aici în est  -  nimeni nu mai caută soarele
aici în est  -  insomnia şi umilinţa se
iau la întrecere  -  care ucide mai
repede  -  şi cât

aici în est  -  a-ncetat să se-ntrebe
cine  -   de ce sau cum  -  doar
cât

aici în est nimeni nu mai ştie să plângă  -  doar
să se plângă    -   nimeni nu mai are ţară sau
viitor  -  numai resemnat geamăt

aici în est  -  nimeni nu se naşte  -  doar
pleacă  -  nimic nu se-ntâmplă  -  ci se
suportă

aici în est să veniţi  -  dezvăţaţilor de
tragedie  -  dacă vreţi a vă-nvăţa să
triumfaţi dezastruos asupra lui Dumnezeu  -  apoi
să vă priviţi  -  din genunchi  -  inima răsturnată
grotesc şi patetic  – în troacă

est  -  medicamentul oftalmologic  -  pentru a
nu mai zări decât bezna  -   eventual
să auzi prepararea minuţioasă a sputei şi
puhoaielor de spurcăciune a vorbei  -  pentru
celebrarea Calvarului fără Golgotă

varavele mestecă spini şi-şi bat piroanele-n
cap  -  apoi stau în cap  -   ghiftuindu-se cu piroane  -  apoi cer de
lucru   -  nevăzutului  -  pe care-l botează
“Pilat”: isterizat  -  Iuda iese la pensie  -  vânzându-şi la
licitaţie  -  frânghie şi copac
ţarina olarului face criză de disperare: falimentul
ultim  – al formelor

în sunet şi plâns  -  nimeni
în est  -  nu mai crede: soarele răsare  – noptatic  -  la
nord
   *
Glorii bizantine
în pulberi vei afla soarta măririi
de mlaştini e cuprins Augusteonul :
toţi împăraţii prefăcut-au tronul
în cuib de-odihnă unde-şi petrec somnul
negrele scorpii şi cameleonul

durerea strânsă-n dungi de diademe
plânge-ntre mirţi  -  pe malul Propontidei  -
viscol de oşti  -  ce frământat-au theme
azi doar luciri de val sunt  -  şi trireme
trec peste ele gustul aguridei

a fost odată ca-n poveşti trufaşe
au fost nebune visuri dumnezee :
au mai rămas doar albe stânci golaşe
strigătu-n noapte-al  Păsării Vrăjmaşe  -
pe fund de ape  -  tainice camee
    *
Când scrii o carte
când scrii o carte  -  e precum
cancerul : o tumoare
incontrolabilă  -  care creşte  -  tot
creşte  -   monstruos de clară
înafară de tine şi de orice
putere a ta  de-a o opri  -  de-a-ţi
oferi  -  tu
ţie  -  alternativa
adevăratei  vieţi

când o sfârşeşti  -  sfârşeşti
de-a mai avea habar  -  pe ce
lume te afli : Medicul Divin  -  te asistă
neputincios  : avortezi
în sfârşit   -  Monstrul
  *
Când vine moartea să mă ia
când vine moartea să mă ia
ruşine mi-e că n-am ce-i da:
trupul a divorţat de mine
sufletul mi-e răpit la zâne

când vine moartea să mă ia
o simt de parcă-i sora mea :
o-apucă plânsul şi suspină :
“vai  -  oame singur  -  fără vină”

când vine moartea să mă ia
vine  -  dar inima i-e grea…
ce-o să le zică-acolo  -  sus :
din mine  -  câte-ar fire  -  nu-s…

grea slujbă să fii moartea mea :
amuşinezi o urmă rea…
stârv de poet : e-o ironie…
metaforă  -  cel mult  -  să fie
de pus pe flori şi năsălie…
  *
Don Juan de Styx
trubaduresca moarte-mi toarnă în urechi
veninuri noi şi rare  – bârfe vechi
şi semne-mi face să păşesc prin ierburi
să fac înrourate băi de herburi

şi sora moarte mâna îmi sărută
precum smeritul Iuda pe Hristos
căci mă va vinde scump şi merituos
la nori  -  la păsări  -  neguri şi cucută

cât de râvnit voi fi de seve şi metale
cât eros nevricos îi va costa pe gnomi
cât se vor gelozi şi silfii gentilomi
şi zânele cât se vor dedulci la jale

când mă voi arăta  -  Don Juan de Styx
în giulgiul violet pe post de frac
şi voi semna cu sângele din pix
dovezi că nu mă fraiereşte-un drac
  *
Singurătatea vizitatorului
grăbit vizitator în trecere prin mine :
nimic din ce-i prin jur nu-mi aparţine
străin şi singur  -  astăzi n-am cui spune
că-mi este rău  – nici despre cele bune

oricât aş suferi de monştri şi jivine
tac şi greşesc  -  şi somnul nu mai vine :
pe marea blestemată  -  blestem iar
căci doar uitarea nu e în zadar

şi trece azi  – şi vine iarăşi mâine
cât de străine-s zilele străine :
trec printr-o viaţă ce nu-mi aparţine
tot întrebându-mă de unde vina vine

şi e apus de patru ori pe zi
până şi demonii-ncetează a râvni :
ce-nseamnă eu şi mine  -  nu voi şti
oricând să mor  -  un altul va muri
  *
Îndemn către cavaleri
nici o şansă  -  cavaleri  -  în oglinzile posace
nu se poate năvăli  -  nu se pot planta panaşe:
când argintu-n plumb schimbat lumile spre-adânc le trage
nici pe Lancelot du Lac nu-l acuzi de gânduri laşe

aţi venit de din departe  -  aducând parfum de sânge
rug purtaţi pe-armuri şi-n inimi :  nu vă încleiaţi în carte…
nu se scrie  epopee  -  orice aripă se frânge
însuşi Dumnezeu Preabunul priveşte în altă parte

trâmbiţe spre nori sunaţi  -  şi retragerea vă fie
înţeleaptă renunţare la cenuşile din vie:
când din balele de melci lire se întind pe zare
cavaleri  -  c-un fulger mat  -  luminaţi culmi trădătoare

când domniţele de ieri  -  azi pierdut-au inorogul
când incendiul de apostol  – de toţi e numit “milogul”
înţelegeţi: doar în ceruri nu miroase a bordel
doar în ceruri rugăciunea nu e luată drept hotel

ştiu  -  pe coif se zvârcoleşte scrumu-a mii de cruciade
mutaţi muntele-mplinirii   -  brânci daţi jocului de spade:
nu-ncercaţi să-ntoarceţi brazda otrăvitelor paragini
altfel cerul dezlipi-va spre zadar a voastre pagini

nu vă cheme altă slovă decât  -  sacru  -  El-Graalul
pentru luntre  -  Empireul fie valul  -  fie malul  -
din melancolii de raze învăţaţi iar alfabetul
de la îngeri de lumină cuceriţi din nou secretul

daţi semnalul  – cei valizi  -  îndemnaţi cu pinteni visul:
în galopu-i disperat să vă şteargă din sorţi scrisul
nici o şansă  -  cavaleri  -  în oglinzile posace
nu se poate năvăli  -  nu se pot planta panaşe…

în luciri de vămi pustii  -  peste-adâncul care tace
sufocaţi de riduri crinii  -   cad  -  apele să le-ngraşe…
   *

Eu, barbarul
eu  -  barbarul  -  din mila lui
Dumnezeu  -  rege al Cosmosului  -  şi duce al
tuturor anexelor neştiute-ori ştiute-ale
Întârziatei Creaţii   -  am făcut frig în cripte şi-n sânge  -  am sleit
copacii de verde otravă   -  am secat inima
izvorului lumii  -  pidosnic

am vrut să fiu cel dintâi şi singur am fost   -  care
să dea mărturie pentru voi toţi  : în silă 
năuci  -  vă-nşiraţi pe calea
sclavilor  -  murmurând ipocrite  – greţoase
binecuvântări  -  către gâde

eu  -  barbarul  -  început şi sfârşit al
minciunii  – eu  -  barbarul
necurmat de nimic   -   acces de vomă al
spaţiului  -  al
(amanetate au malaise de Judas) inimilor
eu  -  barbarul  -  am frânt  -  cu
strigăt zănatic  -  de stânca Adevărului
spada  -  şi-acum vă înfrunt

mă şterg de mine însumi  -  şi
vă sfidez  -  tragic arici al ţintelor voastre : prin mine  -  barbarul
vă ucideţi pe voi  -  nebunìi şi
trădare

sunt ultimul ceas al tuturor celor
vii vinovaţi   -  şi primul cântec de libertate al
celor morţi pentru crimă:  eu  -  barbarul  -  fir de salivă
gingaşă  -  ne-ndurător dar al
Parcelor  -  care fedeleş vă-nconjoară 
coconi

din mine  -  leagăn de viermi inspiraţi  -  peste eoni
naşte-se-va zborul de flutur  -  şi
lumini se va face câmpia  -  azi înnoptată
bântuită de iele şi hâdele spaime  -  din mine se va
zgudui   -  opinti cataclismic  -  spre Munte  -  în frunte cu
Stele  -  pământul  -  din mine
din acest gâtlej   -  străpuns azi de purpuria
săgeată  -  ţâşni-va răget de leu  -  neguţat pe-un
cântec de lebădă: şi Soarele va da semn prin
urgie de raze şi trăsnet   -  vederii
    *
Bătrân Ovidiu
străin  -  barbar şi
singur  -  exilat dintre limbile-nţelese cu
mine : un ovidiu al
lumii  -  fără pace  -  fără veşti  -  cu
lacrimi secate

am decăzut dintr-o împărăţie  -  căreia
numele i-am uitat  -  şi
adresa

în această limpezime alburie  -  incertă 
între gheţuri sloită  -  nu
sunt demult: ieri
culegeam flori de foc  -  şi
făceam salturi mortale  -  în divine
alcooluri

acum  -  locul e
spaimă de loc: când   -  silit de vânturi
marine  -  mă smulg dintr-un ghioc de
nimic  -  ştiu că
niciodată nu-i voi revedea  şi-nţelege scobitura
spiralei  -  şi plâng
moartea  nepreţuitului cefalopod
anonim  -  care sunt : orice loc ulterior
disperat bocet devine  -  pentru tot ce
o clipă-nainte  -  n-am fost
schelet   -  sevă  -  contur  -  ori
trăire atroce

pretutindeni  -  se conspiră la
prelucrarea adevărului

undeva  -  într-o mistică ceaţă
se-ascund   – se-nghesuie
pedepsite obscur  -  sumedenii de nume şi lucruri  -  pe care
când le voi regăsi  -  voi şti
denumire  -  dinastie şi rost   -  ce rezerve de
inimaginabile zboruri  -  aveam
cândva  -  undeva 
eu  -  imperator

dar veşti nu mai vin  -  şi speranţa
a-mbătrânit   -  s-a decolorat
odată cu mine
        *
În intimitatea morţii
moarte  -  eşti atât de singură
atât de singură…

aproape
cât şi mine

poate de aceea  -  amâni
să mă baţi uşor pe umăr  -  şi să-mi spui:

“haide…”

scuteşte-mă  -  te rog  -  de a mă-nduioşa
de mine însumi: porneşte
ia-o-nainte

pendula  -  pe perete
a pierdut şirul bătăilor
obstinat chemătoare

doar n-oi fi vrând să
mă-ndrăgostesc  -  acum
de tine
moarte ?
nu-mi cere mai mult decât
ceri  – oricărui
muritor

fii decentă: eu
sunt pregătit  -  deci

am hotărât: mâine  -  după petrecerea
tuturor amintirilor

bine?  -  văd c-ai căzut   -  iar
pe gânduri

nu pot să te insult: eşti
moarte  -  în casa mea

nici tu  -  nu poţi prea multe: spre
exemplu  -  nu poţi trăi
extazul catastrofelor
mele

hai  -  să ne-acceptăm  -  fiecare
cuminte  -  soarta
oricât de  -  dezastruoasă
        *
moartea citeşte  -  cu luare-aminte
cărţile din bibliotecă  -  cele pe care eu le-am lăsat
necitite: acum abia va înţelege
de ce m-am grăbit  -  înfrigurat  -  s-o întâmpin
ca şi cum mă urmăreau lupii  -  la liziera
ultimilor  -  storciţi  -  plauri de
litere

mă tem doar  – ca-n râncede
dulcegele scrisului
capcane  -  să nu mi se prindă
incurabil naivă  -  chiar moartea

e incomod  -  oricum  -  să fii nemuritor  -  dar
ce ruşinos e să-ţi pierzi  -  astfel
desfrânata  -  intelectuala
moarte

ce scandal  -   ce
metafizice bârfe…
         *
câinii zgârie gheaţa
muşcă lupii din gheaţă  -  şi
ultim asalt asupra Walhallei  -  sumbrii vikingi
pregătesc

moartea s-a îmbătat de
frig  -  trebuie s-o iau de sub umeri
s-o cârmesc  -  prin
oceanul de gheaţă: “pe-aici  -  nu : pe-aici
trec măreţiile zeilor”
           *            
şi-a aprins lumânări albe  -  de
nuntă  -  moartea: fiecare copac
arde alb   -  îngheţat

iarnă de neclintit  -  o iarnă
de cuvânt : i-a promis cumplită-mpărăţie
morţii  -  şi străluciri funebre
de vis  -  îi strecoară  -  fastidios  -  în
scheleticu-i vis

plictisită  -  măreţia filigranată  -  a
nefiinţei

lumea: sclivisită
albă lacună : l-am întrerupt din alocuţiune  -  pe
Dumnezeu  -  şi-a uitat
absolut  -  ce-avea să ne spună
       *
te-am luat cu mine  -  Moarte
crezând că Preabunul te-o fi învăţat
bunele maniere

ce-i asta  -  să mi te sui
huhurez  -  pe creştet ?  -  şi-ţi şi
miroase gura  -  a
pivniţă

dacă nu te-astâmperi  -  mă vei sili să devin
nemuritor

sunt conştient că va fi extrem de plictisitor  -  pentru mine  -  dar
nici aşa nu pot continua: nu mă pot compromite  -  în lume
cu   -   necioplită  -  orice fel de
moarte
      *
ochii mei au văzut chipurile morţii: niciodată
vreo viaţă  -  nu va avea
talentul înfrigurat oratoric  -  expansiv  delir  -  al
morţii care se-arată

atâta imaginaţie  -  în a face să cânte
dezastrul: câtă artă
risipită în beznă  -  câtă
pasiune  -  vomată în fresca oarbă  -  măcinată-ntre
două  viscole de cenuşă

ochii mei s-au iubit  -  cu
plaje de cadavre  -  ochii mei
au plâns la pieptul arzător  – câmp
nesfârşit de lavă  : sângele
eliberatul din căzutele trupuri

duioasă  -  moartea studiază
febril  -  cum le stă pleoapelor
închise  -  cum le stă oamenilor să respire prin
rupturile trupului  -  prin
purpurii  -  alte guri nesăţioase  -  înghiţind tot aerul cosmic : rănile
atotcuprinzător  -  imperial veşmânt de
zdrenţe-al morţii

duioasă  -  temperamentală  -  moartea decantează
toate arşiţele turbate  -  din
lumină   -  toate
lacrimile  -  din
curgerea veşnică  -  a
apei şi cerului

pururi  -  fanatic  -  amantă lui
Dumnezeu : moartea
         *
îmi scriu  -  pe furiş  -  în podul palmei
să nu uit să mor

de mult  -  am evadat din lagărul
Eveniment: mă plimb  -  prin singurătatea mea
fericit  -  de parcă-aş fi sfârşit
toate războaiele lumii

fiecare copac pe sub care trec
mă şfichiuieşte  -  până-n suflet  -  cu
remuşcarea umbrei

pădurilor  -  nu mai trec prin voi:
aţi preschimbat alb inorogul  -  în
zebră
      *
în jurul fiecărui gest al meu -  fojgăiesc
musafiri  -  sumedenii de corbi

“nu vă supăraţi  -  exageraţi : sunteţi prea mulţi  -  n-am
bucăţi crude  -  atâta suflet
la toţi să vă-mpart  -  drept
remuşcări  -  ucigaşe-amintiri”
“nu-i nimic  -  nu-i nimic ( croncănesc ei
împăciuitor) : noi facem
cu schimbul”

fericit Poe : n-ai ştiut
niciodată  -  că
abia mai mulţi corbi  -  fac ETERN
CORBUL   -  neobosit
     *
Mesaj într-o sticlă
m-am suit -  cândva  -  copil  -  pe Muntele Merilor Înfloriţi: acolo
în vârf  -  am putut vedea
comoara piraţilor cerului: mii şi mii de
briliante stelare  -  strălucind într-un
sipet greu  -  din care se scurgeau  -  pe de lături
bogăţiile tainice  -  fulgerând  -  ale
nopţii de vară

mi-am sfâşiat pieptul  -  am tras afară din el
sacul adânc al Inimii  -  şi-am îndesat
în sac  -  toată comoara: l-am pus la loc
în piept  -  şi-am început să cobor

ceva  -  în inimă  -  atârna prea greu
din cale-afară de greu: era
Steaua Polară

am aplecat ramura unui măr  -  am deschis
caliciul unei flori de măr adormite  -  şi
am strecurat   -  în  caliciu  -   Steaua Polară  -  după care
l-am închis  -  sărutând  -  petală cu
petală: “să stai aici  -  până
mă voi întoarce să te iau şi pe tine  -   în slăvile
lumii”  -  i-am
şoptit stelei  -  prin transparenţa
petalelor

au trecut de-atunci multe  -  nenumărate
veacuri: slăvile
lumii  -  nu se văd nicăieri 

năieri  -  reper nu mai au   -  pe pământ   -  pe ape 
-n văzduh

acum  -  sunt
bătrân  -  eşuat pe-o insulă pustie : amintirile-s
sterpe

cine găseşte mesajul acesta  -  din sticla
pe care-am zvârlit-o în mările
cerului   -  să se ghideze după informaţiile
cuprinse  -  mai sus de
cer: dacă se  strădui-va   -  şi
va găsi acel măr  -  şi
acea anume floare ( peste care  -  cândva  -   am şoptit
raze de foc  ) şi ce-am ascuns
în floare  va desluşi   -  giuvaer  -  atunci
va putea  -  din vreme
pune-astupuş    -  gurii prea slobode-a timpului

tăceri şi stele  :  taina
întreagă

să se suie  -  măcar şi pe-un
deal: de-acolo   -  văzându-se 
Copil  -  mântuit 

iarăşi  -  în ceruri  -  Merii
vor înflori  -  călăuze şi
stele

şi   -  deasupra a toate  -  Floarea
Florilor   -  din răzvrătiri de mistere
trezită : pentru vădirea a toate
Polara
              *

Descântec de toamnă
hialin  -  lin pe
lin  -  şi dogoare şi
venin

craiul Mască  -  scorburi
cască  -  pentru corbi şi
pentru iască

foc şi vin  -  crin
divin  -  salamandra să
trăiască

fraţi uitaţi  -  cruciaţi
voi luminile cruţaţi
le-nălţaţi  -  până unde
nu le-ajunge  -  vreo
jivină omenească

dănţuiţi  -  desluşiţi
la ospeţe să poftiţi
pe-ascunşi regi să
miluiţi

numai zâne  -  maici
albine  -  să trimiteţi după
mine : drepţi în grai
magii crai  -  de pe lună
în alai  -  ne-aduc aurul
mălai

băsmuiţi  -  şi citiţi
soarta-n stele o
pitiţi
   *
Democraţie…
democraţia lui “să iubeşti că-ţi spun eu”   -  mai bine hrăneşti
balene ucigaşe  -  ori faci bancuri printre
rechini: oricum  -  ar fi mai vesel
decât “yesmen-itul”  -  izmenit cotidian  -  “zâmbeşte liber
până nu-ţi crăp capul!”

omule falusocrat  -  socrate nu
ţi-e frate : democraţie  -  isterie de
lesbiene
  *
Autodefinire
n-am dăltuit la piramidă
nici n-am umflat la ditirambi:
sunt trist  -  o bufniţă lucidă
şi tot ce văd  -  deplâng în iambi

n-am crezut seara  -  -n dimineaţă
îmi creşte barba prin eoni:
refuz ofrande-n astă viaţă
oricăror zei cameleoni

pierzându-mi dreptul la mulţime
îmi mângâi spada de la şold:
în lumea razelor minime
îi vând pe toţi la preţ de sold

în colivia palmei mele
un strop de rouă-a licărit:
adânc  -  peste-a fântânii stele
m-am aplecat şi m-am zărit
      *
În buza iadului
sfinţii se-ngroapă în păcuri de creier
ucigaşul de nimburi e-un cântec de greier
lihnită de moarte   -  tot latră o stea
orice rază din ochi ea mi-o dă la rindea

intestinele-mi tremur ca strune de harfă
şi suflet şi vorbă ajuns-au o marfă
vin huhurezi şi strigoi în prelunci
mă cer de pomană  de la ielele-n dungi

dovleac şi harapnic mă-nvaţă iubiri
prin hrube-mpuţite miroase a miri
târăsc nemurirea la butuc   -  printre nori
înfrăţind alb cu negru  – toţi faceţi furori
 
ofticoasele fresce mă scuipă cu sânge
urma de inimă luna mi-o linge
a venit un episcop cu cange de rac
şi-mi  trage din burtă ce vrut-am să fac
    *
Începuturi
râmez rinocerii prin limita vremii
dobândesc inorogului flacăra stemii
şi vin să urmeze la coada cometei
zâne sălcii   -  din eonul poşetei

iar zeii în ceruri încură-armăsarii
prin geam s-aprind scriptele din cancelarii
e iarnă şi viscol şi toate-ameninţă
că-n pământuri sădită-i o nouă Fiinţă

de-aceea vin stele la leagăn de gemeni
nu ştii pe ce-ogor mai întâi să te semeni
pân’ la brâu  -  din oglinzi  -  se salt’ dumnezeii
la colţuri de filă  -  se-aprind crâncen leii
       *
Madrigal nebun
cu madrigale zemuri ticluite
am descântat timpane biciuite
şi din şederi de zâne la pârleazuri
am născocit cuvintele cu nazuri

livide vinuri din cerneluri rare
le-am petrecut alaiuri funerare
până la bazilìca din bordeluri
unde vă-mpărtăşeaţi cu fel de feluri

acolo-n raiuri vă-arătaţi burtica
de-am tot crezut-o noi că-i bazilìca:
v-aţi tot jucat albina şi potirul
până ieşitu-v-a pe nară mirul

tremurături de coarde afectate
le-am pus în leacurile-amestecate
şi-am dat pe gât vecia  -  o cinzeacă
pe când Sfinţia-Voastră se dezbracă

nu vreau să iau vecia drept găoazdă
să trag pe limba Slutei hat şi brazdă:
un crin voi să-mi înfig drept în buric
să scap de hazul vostru şi de frig

n-aveţi decât să vă crăpaţi la noadă
să-mi năpustiţi ispite şi iscoadă  -
eu iscălesc tot cum am apucat :
Nebunul Vesel  -  cu nimic spurcat
    *
Linşaţi amărăciunea
linşaţi amărăciunea  -  în lanţuri cu năierul
iubirii dezlânate i-a tot crescut deverul
hrăniţi cu arabescuri reptilele tăcerii
incendiu izbucni-va  -  şi iată Cavalerii

nu puneţi preţ pe vorbe  -  şi nici pe legănare
în danţul fără preget săltaţi şi stea  -  şi zare
prin iarba de pe limbă vânaţi doar inorogul
vădiţi în piaţa Lunii pe zâmbăreţ ologul

dispreţuiţi leşia distanţelor de-oceane
şi prindeţi cârdăşie cu iederi şi liane:
suiţi-vă pe scripeţi  -  voi arlechini de varuri
şi veţi visa beţia cu raze şi cu jaruri

aprinde carnavaluri  -  concediază valuri
întreabă-te-n înalturi ce sunt acele maluri
vei ridica mamuţii pe umărul tău drept  -
dar nu-ntreba de nimeni  -  nebunule-nţelept
    *
Cabaret de toamnă
nu-mi mai vorbiţi de rostul serii
când îşi plâng toamnei soarta merii
când crengile imploră vidul
şi cerul îşi vârstează ridul

trec prin lumini comedianţii
paiaţe se contorsionează
şi între bezne hibernează
de-a valma  -  silfi şi elefanţii

iubita-mi verde şi solzoasă
s-a încâlcit în apa groasă
spre mine s-a târât  -  sfioasă
despică-şi limba  -  somnoroasă

trec prin lumini comedianţii
ne-a înecat valul cortinii
îşi scuipă-n gură  vechi amanţii
şi cad prin trapă arlechinii

nu-mi mai vorbiţi de rostul serii
când măştile se dedau cerii
şi se închide cabaretul
strivind în uşă tot libretul
     *
Viscol de gând
când viscoleşte prin imperii
şi la fereastra mea stingheră  -
e semn că-n stelele puzderii
te odihneşti  -  de-acum  -  o eră

e-atâta de departe stolul
de lebede ce te-au răpit:
suspină  -  ne-ncetat  -  bemolul
a ce-am crezut şi-am risipit

din chipul tău croit pe ceruri
eterne-atârnă constelaţii :
trecutul a-mpietrit în geruri
şi viitorul  -  în ovaţii
 
orfan  -  prezentul nu-ndrăzneşte
să-şi plângă plânsul disperării :
când toată lumea te slăveşte
mă sinucid pe crucea-uitării
   *
Doina ciocârliei
                               Ilonei
-”cântă  -  ciocârlie  -  cântă!
mi-e inima tare strâmtă!”

-”nu-mi miroase-a primăvară
lumina-i aşa de rară…
gunoierii mă descântă
gunoaielor să mă vândă…”

-”cântă  -  ciocârlie  -  cântă!
Moartea-acuş vine la trântă…”

-”prea pustiu îţi este-n soartă:
nu-ţi bate nimeni la poartă…”

-”hai  -  încearcă  -  ciocârlie
dunga cerului mi-o  scrie…”

-”ţi s-a născut viaţa moartă  -
te-au născut din viaţă-afară
mătrăguni şi iarbă-amară…”

-”te-aş ruga  -  hai  -  ciocârlie :
pentru mine arzi făclie…”

-”nu merită nici cercatul
verdele când naşte-uscatul :
când usucă începutul
totu-i verde cât şi lutul…”

-”ciocârlie  -  un murmur…”

-”nu vezi?  -  iarnă-i jur-prejur
pipăie un vânt obscur
şi-i cheamă pe toţi din ape
în uitare să se-ngroape…”

-”ciocârlie  -  ciocârlie
dacă şi tu-mi boceşti mie
toate iernile-o să-mi vie  -
m-ai secat de bucurie…
pentru mine  -   ciocârlie
lumină n-o să mai fie  -
doar dor de călătorie
pe meleag de colilie…
ciocârlie…ciocârlie…”
  *

Declaraţie
aşa-i fu scris unui proscris
să fie cioară-n paradis
şi mai scria în almanah
să cânt cu “oh”  -  să cânt cu “ah”

aşa o modă a ieşit
cine-are suflet  -  e falit
şi dacă te mai şi gândeşti
vei fi vedetă între peşti

cine-i profet şi avocat
c-un os de carte s-a-necat
mai bine hrăniţi cucuvele
şi vindeţi ieftin vorbe rele

închideţi uşa la cavou
faceţi din frig foi şi stilou:
mai bine mort şi declarat
decât un criminal în pat

lansaţi-vă-n vitrine goi
scrieţi memorii de strigoi
lăsaţi să vă hrănească gloata
la zoo  -  cu otrăvi de-a gata
  *
Sensibilităţi
să mă treziţi cât mai târziu
să nu mă treziţi niciodată

de ce credeţi c-aş mai vrea să văd ceva
după ce m-a orbit această  -  fascinantă
umilitoare  -  viaţă?

rostogolit în ape  -  mă lăsaţi
s-ating cele mai neverosimile  -  oarbe
abisuri :
doar aşa  -  îmi voi recăpăta
respectul faţă de mine

doar aşa voi înceta să urăsc tot ce văd
tot ce presimt că
voi vedea  :  spectacole care
m-au respins ca regizor
  *
Vezi…
vezi -  Dumnezeu se plimbă printre-opinii  -
cărora  -  pas cu pas  – le simte spinii

nu-ndurerându-L printre noi  -  străinii
lin  -  dobândi-vom har de-a vedea crinii
   *
Poveşti
poveşti  – poveşti  – poveşti
de la Dumnezeu veşti :
atâta sunt de sfinte
le-ascult   -  cald şi cuminte

vitralii se sparg în amurg
corăbii sub lună se scurg  -
în mine deschid ochiul nou
pipăind al luminii ecou

şi vin împăraţii de taină
şi magi în veşminte de spaimă -
se nasc lighioane cereşti  -
vei fi altfel decât acum eşti

şi curg înspre mine litanii
din guri de balauri jăratici  -
feciori la comori stau lunatici
fecioare se-ascund după cranii

păunu-a ţipat înspre stele :
schimbatu-s-au ele-ntre ele
şi dat-au o nouă citire
şi lumii  -  şi Regelui Mire

se-nchid grele porţi şi zăvoare
în cleştar ferecate-s izvoare :
un înger din aripi mai bate
ca fulger   -  prin canate răzbate…

poveşti  -  poveşti  -  poveşti
de la Dumnezeu veşti…
  *

Femei şi vise
femei care se cred frumoase
femei care se ştiu urâte
femei care convorbesc  -  şoptit  -  în miez de
noapte  -  cu şobolanii din turnuri
femei care sfâşie stufoase  -  prăfuite pânze de păianjen  -  pentru a se
putea privi în oglindă
femei mutând  -  pe tabla de şah
boabe de rouă
femei măturând  -  cu poala  -  geometrice piese din jocul de
raze  -  al lunii
femei gonind cu turbare prin torentele luminii de
lună nebună
femei azvârlindu-se-n fântâni după pieptene

pe undeva  -  sunt grave scurgeri de vise
undeva  -  se contabilizează  -  meschin
firele de praf de pe mâneca lui Dumnezeu
de undeva  -  zdrenţăroşi copii cerşind stele  -  sunt
alungaţi cu pietre de
lavă
      *
RUGĂCIUNI
         se închină  Sfinţiei-Sale,  preotului Cocan-Cleopa, de la Sihăstria Voroneţului

Sihăstria Voroneţului
unde stelele-şi coboară  -  lin  -  lumina din Cuvânt
între munţi  -  păduri şi vânt
atingând pământ c-un gând:
îngere de colilie
răsărit-a sihăstrie!

cât o iesle  -  cât un prunc
cât pe vale  -  cât pe runc
stă-ntre apele cereşti  -  rugăciuni dumnezeieşti
luminând pustia:
sihăstria

păpădie  -  primăvară
cu urgia se măsoară
dintre ierni răzbate-n vară  -
lacrimi  -  zâmbet de fecioară
slăvind zării măiestria:
sihăstria

miez de noapte ce rodeşte
când Hristos spre ea priveşte:
nu sufla prea tare  – Doamne
n-o clinti nici dintre toamne  -
vei învârteji-o-n vânt
şi pe-o pală de lumină
iar în raiuri o să vină!
vis de floare de sulfină
sfios arde veşnicia  - 
sihăstria

e atât amar pe lume  -
o -  Iisuse împărate!
doar nădejdea sihăstriei
doar icoana Sân’ Măriei
dulce rugăciune-n strune
zăboveşte de păcate!
                  *
Dumnezeul de lumină  -  preoţilor stâncii mute
printre cetine le ţese
fir de patrafir:
dinspre-amiază către munte
întristând poieni de aer
se clădesc altar şi frunte
cetelor de îngeri

ce-ţi rămâne  -  suflet singur?
să culegi lanul de frângeri
să te rogi
să sângeri
                     *
ars de stele  -  scris de fluturi
mă desprind din luturi
şi spre Tine vin  -  Iisuse
de gând să mă scuturi!
      *
Valea Putnei
călugări brazi  -  cu rantii lungi
şirag  -  tăcuţi se furişează
spre catedrala dintre stele

călugări brazi  -  cu rantii negre
aştern urechea peste munţi
pândind un dangăt în deşert
la catedrala din adâncuri
la stăreţia pietrei arse

călugări brazi  -  scandând în vânt
o rugăciune a vâltorii
îşi smulg din sân un legământ  -
şi dintr-odată pe pământ
se-aprind luminile de glorii!
                       *
corbu-şi caută focul în vatra pădurii: cra-cra
nu-l urmări pe corb  -  când o apucă
fâlfâind fierbinte  -  spre cuib: în mijlocul întunericului
te va-ncinge văpăi
              *
la poarta raiului  -  de-o parte şi alta
străjuiesc doi brazi  -  cu bărbile-atârnând
printre ei  -  departe  -  un cal  -  păscând
blajin  -  lumină
      *
Poiana
a împietrit lumina  -  sub vraja dumnezee:
un fluture  -  pe pajişti  -  a scris o odisee
     *
Bradului
nu te  vreau în casă  -  bradule  -  împodobit de
mâini veştede

stai între vânturi  -  cu braţele cruce
şi pe braţele tale  -  piroane
aprinse  -  stelele
             *

La catedrala arsă munte
la  catedrala arsă munte tălăngile sunt clopot
argintul şi tămâia apei se tot petrec în şopot
slujesc vecernia bărboşii cu patrafir de cetini  -
un boier greier dăscăleşte cum timpul să-l încetini

aici se săvârşeşte taina vădirii nunţii sfinte
când urşi arată-nţelepciune în jocuri şi veşminte
iar lupii veghii se înclină în calea viu-minunii
când Soare-şi pleacă-adânc genunchiul în faţa Fetei Lunii

veniţi voi păsări ale strunei din slăvile meree
să curgă altă vlagă-a firii în ape şi-n idee
veniţi măririi să-i fiţi martori când Dumnezeu slujeşte
odăjdiile de luceferi arzând împărăteşte…
               *
munţii s-au smerit din vârfuri  -  martori după o minune
sub cădelniţa din soare  -  codrii stau în rugăciune
jur prejur ies dintre raze şi miresele poiene
şi descântă-n aer basmul cu Ilene Cosânzene

vis de vânt  -  ceresc Cuvântul se răsfaţă în miresme
trecând gânduri peste chipul curgătoarelor aghesme
dintre tufe de măceşe  -  Pan buhosul se iţeşte
murmurând cu desfătare vorba care îl orbeşte

cât va ţine vraja asta?  -  când sortirea de fantasme
ne va-ntuneca Edenul şi Frumoşii Feţi din basme?
stau oştirile de cetini pregătite de-nfruntare
pogorâţi  -  arhangheli-codri se-mbrac în străfulgerare:
piei Satan!  -  smaraldu-ţi cade la un semn şi o-ncruntare…
      *
Instantanee
îşi dă drumul soarele  -  din vârf de cetini  -  tot mai
repede  -  din creangă în creangă   -  de-a rostogolul  -  până în
ochii mei şi-ai apelor: ruşinat  -  se dă după munţi
ca o fiară luminată
peste fire  -  sfioasă
             *
ard răşini în căţuia de noapte a brazilor
e o vreme  -  o-nlesnire spre tainiţa cerului
corbi orbi se rotesc spre sălbaticul cuib din
misterul înalt
un ou a căzut şi s-a spart: cerul s-a-ncleiat de
aştri  -  dar Dumnezeu a suflat peste cenuşile
albe  -  şi nouă trepte de cer au tresăltat
senin cristal  -  îngheţat-au tărie
             *
în fiece brad se înalţă castelul de duhuri
spaime  -  extaze străpung armura de cetini
din piatră-n piatră  -  din ramură-n
ramură  -  şerpuieşte  -  zguduind cu lumină
galaxia minunii
             *
deasupra mea  -  îndelunga binecuvântare a
bătrânului brad: încep să-ntrevăd freamătul tainic
al frăţiilor aştrilor
întâi însă nu uit să fur  -  cu palma din zbor
maramele albe-ale fecioarelor  -  tresăltând de
înspumate spaime  -  străpungând pretutindeni lumina: fiicele
de apă-ale muntelui
            *
pe foaia albă-a mestecenilor  -  pasărea
văzduhului  -  în zbor bine stilat  -  scrie
bătrâna legendă a lumii
            *
coboară cirezile din munte  -  de la Fântâna Tinereţii:
între coarne  -  pe frunte  -  fiece bour
poartă povara stelei de zeu
         *
din tihna măreaţă de cetini
se iscă-o vestire a firii:
prin aer  -  prin apă şi vânturi
încinse-n cutremur pământuri
stârnesc vremea greu-asfinţirii

în hori de priveghi şi mânie
s-au prins tainic duh şi stihie:
vibrând ca un preot blestemul
îi strâng lumii-n tainiţe semnul
dezleg răzbunării îndemnul
spre-o lume ce nu va să fie

ce-i strâmb şi răznit de pe osii
beteagul de rost  -  prag spre bezne
şi-şi vrea prăbuşiri spre mai lesne
acum  -  prin sentinţa pădurii
îşi scurge otrăvile gurii
în rug noitor al făpturii
în dans şi arginturi de glezne
           *
Vină obscură
schilodită lume 
schilodit popor
vina ta începe
de la vânt şi nor

de ţi-e rău în lună
de ţi-e bine-n soare
vin pe urmă-ţi îngeri
umbra să-ţi măsoare

pasărea nu-ţi cântă
soarta-ţi sângerează:
nu ştie nici sfinxul
care parte-i trează

inorog din lună
salamandră-n soare
ascultaţi din lacrimi
cum se scurge sare
     *
Peisaj
crucea turlei bradului binecuvântează
întinsă peste sângele cerului
glas de pasăre cade-n fărâme
munţii s-au spălat pe ochii orbi: tot
nu văd  -  nimic
afară de rai
  *
zeii din brazi au ieşit pe pajişte  -  să se
sorească şi să ofteze  -  de dorul
tăcerilor  – pline de miez   -
de-altădată

câte-o căruţă  -  trosnind din încheieturi
trece pe lângă plaurii brazilor  : căruţaşul  îi vede  – şi zice
către tovarăşul său de pe loitre:”lasă-i – săracii
vai de capul lor  -  mai au puţin
şi…”

dar păsările  -  care toată ziua au strâns
cu ciocurile  -  raze de soare  -  acum
spre seară  -  aştern  -  printre crengi
împărătesc culcuş  -  ţesut cu fir de
păianjen  -  Luminaţilor

căruţele trec   -  toate  -  pierzându-se în
propriul praf : pe jos
rămâne un con  -  dizident al pădurii

cu zgomot sec  -  cad  şi alţii
în cuibul ierbii
  *
Amurg
brazii  -  căţăraţi pe vârfurile picioarelor  -  disperaţi de-atâta
verticală  -  sunt gata să cadă cu
nasul în soare: dictatura
fastidioasă a
oblicului

mă doare spinarea de această nefirească
încordare a copacilor  -  prea
demonstrativi

în definitiv  -  lumina e o femeie la
îndemâna tuturor: nu ştiu de ce ne-am
frânge amurg  -  pentru ea

uite  -  spre exemplu  -  cum se întinde
ea  -  lumina  -  prin iarbă  -  precum conţinutul
vomat vinovat  -  al
Potirului
    *
calea laptelui se înşiră
seara  – în praful spre
sat

umbra apelor se-aşterne
peste străbuni
deşertul vădeşte
smintiţii păuni
     *
încurcat în strune  -  lirele brazilor
vântul adoarme amurg : nu înainte de a transmite
furiş  -  cuţitul de rază  -  sfântului înălţat
doar cu-aureola  -  peste piscuri
     *
crima împotriva vântului: lipsa de
tăcere smerită
trăsneşte-i  -  Doamne  -  pe gureşii
deşertului  -  iar nu pe -  umili  -  muncitorii
soarelui  -  apelor  – pământului  -  adânc
răstignitului
     *
Terţine
vânt de soare  -  brazi de rouă
păsări egiptene  -  două
slujesc la Potir

din poienele viclene
doldora de Cosânzene
cade-un fir de mir
    *
(IV)La colţ de viaţă-i miez de hărţuire,
Nu-i loc şi rost de-o bătălie-ntreagă  -
Dar dacă anonim de anonim se leagă,
Ce pot să fac şi cum să-i schimb la fire?

Sunt prins între zadar şi amăgire,
Văzduhul inutil se înfierbântă
Şi goarna străjii a pieire cântă:
În loc de apărare, -i pustiire!

Dă, Doamne, limba ceasului de rost
Cu-o viaţă înapoi şi c-o menire!
Au adormit îngerii toţi în post,

Tocmai când lumea cere primenire!
Ce este-acum, să fie, iarăşi, fost,
Şi să-i dai, Doamne, lumii, iar, pornire!
     *

(V)Doamne-al Iubirii, miez de vieţuire,
Opreşte-n mine oarba dumicare:
Mi-ai dat ca rost un suflet şi-o privire  -
Şi n-am aflat decât o întrebare!

Livide ceasuri stau în capul mesei,
Dând semn strigoilor, de înfruptare:
Îmi ştiu tributul datorat Miresei  -
Dar nu-i Regina Coasei fiecare!

Prea-s răsfirat pe roată şi pe scripet,
Prea mult văzduh căscatu-s-a-ntre coaste  -
Nu mi-a rămas nimic păstrat în sipet

Şi n-am oşteni cu cari să bat la oaste…
De va fi mai rămas din mine-un sclipet,
Tu fură-l, Doamne, vânturilor proaste!
     *
(VII)Oriunde-s eu, e locul de osândă
Şi  aerul miroase a tortură:
Pofte cu nări umflate stau la pândă,
Gata-a-mi târâre maţe, cărni şi zgură.

Dar sub durere, ţipăt, chip de sânge,
Stă neclintită Roata de Lumină:
Întinse mădulare, ea îmi frânge,
Dar, tot la ea, oştiri de magi se-nchină.

Tâlhar şi sfânt, cu dreaptă jumătate,
În mine se izbesc şi se frământă.
De-aceea nu se-ncheagă în cetate

Fiinţa mea de demonie frântă  -
Şi unde-i faţă-acum  -  apoi e spate
Şi nu mai ştiu când ţipă şi când cântă.
     *
(VIII)Mi-am  făurit din flori o-ntreagă ţară
Şi-o cârmuiesc cu păsări şi cu îngeri  -
De nicăieri nu se ridică plângeri,
Iar din corole băsmuieşte vară.

Ridic palate din puteri de rouă,
Iar rugăciunea o păstrez în crini;
Cu ochi de mir, albastrele jivini,
Din candela iubirii, iau lumină nouă.

Unul pe altul, patru răsărituri
Se-aprind  -  smerind întinsurile firii;
Pământ şi mare, se-mpletesc în mituri  -

Şi peste-această ţară a plutirii
Şi-a razelor alcătuite-n schituri  -
Îşi ard căţuie-mpărătească Mirii.
     *
(IX)Tăria-n falduri cade peste mine,
În raze mă înmoaie şi-mblânzeşte,
Iar buza mea, treptat, încremeneşte,
Căci n-am cuvânt spre-a-ntruchipare bine.

S-au meşterit, în covălii de soare,
Armele toate pentru Mântuire -
Dar nu văd vre un loc pentru izbire:
Oprite toate-n cer  -  nimic nu doare.

De-aceea,-n marea plină de extaze,
Se-mbolnăvi, cârtire şi de vină,
Arhanghel cu Smarald: vomat-a raze,

Spre-a nu-adormi, din lipsă de pricină,
Dumnezeirea plină de emfaze.
Vecia-era plictisitor de lină…
      *
(X)Se răscolesc păcate din părinţi,
Rostogolind vâltori în fii de fii  -
Şi nu se mai opresc, ci cresc urgii
Şi rodnic se plodesc ai beznei prinţi.

O, Doamne-al meu şi strigăt de durere,
Tu însuţi te-ndoişi de-al Tău Părinte:
Cutremurat nedumeririi sfinte,
Pe cruce, lămurire-ai vrut a cere.

Dar Te-ai întors, din nou, spre cunoştinţă
Şi blând Ţi-ai revenit, iarăşi, în fire…
O, Doamne, dă-mi acea ştiinţă,

Învaţă-mă savanta răsucire,
Pentru-a mă-ntoarce-n Tatăl spre fiinţă,
Făr-a mai căuta rost, ci liniştire!
     *
(XI)N-am avut nici iubiri şi nici iubită:
Înalţă, Doamne, crinul în pustie!
Măcar ceva din mine ca să fie,
Măcar să par că miros a ispită.

Când mă despoi, se vede doar văzduh
Şi când respir, nu prihănesc oglindă;
Par pământean, dar nu-s decât un duh
Hoinar, tânjind către cereasca tindă.

Dă-mi greutate, umbră spre fiinţă,
Să simt o diferită-mbrăţişare,
Să nasc păcatul măcar spre putinţă,

Să se despice-o zare de-altă zare!
Dă-mi, Doamne, zborul de priinţă
Şi coborâşul într-o amânare!
      *
(XII)O, tu,-nflorită ramură divină,
Sufletul meu s-a agăţat de tine
Şi năzuieşte, iară, să se-aline,
Săltând spre cer  -  ca de pe-o trambulină.

Zarzăr în floare, tu, minune-a lumii,
Ard straiele pe tine, ca heruvii!
S-au revărsat luminile, în fluvii,
Peste doi oameni, ce-şi ziceau “postumii”.

Un El şi-o Ea încep, iarăşi, scriptura,
Mistic orbiţi de raze furibunde  -
Nu ştiu iubi  -  nu s-a născut nici ura,

Iar Şarpele amărăciunii de sub frunte
Abia porneşte-a-şi spirala făptura  -
Seminţe-s, doar, nevoile de punte…
      *

(XIII)Crăiasă te-am aflat a Mântuirii;
Încarc pocal cu-otravă şi lumină -
Şi te poftesc la Cina de Rutină,
Cea după care înfloresc toţi Mirii.

În palma ta strecor inel de şoaptă,
Ne închinăm cununile spre lac:
Până şi stelele rotirea-şi tac…
Luna din cer, acum, va cădea coaptă.

Sub tălpi, firesc, ne cresc jivine-albastre,
Iar peste frunţi, lebăda răcoreşte:
De sus de tot, boltirile sihastre

Dau semnul tainic: raiul iar rodeşte!
Prin iarbă,-ncolăcirile măiastre
Clocesc vestiri  -  că Înţeleptul creşte…
      *
(XIV) În sânge, brazii-mi ard rafale,
Am ochii injectaţi de ceruri:
Trecui prin piatră şi prin geruri,
Vă scriu grav din Lacteea Cale.

Mireasma smirnei peste munte
O las s-adumbre Feţi Frumoşii  -
Să se pogoare îngeri roşii,
Pe-a Gòlgotei încinsă frunte.

Eu zbor şi plâng, sus, peste piscuri,
Cu palma mângâi prunci fierbinţi;
Mă-ncrunt poruncitor la riscuri,

Îndemn la risc pe preacuminţi
Şi fâlfâi, printre-albastre discuri,
O mantie arzând de sfinţi
   *

(XVII)Nu caut lumii harţă, nici prietenie,
Alchimist al sorţii, alint giuvaiere,
Chem la mine regii, tot din curtenie,
Scriu cuvinte-n soare, fără spaţiere.

Nu iubesc femeia  -  distilez din raze
Zâne cari să toarcă la melancolie:
Cu Graalul mării închin la extaze,
Ştiu pe deget zeii care va să vie.

Gânditor  -  cu fruntea, ating titlul Cărţii:
Dumnezeu e-acolo, ciocănind la bolţi  -
Stea cu stea voi stinge cerurile hărţii,

Nu mai e nevoie ca să te revolţi:
Cumpătat în sine, cumpănit pe risc  -
Singur îmi sunt Magul, veghetor în pisc.
       *
(XX)Sunt  vinovat că nu m-am înarmat,
Tot slab, aştept ce n-o să vină  -
Dar, Doamne-al meu, cât încă sunt curat,
Aruncă-mă-n război, cu tot cu vină.

Cât încă am lumini ce risipi,
Cât vorba mea grăieşte, încă, bine,
Învaţă-mă să mor spre a-i iubi,
Pe cei năpăstuiţi în drum spre Tine.

Dă morţii mele rost  -  a Ta zidire
Să m-aibă-n ea, umilă cărămidă  -
Şi să fiu bici, stihiilor trezire  -

Să scad întârzierea din omidă,
De la arhangheli să-nvăţ foc şi fire  -
Să ies, fluture sfânt, din crisalidă.
      *
(XXI)Troiene albe anii s-aşezară
Pe crăcile copacului hirsut;
Să cer ca roata să se-ntoarcă iară?
Nicicum n-aş vrea s-o iau de la-nceput!

Cârtii, n-am vrednicit, m-am poticnit,
Ruşini am strâns de bătălii pierdute,
Dar pentru toate astea am trudit
Şi-am sângerat, în nopţi şi zile multe…

Renunţ l-agoniseala de durere?
Şi cine chezăşie îmi va da
Că-n noi vârtejuri, gemene-n putere,
Corabia-asta va mai rezista?

Ce-am strâns, bun strâns rămâne, şi dovada
Că, undeva, în lume, un oştean
N-a aruncat, de frică,-n şanţuri, spada:

S-a-mpotrivit, un ceas, o lună,  -un  an
Şi viaţa lui, oricât de urgisită,
Nu poate fi cu alta-nlocuită!
      *
(XXII)Să crezi că ştiu să-nstrun lăuta-n noapte,
Pe-aleile-ndelung fremătătoare  -
Ştiu să-nfierbânt iubirii mii de şoapte,
Să-nlăcrimez, duios, o sărbătoare.

Sunt fiu de flori şi de privighetoare,
Sunt prinţ, pe lac îngenunchind extaze
Şi stelele îmi sunt ascultătoare,
Iar îngerii scot capul printre fraze.

Dar cui să-nchin inima mea din lacră,
Inima ferecată-n verb de aur?
Dar unde-i zâna, unde-i umbra sacră,

Căreia să-i jertfesc unic tezaur?
N-a coborât  -  e linişte-n Olimp:
Voi aştepta-o, dincolo de timp!
      *
(XXIII)O, menestrel galant, inofensiv,
Suav îngână-ţi struna sub fereastră,
Stele s-au rânduit pe portativ,
Să crească-n cer cântarea ta măiastră.

Castelu-albeşte, dincolo de umbre;
Noaptea, cu tine, faceţi un duet,
Prin care, ca un şarpe-ademenit,
Iubirile să-şi iasă din secret.

Magie rară, sunet de lăută,
Prin tine, tot ce-i sterp, floreşte iară,
Şi inima îşi şterge orice cută;

Cât ţine cântul, este primăvară;
Luminile-şi cern visul pe alee  -
Rămâne Ea să-nchege chip de zee.
      *
IX – Ne trece viaţa-n nor de amăgiri -
Cal nărăvaş, se năpusteşte-n zare:
Înveşmântat în false străluciri,
Mereu tu uiţi să pui o întrebare…

Şi trece-un veac, şi-ncepi o altă vârstă -
În zdrenţe umblă vechile-amintiri:
Din zei, nu vezi decât umbrirea tristă
Topită-n orizonturi şi şoptiri…

Nu eşti Ales, iar magii s-au prelins
Prin toate crăpăturile din cer…
Ai fost odată-erou, cu dinadins -

Acum  -  bătrânul n-are nici mister:
Vin şerpi de viscol dinspre crâncen nord,
Să sfarme orice liră, orice-acord…
        *

III – Când m-aşezai, sfielnic, lângă tine,
Lebădă zee lângă Leda-fată  -
Voiam să sorb făptura-ţi parfumată
Şi sânii tăi să-i gust de pe ciorchine.

De mă vei ţine minte, ori uitarea
Deja m-a şters din ochii tăi văratici,
Definitiv ţi-am prins nurii sălbatici
În poezie  – vastă precum marea.

De-acum, şi stele să se prăbuşească,
Şi nori de foc să cadă peste case  -
Iubirea mea, în luntre de mătase,

Iubirea mea, mai mult decât lumească,
În paradisul veşnic te-a răpit:
Prin toate câte-atingi  -  eu te-am slăvit!
           *
IV – Smeriţi şi nevăzuţi martiri ai, Doamne,
Care înfruntă, brav, ipocrizia:
Sunt îngeri travestiţi  -  şi tragedia
Nu îi revoltă: roagă să-i condamne

Pentru ce am, rău răbdători, făcut;
Suie pe Cruce c-un surâs de milă!
Prin ochii lor, Hristos ne-a străbătut
Şi converteşte-n om orice atilă!

Sunt sfinţi orfani de calendar şi rugă,
Oştenii neştiuţi ai mântuirii:
Stăpâni ei fac din orişicare slugă

Şi flacără aprind, iarăşi, privirii:
Presus de slova putredă-a hârtiei,
Ei scriu, cu foc, pe fruntea veşniciei!
         *
I
bătrâne cetăţi sahariene  -  norii
apasă greu spinările de deal
învineţiţi de toropeală  -  codrii
preling tăceri pe râu  -  din mal în mal

şerpii de fulger se-ncovoaie grinduri
şi lunecă  tăioase ape-n sfor
umil popor  -  cu plete-n ochi şi-n gânduri
stau sălciile-n jurul celor care mor

sfârşeşte vara  -  vine iarăşi toamna
mesaje sacre cad din Verde către-Opal
nu-ţi prejmui cu plâns nici Turnul şi nici Doamna

când prin poieni străvezi Potirul cel Graal
prin ierbi  – furnici ciupesc în goană aspră Firea
înţelepţiţi  -  greierii-ţi cântă  -  sus – menirea
          *
II
înalte sfaturi de coroane ţin copacii
sub duh de raze şi sub cerul sfânt
pădurea-i vuiet de lumină  – aprinşi macii
o catedrală-n rugăciuni şi legământ

seve-ostenite-n foc de rosturi şi meniri
pe rând şi nevăzut se suie în văzduh
alcătuind  – din nou  -  în Empireu  -  clădiri
de rug: Grădina Strălucirilor de Duh

domol  -  jos pe pământ se stinge vara
copacii se smeresc  -  cad în genunchi:
dar sus învie mistic Lemn şi Scara

şi nici o cruce nu e doar un trunchi:
ca mierea  -  -nsângerata Mântuire
se scurge pe Pământ  -  nou Foc de Fire
           *
III
vibrează-n trunchiuri Clopotul Neauzit
sub spuza scoarţei se îngroapă Focul
mistică  -  bucuroasă-nmormântare
cu-nfrigurare despicând culoare

aici e plumb de verde  – rupt de-albastru:
apa sub frunze curge înarmată
e gata-a izbucni război sihastru:
tăişurile se-nvelesc în vată

toate vor trece  -  crâncen  – printre toate
nu s-or opri decât în ceaţa zării
iar dincolo va trece cine poate

cine din timp s-a închinat Cărării
şi semn de vis a dat oştirii luminate
…se-aude-afund ritmul zbătut al Mării…
        *
IV
se-nchin pământuri   – cer şi ape  – către-apus:
pe undeva  -   în raze  -  Dumnezeu e-ascuns
pe râu  -  toţi pescăruşii-o iau în sus
iar în păşuni  – ‘ntre vite stă Iisus

pentru flacăra verii timpul este greu
simte de-acuma gerul naşterii de Dumnezeu
lină lumină  – Hristul de sulfină
ţurţuri de raze în copaci anină

Viaţa din Moarte înfloreşte rouă
regine şi surori în lume  – ele două:
cristal de flăcări  – inimă senină

pe sub pământuri cumpăna o-nclină:
nimeni nu ştie Talerul când cade
când se ridică şi ce lumi mai scade
      *
fluture fluture
aripi să scuture
fluture fluture
lumini să scuture

ia-o în jos
spre un mal frumos…
   *

V – Pe-aici  au trecut zeii, în pas săltat de fulger -
Şi s-adânciră Mare, se sumeţiră Munte  -
S-au  zvârcolit în Lume cu-olimpică rigoare,
Primii-şi vărsară sânge – se arseră pe frunte!

Din ei, Nemuritorii, urcaţi pe ruguri ‘nalte,
S-au scurs cenuşi de oameni, au decăzut puroaie…
Degeaba se-osteniră, veac după veac, cu dalte  -
Mereu, din marmuri sfinte, se stinseră noroaie…

Vă simt exasperarea-n coloana prăvălită,
Iar aerul miroase-a lumină stăvilită…
Urcaţi, pe trepte strâmte, de munte, iar, în ceruri!

Ruine,-umile pulberi, lăsaţi în urmă geruri:
Când tot ce azi e lume, în silă îngheţa-va -
Rămână, în Olimpuri, Ea – neatinsă: SLAVA.
        *

(XXIV)Seara, vorbesc cu fratele Hristos,
Ca-ntre-osteniţi vecini de veşnicie  -
Şi fără grabă, ne-arătăm, sfătos,
Unul altuia, rana cea târzie.

Îmi prinde mâna-n mâna-i sângerie,
Şi-mi suflă-ntr-însa pulbere de stele  -
Apoi, subcoasta-mi unge cu-alifie
Din zbor zbătut de flutur, colilie.

Treptat, se face umbră-n jurul nostru
Şi şoapta Lui devine, vast, cupola  -
Corăbii-astrale-şi freacă, acum, rostru

De geamul ce-I răsfrânge-aureola…
Da, iată, orice rană omenească,
Vecinul meu o face să-nflorească!
      *
(XXX)Pe muchia îngheţului spre moarte,
Întreb:”-Suflete, unde te vei duce,
Când vei ieşi din mine  -  Verb, din Carte?
Pătrunzi inima beznei  -  ori faci cruce

Cu fulgerul luminii dumnezee?
Sudoarea frunţii mele-i neştiinţă:
Capitulând fiinţa  -  ce maree
Vor zgudui-al meu duh, în neputinţă?

Cât încă am privire  -  toate-s tulburi  -
Dar când orbirea mea va fi deplină,
Vedea-voi orizont? cumplite volburi?

Şi-n mijloc  -  fi-va poartă, ori lumină?”
Livid şi mut, sufletul m-aţinteşte:
Nu ştie? Nu-nţelege? Se uimeşte?
      *
(XXXVII)Iconostasul livezilor de meri
Nimburi de fructe-iveşte printre frunze:
Coptu-s-au sfinţii-n athanor de veri
Şi ard cuminţi între răcori de verde.

A-ncremenit, înaltă, bolta, peste ei  -
Aştepţi, dintru senin, Tatăl să iasă;
Până atunci, I-albeşte barba-n nori,
În timp ce El mai doarme, după-masă…

Atât senin: biserică-ntre munţi,
Încât îţi cauţi, prin ierburi, de hodină,
Sub păsări ce deja aflat-au nunţi…

Iar pe-undeva e-o veşnică lumină,
Iscată din unirile de frunţi
A-ntregii Scări din trainica Grădină…
     *
(XXXIX)Se furişează seara printre lucruri,
Precum vikingă navă-n port duşman;
De ce-a fost vesel, acum nu te bucuri
Şi presimţiri, grăbit, strâng frigul la liman.

Tulburi, copacii meditează noapte;
Au mai rămas, din păsări, umbre-n zbor de vis;
Din floare-n floare, degetul de şoapte
Trece pecete: cartea-aici s-a-nchis.

Fecioara pleacă fruntea  -  melancolii fierbinţi
Mocnesc în templul aşteptării lunii;
Deschide sipet bolta  -  păgânele credinţi

Îşi războiesc muţenii  -  iar nebùnii
Şi-au răsărit din somn alese minţi,
Plutind extaze sacre, peste cenuşa lumii.
      *
(XL)Un gust de putred e în toate-a lumii,
Nu-i nici o insulă, s-apăs piciorul;
Tot ce-a fost teafăr, s-a lăsat în norul
De deznădejdi  -  râncedă-arsură-a lumii…

Nimic nu-i tânăr, viforos şi-amarnic,
Ci-i otrăvit de lâncezeli şi scârbe,
Cariul a ros în toate  -  rău şi harnic:
Se desfac în cenuşi, pulberi şi hârbe.

S-a hotărât de lepră, lumea asta,
Halcă de halcă desprinzând  -  scheletul
Rânjeşte alb: porneşte menuetul

De spectre, neputinţe cancerate  -
Şi lent, fetid, din pivniţă cărate,
Cadavrele-şi fondează continentul…
      *
(LIV)Pe corn de crivăţ, năvălesc în lume
Şi viersuiesc pe aripi de-alizee  -
Atâtea patimi şi atâtea spume
Lovesc extatic Fruntea Dumnezee!

Ce-i Poezia  -  decât războire
Cu firea nouă, împotriva firii,
Şi-ntreg incendiul Verbului  -  delire
Urcând, prin răni, Golgota Mântuirii?

Nu pregeta, Poete, ca-n piroane
Să-ţi răstigneşti cuvintele martire!
Când cititorul, moale şi cu toane,

Cartea-ţi deschide, între două file  -
În faţă-izbească-l sângele ţâşnire,
Să simtă-a cerului arzândă-mbrăţişare!
        *
(LV)Lipsă de tovarăşi, în singurătate?
Cu cât mai pustie, cu-atât mai măreaţă
Izolarea mândră, cu gust de cetate  -
Colo,-n piscuri albe, izvorăşte viaţă!

Eşti străin de mumă, ţi-este gura-amară,
Nimeni nu te-iubeşte, nici îţi simte lipsa?
Eşti vecin cu zeii, herald la hotară,
Vestind tuturora, treaz, apocalipsa!

Nimic nu-i mai vajnic decât curăţia,
Deasupra de oameni, deasupra de patimi:
Cu vulturii-mparte, drept, prietenia  -

Stăpân în văzduhuri, împărat pe lacrimi  -
Jertfă domnitoare, împarte vecia
Cu profeţii stâncii  -  gânditori Mesia.
       *
(LX)Domn suferinţei, Crist al nostru este:
În orice rană-a noastră,-i a Sa rană,
Sub orice jug, povară ce striveşte,
Îi simt, alături, umăru-I dojană.
 
O clipă nu-şi desprinde sângerarea
De sfâşierea inimilor noastre:
Oricând trufaşă-n lume-i ne-ndurarea,
Scuipat se lasă şi străpuns în coaste.

Cum ar putea alt Dumnezeu să-mi fie,
Când El trăieşte-ngemănat cu mine?  -
Şi de mi-i rău  -  şi, rar, când mi-este bine,

El duh de geamăt mi-e şi bucurie.
Frăţeşte, cer şi carne împărţim
Şi, amândoi  -  o inimă zvâcnim!
      *
(LXI)Datu-mi-a fost a vedere Graalul,
Potirul limbilor de foc dumnezeieşti:
Zvâcneau în juru-i armii îngereşti
Şi-n mijloc  -  sângera lumini Cristalul.

Tăiate-artere  -  horcăiau cuvinte,
Barbara secetă de Rădăcini;
Recolta Razei se-ncingea cu spini,
Din răni mustind şi spasmurile sfinte.

Orice visare, sângerând pe Spadă,
Căleşte-oţelul, fulgerând în Verb  -
Şi orice gând, smerind exod spre radă,

Credinţă-n Mântuire-i şi în Herb.
…Datu-mi-a fost a vedere Graalul:
Crist mi-a deschis, în poeme, Spitalul.
      *
(LXV)Colecţionar de răni ale-omenirii,
Poetu-nsângerat binecuvântă:
Graiul, scurmat de-ororile vestirii,
Suit e cu Hristos, pe Crucea Sfântă.

“Veniţi de luaţi lumină din cuvinte!” -
Vă strigă Bardul, oferindu-şi coasta.
Cu deget, ori cu suliţi, ori cu minte,
Împărtăşiţi-vă din roua-i şi năpasta!

Să nu lăsaţi să se cicatrizeze
Vreodată, rana bietului Poet!
Ar fi lumina-n lume să-nceteze,

Copacul să îngheţe în portret…
“Veniţi de luaţi lumină din cuvinte!”
Învie miri  -  şi nu mai sunt morminte.
      *
(LXVI)Afară plouă, tună şi trăsneşte  -
În cameră-s doar picuri de lumină :
Lampa, în juru-mi, tihni gospodăreşte
Şi Cărţile, spre mine, se închină.

Cu cât urgia spulberă afară,
Cu-atât ‘năuntru-s toate mai rotunde,
Şi zeii-şi lasă umbra lor fugară,
Când pagina-nţeleaptă-ntorc, spre-oriunde.

Aşa se-ncheagă-n epopei văzduhul,
Miresmele luminii prind contur:
Cu cât mai învrăjbită-i lumea  -  duhul

Îngenunchează, înăuntru, pur  -
Şi camera, din Arcă  -  arde Templu,
În care mă descopăr şi contemplu.
      *
(LXVII)Barbar şi creştin, arzând totodată
Şi cruce, şi spadă  -  şi foc şi pieire,
Mă-mbrac în cămaşa cu zale de piatră,
Alunec pe mână oceanu-n neştire.

Năvală în munţi dă frăţia de flăcări,
În cruce s-aprind cuviinţele stele,
S-aud cai pe cale, rânchezând printre păsări,
Şi sihla văzduhului fierbe-n inele.

Cinstiţi cruciaţi, stăreţia de vise
Cu torţe-am aprins-o, barbar şi amar,
Primiţi-mă voi, în mâniile-aprinse,

Rugăciune şi trăsnet, spintecare de clar:
Din ardoare s-ardic scări spre Marele Orb,
Cânt fanatic să-i fiu, lumânare de Corb.
      *
XLVII-Sărmane Pierre Gringoire – privighetoare -
Te înveleşti cu foame – bând din soare…
Vezi stele licărind prin buzunare,
Rege al vânturilor schimbătoare…

Prânz – viaţă – neguţat-ai pe-un Poem!
Din rime-ţi faci oştire şi harem -
Te-ai sumeţit spre-ureche de tiran
Cu vuietul durerii unui Neam!

Sărmane Pierre Gringoire – tu eşti Profetul
Trufii spărgând şi călărind pe vise…
Faci semne din văzduh – căci eşti Poetul!

În noua-ţi lume – legăminte scrise
Cu fulger în cerneluri  – strângi mereu -
Demn – harnic secretar Lui Dumnezeu!
***

XLIX-Risipitor de versuri şi parale,
Proptindu-mi snaga în femei şi-n Danii -
Prefac fântâni – tot ce au fost haznale,
Sunt rege şi scoicar – după păţanii

Magistru sunt – şi tras-am doar ponoase
Trăit-am după fire şi delire -
Tot spânzurat – de liră şi de oase -
Sfruntat am implorat – când mort – când Mire…

Villon e Cerşetor tot cât e Zeu,
Dar în genunchi doar Lui Hristos i-am stat !
…Gâtul văzu cât fundul mi-e de greu

Şi-atunci din umeri aripi s-au crestat…
Toţi gură-cască zic că-s derbedeu -
Doar eu şi Domnul ştim cât am costat…
***

 

 

 

 
L-Hoinar prin codri, şanţuri şi palate -
Hărţuitor prin crâşme şi cuvinte -
Şişu-am vârât în rime desfrânate,
Ca şi-n preacuvioase popeşti vintre…

Am dat pe gât balade din bărdace,
Până iscat-am ghiers de ciocârlie -
Smerit şi ţanţoş – deocheat…ptiu drace! -
…Că Franţa-ntreagă cântă – făr’ să ştie…

Femeilor le-am dat ce le lipseşte,
Iar lumii – ceea ce abia-o să vie…
Iubeţ – scoicar şi derbedeu – nu peşte!

Diatele-mi sunt enciclopedie
Şi cine vrea să-mi ştie viaţa pân’ la os -
Cu mine vină-n Ceruri – la Hristos…
***