BUCURAȚI-VĂ!
                               ASTĂZI ESTE SĂRBĂTOARE!

Isuse-ai apărut în razele de sfântă lumină,
În lumea noastră cu multul amar și de tină!
Ai fost adus astăzi cu pacea divină la noi,
Ca să ne dai mântuirea din cruntul război…

Munții și dealurile au izbucnit în cântare,
Când îngerii i-au închinat o sfântă urare,
Iar copacii-nverziți și florile-n sfântă cunună
I-au strigat cu glas fericit: Sosire bună!

Natura întreagă de bucurie a izbucnit în urale,
De fericire că omenirea și ea au, în Tine, salvare!
Și eu mă-nchin, cu bucurie, în fața Ta: Mărire Ție!
Fericit scriind aceste rânduri de proză și  poezie…
                                                                                      
                                                                                Prof. Dumitru Buhai   
                                               
    Cred că am fost creat din materia pământului, ca elemente fizice și chimice, dar mi s-a insuflat ideea, spiritul și viața ce m-a legat de familia eternă: de Tatăl Atotputernicul, Atotștiutorul și Stăpânul Universului. Sunt și eu fiu de Dumnezeu și am ca frate pe Cel mai luminat, pe cea mai desăvârșită creație a Tatălui. Sunt frate cu Mântuitorul lumii: Salvatorul sufletului meu. Ce fericire!
  El a trăit pe pământ o vreme. Și eu trăiesc, aici, anii predestinați… El trăiește și eu sunt viu, căci a pus în mine, prin credința mea în El, Duhul cel Sfânt, de viață dătător și pururea în ființa mea, călăuzindu-mi pa\ii, viața, idealurile, speranțele, vindecându-mi sufletul și trupul. Și acum, în acest moment, simt cum El îmi reface celulele, face să  dispară din mine microbii, vindecându-mi trupul și sufletul meu, întinerindu-mă și dându-mi aripi ca de vultur, ca să mai trăiesc și să fiu fericit că pot, cu cea mai mare bucurie, să] scriu despre o nouă Sărbătoare de Aniversare a Nașterii Fiului lui Dumnezeu.
 O, cât aș vrea, cititorule, ca binecuvântarea cuvintelor potrivite să-ți umple sufletul, când citești și-ți amintești cu emoție și reverență că, în cetatea Betleem, din ținutul deluros al Iudeii, în anul 6 Î.C., S-a născut o Ființă unică a cărei naștere a uimit Cerul și Pământul, căci „obârșia Lui se suia până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei”!…
  „La Început era Cuvântul; și Cuvântul era cu Dumnezeu; și Cuvântul era Dumnezeu. El era la Început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era Viața, și Viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric; și întunericul n-a biruit-o.”
   „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de Har și de Adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă ca slava Singurului născut din Tatăl.”
   Astăzi, am privit prin tunelul timpului, căutând să-mi readuc în minte vizite pe care le-am cunoscut din realitatea trăită sau despre care am citit prin sumedenia de cărți citite sau studiate, dar am rămas cu sufletul emoționat și fericit să-mi dau seama că cea mai extraordinară și mai plină de farmecul suprarealului a fost când Divinitatea, într-un Pruncușor, despre care am aflat pe paginile Bibliei Sfinte că a venit, într-o vizită neașteptată, ca Dumnezeu întrupat, în chipul Îngerașului de Copil, despre care cu bucurie scriu și care era Fiul Divinilui Arhitect și Împărat al Universului, de El creat, la Începutul Începutului, din infinitul netimpului.
   Momentul a fost unicat în Cosmosul întreg, deși mai adânc, taina aceasta eu, nici acuma, pe deplin nu o înțeleg… Cum, aici pe pământ, în lacrimi și jale, fâră multă fericire, bucurie și sărbătoare, să vină sub chip de Copil, Însuși Dumnezeu?!… Dar un gând subtil astăzi m-a cercetat și mi-a arătat că și într-o floare este bucurie și mare sărbătoare, deși eu tot nu pricep, cum frumuseți de curcubeu intră din soare în niște gingașe petale… Și încep să meditez și să chibzuiesc:
Într-o floare/ Văd și soare; Văd lumină, Văd căldură…, Dar nu înțeleg,/ Cum cerul întreg/ Poate intra-n spirale,/ În niște petale!…/ Nu înțeleg cum Dumnezeu/ S-a întrupat într-un corp ca și al meu!/
     Pe când încercam să-mi explic nepătrunsul gândului meu în esența vizitei neașteptate și neobișnuite a lui Dumnezeu pe pământ, mi-au răsărit în minte versetele învățate cândva, din Sfânta Sciptură, care mi-au luminat ceea ce a făcut Dumnezeu din iubirea Sa pentru sufletul meu… „După ce a vorbit, în vechime, părinților noștri prin prooroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu – la sfârșitul acestor zile – ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor, și prin Care a făcut și veacurile.”
   O, cât aș dori, cititorule, să pătrunzi esența venirii lui Dumnezeu la noi, pe pământ! Să-ți simți sufletul străfulgerat de esența lui Dumnezeu în Sărbătoarea cea minunată de Aniversare a sosirii speranței de mântuire, prin acest Copil înfășat în scutece sărace, peste care suflau animalele de corvoadă să-I facă puțină căldură, în grajdul de vite, căci în casă de poposire nu era loc pentru Pruncul acesta atât de Sfânt, venit din iubire pentru noi: oamenii, pe al nostru pământ! 
  Sărbătoarea Întrupării ne reamintește că Fiul lui Dumnezeu a venit din netimp, ca să devină un chiriaș al timpului nostru, înomenindu-Se într-un cort de lut, dar păstrându-Și esența Lui Divină. A fost un miracol unic în istoria Universului, “când Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi”. Pentru noi toți: locuitorii p]m`ntului este un motiv și un moment de fericire și de bucurie, de speranță și de credință, de optimism și încredere nezdruncinată în Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
  Este Sărbătoarea Întrupării! Este Ziua mântuirii și eliberării din păcatul murdar și din disperare. Omenirea, de acum, are o scăpare: Mântuirea prin credință și o viață fericită prin pocăință. Cristos S-a născut, pe pământ! Vestea dragostei și bunătății lui Dumnezeu s-a răspândit prin Cuvânt „căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat; și domnia va fi pe umerii Lui. Îl vor numi <<Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii>>.”
   “Bucurați-vă! Și iarăși zic: Bucurați-vă!” Astăzi este iarăși sărbăoare! Este Crăciun: Ziua Darului binecuvântat al lui Dumnezeu pentru mântuirea și fericirea noastră. Da! Domnul Isus S-a născut și este Darul cel mai de preț trimis de Dumnezeu pentru noi.
   Acest Dar minunat al lui Dumnezeu ne-a fost dat în chipul „Copilului ce ni S-a născut și în Fiul ce ni S-a dat”, care a fost o Ființă unică, care a uimit Cerul și Pământul!
   Oamenii auziseră vorbindu-se despre El, dar când a apărut viu în fața lor, sub chipul unui Prunc, au rămas cu toții uimiți și transfiguraeți, căci vedeau cel mai frumos Copil venit pe lumea aceasta. El era Darul lui Dumnezeu pentru omenire, pentru ca oricine va crede în acest Copil să aibă parte de viață veșnică. Numele Pruncului era Joshua, nume ce în ebraică înseamnă „Ajutorul lui Dumnezeu”, iar în limba greacă, numele este Iisus, dar făptura Lui arăta că este Cineva venit din lumea lui Dumnezeu. Era un Copil cu ochii de culoarea cerului cu soare blând, cu părul ca para focului, cu vocea plină de farmec, ca un cântec șoptit în adierea de vânt și cu notele bucuriei, aducătoare de speranțe și lumină în sufletele oamenilor.
   Apariția acestei Ființe angelice printre oameni, ca un meteor, într-un moment al istoriei umane de răscruce, a însemnat cel mai important eveniment petrecut vreodată, în timp și în spațiu, pe obosita planetă a pământului. Munții și câmpiile au tresărit și s-au bucurat, apele au clipocit și au intonat imnul valurilor în mersul bucuriei, copacii s-au înclinat în rugăciune, pe când florile s-au îmbujorat și s-au împodobit în culorile curcubeului, transmițând parfumul cel mai plăcut oriunde erau răsărite, în lungul și în latul pământului, iar frunzele au căpătat o culoare de un verde crud, ce-ți dă sentimentul dorinței de fericire și de eliberare, când soarele roșu, ca para, pe cer, cu bucurie răsare. 
    Dumnezeu s-a întrupat în chipul acestui Copil minunat! Și El a fost cel mai fumos și mai buinecuvântat Dar, pe care cineva îl poate primi! El este Mântuitorul care a venit din veșnicie, ca să ne fericească și să ne dea speranța prin credința în El.
    Este un mister! Dumnezeu S-a făcut om, a trăit printre noi și ne-a arătat dragostea Sa. În El, s-a întruchipat tot ce este mai frumos și mai bun în Cer și pe pământ. În ochii Lui, ca para focului, a fost bucuria celor fără speranță, care pot găsi farul călăuzitor, iar cei bolnavi Medicul cel Bun. Privirea Copilului din ieslea Betleemului a fost o mantie de aur peste Carpații împăduriți, când toamna poposește pe plaiurile Mioriței, iar vocea Noului Născut era ca o adiere de vânt după o arșiță apăsătoare și ca un pahar de apă rece și proaspătă pentru însetat. Acest Prunc Sfânt era și bucuria noastră! El trebuia să vorbească în locul nostru și să audă pentru noi, iar prin credința în El să avem intrarea slobodă la Tatăl Ceresc. Ce minunat viitor și ce fereastră deschisă spre Cer!
    Iubiți cititori, bucurați-vă de Sărbătoarea Crăciunului: Sărbătoarea Născutului (Noel), a Întrupatului venit din Cer, ca să intre în cortul nostru de pământ, ca chiriaș de timp! E vremea bucuriei! Într-o zi, ca astăzi „vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos: Domnul!” Aceasta a fost „vestea bună”, care  a fost o mare bucurie și pentru păstorii cărora un înger al Domnului le-a adus-o despre nașterea Mântuitorului. Bucuria lor a ajuns la extazul fericirii când au privit, la primul Crăciun, chipul Sfântului Prunc, abia venit, prin naștere, pe pământ, cântând de bucurie o melodie învățată de la oastea cerească ce-au auzit-o, când străjuiau turmele lor, pe câmp:  „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ, între oamenii plăcuți Lui.”
   Rămân transfigurat, când mă gândesc ce cale dumnezeiască a ales Fiul lui Dumnezeu, ca să-Și înceapă opera de mântuire a oamenilor luând chipul unui Pruncușor! Acest Copilaș din ieslea Betleemului, înfășat de măicuța Lui în scutece sărace, nu avea nici leagăn moale, nici vreun pătuț călduț, ci-n fânul pus drept perinuță, iar îngereasca Lui mânuță poate simțea cum scutecele-i strâng cortul lui nou cu semne de pământ. El: Prințul Cerului și Fiu de Dumnezeu să vină pe pământul ăsta atât de rece și rău, ca să crească și să Se jertfească pentru a-mi salva sufletul meu? Ce dragoste dumnezeiască!
   Nu pot să-mi explic această venire în umilire a Prințului Cerului, din lumea Misterului, cu Raiul și bucuria, cu armonia și fericirea, în lumea noastră de durere și nebucurii, de boli și nefericiri, sub chipul nevinovat de Copilaș,  decât prin faptul că „Dumnezeu  atât de mult a iubit lumea c a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu moară, ci să aibă viață veșnică”. Ce adevăr! De dragul nostru Fiul lui Dumnezeu părăsește Cerul fericirii, ca să ne salveze pe noi din lumea păcatului și a morții. Și ce cale mai extraordinar de accesibilă decât apropierea de un Copilaș drăgălaș și scump! Acest Pruncu\or care este Mântuitorul nostru „nu vorbește, ci face să se vorbească despre El. Copilașul Isus trezește în om dorin[a de a iubi și de a trăi adevărata viață”. El este Calea, Adevărul și Via[a. El este izvorul vieții și Lumina lumii. Ce adevăruri adânci!
     Ne dăm noi seama Cine este acest Prunc pe care-L sărbătorim la Crăciun? Este Aniversarea Născutului din Cer: Noel. Să-l sărbătorim și să-L proslăvim doar pe El: Mântuitorul nostru, care-i gata să revin/ă iar pe pământ să-i ia cu Sine pe ai Săi.
   De ce Și-a început Dumnezeu opera de mântuire a oamenilor luând chipul de Prunc?
   Copilașul are în el ceva scump și drăgălaș ce te face să fii mai bun, mai milos, mai iubitor de bine și de adevăr. Pruncul Isus ne-a adus chipul Tatălui Ceresc pe pâmânt, arătându-ne dragostea și dorința de a fi în părtășie cu El. Dumnezeu ne-a arătat că El este  aproape de cei săraci și necăjiți, de cei bolnavi și oropsiți, de văduve și de orfani, de cei ce n-au ce pune pe masă și n-au cu cine schimba o vorbă pe stradă/ sau în casă, de orbi, de schiungi, de cei fără mâ/ini, fără picioare, de ființele din care viața dispare, de cei ce plâng, de cei slabi, de cei neiubiți, de cei părăsiți, de cei ce n-au adăpost, de tineri, de bătrâni: de noi toți, care avem nevoie de El. Pentru această dragoste nemărginită, în Pruncul din iesle ivită, să-L iubim și mai mult pe Dumnezeu! Să trăim, nu doar de Crăciun, aproape de Pruncul Isus, atingându-ne sufletul de El, lumina ochilor de strălucirea Lui divină, să vorbim cu El mereu, căci așa dialogăm și cu Dumnezeu. Să trăim de dragul bucuriei ce ne a\teaptă dincolo de zări, iar fericirea s-o purtăm în noi, având,  adorarea Pruncului, ca să ne înve[e și să ne imprime în sufletele noastre dragoste, milă, bunătate, altruism, modestie, bucurie, mulțumire, sănătate, fericire! 
   Cred că Fiul lui Dumnezeu a venit ca Dar, din Cer pentru a ne arăta că se poate trăi și pe pământ dumnezeiește, că putem deveni, prin credință și pocăință, mai buni, mai miloși, mai bucuroși, mai sănătoși, mai mulțumiți, mai fericiți.
   Evenimentul unic al apariției pe terra a Prințului Cerului au onorat-o regește oameni cărora le admirăm pioșenia închinării. Și cred că acești oameni au fost sub călăuzirea lui Dumnezeu. Mulți „creștini” consideră pe magi ca pe niște „astronomi” păgâni din Orient, dar ei îmi arată mie că au adus daruri deosebite, cu semnificații profunde și sincere: aur, smirnă și tămâie, iar închinarea lor regească îmi arată gest de credință și umilință. Să fie doar recunoașterea unui mister pe care-l găsesc în steaua descoperită de ei pe cer, sau este vorba de ceva minunat: o închinare în fa[a Regelui Universului?
    Personal, cred că în acești magi a fost ceva divin ce le-a îndrumat pașii spre ieslea cu Pruncul în fața Căruia s-au închinat și și-au adus darurile sufletului și prinosul credinței lor că sunt în prezența unui Rege al Cerului și al Pământului: al Universului întreg.
    Se pare că au fost trei magi, după numărul de daruri aduse, dar se poate să fi fost mai mulți. Despre magi pot adăuga că ei au participat la sărbătoarea primului Crăciun, la care, spune o legendă, că n-ar fi ajuns și cel de al patrulea, despre care aș vrea să pomenesc, căci are ce să ne spună și să ne învețe.
    Cântau păstorii chiar când, din țară depărtată, niște magi sosiți, după un drum obositor, rezăresc semnul: steaua mai luminoasă ce le arată, din nou, calea spre locul nașterii Regelui venit din Cer. Este o minune, un mister? Este credință și biruință!   
    Am citit câteva legende despre numărul de magi și despre peripețiile acestora în drumul spre Betleem. Numărul diferș amuzant de mult. Unii autori anonimi de legende le dau și nume. Până prin secolul al VIII-lea D.C., magi erau cam trei; și nu purtau nici un nume. La noi, la români, după această perioadă, apar trei nume, mai ales în colinde: Gaspar, Melchior și Baltazar. Vă aduceți aminte de colindele de Crâciun din țară? Fiecare zonă foclorică românească își are variantele de colinde, scenete, cântece, în care apar și magii: aducătorii de daruri și închinăciune pentru Pruncul revenit să fie sărbătorit cu reverență și bucurie, în cântec, rugăciune și-n poezie. El: Fiul lui Dumnezeu, Micuțul Prunc venit pe pământ să Se nască și să crească, să ne m`ntuiască. El: Fiul Domnului și Prin[ul Cerului vine și la români, pe calea Misterului, în fiecare iarnă, neoprindu-L nici piedicile zăpezilor și a gerului, ca să ne trezească, să ne lecuiască de necredință, dându-ne bucuria de biruință, ca să trăim și să înflorim ca mărul, ca părul, ca o pădure unită și preafericită, iubindu-L mai mult pe Dumnezeu, care ni L-a dat pe Fiul Său, ca Mântuitor și Salvator: de Crăciun, prin Cuvântul Său pururea sfânt și bun.                                                El: Fiu de Dumnezeu și Crai  
                       Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag din al Său Rai
                                               Crăciunul și-n inimi române revine!...
  Să fi existat al patrulea mag? Să fi fost mai mulți magi: oameni care cercetau cerul și au fost călăuziți de o stea spre ieslea Copilașului sfânt sosit în călătoria de pe pământ, ca să se închine și să aducă darurile pentru primul Crăciun: pentru prima sărbătoare a Întrupării? Sunt, pentru mine, întrebări fără să le caut vreun răspuns, căci nu le găsesc în cartea mea de căpătâi: Biblia.
  Am fost însă captivat de legenda despre al patrulea mag, căci poartă în substanța conținutului ei o învățătură practică despre semnificația Sărbătorii Întrupării: Crăciunul. Un scriitor german a scris o carte cu titlul „Legenda celui de al patrulea mag (crai, rege, împărat)”. Cred că legenda își are rădăcinile în folclorul rus, de unde a fost preluată de autorul amintitei cărți. Se pare că rușii n-au găsit nici un mag din neamul lor și au inventat unul, despre care se spune că a văzut steaua și a plecat spre Betleem, după ce și-a vândut averea, ca să aibă daruri să le ducă Regelui nou născut. Pe drum, a zăbovit în multe locuri, a întâlnit mulți oameni nevoiași și bolnavi, pe care i-a ajutat, împărțindu-și darurile. În loc să ajungă la Betleem, unde dorea să se închine Pruncului din ieslea cu paie și înfășat în scutece, a ajuns, după mulțI ani, chiar în Vinerea Mare, în ziua răstignirii și morții Mântuitorului. În fa[a crucii, plâng`nd, al patrulea mag și-a cerut iertare Mântuitorului muribund, povestind printre lacrimi, cum a folosit darurile de aur, pietre prețioase și podoabe, ajutându-i pe nenorociții întâlniți.
   -Doamne,  îmi cer iertare, că nu mi-a mai rămas să-ți dau decât sufletul meu.
   -Este cel mai frumos dar ce mi-l poate da un om, i-a spus șoptit Mântuitorul.
   Povestea magului, redată de mine în câteva propoziții și fraze, are o învățătură de o importanță spirituală deosebită. La Sărbătoarea Întrupării, să venim cu sufletele noastre și să le oferim Mântuitorului să-Și facă un leagăn cald și un loc de odihnă, punându-Și pecetea pe noi, ca să ne aibă ca rod al suferințelor Lui, ca să ne rămână pentru veșnicie fericirea și bucuria ca zestre de credință în Cel ce S-a născut într-o iesle din Betleemul Iudeii: Isus Cristos, Salvatorul nostru.
     Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Prunc, pentru a putea noi să devenim ca niște copii: curați la suflet, blânzi și smeri[i. Fiind asemenea pruncilor, noi vom trăi încrederea unul î/n altul, sinceritatea și bunătatea, iertarea și dragostea, sărșcia și simplitatea, umilința și înțelegerea, bunătatea și mila, altruismul și modestia, fericirea și bucuria.
     „Bucurați-vă! Și iarăși zic: Bucurați-vă!” Sărbătaorea înomenirii Domnului Isus: Dumnezeu Întrupat, să ne aducă tuturor credința care să ne creieze în mințile, în sufletele și în inimile noastre pacea și liniștea binecuvântată de Dumnezeu, cu lumina Sa cerească. Lumina lumii este Pruncul Isus, pe care păstorii și magii l-au adorat, în ieslea din Betleem.
    Să-L adorăm și noi, iubiți cititori, și să ne lăsăm călăuziți de Lumina Sa în întunericul acestei lumi. Astfel, El va semăna în inimile noastre mirabilele semințe ale speranței, care ne vor face să așteptăm cu bucurie venirea Lui. Speranța și credința ne ajută să trăim liniștiți și să așteptăm cu sufletele pregătite pentru venirea Mântuitorului, având pe buze cuvintele de răspuns la promisiunea Fiului lui Dumnezeu că va veni curând:
    „- Vino, Doamne Isuse!”
   Fie ca această Sărbătoare de Aniversare a Întrupării: Crăciunul să ne aducă raze din lumina stelei călăuzitoare și să se răsfrângă din ieslea Pruncului Divin în viețile noastre, umplându-ne sufletele de lumină, de bucurie, pace și fericire!
   Sărbători fericite și bucurie, prosperitate și sănătate, credință și pace sufletească vă doresc vouă: tuturor cititorilor și cititoarelor harnice ale mesajelor ce le pun în cuvintele potrivite despre autorul fericirii mele: Dumnezeu, la Sărbătoarea Aniversării  Întrupării Fiului S]u: Domnul Isus Cristos, Autorul Mântuirii noastre, Căruia să-I fie toată cinstea, mărirea și închinăciunea, împreună cu Tatăl Ceresc și cu Duhul Sfânt: Dătătorul de viață și înțelepciune! Să fiți binecuvântați de Dumnezeu, toți cititorii prozei și poeziilor mele!
   Tuturor vă urez „Sărbători fericite și la mulți ani, cu sănătate!”                                                                                                                      
                                                                                                                                                               ISUS A FOST…

Isus a fost ca un brad dintr-o stâncă,
Înălțându-Și statura spre soare și cer,
Strălucind ca și lacul cu apă adâncă
Ce-așteaptă-n pace o mișcare-n mister…

El a fost ca o grădină-n parfumul de flori
Și ca un munte frumos înălțat înspre nori,
Ca și zăpada curată și sfântă ce-acoperă glia
Cu albul curat al inocenței ce-o dă doar Mesia.