Evenimentele din anul 1859 au impus generaţia paşoptistă, cu reprezentanţii ei cei mai de seamă, care au reuşit să înlăture pe cei peste 40 de pretendenţi la domnia celor două principate, Moldova şi Muntenia. În această sărbătoare sfântă a Neamului Românesc, să ne aducem cu mândrie aminte de oamenii care au pus pecetea patriotismului lor asupra timpurilor de atunci. În Moldova, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, în Muntenia, Ion Brătianu, Rosetti, fraţii Goleşti. Ei au reprezantat elita generaţiei paşoptiste şi au pregătit fără preget, fără a ţine seama de greutăţi, printr-o muncă titanică, Sfântul Act al Unirii de la 24 ianuarie 1859. După Războiul Crimeei, de la 1854, Rusia a ieşit înfrântă. Congresul de pace de la Paris, din 1856, a hotărât scoaterea Principatelor Române de sub protectoratul Rusiei. Acestea au fost puse sub garanţia celor 7 mari puteri ale Europei, de la acea vreme, Franţa, Anglia, Rusia, Prusia, Austria, Turcia şi Sardinia. S-a mai hotărât ca în anul 1857, câte un Divan să se întrunească atât la Iaşi cât şi la Bucureşti, pentru a se hotărî viitorul celor două Principate. În acel an expira puterea celor doi domni, care erau numiţi pe 7 ani. În locul acestora, Poarta a rânduit caimacami, până la alegerea noilor domni. Au fost adevărate lupte electorale, mai ales în Moldova, între partizanii unionişti şi caimacamul Tudoriţă Balş. După moartea acestuia, a urmat Nicolae Vogoride, care a falsificat alegerile. Numai că, partizanii Unirii au reuşit să strângă o mare sumă de bani, pe care au dat-o prietenei caimacamului, pe nume Olympe. Aceasta le-a furnizat o scrisoare a Vizirului, prin care i se promitea lui Vogoride tronul Moldovei, în condiţiile în care acesta reuşea să înlăture alegerea unioniştilor. Scrisoarea a ajuns la Paris, fiind înmânată împăratului Napoleon al III-lea. Acesta a făcut demersuri energice la Constantinopol, prin ambasadorul francez, care a dat jos steagul ambasadei şi a ameninţat cu plecarea. Aşa s-a reuşit anularea alegerilor frauduloase de la Iaşi. Divanul ad-hoc din anul 1857, l-a avut ca raportor pe Mihail Kogălniceanu la Iaşi şi în Muntenia pe Ion Brătianu. Dorinţele românilor, în număr de patru şi care urmau să fie prezentate puterilor garante, erau : 1) Unirea Moldovei cu Muntenia să se facă într-o singură ţară, numită România ; 2) Ţara după unire să rămînă neutră, sub garanţia marilor puteri ; 3) Pe tronul românesc să fie adus un principe străin, spre a se pune capăt certurilor interne pentru domnie ; 4) Ţara să facă o Constituţie, în baza căreia să poată fi guvernată. La 22 mai 1858, Conferinţa marilor puteri europene de la Paris, a hotărât să ne numim Principatele Unite, să avem doi domni, două Adunări şi o Comisie Centrală Legislativă la Focşani. Dar marii ctitori ai ţării, sfidând chiar şi imposibilul, au făcut să triumfe sfântul ideal al Unirii. Divanul Moldovei s-a întrunit la 5 ianuarie 1859. Partidul Unionist îi avea în frunte pe Kogălniceanu, Negri şi Alecsandri. Erau peste 30 de candidaturi la domnie. Dar unioniştii au reuşit să facă să cadă pe rând aceste candidaturi, iar voturile s-au dus către colonelul Alexandru Ioan Cuza, locţiitor de hatman al Moldovei, care a fost ales în unanimitate şi a depus jurământul de credinţă în faţa membrilor Divanului : „Jur a respecta legile pentru toţi şi-n toate, de a uita toată prigonirea şi toată ura, de a iubi, deopotrivă, pe cei care m-au iubit şi pe cei care m-au urît, neavînd înaintea ochilor mei decît binele şi fericirea naţiei române”. În ziua de 24 ianuarie 1859, a urmat alegerea Domnului Munteniei. Partidul liberal avea lideri pe Costache Rosetti, fraţii Dumitru, Ion Brătianu, Ion Ghica, fraţii Goleşti. Şedinţa Divanului l-a avut în frunte pe Mitropolitul Ungro-Vlahiei. Primul care a cerut să ia cuvântul, să facă propunere, a fost juristul şi marele orator Vasile Boerescu, care, pentru a încheia scurt cu multele candidaturi ce se iviseră şi pentru tronul Munteniei, a propus concentrarea voturilor pentru Domnul ales al Moldovei. Acest fapt s-a şi împlinit şi astfel s-a impus în Europa, printr-un vot unanim, sfântul act al Unirii. Cuza Vodă, fiind înştiinţat la Iaşi, a răspuns telegrafic : „Primesc cu mîndrie şi recunoştinţă să fiu Domn al Ţării Româneşti, precum sînt Domn al Moldovei”. Când a aflat Iaşul că şi în Muntenia a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza, lumea însufleţită a jucat Hora Unirii în piaţa care şi azi poartă numele evenimentului măreţ al istoriei neamului nostru. Alegerea lui Cuza în ambele Principate a fost acceptabilă pentru marile puteri europene, pentru că dacă s-ar fi dorit un domn străin, fiecare dintre ele şi-ar fi dorit să-şi impună propriul candidat. Entuziasmul care a cuprins ţara a fost adus şi la cunoştinţa Sultanului. Alecsandri a fost trimis la Paris şi l-a anunţat pe Napoleon al III-lea. Împăratul a felicitat poporul român pentru înfăptuirea marelui act al Unirii. Cuza Vodă, însoţit de Bolintineanu, a făcut în luna septembrie 1860, o vizită Sultanului. Acesta l-a primit cu demnitate, adresându-i, în limba franceză, cuvintele : “Sînteţi un Prinţ fericit : mergeţi unde doriţi. Eu…aici, mereu aici”. În urma multelor demersuri diplomatice abile, în decembrie 1861, atât Europa, cât şi Poarta Otomană au recunoscut alegerea lui Vodă Cuza. Ţara va avea un singur Parlament şi un singur Guvern, la Bucureşti. Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, constituie temelia dezvoltării României şi a progresului acesteia în viitor.
BIBLIOGRAFIE
Colonel (r) dr. în istorie - 145 de ani de la Unirea Principatelor Române - 2004