Răzvan Ducan, „100. Cele mai frumoase poezii, 1″, - antologie,  Editura Nico, Târgu-Mureş, 2010
      Motto:
    „Nu port în cârcă un număr de ani, 
Ci port în cârcă un număr de cărţi »
      Răzvan Ducan

 Încă de la început impune respect şi sfiiciune menţiunea editorului despre volumul în cauză: „Carte distinsă cu PREMIUL “ROMULUS GUGA” la Festivalul de Poezie “Romulus Guga, Ediţia 2010″ -  ceea ce e, fără îndoială admirabilă. Iniţiativa editorului de a realiza o colecţie “100 - Cele mai frumoase poezii”, aminteşte de colecţia Editurii Albatros, “Cele mai frumoase poezii” - care pentru un autor, reprezintă puncte de referinţă, din care atât autorul cât şi cititorul se pot înfrupta, până la saţ, cu frumuseţe şi valoare. (mai mult…)

IONUŢ CARAGEA, DICŢIONARUL SUFERINŢEI - citate, aforisme, vol, II, Fides, Iaşi, 2010.

Aşa cum mărturiseşte tânărul autor în Cuvântul în care-şi motivează demersul reflexiv de la începutul noii sale lucrări, “Toate aceste panseuri, extrase în majoritate din volumele precedente de versuri, nu se vor a fi definiţii sau idei preconcepute despre ce trebuie să credem şi ce trebuie să facem în vieţile noastre. Îmi voi cere scuze dacă vor apărea unele contradicţii, ele reflectând stările diferite prin care trece un om, fie de luciditate şi credinţă în anumite valori, fie de rătăcire. Însă, cum spuneam mai demult într-un eseu despre fericire, în interiorul contradicţiilor se află cheia. Datoria noastră, a tuturor, este să ne căutăm sensul existenţei, indiferent de disciplinele sau artele prin care înfăptuim acest lucru.”
Şi celor care cârcotesc împotriva acestui gen care solicită atât inteligenţa, experienţa de viaţă  dar şi trăirea afectivă, Ionuţ Caragea le spune: „Nimeni nu este obligat să-şi caute fericirea în <Dicţionarul suferinţei>. Iată-l acum pe poetul Ionuţ Caragea în ipostaza de panseist într-un florilegiu superb de gânduri filozofico-poeticeşti transpuse tematic într-un presupus „dicţionar” şi nu unul oarecare, ci un dicţionar al suferinţei. De ce al suferinţei? Pentru că suferinţa este apanajul poetului. Este starea lui de graţie. „Naturelul” său. (mai mult…)

ŞI BANII MORŢILOR SUNT BUNI, S-ASTUPE GĂURILE NEGRE

  Aflăm cu stupoare din mass-media că familiile victimelor  recentei catastrofe aviatice de la Tuzla şi-au primit drepturile pentru viaţa unui om, adică, soldele, salariile compesatorii şi ajutoarele se înmormântare, diminuate cu 25 %.
Mai mare motiv de oripilare, nu cred să fi avut vreodată. Că guvernul a ajuns să cerşească de la pensionari, bugetari, şomeri, mame, handicapaţi, agricultori, nu mi s-a mai părut atât de îngrozitor, în faţa enormităţii acesteia.
 Umbla vorba până acum, că preoţii iau bani şi de la vii şi de la morţi. La fel şi unii doctori care percepeau bani pentru operaţii bolnavilor în stadiul terminal şi îi operau. Adică îi deschideau, ca să aibă motiv să-i închidă la loc. Oricum erau muribunzi.  Dar acestea sunt cazuri izolate care dovedesc lăcomia fără limite a unora. (mai mult…)

 de Gavriil STIHARUL

Sursa : http://gavriilstiharul.blogspot.com/

 Voi scrie Adevăr pe braţele sleite
şi vor putea să ducă poveri nemărginite.
Voi scrie Adevăr pe inimi temătoare
şi vor porni pe mări cu duh de-mbărbătare. (mai mult…)

Iti scriu si azi, pe albul fara numar

Al unei coli de suflet, Madalina,

Si tu-mi citesti  hrisovul peste umar,

Si-alini in cant pacatele, si vina - (mai mult…)

DE-ACUMA-S   DOI   LUCEFERI
     La moartea lui Grigore  Vieru.

El a murit pentru iertare
Să poată urca în vecie,
Lăngă Luceafărul cu care
Să-mi fie cer de Românie. (mai mult…)

Marginalii

EUGEN DORCESCU, ABYSSUS  ABYSSUM INVOCAT,Antologie de autor, constituită după un criteriu tematic, Semănătorul, Editura on-line, martie 2009

 Aşa  cum spunea cineva, poate chiar o fată al cărei nume înseamnă „Dreptate”,  a încerca să scrii despre opera lui Eugen Dorcescu pare o îndrăzneală nemaipomenită. De ce?  De ce poeţii nu se îndeamnă să-şi spună părerea despre un confrate de-al lor, oricât l-ar preţui? Există înălţimi de neatins, lucrări de spirit vecine cu idealul. Şi de la înălţimea lor, oamenii par mici de tot, insignifianţi, rătăciţi, exact cum spune vechiul dicton latin, în Abisul care cheamă abisul. Şi prăvălirea pare iminentă.
 Mărturisesc că şi eu am avut  această enormă reţinere faţă de opera acestui gigant al literaturii contemporane, a cărui prolificitate mă intimida şi a cărui  paletă tematică l-ar face pe oricine să dea înapoi. Dar mi-am luat avânt şi  azi dimineaţă, zi de duminică, zi de mijloc de martie,  m-am „aruncat” în abisul care, se spune că, abis invocă. Şi nu m-am înşelat. Voiam să am aceste poezii cât mai aproape de inimă. Acesta era singurul scop. Pornesc la lucru cu acest gând, să-mi apropii cărţile colegilor, şi, dacă s-ar putea, să le picur conţinutul înlăuntrul inimii. (mai mult…)

Nu îţi fie teamă, n’o  să îţi mai scriu
În zadar, răspunsul ştiu că nu mai vine,
Până e devreme, până nu-i târziu
Un sec “bună ziua” totuşi se cuvine… (mai mult…)

CE INIMĂ PERFCTĂ AR FI ACEASTA, DACĂ N-AR AVEA UN COLŢ SFĂRÂMAT

Nicolae Băciuţ, NICHITA STĂNESCU, CU COLŢUL INIMII, Editura Nico, Târgu Mureş, 2008, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită
 M-am gândit îndelung, cum aş putea începe aceste consideraţii, pe marginea cărţii unui om drag, despre un om şi mai drag.  Şi cei doi îndrăgindu-se foarte, m-am aflat şi eu, cu gândul şi inima,  taman în toiul drăgostirii lor prieteneşti şi frăţeşti, născătoare de pronie.
Până la urmă am ales această parafrază a versului stănescian „Lecţia despre cub” - pentru că inima este cel mai perfect-imperfect organ, care se poate sfărâma cel mai repede. Şi, cum spunea Jose Marti: „Dintr-o rană mai cumplită/ iese versul mai frumos”.
Restituirea literară, chiar dacă nu se practică în măsura în care ar merita un scriitor, (toţi scriitorii merită!)  este întotdeauna bine venită. Nu neapărat pentru că ne împrospătează memoria, dar pentru că ne face să trăim în preajma şi în spiritul celor plecaţi şi să le prelungim în felul acesta existenţa, chiar dacă nu reală, în mijlocul nostru, dar cel puţin spirituală. Un bun creştin obişnuişte să-i pomenească pe „cei blajini” care au o zi a lor, un Paşte al lor, zile comemorative (de naştere ori de înălţare la cele veşnice) şi, îndeobşte, ori de câte ori se ivesc în amintire. (mai mult…)

Versuri de TRAIANUS/1969/

La ora cinci urcăm în Dumnezeu,
Păşi-vom lin,am să te-aştept în soartă.
Poeţi sunt mulţi,dar clinchet ca al meu
Nu va cunoaşte  nimeni niciodată. (mai mult…)