-meditaţie-

Vin iarăşi  la iesle Isuse,
Primeşte-mă Doamne, lângă Tine, aproape.
Şi lasă-mă să Te privesc.
Lasă-mă să-ţi mulţumesc că Te-ai născut şi  pentru mine.
Pentru că Ţi-ai dat Sângele scump ca să mă aperi
şi să mă eliberezi de  prihană.
Cine ar mai fi făcut acest lucru?
Nu voi putea niciodată să fiu îndeajuns de recunoscătoare
pentru tot ce-ai făcut pentru mine,
pentru că m-ai iertat,
  pentru că m-ai iubit,
pentru că eşti răbdător cu mine,
pentru că nu mă cerţi,
 pentru că eşti atât de delicat
încât nu-mi scoţi pe faţă toate mizeriile
pe care eu, inconştient sau cu bună ştiinţă
le comit în fiece zi.

Pentru că Tu aştepţi de la mine un semn,
o mică atenţie, un mic gest, o fluturare de mână,
o luminiţă răsărită în suflet,
ca să certifice faptul că Te merit.

Dă-mi răgazul să-Ţi pot arăta
cât de mult însemni pentru mine,
mai mult decât orice altă fiinţă,
mai mult decât tot ce mă înconjoară,
mai mult decât tot ce am şi voi putea avea vreodată,
mai mult decât anii pe care mi i-ai dăruit,
mai mult decât părinţii, fraţii şi rudele mele,
mai mult decât toţi prietenii cunoscuţi şi necunoscuţi,
mai mult decât toţi colegii avuţi de-a lungul vremii,
mai mult decât toate iubirile mele din care-a rămas doar  un fum siniliu,
mai mult decât toate averile pe care aş fi putut să le am,
mai mult decât viaţa.

Tu, Prietenul meu, dragostea mea,
 Stăpânul meu şi Totul inimii mele.
Arată-mi ce trebuie să fac, ce trebuie să scriu,
ce trebuie să vorbesc, ce trebuie să ascund,
arată-mi, cu nevinovăţia Ta,
cât de supărător este să fii vinovat,
cât de adânc jignitor este să mă împotrivesc Ţie,
cât de meschin lucru este să Te ignor
ca şi când n-ai fi existat niciodată,
ca şi când nu Te-aş cunoaşte,
ca şi când n-ai fi murit pentru mine,
ca şi când totul n-ar fi decât o iluzie,
un mit, o blasfemie, un basm, o imensă utopie.

Ajută-mă să înţeleg că doar Tu meriţi
deplina mea recunoştinţă pentru că sunt,
pentru că m-ai îngăduit în pântecul obosit al mamei mele,
pentru că m-ai scos la lumină-n durere de moarte,
o dată cu primul strigăt al vieţii,
o dată cu răsăritul  acestei zile de Indrea,
o dată cu apa binecuvântată pe care aş fi alunecat, la venire.

Arată-mi, Isuse, cât de mult însemn pentru Tine,
de vreme ce m-ai lăsat să trăiesc,
de vreme că m-ai învelit în alba cămaşă
a Botezului, a Numelui Tău sfânt,
de vreme ce m-ai ajutat să mă înalţ în lumină,
de vreme ce m-ai curăţat de prihană,
m-ai alăptat cu laptele vieţii.
De vreme ce mă hrăneşti cu Trupul şi Sângele Tău,
ca să mă mântui, ca să mă eliberezi, ca să mă fericeşti.

Îţi mulţumesc pentru îngerul care a stat zi şi noapte
alături de mine,
păzindu-mă şi ocârmuindu-mă, ferindu-mă de primejdii.

Trimite-mi Doamne, Duhul Tău Sfânt ca să mă lumineze,
ca să-mi dea har şi înţelepciune,
ca să-mi dea tărie în suferinţă,
răbdare în încercări, evlavie,  sfat şi putere-n credinţă,
speranţă-n mântuirea cea veşnică,
iubire pentru întreaga făptură.

Îţi mulţumesc, Isuse, Doamne al meu,
Doamne al vostru, al tuturor deopotrivă,
pentru ziua aceasta şi pentru toate celelalte
pe care le mai am de parcurs
în această vale a plângerii.
Amin.

22 decembrie 2009