Uită de zilele reci, cu ploaie şi cu vânt,

De nopţile lungi, cu ger mare şi furtună;

Cu zăpada-n troienele albe de pe pământ,

Ci lasă-n tine doar Lumina să mai rămână!

Nu lăsa să se tulbure apa limpede de la izvor,

Din care-ar putea,  să bea un însetat călător,

Ci las-o să curgă mereu curată şi liniştită la vale,

Ca să se bucure de ea şi florile-ntâlnite pe cale! 

Apa curată şi sfântă din silabele cântecului meu,

Aş vrea să-ţi răcorească seceta păcii-n sufletul tău!

Cuvintele din cupa versului de-argint fie-ţi o alinare,

Un elixir al unei vieţi noi, în Isus Cristos, pe cărare! 

Fiecare cuvânt, aş dori, să-ţi aducă în gând bucuria

Că poţi trăi clipe de Cer, când citeşti atent poezia,

Iar cântecul subteran al versului meu din izvorul divin

Să sune de bucurie în sufletul tău captat de susurul lin!          

NĂSCUT DIN NOU! 

Din ceaţa căutărilor îndelungate, m-am trezit la viaţă…

Şi ca o corabie bătută de furtună, am ancorat la mal.

Departe de pericolul abisului adâncului, departe de val,

Sunt acum pregătit şi gata de zbor spre Cer, în siguranţă! 

Mă simt născut din nou în Lumina ţesută-n eterna viaţă

Şi-n suflet port o floare-a credinţei în Iisus ce mă cheamă

Să urc treptele veşniciei cu bucuria din anii de dimineaţă,

Ca să merg fericit spre Casa de Sus de-acum fără teamă… 

De când credinţa mi-a pregătit sufletul meu pentru Cer,

Mă simt – încă de pe pământ – renăscut, bucuros şi fericit,

Căci înfiat în Familia lui Dumnezeu, nu sunt un stingher,

În lumea de ger, pe drumul spre Cer, căci ştiu că sunt mântuit! 

Dumnezeu mi-a dat un dar minunat: aripile Duhului Său,

Cu care să zbor în bucurie sfântă spre Cer, ca un porumbel,

Fără grija zilei de mâine, ci ca un copil ce-i ferit de-orice rău,

Să trăiesc pe pământ, ca mântuit, în aşteptarea-ntâlnirii cu El.