Hortensie plăpândă-ascunsă-n lut

   Hortensie plăpândă-ascunsă-n lut
   E mama ce mă strigă cu glas mut
   Din părul eu cresc flori de mărgărint
   Udate doar cu lacrimi de absint.

   Cuvintele-mi aprind o lumânare
   Lovindu-se de-o tainică-mirare
   Când zilele-nfloresc şi dau în spic
   Tu pregăteşte-ţi creanga de finic.

   Ca la răscruce să-ţi întâmpini, dar,
   Pe îngerul de strajă la hotar
   Dar bobul tău, de nu e îngropat
   Într-un pământ mai rodnic, mai curat,

   Din el nimic nu va mai răsări
   Şi nu vei mai avea ce lăstări.
   Atâta vreme cât mai poţi, dă rod,
   Şi din iubire construieşte-ţi pod…
  

   Mi-ai aşezat o diademă frunţii

 
   Mi-ai aşezat o diademă frunţii
   Cu dragoste să fiu înnobilată
   Frumoasă ca în aşteptarea nunţii
   În trup femeie şi în suflet fată…

   Voi pune chiar şi aştrilor halouri
   Şi voi striga de-or să răsune munţii :
   Din şapte-n şapte întorcând ecouri,
   Frumoasă ca de dinaintea nunţii…

   Frumoasă ca o harpă neciupită
   O alăută rezonând din strună
   În noaptea sfântă când voi fi iubită
   Poem îţi voi ciopli în veche rună.

   Şi voi striga de-or să răsune munţii:
   Frumoasă-s ca de după noapte nunţii!

 
N-am mai urcat de-o viaţă la cumpăna Nedeii
   N-am mai urcat de-o viaţă la cumpăna Nedeii
   Când soarele răsare de pe la asfinţit.
   De-aceea azi mă caţăr pe  culmile ideii
   Să văd cam câte vise, avea-voi de-mplinit.

   Dar sunt insomniacă, şi-n peştera Nedeii
   Pe Obcina cea Mare, în miez de aţipire
   Sabinele aleargă la adăpat cu mieii
   Nelinişti dau în floare, la cea dintâi iubire.

   Şi-n timp ce mă-nfioară ceremonii străbune
   De lungi tăceri albastre, mi-e trupul răscolit.
   Aprind fără de iască tăciune şi cărbune
   Şi-n ruga mea smerită, mi-e sufletul golit.

   De când te-aştept pe obcini şi gândul mi-a-nflorit
   Şi soarele răsare cam pe la asfinţit.
   
   A aţipit lumina din obiecte

 

   A aţipit lumina din obiecte
   Doar liniştea din noi a tresărit
   Un dans de predicate şi subiecte
   În trenă de cometă ne-a-nvelit.

   Lumina are suflet de copil
   Când sunetul devine-amurg de zei
   A început să ningă în aprilie   
   Cu flori albastre ca de funigei.

   Din depărtare se aud ciacone
   Şi sunetele ne întroienesc.
   Tresar în glastră roşii anemone
   Când degetele se-mprietenesc.

   Doar liniştea din noi a tresărit
   Şi nu-i nimic să ne fi prihănit…

 
   Căuşul memoriei – fum despletit
   Căuşul memoriei – fum despletit
   Solemn dăruit – un flacon de hazard
   Şi lipsa lentilelor pentru cetit
   Infuzii de tei – în flaconul cu nard.

   Firidele sării, cerceii de scoici
   Meduze şi sepii adună
   În mierea odihnei Evghenii şi Voici
   Îşi fac din nisip – o cunună.

   Rotundul ideii e ardere-n rug
   Acum şi de-a pururi abundă
   La oiştea luminii eu vreau să mă-njug
   În timp ce un Duh mă inundă.

   Mă mustră durerea de-a nu fi iubit
   Căuşul memoriei – fum despletit.

 
   În menuet, atâtea mlădieri
   În menuet, atâtea mlădieri,
   Ca-n drăgostire, tot atâtea şoapte
   Rămân în clipa veşnicului ieri
   Şi te aştept  smerită, zi şi noapte.

   Dar hai să ne-aruncăm prin zid petarde
   Petarde de confetti de lumină
   Într-un flacon micuţ, parfum de nard e
   Dar eu prefer petale de sulfină.

   Mă mântuie neprihănirea colii
   Şi stau aşa, cu ochii pironiţi
   O-mpăturesc ca să obţin infolii
   Mi-s paşii măsuraţi şi obosiţi.

   Dar unde-s depărtatele Sierre?
   În menuet, e-atâta mlădiere…

 
   
   Îmi eşti cămaşă de ivor sub piele
   Îmi eşti cămaşă de ivor susb piele
   Mă-mbrac în tine şi-nfloresc în crini
   Se zbate tânăr, sângele-n inele,
   Şi-n crengi tremurătoare de arini.

   Îmi năvălesc sălbatece himere
   Şi spaimele-n îndemnuri se prefac
   Mănunchi de liliac privirea-mi cere
   Şi stingherită lucruri noi (des)fac.

   Alcătuiri de clipe muribunde
   M-ajung din urmă şi uşor m-ating.
   Se-ntrec luminile să mă inunde
   Cuvintele în cerul gurii-mi sting.

   Şi-ntr-o inflorescenţă de lumini
   Mă-mbrac în tine şi-nfloresc în crini.

 

   Eu vin acum de pe cărări pierdute
   Eu vin acum de pe cărări pierdute
   În ritmul marianelor litanii
   Să-ţi dăruiesc coroană de virtute
   Sfielnice catisme şi pisanii.

   Purtând pe buze doar cântare lină
   Spălată în agheasma din cristelniţi
   Eu vin în nor de smirnă din cădelniţi
   Şi-ţi fac pe frunte-o cruce de lumină.

   Eu vin înveşmântată-n albă vină
   Cu inima necunoscând prihană
   Să-ţi şterg sudoarea, oboseala, tina,
   Grăbită vin spre tine, ca o Ană.

   Şi chiar în zid o jertfă de-oi fi pusă
   Eu vin, iubite-n calea ta, supusă…
 
   Izvor de taină, cumpănă şi cheie

 

   Izvor de taină, cumpănă şi cheie,
   Răspântie şi leagăn în pruncie,
   Supliciul sfânt cu numele : femeie
   Aş vrea să-ţi fiu : temei de veşnicie.
,
   Hieratic şi teluric împreună
   Într-o inflorescenţă roditoare
   Când degetele noastre se-ncunună
   O, Doamne, ce străluminare!

   Aş vrea să-ţi fiu, al tihnei, sfânt – izvorul -
   În tulburare, calea spre lumină,
   Monadă, orhidee, însuşi zborul
   Cu numele femeie te alină…

   Dar ce n-aş vrea? Suavă melopee,
   Izvor de taină, cumpănă şi cheie…
   

Trăiesc în permanenţă un miracol

   
   Trăiesc în permanenţă un miracol
   Când amintiri se zvârcole-n ruine
   Devin al purităţii receptacul
   Sămânţa cea divină creşte-n mine.

   Şi-n dansul, doar de spirite afine
   De aşternut în sfintele tipare
   Sămânţa cea divină creşte-n mine
   Şi se prelinge sus, în calendare.

   Şi-atunci când eu mă aflu în restrişte
   Frumoasă-s ca o ciută nenuntită
   Vibraţia iubirii mi-e sortită
   Prigorie-s ascunsă-n porumbişte.

   Izvoditoare-s de cuvinte-afine
   Când amintiri se iscă din lumine…

 
   Aşteaptă-mă să îţi rostesc sonetul
   Aşteaptă-mă să îţi rostesc sonetul
   Cu glas şoptit, la ceas de lună plină
   Şi-apoi în taină să pornim banchetul
   Stropiţi cu rouă pân’ va fi lumină.

   Şi-atunci precum mireasa – salamandră
   Cu voalul alb aprins ca o făclie
   Să mă prefac într-o lumină tandră
   În care heruvimii or să vie.

   Aşteaptă-mă să îţi şoptesc Cântarea
   Cântărilor ca dulcea Sunamită.
   Dansând să mi se taie răsuflarea
   De nici un paznic să nu fiu oprită.

   Şi la picioare să-ţi depun buchetul
   De orhidee când îţi cânt sonetul…
  

   Un mugur de-orhidee presat-am într-o carte
   Un mugur de-orhidee presat-am într-o carte
   Să-ţi lumineze versul pe care îl vei scrie
   Păleau cuvinte albe, păleau petale moarte
   Doar focul din peniţă părea că te îmbie…

   Cu lacrima din frezii eu ţi-am stropit obrazul
   Şi c-un surâs, răbdarea ţi-am pus-o la oblânc,
   Când înfloreau lumine sfioase ca topazul
   În tainiţele firii cutreierai adânc…

   Şi dezgoliţi de umbre sub lespedea-nserării
   Alunecam alături, îmbrăţişaţi în carte
   Simţind pe buze – roşu – acelaşi gust al sării
   Când despicam genunea în două-a Mării Moarte.

   Dar necuprinsu-acela, nici nu mai ştiu de vremu-l.
   Îmi curge mir din gură, când îţi rostesc Poemul…

 

CEZARINA ADAMESCU