Antologie de poezie româno-albaneză

 Poezia e “Lumină-nflorită-n fărâmă de suflet”. Ea nu cunoaşte hotare.
Dovada o aduce, şi de această dată, antologia bilingvă româno-albaneză, intitulată “Fântâna cuvintelor”, apărută în 2011, sub egida Asociaţiei femeii italo-albaneze Camminiamo Insieme (Mergem împreună) şi a Redacţiei revistei Albanezul. Iniţiativa, realizarea, dar şi traducerea textelor îi aparţine poetului Baki Ymeri, care are la activ un însemnat număr de traduceri ce reprezintă atât volume, cât şi nume de scriitori. Parafrazându-l pe scriitorul şi criticul literar Florentin Popescu: “Baki ne-a tradus pe toţi”.
 În antologia “Fântâna cuvintelor”, un număr de treisprezece poeţi, respectiv: Varujan Vosganian, Ioana Stuparu, Vilhelme V. Haxhiraj, Skender Zogaj, Mihai Antonescu, Monica Mureşan, Florica Gh. Ceapoiu, Vali Niţu, Florica Bud, Lucian Gruia, Adrian Alui Gheorghe, Iuliana Paloda-Popescu şi Qerim Zogaj, prin grupaje de poeme au alcătuit un buchet bogat în nuanţe, după îndemnul gândului şi sufletului fiecăruia. Astfel, după cum bine specifică în prefaţă şi domnul Visar Zhiti, poemele din această antologie sunt, de fapt, cuvinte măiastre, metafore ce îmbracă sentimente, trăiri, sensibilitate, iubirea de frumos pământesc, dar, mai ales, înălţătorul gând spre Dumnezeu.

 Câteva nume şi versuri sorbite din ciutura “Fântânii cuvintelor”:
 Iuliana Popescu Paloda: “Doamne, / Ţi-am simţit gustul -/ nu era de pâine şi nici de vin,/ ci de lumină înaltă şi de suspin”…/ Îngerul Cerului trist ne cernea/ în timp ce singur intrai în Potir/ şi ne binecuvântai şi ne miluiai/ înflorindu-ne lacrima,/ pentru că viu/ erai!”… (Emanuel în Potir)
 Ioana Stuparu: “Am cules/ Dimineţi cu Salcâmi înflorind,/ Să-mi acopăr cu ele/ Fereastra din suflet,/ Când pe Dalbi Brebenei/ Ai mierii de Mai/ Va curge Amurgul./ O, iartă-mă, Doamne,/ Că nu vreau să văd,/ Iarăşi,/ Salcâmii plângând!” ( Dimineţi cu salcâmi)
 Vilhelme Vranari- Haxhiraj: “Mică e lumea mică…/ Iar eu… neglijabil…/ Un atom microscopic al ei./ Totuşi, aici, nu…/ Acolo nu. Spuneţi-mi:/ -Unde este ţara mea oare?” (Unde e ţara mea?!)
 Florica Gh. Ceapoiu: “Acest trunchi de copac/ bătut de anotimpuri,/ de dor de viaţă/ sau de resemnare,/ îşi întinde ramurile gândului/ spre tine – cerul meu senin,/ ochii mei de soare -/ şi de bucurie,/ din rădăcina mea/ lipsită de speranţă,/ înfloreşte cuvântul” ( Spovedanie)
 Florica Bud: “Alerg înfricoşată spre tine/ Cad/ Împiedicată să ating pământul/ Orange sub fluturi/ De către firul cu expresie flâmândă/ Ruda săracă a firului Ariadnei/… ce dor mi-a fost de tine!” (Orange sub fluturi)
 Skeder Zogaj: “Sunt multe morminte anonime/ Pe defunctul cal al mării/ Multe cămeşi însângerate/ Prin lăzile mamelor, mireselor, surorilor/ Pe care orice primăvară/ Le scoatem în aer curat/ Pentru a le colora cu lacrimile aerului negru/ Toamna din nou le-ntorc în lăzi/ Cu un măr sau gutuie între/ Împăturimile pielii” (În Kosova)
 Lucian Gruia: “Flutură alene/ Pulberea privirii./ Lunecă sub gene,/ Nuferii de fum./ Zorile-s departe,/ Gândurile duse./ Blândă, o vioară/ Luminează-n noapte,/…” (Noapte transilvană)
 Vali Niţu: “când ai dansat ultima oară un val/ cu privirea spre coapsa albă/ a unui ţărm?” (Coapsa albă)

 Poezia e şoapta îngerilor. Ea înfloreşte neţinând cont de vârstă sau vatră. Adevărata casă a poetului este UNIVERSUL. Deşi nu se văd, aripile poetului sunt infinit de mari, spre a putea zbura ca să culeagă şoaptele îngerilor.
 Astfel, mănunchiul de poezii din antologia “Fântâna cuvintelor”, a fost legat cu fir de Lumină.
       IOANA  STUPARU