Că-mbătrânim, rămâne o speranţă,

Un suflet singur, negândit păgân

Şi mai putem deschide câte-o clanţă,

Să mai vedem o casă de român.

Când ne sunăm, e parcă înviere,

Se naşte cineva şi noi nu ştim,

Avem către iubire îmbiere

Şi Dumnezeu ne-nvaţă s-o găsim.

Eu sunt cel dincolo de nume,

Normal şi nefiresc de bun,

Dar facem parte toţi din câte-o lume,

Curând, curând, am să ajung străbun.