POEM LUMINII ALBASTRE

 Lumina acestui sfârşit de februarie
 Primeneşte fruntea ghiocelului;
 În tainica placentă a pământului
 Să răzbată omătul, se zbate,
 Iubirii să-i cânte…

 Lumina acestui început de martie
 Ascunde nori ca plumbul,
 Focul de afară să-l stingă
 Pacea în suflet s-aducă…

 Lumina aceasta, pământeasca privire
 Orbeşte
 Căci fruntea – din fire – plecată
 Nu vrea Stăpânul s-asculte…
 …Şi din mijlocul câmpiei,
 Firava floare
 Mâine va cânta…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  ÎMBRĂŢIŞAREA TA O CAUT

 
 Mamă,
 Amândouă braţele-mi ridic
 Să te cuprind…
  Să mă cuprinzi…
 Ai lăsat din trunchiul tău
  Să cadă
 Mlădiţa necoaptă,
 Biciuirea ploii
 Să-i spele obrajii
Şi să-i usuce rafalele
  Vântului…
 
 Cu braţele întinse
 Cerşesc prin întuneric
 Îmbrăţişarea-ţi tăcută mamă,
 Mama mea -
  De laptele tău mai am sete,
 -Obositoare sete-
 Mamă, mama mea,
 Îmbrăţişarea ta o caut
  Şi plâng
 Tăcând…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
  PĂRINTE CERESC
 Părinte ceresc
 Pâinea – coaptă în spuză -
 De jos, semn mi-ai făcut să culeg
 Firimiturile, picior profan
 Să nu calce…

 Cu mâna tremurândă, îngenunchind
 Darul am primit
 Gura-mi gustând
 Din mierea Cuvântului…
 Frământând pământul apoi -
Nicicând până la Tine
Primenit
Părinte Sfânt, degetele -
Cum altădată mâinile olarului
Ardeau şi modelau vasul de lut
În cuptorul încins al iubirii
Pe Cruce…

…Pâinea albă am copt.
Miezul, sfărâmicios de proaspăt
Satură întreaga suflare
A Copacului…

  17 noiembrie 2oo3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 POEM VIEŢII
Creşte zăpada
Cum laptele creşte în oală
Fierbând,
Creşte şi pământul îl spală
De rănile vechi din trecut…

Răceala îndesată a omătului
De altădată,
Face să plângă obrajii
Curăţindu-i de tină,
Hrana – din abundenţă acum
Şi pâinea
La tot norodul s-ajungă…

Creşte şi bucuria din suflet
A muritorului
Îmbrăţişat la ceas târziu
De mine, de tine – laptele
 Pe dinăuntru hrănindu-l…
Rana veche o oblojeşte
La viaţă viind…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 PÂINEA VIEŢII – PACEA SUFLETULUI

 

 De-i este foame sufletului
 Dă-i pâine!
 Atunci, în întreaga-ţi fiinţă
Veni-va pacea…
 În schimbul măririi
 Alege renunţarea;
 Să nu-i fie searbăd gustul,
Frământ-o cu sare…
 În foamea ta de pâine
 Păli-va toamna vieţii
 Şi-n noua plămădeală va naşte
Iubirea…

De sufletului îi este foame
Hrăneşte-cu cu o felie
Din noua pâine!
Atunci, pe întreaga-ţi fiinţă
Se va naşte Pacea…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

POEM DE BUNĂ VESTIRE

 
  Pleoapa grea stă iarăşi gata
  Să se închidă;
  Binecuvântată roua căzută din cer
  Cununa să-ţi spele
  Înainte de răsăritul soarelui…

  Pereţii camerei albe
  Parfumul tainic de tămâie-l străpung
  Ce gata s-o înfrângă iarăşi
  Ca visu-ţi feciorelnic
  Să aibă multă tihnă…

  Şi ca o slugă îngenuncheată -
  Deşi regină eşti -
  Trufia  o alungi, curgând din ochii-ţi limpezi
  A purpurei durere şi-n rugăciune

  Lumina-ţi ascunsă sclipeşte-n
  Noaptea cu rouă
Şi purtat de-un înger
Însemnul din darul de smirnă şi aur
Pe ai săi umeri îl duce :
În prăpastie tronul să nu-ţi lunece…

Întunericul cu opaiţe-nlănţuite acum luminează;
O salbă de virtuţi făr-de-oprelişte curge :
Pânza miresei veninul s-acopere veni…

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 AM VĂZUT CERUL SĂRUTÂND PĂMÂNTUL
Am văzut cerul sărutând pământul
Şi pământul visând…

Roua de azi noapte – prima rouă
I-a spălat obrajii verde buratec…
Rădăcinile, arămii sunt grele
De focul ce le străbate venele…
Am văzut primăvara râzând!
Desculţă, floarea de păpădie întrecându-se
Cu lumina de aur a grâuşorului
Ispiteşte ochiul, scăldându-se
În baia aceasta virgină
Răcorindu-se…
Am văzut cerul sărutând pământul!
Cristalele albe căzute discret
S-au aşezat pe noile veşminte ţesute
În taină cu flori de safir…
Diamantele de rouă – ofranda unei iubiri tainice
De noapte…
Am văzut cerul sărutând pământul!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 POEM FLORII DE LILIAC
Stânjenind cu propria prezenţă
În tăcere floarea de iris plânge…
Întreita corolă, prin transparenta-i gingăşie
Eterne triunghiuri de sepale formează :
De aur, de smirnă şi boabe de lacrimi…

Frunza, ca o săgeată străpunge pământul
Împotrivindu-se
La a omului sortire
Şi floarea-şi hrăneşte
Căci e a sa regină…

Rochia – violetă – cu sfială o îmbracă
Şi doar de rouă sărutată,
Fior de dor şi jale o cuprinde
Şi sufletul de aur şi-l deschide…

…Prin propria prezenţă stânjenind
Floarea de iris veşnic rămâne
Rochia de doliu a reginei…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 GHIOCELUL
Din bucuria tristeţii
Se naşte Cuvântul
Şi lacrima transformă în ghiocel…
Primăvara îi spală obrajii
Treime
Din miezul florii răsărind viaţa…
A tristeţii speranţă îi închide şi deschide
Pleoapele uscate din prea mult dor
Şi-ngenunchind, a ghiocelului floare
Sărută pământul înverzit…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
ÎNSETAT, PĂMÂNTUL
Însetat, pământul îngenunchează;
Roua de multă vreme plecată îl lasă
Să geamă…
Lacrimile uscate-i brăzdează obrajii -
În mai
Aşa cum altădată în iulie
Şi furnicile subţiate la minte,
Cară în spate poveri peste fire…
Şi şchiopătează
Picioarele afundându-li-se în crăpăturile
Născute peste zi;
…E cald.
 
O toropeală sfâşie mintea şi năucă
În loc să îngenunche,
În luptă neegală îşi cere
Drepturile…
De la cine?!
Unde alergi biată materie
Computerizată???!!!

 …Un nor, poate prea negru şi plin cu bulgări de gheaţă
Cuprinde tot cerul şi cu ale lui gheare 
Să sfâşie pământul ar vrea…
Florile plecate de dogoarea arşiţei
Fac primul pas, frângându-se…
Un amalgam de lalele, narcise, albăstrele
Cuminţi, se pleacă să treacă ploaia cumplită
Căci dacă ele se-nchină, jertfindu-se
Lumina
Rouă curată aduce…

Însetat pământul îngenunchează…

 

 

 

 

 

 

 
TIMP DE ÎNCHINARE
Însetat, pământul îngenunchează;
Roua demult aşteptată
Îi spală obrajii
Şi în tăcerea de după baia celestă
Bulbucii de viaţă
Cu miros de floare şi spumă
Alunecă fremătând un cântec
De reînviere…

Castanii – căci e timpul lor de închinare
Se-nalţă spre soare
Şi cu a lor minune de floare
Deschide pe buze, murmurând
Cuvânt de-mpăcare…

…Privind lumina celestă
pământul – însetat -
îngenunchează…
 
ELENA OLARIU, RĂDUCĂNENI, IAŞI