor care au scandat lozinca. 
Alte cuvinte s-au format prin compunere dintr-un substantiv comun şi sufixoidul -zaur „reptilă, şopârlă”.
tiranozaur – Este numele unei imagini care-l înfăţişează pe Nicolae  Ceauşescu aidoma unei reptile uriaşe din preistorie, prevăzută pe spate cu însemnele PCR – secera şi ciocanul, cu gheare la membrele superioare şi inferioare, simbol al agresivităţii, şi cu steaua socialismului pe cap – Ad., I, 37/1990, p.4 
vampirozaur – Persoană puternică, însetată de vărsări de sânge -  „Blesteme, care s-au născut dintr-o prea mult refulată aversiune faţă de vampirozaurul din Tătărăi [...].” O., I, 2/1990, p.1 
Cuvintele tiranozaur şi vampirozaur sunt termeni efemeri, cu o conotaţie depreciativă conferită atât de bază, cât şi de elementul de compunere „-zaur”. Amintesc de reptilele uriaşe din preistorie, brontozauri, dinozauri, ceea ce ne face să le atribuim şi trăsătura semantică „mare, puternic”, subsumată unei trăsături generale negative.  
3) Numele lui Ceauşescu  a ajuns să fie foarte frecvent în presa scrisă şi vorbită de după 1990 şi să constituie punctul de plecare al unei familii lexicale noi.

Cuvintele noi sunt:

a) Substantive formate prin derivare cu sufixe:
 
ceauşei, s.m, la pl. – Copii născuţi ca urmare a Decretului de interzicere a întreruperii cursului sarcinii, emis în timpul dictaturii ceauşiste, în 1966 – „Ceauşeii şi cânepa asiatică” Phx., I, 43/1990, p.4, (<Ceauş[escu] + suf.-el)
 Cuvântul este anterior anului 1990, când a circulat numai pe cale orală din cauza dictaturii ceauşiste a cărei înlăturare a făcut posibilă apariţia lui şi în presa scrisă. A fost creat din dorinţa poporului român de a face haz de necaz, de a atenua absurditatea unei măsuri drastice şi a neplăcerilor create de aceasta.
Derivatul este folosit numai la plural, cu valoare diminutivală şi cu o nuanţă afectivă de glumă şi duioşie. A circulat în paralel cu sinonimul său decreţei şi ca şi acesta va avea o existenţă efemeră, dispărând, probabil, treptat din conştiinţa lingvistică a vorbitorilor de limba română o dată cu uitarea realităţilor care l-au creat.
ceauşime, s.f.. – Totalitatea membrilor familiei Ceauşescu sau a acoliţilor acesteia – „Astă-vară Calea a fost asfaltată. După imaginile <Ceauşimei> cu palatele şi faraonicele ei construcţii [...].” M., XXXIII, 3/1990, p.2, (<Ceauş[escu] + suf.-ime)
Cuvântul are o nuanţă depreciativă evidentă în context. Dispreţul autorului faţă de referent se exprimă şi prin scrierea cuvântului cu majusculă şi prin situarea lui în ghilimele. A avut o frecvenţă redusă, acesta fiind singurul context în care apare.
ceauşism, s.n. – Doctrină politică specifică lui Nicolae Ceauşescu şi regimul bazat pe aceasta – „Cinismul de a susţine că ridicarea întregului popor contra dictaturii lor personale, contra ceauşismului dinastic ar fi <o lovitură de stat> [...].” Ad., I, 4/1989, p.3; „Gorbaciovismul, aşa cum va arăta el peste zece ani, nu va fi opus comunismului, dar nici nu va avea nimic comun cu ceauşismul.” Z-Z, I, 5/1990, p.3, (<Ceauş[escu] + suf.-ism)
Cuvântul are o conotaţie negativă dată de context şi denumind o doctrină politică va fi, probabil, una din puţinele creaţii din această familie lexicală care va rezista în timp. El constituie baza pentru nu cuvânt nou, format prin compunere, teleceauşism.
ceauşist, s.m., pl. ceauşişti – Adept, simpatizant al lui Ceauşescu – „[...] a trebuit să salveze ţara de o intervenţie din afară în faţa pericolului unei lupte pentru putere între ceauşişti şi anticeauşişti”. Rl., 14049/1990, p.1, ( <Ceauş[escu] + suf.-ist)
Cuvântul este format cu sufixul -ist care este foarte productiv în publicistica actuală, are conotaţie negativă dată de context şi de cuvântul bază. Este folosit atât cu valoare substantivală, cât şi adjectivală. El constituie baza pentru formarea unui nou derivat, anticeauşist. 
ceauşizare, s.f. – „A urmat ceauşizarea. Aceasta a distrus pur şi simplu cercetarea fundamentală (şi nu numai) punând-o sub controlul <academicienei doctor inginer> sau pe scurt <adi> şi a acoliţilor ei.” Rl., 14080/1990, p.4, (<Ceauş[escu] + suf.-izare)
Cuvântul are valoare negativă dată de context şi de termenul de bază.
Noi l-am explicat ca fiind format din cuvântul de bază Ceauşescu şi sufixul compus -izare care este foarte productiv în presa postdecembristă.
Este posibilă şi explicarea lui din verbul a ceauşiza şi sufixul -re. Faptul că nu posedăm contexte pentru verbul a ceauşiza nu exclude posibilitatea prezenţei lui în limba română.   
b) Substantive formate prin derivare cu prefixe:
anticeauşişti – „[...] a trebuit să salvez ţara de o intervenţie din afară în faţa pericolului unei lupte pentru putere între ceauşişti şi anticeauşişti.” Rl., 14049/1990, p.1 (<pref. anti- + ceauşist)
Cuvântul este format prin derivare cu prefixul anti- care se ataşează la un cuvânt recent ceauşist format tot prin derivare de la cuvântul Ceauşescu cu sufixul -ist.
Are o frecvenţă redusă în limba română şi o valoare afectivă negativă dată de context şi de cuvântul de bază.
 c)  Substantive formate prin compunere cu elemente prime de compunere savantă:
ceauşescofilie, s.f. – Dragoste faţă de Nicolae Ceauşescu – „[...] după stridente pledoarii vădind ireversibile simptome de ceauşescofilie, propunea, la acelaşi miting parodic de vineri seara, un interviu <necenzurat> cu Iliescu [...].” Rl., 19/1990, p.3, (<Ceauşescu + -filie)
Cuvântul are o conotaţie depreciativă conferită de substantivul de bază Ceauşescu şi de context şi o frecvenţă redusă în limba română. 
teleceauşism – Program de televiziune la care este prezentat Nicolae Ceauşescu – „În dementa şi perseverenta dorinţă de îndobitocire a poporului român cele două ore de  teleceauşism  au fost coroborate cu multe alte măsuri similare [...].” Rl., 17/1990, p. 4
Este un cuvânt format prin compunere cu prefixoidul tele- de la un derivat recent, ceauşism. Are o valoare negativă dată de cuvântul de bază şi de context şi nu credem că posedă mai mult de o atestare în limba română.
d) Substantive formate prin contaminare:
Ceauschwitz, /ceauşviţ/, s.n. – Lagăr creat de Ceauşescu – „România nu va mai fi şi nu trebuie să fie niciodată un <ceauschwitz>.” Ad. I, 18/1990, p.3, (<Ceau[şescu] + [Aus]chwitz)
Cuvântul are o valoare depreciativă dată de ambele substantive care intră în componenţa sa şi este o creaţie efemeră ce s-ar putea să fi avut o singură atestare în limba română.
e) Adjective formate prin derivare cu sufixe:
ceauşescian, adj.var. – Care este propriu lui Nicolae Ceauşescu – „viziunea ceauşesciană” R.l., 3473/2001, p.1, (<Ceauşescu + suf.-ian)
Este o creaţie firească, de vreme ce de la orice nume propriu de persoană se poate forma un adjectiv cu sufixul -ian (-an) care să indice apartenenţa.
Un impediment în folosirea frecventă a adjectivului ar putea să fie structura lui fonetică mai greoaie. Contextul prea mic nu ne permite să ne dăm seama de conotaţia pozitivă sau negativă a cuvântului. Aceasta este generată în primul rând de atitudinea vorbitorului.
ceauşist – Care este specific lui Nicolae Ceauşescu – „clică ceauşistă” Rl., 14039/1989, p.1; „tirania ceauşistă” Rl., 14040/1989, p.2; „sechele şi practici ceauşiste” Rl., 14082/1990, p.2 (<Ceauş[escu] + suf.-ist)
Adjectivul este foarte frecvent în limba română şi poate singurul dintre derivatele adjectivale din această familie lexicală care va rezista în timp, mai ales în lucrările de istorie fiind indispensabil în sintagme precum: epocă/dictatură ceauşistă, regim ceauşist. Are o conotaţie depreciativă dată de cuvântul de bază şi de context. În contextele pe care le posedăm determină numai substantive cu o conotaţie negativă. În funcţie de atitudinea vorbitorului poate avea şi o valoare afectivă pozitivă.
Cuvântul este productiv în limba actuală şi dă naştere la creaţii lexicale noi formate prin compunere: ceauşisto-iliesco-emilian, neoceauşist şi protoceauşist.  
  f) Adjective formate prin compunere
ceauşisto-iliesco-emilian, adj.var. – Care este propriu lui Ceauşescu, lui Iliescu şi lui Emil Constantinescu – „avioanele prezidenţiale ceauşisto-iliesco-emiliane” R., VIII, 41/1997, p.2, (<ceauşist + Iliescu + emilian)
Cuvântul este format prin alăturare din adjectivul recent ceauşist format prin derivare de la numele preşedintelui Nicolae Ceauşescu, substantivul Iliescu şi adjectivul emilian care suscită o dublă interpretare. Ar putea să fie adjectiv format de la prenumele Emil cu sufixul -an sau substantiv comun format de la prenumele Emilian, derivat de la Emil.
Are o valoare depreciativă dată de context şi este o creaţie efemeră.  
neoceauşist – Care are un caracter ceauşist nou – „guvern neoceauşist” Bar., I, 31/1990, p.3, (<neo- + ceauşist)
Este o creaţie efemeră, formată de la adjectivul recent ceauşist cu prefixoidul neo- şi are o valoare negativă conferită de bază. După 1990 prefixoidul neo- este foarte productiv în publicistica actuală şi dă naştere unui număr mare de creaţii depreciative.  
protoceauşist – Care este specific perioadei de început a epocii ceauşiste – „vremurile protoceauşiste” Phx., I, 40/1990, p.6,  (<proto- + ceauşist)
Cuvântul compus este format cu prefixoidul proto- care este mai puţin productiv în publicistica actuală şi adjectivul ceauşist.
Este o creaţie efemeră şi are valoare depreciativă atribuită de cuvântul de bază.
Familia lexicală a cuvântului de bază Ceauşescu este foarte numeroasă, înregistrând în total 14 creaţii lexicale noi, dintre care 9 substantive şi 5 adjective. Un singur derivat, ceauşist, are valoare şi substantivală şi adjectivală.
Dintre substantive 6 sunt formate prin derivare dintre care 5 cu sufixe şi 1 cu prefix, 2 prin compunere şi 1 prin contaminare.
Dintre adjective 2 sunt formate prin derivare şi 3 prin compunere: 1 prin alăturare şi două cu prefixoide.
Din cele 6 substantive derivate 4 sunt concrete formate cu sufixele: -ist, -el, -ime şi cu prefixul -anti şi 2 sunt abstracte formate cu sufixele: -ism, -izare.    
În total din cele 14 creaţii lexicale noi, 8 sunt formate prin derivare, 5 prin compunere şi 1 prin contaminare.
Majoritatea sunt cuvinte efemere cu o conotaţie depreciativă, conferită de cuvântul de bază şi de context.
Cuvinte recente precum: ceauşist şi ceauşism devin productive şi dau naştere la creaţii lexicale noi prin derivare şi compunere.         

CONCLUZII
După 1990, poporul român, ziariştii români şi străini au manifestat o puternică atitudine de dispreţ, batjocură şi ironie faţă de Ceauşescu, familia sa şi regimul creat de el.
 La realizarea acesteia contribuie mai multe procedee:
- Folosirea de substantive şi adjective  cu valoare negativă, anterioare anului 1990:
- a) pentru denumirea regimului creat de Ceauşescu:
- dictatură, despotism, tiranie, totalitarism.
- Portretul lui Nicolae Ceauşescu al familiei sale: autocrat, avorton, casap, călău, criminal,  despot, dictator, monstru, diavol, satrap, scelerat
- Adjective postpuse, inversate sau la superlativul relativ: odios, monstruos, cel mai crud şi ipocrit
- Ceauşescu este identificat cu fiinţe negative imaginare, întruchipare a răului: monştri, diavoli
- I se atribuie boli psihice: paranoia, paranoic, demenţă, halucinaţii
- Asemănat cu mari personalităţi istorice: Pol Pot, Caligula, Dracula
- Dintre figurile de stil cele mai frecvente sunt metaforele şi inversiunile
- Lui Ceauşescu i se atribuie porecle: Odiosul, Împuşcatul etc.
- Numele lui apare neînsoţit de substantivele de politeţe: domn, tovarăş, sau apare numai tovarăş nedeterminat de numele lui.
- Este schimbată conotaţia unor cuvinte.
- Sunt create cuvinte noi: acadring, adi, doctor ororis causa, polimerocrata, tiranozaur, vampirozaur
- De la numele lui Ceauşescu s-a format o familie lexicală foarte bogată.

Abrevierile dicţionarelor:
DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998 
DNAR – Trifan Elena/Trifan Ioan Adrian, Dicţionar de neologisme şi abrevieri recente, Scrisul prahovean, Ceraşu, 2003

Abrevierile ziarelor şi ale revistelor:
Ad. – Adevărul
Bar. – Baricada
Cot. – Cotidianul  
M – Magazin
O – Ora 
Phx. – Phoenix
R. – Românul
Rl – România liberă
RM – România Mare
Z-Z – Zigzag

 
.