Ana Urma (n.1957 Vaslui)
Studii :  Liceul M. Kogălniceanu Vaslui, promoţia 1977
Volum:    „File de jurnal – poezie creştină”
Apariţii lirice : LACASURI LITERARE, rubrica AUTORI,CARTI,EDITURI
        -Jurnal poetic…
Apariţii lirice pe site : http://www.lăcaşuriliterare.com
      http://www.resursecreştine 
      http://TARÂMUL POEZIEI
Debut dec. 2009: „File de jurnal – poezie creştină” – Editura on-line Semănătorul 
 
      Vine o zi când cuvintele singure te caută şi se lasă mângâiate de mâna ta, de vorba ta prin rostire sau de gândul din care încolţesc. De teamă să nu le pierzi, să nu le uiţi, să nu rămână prăfuite undeva, le aduni cu grijă, le pui aripi şi le dai drumul să ajungă la toţi cei care, nu pot trăi fără frumosul din ele.
      Fiecare filă a jurnalului are o poveste… şi aş vrea să citeşti ca şi cum ar fi ale tale, pentru că ţi le dăruieşte un om ca şi tine, dăruit de Dumnezeu cu iubire, credinţă, speranţă.
 

 Versuri

Cânturi călătoare
Ochi de lacrimă al iernii,
Trece-n marea mea de zbucium,
Răscolind prin vechi armonii,
Struna din adânc de bucium.
Din ascunsa bucurie, mângâierea
Naşte gândul de cerească mântuire,
Strânge clipei zbuciumate fire,
Nod le face şi începe să prefire 
Din mănunchi de flori de gheaţă,
Plâns tăcut acelor de necredinţă,
Ce s-au prins cu mii de ciucuri,
Semn să-mi facă cu reci …picuri.
Neştiind, că gându-mi faur,
Din eterna legătură poartă aur,
Înzidită într-o tainică grăunte
Ce mi-e scutul, temelie şi o punte
Către altul, către tine cititor,
Care ai la rându-ţi sâmbur roditor
Dintr-o veche întocmire şi mister.
Lăsă-l să răsară şi-uită-te la cer,
Daruri risipite îţi adună azi acasă,
Fă din inima lucindă calda lor cămaşă,
Lasă bucuriei frâul liber de-a ierta
Şi-n cupa căinţei lacrima-ţi deşartă… 
Împletit cu roze, cânturi călătoare,
Din adânc de bucium oare-a câta oară,
Zboară pân’la stele rug de rugăciune,
De recunoştinţă, semn de plecăciune.
30.01.2010

 
Azi din carul plin cu stele 
S-a desprins una din ele
Şi în talerul de-oglindă
Clinchet argintiu colindă,
Flori de nea încep să ningă
Tandru ramuri să atingă
Mii de fluturi vin în roi
Şi se joacă-n gând cu noi!
 
Uităm ani să socotim 
Gândul vesel, ochi senin
Grijile fac nouă păgubi
Iartă prinde pe-a iubi,
Vin din cer îngeri minunii
Stea să pună-n cerc cununii
Rază-n rugul bland al rugii
Cum podoabe pus-au fulgii!
 
Şi, pe cer un car de stele 
Veşnic vreau una din ele
Nopţii prag să trec cântând
Cu lumină pe o rază de colind,
Vechiul ler să-i prind profiră
Lerui-ler, lerui firele deşiră
Bucuriei să-i deschidă tainic
Ochiul …să colind la focul veşnic!
 
Asta stare să rămână şi la anul
Doar poveri cum este …fulgul
Şi în suflet zurgălăi de bucurie
Cum copilul când primeşte jucărie,
Zâmbetul să te-aline, să te cheme
Din ascunsa primăvară să te-ndemne
Om frumos, fă din iarnă noi ferestre
Ce-or să-ţi fie în cununa …o poveste 
 
19.12.2009
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
O mie de gânduri…
 
O mie de gânduri îmi zboară prin minte,
Mă mustră şi suflet apasă în cleşti,
Când flori de poemă pe-altară jertfite,
Cad pradă cântării în care nu eşti!
 
Mă ceartă o mie de gânduri în minte,
Dar tot într-o mie alinarea mi-aduc,
Când roua de dor îmi ninge pe frunte 
Şi glasu-Ţi răzbate în suflet golit!
 
Tu eşti mai presus de o mie de gânduri, 
Zâmbeşti indulgent când răpus de culoare,
Preaplin de iubire îmi varsă în valuri,
Un râu de cuvinte ce am în păstrare
 
Şi-mi umpli urciorul cu floarea iubirii,
Din verdele verii sau galben de toamnă,
Cu semeni ce poartă însemnul comorii,
Din mirul cel tainic ce-i inimii hrană! 
 
Îmi zboară o mie de gânduri prin minte
Şi toate la Tine mă poartă cu-avânt,
Din calea nădejdii să surpe un munte, 
Vâltorile sumbre când harul mi-ascund
 
Şi-o mie de gânduri cu încă vreo două,
Din Tine desprinse ca muguri cereşti,
Când simţuri deşteaptă o inimă nouă,
Povestea din capăt la toate Tu eşti!
 
Îmi iartă Părinte de gânduri o mare, 
Când seara acasă le-adun ostenite,
Vârtejul sloboadă slăbit din strânsoare
Şi-o mie de gânduri Îţi stau la picioare!
 
30.11.2009
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Albastru iris…
 
Pe drumul meu spre neuitare,
Sfielnic îmi predau privirea,
Adânc albastrului de dinlăuntru,
Şi-nvăţ supus tăcerii alfabetul.
 
Un nor pribeag ca frunza în cădere, 
De-apasă gândul cât doar o părere,
Din tainic bob va răsări un altul,
Ce a ‘nflori sub roua din Înaltul
 
Şi îmi va scrie-n piatra de hotar, 
Cu-aripa-I sfântă psalmi de dor,
Să-mi ţină pasul devenirii drept,
Tot căutând să fiu mai înţelept,
 
S-adun podoaba cuvintelor divine,
Din straiul alb al vechilor poeme
Gătită arma rugăciunii ca un nimb,
Să cuceresc, un ultim pisc s-ating…
 
Înrourat e cântul în notele de slavă, 
Umila bucurie pe strune striga: Ava!
Iar versul împletit cu-astrala rugă,
Albastru fi-va când cerul o să plângă,
 
Ca un străjer în lan de in sălbatic,
Păzi-voi pietrei scrisul singuratic,
O mână nevăzută zarea mi-a deschide,
Luminii să ridice o ultimă hlamidă
 
Şi-atuncea când voi fi învăţat destul,
Din vechi tipar luat cu împrumutul,
Va răsări sublim din fostele cuvinte
Albastru iris …de Tine să asculte!
 
09.11.2009
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Pe aripile  vremii
Mă cheamă-n taină toamna pe sfârşite,
Îi răvăşeşte-un vânt hain veşmântul,
Şi-n gri tăcut îmbracă tot pământul,
Cercei de rouă rece îi lunecă pe frunte, 
Mă  mângâie în treacăt cu frunza rătăcită,
Pe-altară  pururi verde din muguri juruită,
Purtând ascunsă  umbra din luminiş frunzos,
Şi-o vara ce-i poveste în strugure zemos,
De frunza-i călătoare mi-e sufletul atins
Furişă-n amintire un semn de carte pus,
Un galben evantai ce-l înfăşor în gânduri,
Cu roşu broderie din sângeriu în rânduri!
Mă  fac cu frunza una şi-o ţin atât de strâns,
Că  arde mută palma şi-albastru ochiul strâns
Din lacrimă  de stele cu gust amar, mă scutur
Ca un migdal în floare, căderii să m-alătur…
Pe aripile vremii se-nchide toamnei cartea,
Nectar de mângâiere umple-va nou cetatea,
În cupă loc să facă şi iernii celei reci,
A vieţii noastre plinul pe lungile poteci.
Ne-om înfrăţi în toamne pe drum înspre apus,
Când facem semnul crucii în rugă de-i ajuns,
Statornic gând pe cale cu dor ţinut aprins,
Să  şi găsim izvorul din care ne-am desprins
Şi-n toamna pe sfârşite cu frunzele cărunte,
Culege haru-n suflet fără de glas cuvinte
Şi-n limba rugăciunii acest cântec închin,
Aceluia ce-n toamne …ne va găsi veghind.
18.11.2009

…adăpostul divin
Faur octombrie în liniştea toamnei,
Amprenta ruginei în galben împlântă, 
Şi-un sâmbur de jale-n ecoul poemei,
Suspină surprins de o frunza uscată…
 
În liniştea toamnei triumfă mişcarea,
Cu cerul se leagă în tainice puncte,
Natura smerită îşi schimbă culoarea,
Din galben de miere în răni ruginite, 
 
Cu frunza mai rară ce vântul o bate, 
Din visul de-o vară, pădurea trezită
Dezbracă veşmântul din ramuri boltite
Şi-aşteaptă să poarte cununa albită…
 
E lecţia vieţii de ceruri trimisă,
Parfum de sfârşit cu ultimă boare,
Căderea mai lină e parcă surprinsă
De somnul cel dulce numit resemnare.
 
Mi-e dragă şi iarna şi vara şi toamna,
Mi-au fost deseori adăpostul de dor,
În ele mi-e caldul şi dulcea fântână,
Ce apa tot vie o ţine în tainic izvor!
 
Din toate mi-adun bucuria-n secunde, 
În sufletul plin condeiul iubirii alege, 
Mă-nvaţă şi-n tabla scăderii a crede,
O pagina scrie când alta-i premerge.
 
Prin toamne şi ierni, în vară trecând 
De când am păşit pe pământ umil peregrin,
În toate cuvânt ziditor m-am găsit căutând
Şi-aşa am aflat la Acel ce întâi m-a iubit,
…adăpostul divin
20.10.2009