POEM PASCAL
Coşuri, cu ofrande şi lumânări,
stau, umăr la umăr, în
întreaga biserică.
Preotul citeşte pomelnicul
morţilor. Corul

  De din zori spre înserate
   Ba şi noaptea când se poate
   ’Nalţă ziduri de Cetate
   Nici prea ‘nalte, nici prea late,

Zarzărul a dat în sărbătoare:
Ce e vânt şi ce-i acel destin
Care nu s-ar umili sub floare,
Nu s-ar lăsa ars de alb şi de senin?

Nu mai e loc pe pământ,
Nici sub soare, nici sub vânt.
Ochii-s de smoală,
Sufletul, numai rană.

Editura Arhip Art, Sibiu, 2010
antologie-de-poezie(pdf)

                  I                 
 Pătrund în primăvară
ca-ntr-un vis
în care îmi contemplu
bucuria

M-a mângâiat pe frunte dorul
Şi-n treacăt mi-a întins urciorul,
Cu rouă plin şi pulbere de stele,
C-au înflorit pometul de sub ele.   

DESPRE CEL NĂSCUT  ATUNCI, ACOLO…
Te-ai născut între cei mai săraci dintre
săracii Pământului: între cei care nu au
chipul măreţului Om - şi între
pribegi

 Lumină-nflorită-n fărâmă de gând
 Idile iernând sub calde zăpezi
 Vibraţii divine cu grad de amiezi
 Icoane sculpate-n cuvinte de rând
 Uimire - alean numai celui flămând
 Comorile slovei se nasc atunci când
 Lumina-nfloreşte-n fărâmă de gând.

  Doamne cuprinde sentimentele toate
  Cu mare mila Ta
  Făcând dreptate
  Iartă greşeala privirii
  Şi peste poate
  Îngăduie lacrimii recunoaştere
  Iubirea să spele rătăcirea-n păcate