I. Din Frumuseţea Ta,
noi luăm crâmpeie,
şi tainic ţesem,
cu borangic de gând altare…
Ca miresele ploi,
ce cad pe unduirea grâului sfânt,
în azururi îngenunchem,
rodind pâinea cea spre fiinţă.
Din plinul Soarelui Tău,
m-ai înfăşat în lumină,
şi zale de zori pe creştet , mi-ai pus,
revărsând mir din chimirul iubirii…

Eşti naşterea Sfintei Icoane,
petale de înger îmi cad împrejur,
Sărutul Tău, dalb şi fierbinte,
mă bucură-n mine, Părinte,
şi genele-mi cad peste flori,
numai pe muguri de dor.
M-aprind în dăruirea Ta,
în Răsăritul din-nainte-mi,
şi împletesc din ruga-mi
simplă,al neputinţei mele psalm
ce-ar vrea ca luntrea veacului s-o lege
în portul răvăşit de patimi,
la ţărmul Neamului creştin…

Tu curgi în mine veşnicia
ca marea ce-ncape albastrul!
Milenii adânci,sihastre doruri,
Roiesc ţesute-n vechi gherghefuri
Şi se-mbulzesc pe scări de argint…
A cugetului meu chemare,
Din frumuseţea Ta mă naşte !
Tainic de chipul Tău mă leg,
Te prind cu sufletul de mână,
şi inima mi-i cer de rândunele,
şi cugetul îmi bea azur şi rouă,
şi mâinile mi se-npreună a rugă !

II Doamne, fă-mă pâinea dospită a Cuvântului Tău !
Mă taie-n felii pentru fiecare,
şi cheamă-i pe toţi la ospăţ,
împărţindu-le răscoaptele cuvinte:
dac, dor, drag, dăruire, doină !
Doamne, din adâncul lui Hristos,
stârneşte-mi foamea tainică de Cină!
Lasă-mi sufletul căzut în tină
să-nvie, cuvânt ce-nalţă-n prinos
mireasma Grâului de Viaţă dătător!
Doamne, fă-mă ciorchinele Sfântului Duh,
m-afundă-n faguri de înţelepciune !
Dă-mi Doamne,trăirea dăruirii Lui, totala Jertfă!
Lasă-mi dulceaţa de pâine şi de vin,
incandescenţa DUHULUI de sânge !
Aşează-mi peste răni trecute chipuri,
de-azururi şi-n pieptu-mi sărman,
binecuvîntă umila-mi rugă:
CRUCEA strămoşilor mei !

III . Doamne, picură-mi Numele Tău,
în candela sufletului meu !
şi lacrimile mă vor bucura cu umilinţe,
să mi se sature trupul de plâns,
să-mi năvălească-n piept ca-nfometatele fluvii !
Doamne, în pocalul smerit al sufletului meu,
ai pus Taina cosmică din Necuprinsul Tău…
Luna-n salturi de ciută, cu freamăt şi omăt,
ninge prădalnice vise zadarnic ucise…
Ţipă din pieptul meu de cerb pierdut
în dor adânc, uitatul crez al acestei lumi absente.
Doamne, adună-mi gândurile,
Şi dă-mi, precum păstorului ales,
spre pajiştea cea verde calea a cunoaşte,
mireasma tremurândă a florii de salcâm,
s-aştern umil în cale, fecioarelor -măicuţe !

IV. Doamne, fereşte-mă de laudă,
spre a rămâne şi-a şti cine sunt !
Prinde-mi de Cer, rânduiala
sufletului meu dăruit Celui Necuprins !
Pentru viitorul-prezent întrupat,
Coboară-n mine înţeleptul gând
ce fruntea-n rugă smerită o pleacă :
Binecuvântă prea-Bunule Tată,
toată splendoarea Creaţiei Tale,
boltind cât-un cer fiecărei Femei,
înălţând cât-un zbor fiecărui bărbat,
întrupându-i pe fiecare în celălalt.