Din Răsărit până-n Apusul

Se leagă Spusul de Nespusul;

Se leagă vorba cu tăcerea,

Se leagă Crucea cu-Învierea.

E-o preamărire-n Umilinţă

Şi-atâta lipsă-i în priinţă.

Atâta gol se află-n plin

Şi-atâta miere în pelin!

Dar cine ar putea să-mi spună

Cât Adevăr şi cât Minciună,

Ori câtă Moarte zace-n Fire

Pre cât Trădare în Iubire?

Se scaldă Umbra în Lumină,

Se-ncruntă noru-n zi senină

Pe când Cel Drept subit se-ndoaie,

Cuvântul naşte scris pe foaie

Iar pruncul lui abia născut

Devine versul meu durut.

Se-nnoadă firul în cerneală

Şi curge albul în sineală,

Se scurge roşul în pahar

Şi-n suflet răspândeşte har.

Iar Pâinea cea suprafirească

Menită să ne mântuiască

Atunci când vorbele se-ntrup

E Sângele zvâcnind în Trup.

De-atâtea întâmplări limbute

În suflet pietrele stau mute.

Se scaldă noru-n luminiş

Privind la soarele furiş.

E-un cer, sunt două ceruri, oare

Când cern petale de ninsoare?

Sunt eu, eşti tu cel aşteptat

În rana mea nevindecat

În rana mea, tămăduit

De neiubit, de preaiubit?

22 APRILIE 2009