<<  Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă
            sub nesfârşitul cerului safir
            să intre neamul tot sub patrafir
            ca să-l primeşti, cuminecat, acasă. 
            (Andrei Ciurunga-Daniil Sihastrul)>>

    Urmându-se Hrisovul dumnezeesc al Creaţiei, respectiv al Bisericii Sale, întrucât Facerea nu e doar o relatare a creaţiei, ci e în principal o relatare a Facerii Bisericii lui Hristos, Aleşii lui Dumnezeu sunt chemaţi pentru o misiune divină, în care conştiinţa şi vocaţia lor, se întemeiază pe cele trei virtuţi teologice: credinţă, nădejde şi dragoste (alături de cele morale: curajul, dreptatea, răbdarea, adevărul, demnitatea, suferinţa, onoarea, altruismul, fidelitatea etc.), iar slujirea şi împlinirea lor este garantată şi absolută.
   Arhidiaconul Ştefan, un astfel de Ales, hărăzit cu misiune specială de mărturisire a credinţei, cu chemare de dăruire şi împlinire a jertfei a fost Cel, care la rându-şi prin Mlădiţele sale alese regândeşte omul în dimensiunea lui religioasă originară, în cadrul unui context axiologic, cardinal şi crucial ca timp şi spaţiu (ca timp al spiritualizării, al înălţării, într-un spaţiu determinat, patrie).
   Arhidiaconul Ştefan este primul creştin ales în treapta Diaconiei, chemat întru slujirea  Arhierască, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt. El făcea parte din  cei 70 de ucenici apostoli, proveniţi din mai multe seminţii. Se pare că tânărul Ştefan făcea parte din neamul schyţilor, dat fiind faptul că Iudeea era provincie Thracă. A intrat în conflict cu mai mari Sinagogii, cărora le-a reproşat:
   “Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi!
   Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum.
   Voi care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o! (Faptele Apostolilor, 7,51-53). A fost omorât cu pietre prin lapidare.

   Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt Fiul natural al lui Bogdan al II-lea şi al doamnei Oltea şi-a petrecut copilăria pe plaiurile Borzeştilor şi o bună parte din adolescenţă la Curtea lui Iancu de Hunedoara. Urcă pe tronul Moldovei cu ajutorul vărului său Vlad Ţepeş. Ştefan, descende din stirpea Eroilor şi Martirilor Naţiunii Daco-române atât de binecuvântată de Creatorul lumii, pentru virtuţiile sale preaalese privind credinţa, gloria şi sacrificiul.
   Atributele lui Ştefan de: mare, curajos, biruitor, credincios, sfânt, bun ş.a., reflectă personalitatea Voievodului, definindu-l ca atare. Calitatea de mare, exprimă chemarea lui de către Dumnezeu, pentru o misiune dată, cea de sfânt, semnifică alegerea ca fidel al poruncilor dumnezeeşti, ca împlinitor al lor, iar cea de bun, ca vocaţie întru jertfa Neamului. Celelalte se asumă în cele trei, care sunt definitorii.
   Toată domnia sa, şi n-a fost scurtă, toate luptele sale, şi n-au fost puţine, toate biruinţele sale care au fost multe şi depline, alături de zecile de lăcaşuri sfinte i-au conferit virtuţiile trinitare, situându-l printre cei mai aleşi Fii ai Împărăţiei lui Dumnezeu, pe pământ şi în cer.
   Chipul său puternic reliefat s-a conturat peste o domnie pilduitoare şi luminoasă, care “toate lucrările lui cu credinţa lui Iisus Hristos le-a pecetluit”, rămânând pentru Neam şi universalitate, “pildă de îndreptare celor vii”. Ştefan Vodă a avut “o credinţă nesmintită, o nădejde în Dumnezeu neschimbată, fapte bune necontenite, grijă de sfîrşit bun şi după datină”.
   Voievodul moldav a fost ocrotit şi luminat de “umbra” marelui duhovnic Daniil Sihastru, care i-a fost toiag întru biruinţă. Genialul Poet basarabean Andrei Ciurunga imortalizează slava lor în eternitatea lirică a sublimelor sale versuri, astfel:
…..
   -Când am simţit pe-al ţării trup nepace
    m-am răsucit la Putna în mormânt
    şi-am răsturnat cinci veacuri de pământ
    de pe pieptarul meu, să vin încoace.

   Au mă sminteşte ochiul ce se bate
   sau nu-mi ajută mintea să dezleg?
   Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
   şi aflu-acum Moldova jumătate.

   Vândut-aţi oare hoardelor de-afară,
   în târgul vremii, una din moşii?
   Eu nu cunosc pe lume avuţii
   să-mi poată preţui un colţ de ţară.
 
     Sau nu cumva pe platoşe oţelul
     a ruginit prin sutele de ani,
     de-au spart zăgazul vechii mei duşmani          
     şi-au slobozit din suliţe măcelul?
………
    Măria Ta, înseninează-ţi faţa,
    puşcaşii n-au uitat să de-a la semn,
    ci doar aşteaptă chiot de îndemn
    să rupă lanţul şi să ia sâneaţa.

    Atunci vor arde ţestele duşmane
    cu vâlvătăi de sânge şi de fum
    şi nu va fi zăgaz pe nici un drum
    să ne oprească iureşul, Stefane.
           (Andrei Ciurunga-Daniil Sihastrul)

   Dincolo de binecuvântarea lui Dumnzeu şi a Maicii Domnului, Marele Voievod Ştefan s-a bucurat de prietenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pe care şi l-a ales protector, punându-i Icoana pe steagurile sale de luptă. Există o legendă intitulată sugestiv Ştefan cel Mare şi Sfântul Gheorghe, consemnată de T. T. Burada în lucrarea sa “O călătorie la Muntele Athos”.  Legenda relatează o bătălie a Voievodului la Tighina în Basarabia, cu  tătarii pe care o pierde în prima fază. Ştefan trece Prutul şi ajungând la Schitul Dobrovăţ, intră în biserică să se roage, dar adoarme. În vis i se arată Purtătorul de Biruinţă, care-i spune să pună Icoana sa în fruntea oştirii, să pornească spre Bahlui şi
v-a birui. Icoana Sfântului Gheorghe “rănită” în luptă a fost dăruită Mănăstirii Zograf din Sfântul Munte, căruia i-a închinat moşiile Dobrovăţului, Lipovăţului şi Căpriana din Basarabia. Icoana străjuieşte şi astăzi mănăstirea.   
    Numele lui Ştefan cel Mare a crescut ca o zare, care se întinde pretutindenea, în cer şi pe pământ, astfel:
   Regele Poloniei Sigismund îl numea “Sephanus ille Magnus”;
   Pe la 1563, pelerinul Graziani ştia că “Biruitorul din Codrul Cosminului a fost moldavul rege, neînfricat şi neobosit”;
   Scriitorul francez Blaise de Viegenere aflase că în Moldova Ştefan cel Mare a fost “cel mai viteaz şi mai renumit comandant de oşti din vremea sa, căci a înfăptuit lucruri mari împotriva turcilor, tătarilor, ungurilor şi chiar a polonilor”;
   Maciej Starykowski, arhidiacon catolic din Polonia, făcând parte dinr-o solie ce mergea la Constantinopol între anii 1574-1575, a trecut prin Moldova şi Ţara Românească, consemnând: “Acest Ştefan al Moldovei era iscusit şi norocos, căci într-un rând a biruit o sută cincizeci de mii de turci, pe lângă alte lupte dese şi însemnate cu ei. De asemenea, a alungat pe Matias, regele Ungariei cel Viteaz, din Ţara Moldovei şi din cea secuiască, nimicind o oaste mare de unguri şi rănind pe regele însuşi cu trei săgeţi, în dreptul oraşului Baia, iar după izbândă i-a luat şi Ţara Secuiască. De asemenea şi pe tătari i-a biruit de câteva ori, de asemenea pe regele Poloniei Albert l-a biruit în Bucovina…”;
   Benit Joudiou (Toulouse) în lucrarea Ştefan cel Mare, moştenitor şi succesor-inserează atitudinile imperiale, apartenenţa la “neamul cel bun” (familia suveranilor ortodocşi, credincioşi alianţei cu Dumnezeu) şi modelul lui David ca suveran ideal urmat de domnul Moldovei;
   Ştefan S. Gorovei în Gesta dei per Stephanum voievodam îl înfăţişează pe Ştefan cel Mare în izvoarele vremii, ca fiind lucrarea lui Dumnezeu şi rolul pe care întâmplarea de la Şcheia (6 Martie 1486) l-a avut în schimbarea gândirii marelui domn;
   Părintele Iraclie Porumbescu, care a pipăit sfintele moaşte ale Voievodului Ştefan, descrie sinţămintele puternice trăite atunci, o emoţie care chema “Naţiunea întreagă să simtă acest moment sacru şi maiestuos”.  După care îşi exprimă marea veneraţie: “Moldovă, Moldovă, veche şi nouă, iată eroul tău, iată părintele tău, iată creatorul cununii tale!”;
   Mihai Eminescu, organizatorul festivităţilor din 1871 de la Mănăstirea Putna, scria despre Ştefan Vodă că a fost “cel mai mare apărător al daco-românismului în Orient şi al civilizaţiei creştine în secolul al XV-lea”;
  Pe frontispiciul arcului de triumf, ridicat de studenţii moldoveni, la intrare în mănăstire, au pus inscripţia: “Memoriei lui Ştefan cel Mare, mântuitorul neamului”;
   Studenţii români din Paris, n-au fost nici ei mai  prejos: vedeau în personalitatea Voievodului Ştefan cel Mare “o figură supremă-deoarece în el s-a întruchipat concepţia unei singure Românii”;
   Istoricul Dimitrie Onciul, fascinat de “Leul Moldovei” mărturisea pentru posteritate: “Ştefane, măreaţă umbră, revarsă lumina ta asupra noastră şi asupra neamului tău întreg şi spre faptele iubirii de ţară, ale iubirii de neam, ale iubirii de lege, virtuţi prin care tu stăluceşti în veacuri”;
   Nicolae Iorga prezintă Apusul Domnului Moldovei într-o aureolă de Răsărit: “…pe mormâmtul lui a ars atunci (la îngropare) timp de trei zile şi trei nopţi, o lumină pe care n-o aprinsese nimeni”;
   La sfârşitul deceniului al IV-lea al secolului XX, Principesa Marta Bibescu scria: “Ştefan este şi astăzi în Bucovina stăpânul netăgăduit al ţării. El domneşte singur. El se află peste tot. Această prezenţă în absenţă, această viaţă ce urmează dincolo de moarte”
   Părintele Profesor Liviu Stan se adaugă şi el cinstirii lui Ştefan, a Marilor Eroi în general: “Luptătorii pentru Biserică sunt luptători pentru Hristos, sunt mari binefăcători ai Bisericii şi opera lor, lucrarea lor binecuvântată a fost şi trebuie să fie privită ca fiind un semn al credinţei lor sfinte şi al proslăvirii lor de către Domnul cu puteri biruitoare asupra vrăjmaşilor Lui”;
   Cuvântul de îngropare a vechiului Ştefan Voievod a fost tipărit pentru prima oară la Iaşi, de către Mihail Kogălniceanu în 1841 şi retipărit în revista Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, nr. 4, Iaşi 1990, nr. 4: “…în mijlocul luptelor, el, ca dinaintea altarului lui Dumnezeu a petrecut. Cuvios şi drept se dovedea în viaţa de fiecare zi, drept judecător, ca ceea ce se cuvine să facă, s-a cunoscut. În zilele lui, strîmbătatea era înăbuşită şi legată, dreptatea săracului, cel bogat nu o putea întuneca, cel puternic nu o putea călca… Însuşi şi până astăzi ţara aceasta cu dreptele lui aşezări se ţine… O fericit suflet…! O, pământean blagoslovit…! O, stăpînitor cuvios, căruia puterea şi averea spre împlinirea legii lui Hristos i-au slujit! Deşteptaţi-vă, stăpânitori ai noroadelor, ascultaţi, îndemnaţi-vă, urmaţi!”;
   Şi “vocea” presei se auzea peste tot: “De prin toate unghiurile unde se vorbeşte limba mumă au venit în pelerinaj pios nenumăraţi români, ca să aducă prinosul lor de veneraţie moaştelor binecuvîntate ale lui Ştefan”.
   Istoria Bisericii ne arată că iniţiativa canonizării Eroilor, trecerea lor ca cinstire în rândul sfinţilor, a avut-o întotdeauna poporul drept măritor-creştin, adică Biserica luptătoare.   
   De numele binecuvântatului Voievod se leagă şi istoria Cetăţii Neamţului, care a fost refăcută de Ştefan din temelii şi a rămas Capitală voievodală în vremuri de bejenie.
   Grigore Ureche relatează că, înainte de năvălirea oştilor lui Ioan Albert în Moldova, un ţăran înţelept ar fi strigat în public: “Duceţi-vă spre pieirea voastră, că nu veţi mai veni”. Textul este prelucrat şi reprodus de Gh.T.Kirileanu, în colecţia sa de legende despre Ştefan, cu acelaş titlu: Duceţi-vă spre pieirea voastră, că nu veţi mai veni.
   Gheorghe Teodorescu Kirileanu reţine şi o povestioară despre copilăria lui Ştefan la Borzeşti. Intrând într-o pădure, Ştefăniţă vede “o lumină care ardea nemişată sub ploaie şi vânt”. Copilul atinge lumina şi se trezeşte într-o colibă ca o chilie, unde adoarme, iar lângă el doi bătrâni se roagă prevestind că Ştefan va fi apărătorul credinţei.
   Redeschiderea mormântului său în anul 1856 (prima deschidere a avut loc în Februarie 1758, de către Mitropolitul Iacov al Sucevei) şi aflarea rămăşiţelor pământeşti pe 13 bare de fier, iar craniul aşezat pe cărămidă, cu crucea de aur aflată deasupra pieptului care nu se prăbuşise, confirmă ipoteza că Voievodul s-a călugărit înainte de moarte, practică des folosită de domnii Moldovei.
   Strălucitul poet Andrei Ciurunga, prevesteşte cănd era deţinut politic la Canal în 1950, cu 42 de ani înainte, canonizarea Marelui Voievod Ştefan:
                Bibliografie:
   *Documentele Hurmuzachi, supl. II, I, p. 22;
   *M. Holban, Călători străini despre Ţările Române, vol. II, Bucureşti, 1970, p. 621;
   *Ibid, p. 640;
   *Ibid, p. 449;
   *M. Stryjkovski, în Arhiva istorică a României, tom. II, Bucureşti, p. 8;
   *Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţia a II-a îngrijită de P.P.Panaitescu, Bucureşti, 1958, p. 120;
   *Iraclie Porumbescu-Desmormîntarea domnilor Moldovei în catacombele Mănăstirii Putna, în “Calendarul pentru români”, din 1857, p. 73;
   *George Catană, Viaţa şi faptele lui Ştefan cel Mare şi Bun domnul Moldovei, Sibiu, 1898, p. 135;
   *Cuvîntarea Domnului Spiru Haret ţinută la serbarea din Bucureşti, în Sărbătorirea lui Ştefan cel Mre şi Sfînt, în Revista “Biserica Ortodoxă Română”, XXVII (1904), 4, p. 447;
   *Pr. Prof. Liviu Stan- Despre canonizarea Sfinţilor în Biserica Ortodoxă, în “Ortodoxia”, II (1950), p. 260;
   *Nicolae Iorga, Cinstirea lui Ştefan cel Mare, în “Epoca”, Bucureşti, nr. 184/1904;
   *Principesa Bibescu, Atletul lui Hristos…, în “Artă şi tehnică grafică”, Bucureşti, Caietul 6, Decembrie 1938-Martie 1939, p.22.

                            
  Ştefan Marcu, preot, s-a născut în localitatea Poiana, judeţul Vrancea, la 28 Noiembrie 1906. Descende dintr-o veche  Viţă preoţească, unul dintre ei, fiind preotul Ioan Dantiş din Nistoreşti, supranumit “Patriarhul Vrancei”. A absolvit Seminarul Teologic din Roman şi Facultatea de Teologie din Chişinău. S-a căsătorit cu Elena Chifulescu, avându-l ca naş pe Corneliu Zelea Codreanu. Ajunge preot al parohiei Nistoreşti, şef legionar de plasă şi Şef al Mişcării în judeţul Putna până în 1938. Este reţinut prima dată în 1933 în penitenciarul Focşani, fără mandat de arestare. A doua oară este arestat în Septembrie 1938 şi rimis în lagărul de la Vaslui şi de aici în lagărul rezervat preoţilor la Sadaclia(Basarabia). A treia oară este reţinut în 1942 şi trimis la Mănăstirea Tismana, “lagăr-reşedinţă”, pentru preoţi. A patra oară este arestat la 25 Aprilie 1949 de Securitatea din Focşani, împreună cu soţia şi cu fiica cea mare Gabriela. Părintele este condamnat de Tribunalul Militar Galaţi, la 15 ani muncă silnică. De aici trece prin închisorile Jilava, Aiud, Peninsula, Valea Neagră, Poarta Albă.
   În pauzele dintre arestări a “beneficiat”de o permanentă “atenţie” din partea securităţii. A suferit reeducarea de la Aiud cu multă demnitate. Iată ce ne mărturiseşte unul din Misticii Închisorilor Ioan Ianolide: “În Aiud, preotul Marcu a făcut misionarism până la sacrificiu. Era un om cu suflet curat, cu caracter integru, fără compromisuri în credinţă, cu mare capacitate de dragoste şi sacrificiu”. (Ioan Ianolide-Întoarcerea la Hristos. Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p.329).

   Ştefan Coteanu, preot, născut la 24 Februarie 1912, în ţinutul Babele din judeţul Giurgiu. După absolvirea Seminarului şi a Facultăţii de Teologie, a fost hirotonit preot pe seama comunelor Letca Nouă şi Tânganu din Judeţul Ilfov. Pentru atitudinea sa demnă de slujitor al Domnului şi neaplecarea la compromisul trădătorilor de ţară, instauraţi cu concursul regelui Mihai la 23 August 1944, părintele este anchetat, perchiziţionat şi apoi arestat şi condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, Secţia  a II-a, prin Sentinţa nr. 1366/1958.  În timpul anchtelor este torturat sălbatic de maiorul Enoiu. Trimis în lagărul de la Gherla, cunoaşte aprig reeducarea căreia nu-i supravieţuieşte, stingându-se repede şi demn la 9 Aprilie 1959. (”Memoria”, nr. 3/1990, p. 138).  
   Ştefan Rafailă, preot, născut în comuna Drăgăneşti, judeţul Namţ, în 1889. În 1910 a absolvit Seminarul Teologic “Veniamin Costache” din Iaşi. În 1911 este hirotonit preot pe seama parohiei Boroaia. Părintele Şefan s-a dovedit un iscusit slujitor, un remarcabil administrator şi un grabnic săritor la nevoinţele Neamului, luând atitudine făţişă în predicile sale împotriva stăpânirii atee, recent instalate. Este arestat în 1949, şi închis la Aiud şi Gherla. Se stinge în penitenciarul Gherla în urma suferinţelor îndurate, cu curaj şi răbdare în anul 1951. (”Memoria”, nr. 19/1997, p. 133).

   Ştefan Zagorodnâi, preot din Suruceni, judeţul Lăpuşna. După studiile teologice  strălucite, părintele Ştefan, ca un purtător de lumină, a trecut înflăcărat de credinţă şi nădejde la luminarea credincioşilor, infierând falsitatea doctrinei materialiste marxiste, de netemeinicia şi ticăloşia acesteia faţă de Tradiţia străbună ortodoxă. Ţinuta sa demnă şi impunătoare, dominantă prin credinţa şi curajul său, prin temeinicia faptelor bune, prin strigătul şi îndârjirea de a apăra Vatra şi Altarele neamului, l-a pus faţă în faţă cu organle represive cmuniste.
   A plătit cu jertfă curată în perioada persecuţiilor bolşevice din anul martiric 1940-1941. (”Raza”, an.XIII, nr. 643, 1-9 Ianuarie 1943, p.2).