M-am săturat să mă gândesc la tine,
Nu-ţi cere capul vreuna dintre perne,
Curajul tău distanţa ţi-l mai ţine
Şi legături cu multe feţe terne.
Diplomaţia duce spre prostie,
Când diplomat nu ai cu cin` să fii,
“Pierdut soţie, găsită s-o şi ţie”,
Nu-i voi rămâne-ndatorat vreo zi.
Pe treptele de jos vor fi suspine,
Suflete amare şi-o simţire grea,
Acolo este Iadul, nu e bine,
Pedeapsa e că Domnul n-or vedea.
Nu-n noi, a ta e cutezanţa-n sine,
Că poate fi o cununie cu păcat,
Nu pot să mai iubesc, nu am pe cine,
În viaţa asta plină de rahat.
Poate să fie suferinţă peste tot,
Atât în ceruri, cât şi mai pe jos,
Mi-ai luat şi naşul, pe care-l socot,
Al doilea ca părinte, e frumos ?!
Ia-mă pe mine, sunt cel mai dispus,
Mi-ai luat soţia, eu mă rog ca prostul,
Şi n-am ce pierde, Tu rămâi tot Sus,
Mă legi de suflet, să îmi văd tot rostul.
Tu, conştient, de ce-ai făcut fiinţe ?
Că ne omori, îmbătrănind durerea,
De ce să-ţi moară Fiu-n suferinţe,
Când naştere-n păcat ai vrut muierea ?
Tu eşti făuritorul de destine,
De ce ne faci, dacă ne şi omori,
Cică, apoi, ne judeci pentru bine,
Ca fără lumânare să nu mori.
Dacă nu-s bani, o ploaie să trimiţi
Cu lumânări, că ai făcut minuni,
Ai fost trimis pentru izdraeliţi,
Eu nu ştiu, Doamne, de ce mai cununi.
Îngenunchez cu gând la ridicare,
Că viaţa asta o trăiesc că vrei,
Îmi fac din moarte-un fel de nerăbdare,
Cât să aştept ca numai Tu s-o iei ?!
                                 
                                       27 noiembrie 2011