Versuri de TRAIANUS/1969/

La ora cinci urcăm în Dumnezeu,
Păşi-vom lin,am să te-aştept în soartă.
Poeţi sunt mulţi,dar clinchet ca al meu
Nu va cunoaşte  nimeni niciodată.

Ia-mă de braţ,jură-mi că vei mai fi,
Să-ţi spun că-n zori,furînd din zei misterul,
De dincolo de lumi te voi iubi
Cum am iubit doar îngerii şi cerul.

Femeia dansînd

Dansatoarea pe flăcări scria  cu pasii ei lini
Poemul de neşters al clipelor nopţii.
Săltam din lumină,alergînd printre spini
Spre Patria de întuneric ninsă—a Morţii.

Femeia se dezbrăca sub lună şi dansa,
Femeia,lepădîndu-şi tainele,cînta,
Ştiuse cînd să se nască şi cum mă privea
Am înţeles că în pieptul ei mai bătea inima mea.

Femeia se depărta de mine plîngînd,
Cerul o-nămeţea în roiuri de stele
Şi nu ştiam că ea  era veşnicia dansînd
Pe nisipul fierbinte-al memoriei mele.

Regele învins

În noaptea cînd te-am confundat c-o stea,
Am fost oprit de frumuseţea ta,
Umbre valsau în ochii tăi şi noi
Ne adunam din amintiri şi ploi,
O lume-ntreagă ne înconjura,
Luna cu razele-i ne-mbrăţişa
Şi eu,de strălucirea ta rănit,
Eram ca cerbul singur,hăituit.
Rănire dulce,boală de noroc
Purtam în ochii negri,prinşi în joc
Şi să mă vindec nu visam în veci.
Rege naiv,cum nu ştiam că pleci
Şi eu,sub cerul fără nici o stea,
Muream învins de frumuseţea ta.

Mama

Cînd o să te întorci din moarte
Amurgul o să-mi fie zori,
Trezit de cîntecele mele
Te voi întîmpina cu flori.

Cînd o să-mi baţi uşor la uşă,
Teama -mi va luneca în nori,
La braţ cu cîntecele mele,
Te voi întîmpina cu flori.

Ne vom îmbrăţişa-n odaie,
Cum o făceam adeseori
Şi moartea o să-mi dea de veste
Că nu vei mai putea să mori.

Şi-atunci blajin de tot,cum este,
Într-o şaretă,prin ninsori,
Iisus veni-va din poveste
Şi-l vom întîmpina cu flori.

Cîntec de vînt
/Mamei/

De cînd te-ai dus în veşnicie
Am devenit mai întristat,
Îmi vine-n ospeţie vîntul
Şi-mi şterge chipul lăcrimat.

A înflorit durerea-n mine
Şi am crescut ca un nebun,
Care bea-nsingurarea lumii
Şi plînge-n plopii din cătun,

Cu frunzele se ia la ceartă,
Nu are leac—-s-a lămurit
Şi-n orice an cănd moare toamna
E necăjit că n-a murit.

De cănd te-ai dus sunt disperare,
Cîntec de vînt,apus de zi,
Ninge în mine cu uitare
Şi nu ştiu dacă vei veni.

***
Cînd mă va vizita pustia,
Am să observ,bătrîn cocor,
Că n-am vecie să-ţi spun: Zare,
N-am vreo tăcere să-ţi spun :Nor.

Dacă-aş fi Dumnezeu ,din lacrimi
Mi te-aş crea din nou să vii
Prin crîngul vieţii mele-apuse,
Ducînd în palme ciocîrlii.

Maică-a tristeţilor din mine,
Se lasă-n lucruri tot mai frig.
Să tac nu mai găsesc cuvinte
Şi n-am tăceri să te mai strig.

Cîntec înbisericit
/Tot mamei/

În zori de-amurg te-ai dus,înlăcrimată,
Şi dacă ai să vii—şi n-ai să vii!,
Găsi-vei uşa inimii-ncuiată
Şi geamul ferecat cu ciocîrlii.

Mie-mi trimit mereu condoleanţe
Şi dacă ai să vezi-şi n-ai să vezi!,
Armii de mierle-sfinte alianţe
Ducîndu-ţi pururi tronu-n care şezi,

Prin viaţa mea e viaţa ta eternă
Şi dacă vrei să crezi—şi n-ai să crezi!,
Sufletul meu a coborît în bernă
Peste-ale deznădejdilor livezi

Şi-atît mai ştiu din cît mi se cuvine:
Să nu mă uit,Iisus te-a dat pe tine!

Zapis

Te mai iubesc şi-acum ,deşi e vreme,
Sub prăbuşiri de ziduri şi neant.
M-am regăsit ca un pumnal uitat,
Monedă veche-adăpostind toteme,

Sunt un obiect ciudat şi fără nume,
Herald bolnav de-o patimă antumă,
Hai,strînge-mă,lipeşte-mă şi du-mă
La fonduri monetare cu renume,

Pus pe cîntar şi fără îndurare,
Vor căuta procentul de valoare
Şi ţie mă vor da în folosinţă,

În urma ta,zăcînd în nefiinţă,
N-ai să mă crezi,transfigurat privirii,
Un semn din eşafoadele Iubirii.

Ospăţ cu zei

Mi-am pierdut inelul,a căzut în nea,
De-acum nu mai este nimeni să mi-l dea,
Ce ruşine-mi pare,ce-am să-i spun femeii?
M-am aflat o vreme în ospăţ cu zeii

Şi o fată tristă cum e numai luna
Mi-a furat iubirea pentru totdeauna.
Doar pe tine,drago,floare de pădure,
N-au putut din mine-atunci să mi te fure.

Căci te am zidită-n gînduri cu toţi vecii,
Nu pătrund acolo strîmbii şi zevzecii.
Numai visu-mi singur,cum e Domnu-n nouri,
Bate-n uşi de cîntec,aşteptînd ecouri

Şi tu dormi,căinţă,sfîntă şi păgînă,
Iar eu rămîn piatră cu garoafe-n mînă.

Alt cîntec pentru Andreea

Te voi citi,Andreea,ca pe-o carte
În care este scris sufletul meu,
Atunci cînd vii regretele-s departe
Şi fericit e-n ceruri Dumnezeu.

Eu teiubesc mai mult decît o viaţă,
Eşti mai presus decît oricare vis,
Atunci cînd pleci îmi plîng tristeţi pe faţă
Şi sunt canarul de priviri ucis.

Te voi citi,Andreea,ca pe-o carte,
La rugul soarelui ,căzut pe spate,
Doinit de triluri  de privighetori.

Eşti condamnată să nu poţi să mori
Şi chiar cînd îmi lipseşti puţin din toate
În mine-i cerul tău prin care zbori.