o Criste – la marea
ţi-am aşteptat – din stânci şi pustiuri – chemarea

nimeni nu te iubeşte – Criste – decât cel de tot părăsit
şi căruia apelor le este silă să-i mai repete – în

limba lor lunecoasă  – umbra întunecoasă
cât de uşor de găsit e cel ce de toţi – şi de Crist
a fost – pentru credinţa-n credinţa lui – părăsit
 *
eu sunt acum – un şir de-opinteli de-a citi: Cel Întreg
este cel pe care – încă – din slava paşilor lui risipiţi
nu-l înţeleg
 *
am lipsit – din orice loc – pentru o clipă:
Dumnezeu a tresărit – nemulţumit
 *
vreau să mă smulg din clefăitul materiei
să-mi pun – subţire – vibraţia duhului – pe

ascuţişul săgeţii care ţinteşte mult dincolo de
Poarta Soarelui: vreau să trec

Teafăr de Hotare
 *
ritmurile sunt straie tot mai largi – în care
alături de mine – se strecoară – suavă – ambiţia

duhurilor altor lumi
 *
rănile mele se-nchid: una singură – care
niciodată n-a sângerat – a rămas

să ţâşnească din ea – orbitor – sufletul
plecat să-ntâlnească cereştile – neînvinsele oşti
 *
MEDITAŢII RAMIFICATOARE
daţi-mi un pat – o carte şi lumină:
e mai mult decât lumea: este linişte
reîntocmesc simetriile – răvăşite de plictisul vulgului
 *
iată-mă iarăşi – până la brâu
în băltoaca de raze a piscului: sunt regele – toate

sălbăticiunile capătă – pe piei ori
între coarne – flacăra Crucii
 *
                   
ÎN AMURGUL LUMII CUVINTELOR
abia veniţi din sânge – cer să le crească dinţii
cristalele nu mai ştiu ce vorbesc – păsările nu mai
ştiu ce zboară

străină jivină scoate ochii la toate
tace – apoi scapă-n hăuri
cheile de la cetate

striveşti între buze un vierme în loc de cuvânt
liniile din frunza palmei au fost luate de vânt

cerşeşti să-ţi ajungi umbra – s-o pipăi
s-o întorci cu faţa la
soare: ea nechează – şi-i neagră: dă drumul la Fiare

pân la gât ţi-a ajuns scisoarea
desfă ştreangul Literei – năpârleşte-ţi
închisoarea
 *
VAGABOND AL LUMII
mâinile mi se scufundă în buzunare
ca-n peştera lui Aladin

trec pe străzi: ninsoarea pufului de salcâm
pâlpâie coroane – fierbinţi şi zburatice – în jurul frunţii mele:
Rege Zdrenţăros al Marilor
Dispariţii şi Pagube
 *
ACASĂ LA APE
lângă  inima mării  -  meduze-n şiruri
trasează meridiane fosforescente: noua lume

cascade-ale tăcerii se prăbuşesc din
ochi fără pleoape

naufragiaţii se leagă de gâtul viorilor

nu ştiu dacă e bine să fii atât de atent
când gazda îţi aşterne sub ochi
giuvaierele casei
 *

PAX
presimt
uluitoarea forţă de a lua
de la capăt  -  toate călătoriile morţii

Doamne – poţi să faci abstracţie de
cocote bătrâne  -  vieţile – care
sufocă măreţia tăcerii

Doamne – aşază-ţi capul
în sfârşit – pe piatra sufletului meu
 *
POST SCRIPTUM
am cutreierat stepe şi dragosti:
mereu otova  -  mereu e-un început
care n-are sfârşit

cântăţi cântecul – orbule
dar Troia n-o să mai ardă
nicicând
 *

CÂNTECE PE VECHI MOTIVE MEDIEVALE
lepăd de la mine – Doamne -  ultima trufie:
a mai înţelege ceva

sufletul aurului – de mult nu-mi răspunde
nici flăcării nu-i mai sunt bun

primeşte-mă – Doamne -  aşa
fără cuvânt
 *
limbi spânzurând – în
câte nehotărâri are
diavolul

adună – Doamne – cadavrele vorbelor
de pe unde le-am lepădat ucigaş – de-a lungul
vieţii
 *
lacătele cad – toate – de lepre

ajută-mă – Doamne – să dezleg
de întunericul Fiinţei – acea voce-n delir – care
strigă spre Tine
nu mă-nspăimântă cataclisme – cu care cutremuri
credinţele mele

cântecele au aripi prea grele
cât aş da pentru – pas măreţ de profet

moartea vine dansând printre clopote

măşti de-mpărat culeg de pe jos
cap rostogolit de călău: are
un ochi închis – altul
deschis – a batjocură

carnaval sau nu – când urmează – fără-ndoială
Moartea – toate-s adevărate şi
sfinte

nebunia rămâne: cea mai
rezistentă – la apocalips – parte a omului

măreţie are nu omul: suferinţa lui

rătăcitul – nu e pierdut
niciodată: nu vreau să-ndrăznesc a-mi închipui: a dormi
înafara Casei Lui
 *
DRUM CU CAVALERI
venit-am din Arhipelag – sub
aceeaşi flacără-a Morţii să stau – cu
inepţii Cavaleri ai Apocalipsului

imperial drum: să stingi – rând pe rând
sub surzenia apei – insulele
care s-au depărtat mistic – una de alta – pentru
a închipui hieroglifa cântată a
nemărginirii

când vei trăi – într-o altă viaţă
Apocalipsul -  acum doar visat
îţi va părea plictisitor şi-ntunecat – blestem
prea des încercat
 *
geometrie perfectă – Aerul: lumină retezată
cu sabia
fumegă muntele de tămâie:
numai îngerii mai pot aici să-ntârzie
 *
se-ncaieră caii
strănută craii
când fâlfâie luna prin cântecul de leagăn al zeilor

salvaţi cavalerii -
turnirul serii
a-n-ceput cu-o greşeală de lance în pieptul Furtunii

culeg melci de zale
funingini astrale
înfundă coşul respirării domestice de vise

plângi don Quijote -
plânsul pe note
umple de sânge palmele-aplauzelor

Selenarei Curţi
 *
Ierusalime – cavalerii zgurii
clăditu-te-au în visele din Nord:
când călărim pe racii graşi ai urii
eşti când cetate – când ceţos fiord
 *
CĂTRE DON CERVANTES
pe Deşiratele – cu-nverşunare voi călări – până când
sumbrul Sfinx îmi va zâmbi

nu cavaleri m-au ciopârţit – ci
pietroaie de râu – Cuvintele

aşteptaţi – aşteptaţi laşilor
mă voi scula şi voi rosti un trăsnet
păsări şi furtună voi isca
voi face să fulgere stele – pe trupul
Potirului

aşteptaţi -  aşteptaţi laşilor
am prins în menghinea braţelor – zilele
va fi lumină sau disperare – după cum Eu voi porunci
pe saltimbanci i-am înhămat la morile de vânt
Arborele Cuvântului şi-a scuturat cenuşa peste lume

am ascuns anotimpurile sub piatra inelului
marea: cerşetoare încântătoare – la
porţile trufaşelor stânci

sfinţenia mea e-n toate cărţile – risipite pe
mese de joc

îndeletnicirea de căpetenie a degetelor:
pipăie mistice goluri – între
lună şi soare
sunt din neamul regilor norilor – şi ai
mărilor
nestatornice: sclava cea mai de preţ a
haremului meu
valurile – ghemuri de suspin: le sacrific
eternităţii

făptura mea princiară se îmbată măreţ
la toate ospeţele uitării

de aceea -  sunt de o politeţe desăvârşită
în faţa morţii
 *
LÂNCED NEAM AL AURULUI
lânced neam al aurului: Bizanţ
mă-ntorc la incendiul mistic al
Crucii

nu-mi ajung apele – pentru-a
pluti până la Tine: iau cerurile-n piept – se termină şi
cerurile – şi Tu-mi ceri – fără contenire – înainte
să navighez – spre
de nimeni bănuitul
VID

şi  doar din neam de Sfinţi Matrozi
m-am tras spre lagunele Cerului:
o zdreanţă din naufragiul cântecului
va pluti veşnic peste mările mele
peste îngheţatele mele suflări

un vierme face vocalize în inima catargului
măsor cu valul – cât mai e
până la Ithaca

comori de aur lânced – incendii
nestemate – mă cheamă stăpân
gnom sacru – proteja-voi focul acestor boli
cumplite ale pământului – voi coborî
mai adânc în somn – minerale suferinţele – fulgerând
sălbatic – ale întunericului

o rază măcar – nu voi lăsa să străbată spre voi
degenerate – vlăguite odrasle – ale
ipocritei lumine a Soarelui

mi s-a întins – pe mantie – incendiul
Crucii

El m-a ales ca trăsnet – herald puterii
m-a smuls din praful gloatei – şi
m-a-nchinat Durerii

m-a aşteptat sub minunări să gem
mi-a pus
pe frunte – mir: Steaua din Bethlehem
 *
BIZANTINĂ
armură de dor – cruciat al cântării
tot vin – dinspre culmea copacilor – păsări
dezastru – al privirilor

îngroape-se-n propria sticlă
fecioarele – arhanghelii să ardă
pe propriile spade
crucificaţi

e-atâta dreptate în lumea crepusculară: Potirul Graal
gângureşte în
leagănul palmelor mele

UMBRA – ne-a părăsit furiş – scurgându-se
De partea orbitoare – cealaltă – a
ZIDULUI
 *
zarvă şi-nghionteală-ntre aştri: Patronul
azi lichidează şi – porţi închide

toţi demonii siles să prindă-n cerul gurii
măcar un iz din încheiatu-ospăţ
 *
sunt aşa de subţire: nu apar
în nici o oglindă
păcălesc astfel lumile – trecând printre ele
provoc ireala colindă
 *
VENEŢIA PREGĂTITĂ

Ligave strofe se deşiră vremea
Apuse nestemate ard în sînge
Pe trepte de-eşafod graţiatul plânge
Perna gondolei linguşeşte lenea

Spre fulgerele apei din lagună
Bolborosind blesteme ori slăvire
Şi-aruncă dogele inelul cu safire:
Răspuns e-un hohot sau sughiţ de strună

Leprozerie de palate aţipite
Păgână desfrânare de tăcere
Toţi demonii-n adâncuri fac avere
Orele gem – în ceasuri surghiunite

O vrajă rea se plimbă pe canale
Pustiu de giuvaiere – molimi de podoabe
Plutesc cei sugrumaţi de zvonuri oarbe
Cad alchimişti în focuri de furnale

Sfâşietor – povestea e cu zâne
Dar orice rază-I prefăcută-n bezne
Iar Cavalerul e legat de glezne:
În ieri uitatul – adormit-a mâine

Vicii de aur – regi – asfixii geniale
Duhneşte putred capul pe tipsie
Orice-evanghelie sfârşeşte-n bacanale
Se-ngroapă-n întuneric Cel Ce Va Să Vie

Sub turnul lui San Marco urinează
Un pripăşit cu mască de călugăr:
El e urgia lumii ce urmează -
Artistul Antihrist – jonglând c-un număr

                               *

BILANŢ

n-am asuprit – şi n-accept – decât spre Dumnezeu
îngenuncherea
pe cine m-a împins să cad – nu-l iert: prea scurtă-i viaţa – s-o priveşti
îndatorat mocirlei
nu am lovit de câte ori puteam: e bine – doar aşa
nu mi-e frică de un capăt prea scurt al puterii

slab poţi să fii – uneori – cât mai
rar: ticălos
niciodată

cine greşeşte din credinţă- nu
greşeşte – dar când el
ager – şi-a cântărit grijuliu – bunătatea – deja
simt neplăcut pe obraz- încleiate a moarte
balele Iudei

nu la mormânt aştept să-mi vină oameni – nici
de sus – apoase lacrimi să mă stropească
sub pământ

aş vrea – ca otrava cea bună – care
asmute-n plumb – răutatea şi
măreţia divină  a aurului – de neoprit
să pătrund – prin ureche – ori
minte – sau ca sfânta muzică însăşi: în sufletul celor
puţini – dar aleşi întru Duh – care-mi citesc
fiece epitaf: versul smuls
din rărunchii durerilor mele
cu patimă
trecute

doar aşa mi-ar fi dat – în vecie – să
obţin un prim armistiţiu – cu
Dumnezeu

                                *

POPORUL TĂU
ai luat Apele în mâinele Tale
le-ai ridicat – de la pământ puţin deasupra:
şi astfel au început să curgă – din cer – lumini
Sufletele

ai şoptit ceva – domol dar hotărât
ţărânei: răspuns către Tine – legământul acesteia – fanatic
a înflăcărat Munţii

ai luat în gură numele noastre – le-ai mestecat
cu luare-aminte – ca nafura:
şi astfel s-au născut
Împăraţii
 *
CONDIŢIA DE POET

sfinţii se uită la tine pieziş – iar
arhanghelii te percheziţionează
de-a binelea: nu cumva ai
traficat pe sub mâneci (“te ştim noi – iluzionistule”) -vreun gram
neştampilat – de
ilicită dumnezeire

aşa că – Poete – privindu-L
de foarte departe – cu jindul de frate – sus
pe semenul imperial de pe Cruce -
rebel şi umil contrabandist de
credinţă şi vise – zgârie
munte şi lemn – cu degete vii – şi aşteaptă – jos -
din sângele – propriu şi sterp – disperat
al mâinilor tale -

să scrii – pe şesul orizontal al Golgotei
cronica zenitului ei
              *

III- Cel ce-i Poet – şi al Potirului Graal
Brav Cavaler – de îngerii în stoluri
‘Nalt alduit – nu-şi află printre oameni hal -
Cleioşi scuipaţi şi spinii-i sunt …favoruri…

Ei, fariseii, huiduie-n octave
Şi îţi străpung inimă, coaste, palme -
Iar laşii, la Gavafta, vor varave
Şi-n loc de cer – piţigăie de-a valme!

Tu nu răspunde, leapădă-ţi cămaşa,
La zaruri să-şi amestece lumina!
În sânge şi în apă scaldă-ţi straja,

Lasă-i să-şi spele-n tine toată vina!
Doar când şi-or osteni în hoit neagră jivina -
De raze-aruncă-ţi peste ei, divină, mreaja!
*

XXVI-Năprasnic cavaler – stareţ de piscuri -
Mereu năzare-şi Graalul dintre munţi -
El e Profetul care arde-n riscuri
Şi-nfige lănci de verbe drept sub frunţi

Oricare brad îi este Cruce Vie
Şi-oricare cânt – piron însângerat
Gâlgâie Golgota – sfântă furie
De-a sorbi lumea-n cer înmiresmat…

Ce-a mai rămas din jertfa Poeziei
Decât viu har cădelniţând tămâie,
Lunatic – gelozia ciocârliei,

Sfântului Duh – poruncă să rămâie?
Iar în zenitul sângelui – sihastru
Cenuşa de Poet – ori doar de astru…
*

XLI-Doamne – mintea mea te pipăie tihnit,
Sufletu-mi se sfâşie – pururi lihnit -
Nu-nţelegu-mi vocea – nu sunt eu,
Câtă vreme glasul nu e Dumnezeu…

Nu Te-aud şi nu Te văd – trufaş:
Cât de prăpădit şi rătăcit şi laş…
Varsă miere de lumină peste răni
Să mai scadă din tăiş la vămi -

Că sunt eu ori iarăşi nu sunt eu – târâş
Mă strecor – umil – spre-al Cerului tufiş
Şi oricât de luminat eu sânger şi mă-nghimp

Ştiu că-s munţi cu mult deasupra de Olimp…
Se vestesc cântând prin oase-mi oşti de raze
Nu mai am nici măduvi – carne : doar extaze!
*

XLIV-Se-nalţă munţii pân’ la nimb de nori
Cu sfinţii sfătuiesc la hat de ceri -
Prin brazi de azi trec vânturi reci de ieri
Şi Dumnezeu cinsteşte cu voievozi

Din văi – pâraie curg spre paradis -
Domol – şi păsările trec spre vis:
De-atâta fâlfâire curgătoare
Uitarăm toţi absurdul „cum se moare”…

Pelerinaj spre Empireu – extaz,
Făclii de munţi – talaz după talaz
Ne strămutăm din văi şi dinspre stâni,

Cu suflet – cu mioare – cai şi câni,
Sub poala cetinii de Dumnezeu,
În rugi arzând – renunţ să mai fiu eu…
*

XLV-Nu ştiu de voi muri cuviincios
Ştiu hoitul cum va încânta vermina -
Dar Duhul va sui spre Cer  – sfios -
Şi va primi – din brazi şi munţi – lumina.

În hori de silfi poftit – va-nvârteji
Tot rămurişul codrului tăcut -
Iar din pâraie-ondine vor nunti,
Înveşmântate-n basmul veac trecut…

Adăpostit de Soare – copt de Lună,
Cu Moşii Vânturilor stând la sfat,
Blând Duhul meu va-ngenunchea cunună

Preasfintei Maice – Pruncului Curat…
Rob razei – el sluji-va tainic grai
Ce rima-a născocit ‘ntre Pisc şi Rai!
*

XLVI-Vistieria plină-a florilor de tei,
Sfinţii orbitori din norii-ncremeniţi,
Îngerii zvâcnind din ramuri – uluiţi:
Asta-i lumea mea – vecine – dac-o vrei!

Vin la tronul meu albine şovăind
Între zbor şi miere-alunecând văzduh -
Lenevos prelins  – aprins – pe frunţi – Sfânt Duh
Miruieşte-orchestrele foşnind colind…

Pleoapele îmi fierb acoperind comori
A visa e-atât de bine şi de blând
Pe aici pitic degeaba cauţi să mori

Pe aici doar zeii uită-şi firea – bând
Din adâncul ‘naltelor făclii de sori…
La culcare-olimpii înviază-n cânt…
*

ROBIN HOOD-UL PAGINII
Am haiducit prin câmpii de primordii
Am jefuit ruşini – mânii şi bârfe
Cuvinte violate şi discordii
Se-oferă-n prag – ca ultimele târfe

Cu chip de prinţ – cu inimă de câine
Am ruinat palatele de vorbe
Lovii cu piatra – când cerşit-au pâine
Şi le-am castrat  trufiile enorme

I-am spovedit cu paloşul pe gâturi
Pe toţi enoriaşii clevetirii
Hermesul troacei se-nfrăţi-ntru râturi
Cu toţi câţi nu mai pot face pe mirii

Aleargă despletitele estetici
Urlând delirul noii evanghelii
Pe toţi ce vinul l-au sfidat – eretici
I-am pus – din bălţi – s-adune mii de-ofelii

Acum – când armiile contra firii
Sfărmate zac – sau târăsc pocăinţă-
Puteţi veni – apostoli ai iubirii
Să daţi aureolei iar fiinţă

Eu voi pleca – atlet al nimicirii
Mă cheamă alte pagini de blesteme
Dar să vă temeţi – sclavi ai sclivisirii:
Voi trece peste moarte – peste semne

Veţi constata doar: cerul nu vă rabdă
Şi cai mâncând jăratic vor răpire
Pe toţi cei spâni la suflet şi la faptă -
Şi-i vor izbi – din cer – pe mări de lire

Va fi o noapte-atoateînvieriii:
S-or smulge-n flăcări munţii de gunoaie-
Voi fi un oarecare duh al primăverii -
De bucurie – mă voi face ploaie!

                              *

EPITAF DE CAVALER
rătăceşte – rătăceşte
fiu de rac – nepot de cleşte
drumurile te vomită -
dumicat de dinamită
 *