Agheasma mare se săvārşeşte la Bobotează, īn amintirea botezării Domnului de către Ioan īn Iordan. Ea se săvārşeşte atāt īn ajunul Bobotezei, cānd se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele, dar şi īn īnsăşi ziua Bobotezei, cānd se sfinţeşte agheasma pe care credincioşii o iau pe la casele lor, pentru tot anul. Se spune Agheasmă mare, pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o dublă epicleză, iar sfinţirea are loc īn īnsăşi ziua īn care Domnul nostru Iisus Hristos a sfinţit apele, prin botezul Său īn apa Iordanului. De aceea, şi slujba Agheasmei mari este mai dezvoltată şi mai solemnă ca la Agheasma mică, iar cāntările şi rugăciunile din cursul ei pomenesc şi proslăvesc īndeosebi Botezul Domnului īn apele Iordanului. Īn ziua ajunului Bobotezei, sfinţirea ape, se face de obicei chiar īn biserică (īn pronaos), dimineaţa, după Utrenie, cu mai puţină solemnitate, fiindcă, după unii, ea aminteşte atunci de botezul cu care boteza Sfāntul Ioan Botezătorul īn pustiul Iordanului; īn ziua Bobotezei, ea se face după Liturghie, īn biserică sau īn faţa bisericii, şi aminteşte de īnsuşi botezul Māntuitorului īn apele Iordanului; de aceea se face de obicei īn chip mai solemn, prin ieşirea afară din biserică. Īn cadrul acestei slujbe speciale de sfinţire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 şi XII, 3-6), după care urmează Apostolul (din I Cor. X, 1-4) şi Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), īn care se istoriseşte pe scurt evenimentul botezului Domnului. După ectenia mare īncepe o mare şi frumoasă rugăciune de sfinţire a apei, adresată Sfintei Treimi: („Treime mai presus de fire…”) şi compusă de Sfāntul Sofronie al Ierusalimului. Cuvintele: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale…” le rosteşte preotul de trei ori la rānd, cu glas mai puternic ca de obicei. La finalul slujbei preotul slujitor afundă de trei ori crucea şi busuiocul īn apă cāntānd troparul Praznicului. „Īn Iordan botezāndu-Te Tu Doamne …” Efectele Agheasmei mari asupra credincioşilor care sunt de faţă sau care se vor stropi şi vor gusta din ea le arată īnsăşi rānduiala slujbei, īndeosebi textul ecteniei şi al rugăciunii de sfinţire (după epicleză), unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvāntarea Iordanului. Fă-o pe dānsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, īndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere īngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-īnsa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”. De aceea, Agheasma mare se păstrează nestricată vreme īndelungată, rămānānd tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust, ca şi atunci cānd a fost scoasă din izvor, fapt pe care īl remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti. Īn casele credincioşilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, īn vase (sticle) curate, īn care se pune de obicei un fir de busuioc. Credincioşii gustă dintr-īnsa pe nemāncate, zilnic, pānă la odovania praznicului (13 ianuarie), dar şi īn tot restul anului.

Sursa: Liturgica specială, Pr. Ene Branişte